Cazuri unice sau repetate, consecințele pot să fie imediate sau să apară după un interval de timp, mai scurt ori mai lung. De notat că și persoanele-martor la aceste evenimente pot să sufere de PTSD. Răspunsul organismului la starea de presiune este diferit, în funcție de situație. În principiu, el își mobilizează resursele pentru a înfrunta pericolul: LUPTĂ sau FUGI! Cu ce mijloace luptă organismul? Respirații rapide, ritmul inimii întețit, ridicarea tensiunii arteriale, încordarea musculară, tulburări grave legate de somn. Unele din reacțiile instinctive de apărare, de luptă, pot persista un timp și după dispariția traumei, dacă nu au fost luate măsuri terapeutice corespunzătoare. Sindromul post-traumatic de stres este o suferință veche, dar nedenumită ca entitate clinică decât de câteva decenii. Ea este răspândită la aproximativ 10% din populația globului, mai frecventă la femei. Neluată în seamă și greu de identificat individual, rănile psihice adânci pe care le produce se vindecă greu, dacă nu sunt tratate.
Simptomele sindromului post-traumatic de stres
Simptomele acestei afecțiuni sunt multiple. Ele pot să fie declanșate la retrăirea traumei, la reîntâlnirea cu pericolele și experiențele care le-au produs inițial (de exemplu: o femeie bătută sistematic de soț, un copil pedepsit permanent, anunțarea unui cataclism natural în presă). Cei în cauză simt inima palpitând puternic, respirațiile sunt scurte, frecvente și simțite ca insuficiente. O sumedenie de gânduri asociate cu experiența precedentă, gânduri ce nu pot fi complet îndepărtate, asociate cu frică, tristețe, culpabilitate, manifestări de suprairitare, tipice unui om ce se consideră continuu pe "marginea prăpastiei", obosit și somnolent. Problema lipsei de somn și a coșmarurilor este inevitabilă la acești bolnavi, care nu-și mai pot trăi bucuriile la nivelul anterior incidentului, evitând lumea, întâlnirile cu persoanele apropiate. Depresia, în grade diferite, este, de asemenea, prezentă la aproape toți cei cu PTSD, pericolul de sinucidere fiind mai frecvent la alcoolici și consumatorii de droguri. În cazul copiilor, cercetări recente au descoperit prezența unor probleme grave la nivel de memorie, lacune, amnezii de minute, ba chiar și zile întregi. În general, bolnavii de PTSD au probleme de memorie și concentrare, pierd controlul contactului cu realitatea, intră într-o depreciere socială și familială și, adesea, fac și atacuri de panică și claustrofobie. Scanările imagistice performante (RMN, PET, SPECT) au evidențiat prezența unor modificări în creier, permițând un diagnostic mai elaborat. Studii recente de psihoneuropatologie au dovedit relația existentă între un traumatism cranio-cerebral, fie chiar fără amploare, petrecut în trecut, și apariția în timp a simptomelor slab perceptibile de PTSD (emotivitate crescută, anxietate, comportament ceva mai dezordonat și gălăgios). Fenomenul a fost și obiectul unei alte cercetări laborioase, sponsorizată de liga profesionistă a fotbalului american, pe o durată de 20 de ani, privind starea de sănătate a jucătorilor ce s-au retras din activitatea sportivă. Scanarea imagistică a creierului a evidențiat multiple leziuni, iar clinic, multe simptome ale sindromului PTSD.
Tratamentul sindromului PTSD
Prima recomandare ce trebuie făcută unei persoane aflate în astfel de suferință este să ceară un ajutor competent fără reținere, pentru a evita agravarea sau acutizarea unor afecțiuni, mai ales cardiovasculare, și deteriorarea stării generale a organismului. Un tratament complex trebuie să înlăture incapacitatea bolnavului de a-și proiecta pozitiv viitorul, să-l ajute să fie mai puțin răscolit de griji, gânduri și frământări, să fie mai liniștit. În cazurile de decădere familială și socioprofesională, tratamentele psihologice sunt de neînlocuit. Ideal ar fi ca pentru un timp bolnavul să poată avea o viață mai puțin solicitantă, mai ales psihic, cu eliminarea surselor de stres, apelând la ședințe de terapie variate, tehnici de respirație, reflexoterapie, multă mișcare, întâlniri de terapie în grup cu foști bolnavi vindecați. Acceptarea hotărâtă a unei diete sănătoase și echilibrate, cu multe vegetale, fructe și legume, reducând alcoolul, cafeaua sau excesul de medicamente. Esențial, tratamentul trebuie să asigure depășirea sentimentului de neajutorare și vulnerabilitate, cele două caracteristici ale PTSD. Rezultate bune s-au obținut prin mijloace de psihoterapie cognitiv-comportamentală, pentru că ajută creierul să-și redobândească capacitatea de a prelucra corect informațiile, după perioada de stres. Este important ca bolnavii de PTSD să înțeleagă că vindecarea nu poate veni în câteva zile, că procesul de vindecare trebuie parcurs treptat. Important este și ca bolnavul să nu se izoleze de familie și societate. Pe fond, remedierea PTSD este o acțiune ce necesită timp, pentru reușita măsurilor de a stopa stresul. De asemenea, este recomandabil ca persoanele ce se află în jurul acestor bolnavi să fie, la rândul lor, relaxate, surâzătoare, bine dispuse, să insufle optimism. Frica și spaima pot fi atenuate prin programe de activitate fizică, care eliberează endorfine, factorii bucuriilor, și care înlătură și durerile. Medicația cu suplimente minerale și vitamine, corect individualizată pentru fiecare bolnav PTSD, poate să ajute, dar excesele sunt foarte toxice. Medicamentele din categoria anti-psihoticelor sunt scumpe, pot avea unele efecte secundare (diabet), nu pot să fie recomandate decât de medic. Cu toate aceste inconveniente, vindecarea, chiar totală, este posibilă, creierul are o foarte mare capacitate de refacere, neuronii se regenerează, fapt dovedit de știință și de necrezut până în ultimul deceniu. Să nu uităm de celulele stem, pe care le avem fiecare în organism și care formează baza dezvoltării unor terapii de excepție, dedicate, printre altele, și bolilor neuropsihice.