Se știe că tratamentul cancerului nu constă în găsirea unor medicamente miraculoase sau a unor procedee chirurgicale sofisticate. Cancerul poate fi tratat doar prin redresarea factorilor care au dus la apariția bolii, la nivel fizic, emoțional și spiritual. De aceea, tratamentul clasic (chirurgie, chimioterapie, fizioterapie) este bine să fie completat cu fitoterapie și, extrem de important, cu o dietă bogată în legume și fructe proaspete, neprelucrate termic, și cereale integrale, dar săracă în produse de origine animală, iar cafeaua, alcoolul, zahărul rafinat, condimentele sau alimentele cu aditivi chimici și coloranți sintetici trebuie eliminate total.
Indiferent de mijloacele alese pentru tratamentul cancerului, șansele de vindecare vor crește mult dacă cultivăm o atitudine pozitivă în lupta cu boala. Un suport spiritual puternic îl putem afla în credință, sau, cum a spus N. Steinhardt: "Creștinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e, în special, un mod de a trăi și o soluție - e rețeta fericirii".
Pentru cititorii revistei care au solicitat metode naturiste de tratament al cancerului prezint câteva rețete care au rolul de a completa tratamentul clasic.
Tumoră la vezica urinară
1. Infuzie de urzică moartă albă 15 g și coada-șoricelului 15 g la 1 litru de apă. Se beau 3 căni pe zi.
2. Se mănâncă zilnic 8-10 smochine proaspete sau uscate.
Tumoră bucală și faringo-amigdaliană
1. Rădăcină de brusture, măcinată în pulbere, se mestecă timp de 5 minute, după care se înghite cu puțină apă caldă, înainte de masă.
2. Infuzie de arnică 5 g, cicoare 15 g, turiță mare 10 g, soc flori 10 g, lumânărică 10 g, salvie 5 g, mușchi de piatră 10 g, nalbă mare 10 g, sulfină 20 g la 1,5 l de apă. Se beau 3 căni pe zi după fiecare masă.
3. Infuzie de sânziene (drăgaică) 5 g la 200 ml apă și decoct concentrat de lemn-dulce, 20 g, la 200 ml apă, cu care se face gargară după fiecare masă, folosind alternativ infuzia și decoctul.
Tumoră tiroidiană
1. Frunze de crizantemă proaspete se fac pastă și se amestecă cu piper măcinat și sare grunjoasă după care se aplică pe gât. Zilnic se împrospătează compoziția.
2. Frunze de Pelinariță (Artemisia vulgaris) se macină pulbere și se ia de 3 ori pe zi câte o linguriță.
3. Decoct de semințe măcinate de moțul-curcanului (Polygonum orientale) 30 g și iarbă-mare, 10 g, la 1 litru de apă. Se beau două căni pe zi.
4. Infuzie de drăgaică, 30 g la 1 litru de apă, din care se bea timp îndelungat.
5. Decoct de ovăz ca stimulent tiroidian, o cană pe zi.
Cancer mamar
1. Infuzie de sânziene 20 g, trifoi roșu 10 g, păpădie 10 g, talpa-gâștii 20 g, șofran 5 g la 1,5 litri apă. Se beau 3 căni pe zi.
2. Tinctură de propolis, câte 20-30 picături, înainte de mese.
3. Extern, se unge locul afectat cu alifie de propolis 20%.
ADRIAN STOENESCU - București
Peladă
În urmă cu câțiva ani am fost diagnosticat cu peladă, o boală foarte inestetică, a cărei cauză nu este bine cunoscută. Am avut localizaată pelada în barbă, dar și pe pielea capului. După ce am folosit o sumedenie de creme și unguente de la medicii dermatologi, care nu au avut nici un efect asupra bolii mele, am recurs la injecții locale cu xilină, extrem de dureroase, dar rezultatele au refuzat să apară. Am fost, pur și simplu, chinuit inutil. În final, ca o ultimă încercare, am recurs la un leac popular. Iată rețeta: * Se freacă bine porțiunea bolnavă cu un cățel de usturoi, până la înroșirea pielii. * Ziua următoare, se freacă bine până la înroșire cu un tampon îmbibat în petrol. Se continuă tratamentul alternativ (o zi usturoi, o zi petrol) și în 1-2 săptămâni apar primele fire de păr, albe, transparente, după care își primesc culoarea lor normală. Apoi, totul revine la normal și persoana își recapătă aspectul sănătos și estetic avut anterior apariției peladei. Succes!
IOAN CIUCLEA - Hunedoara
Rețetă pentru boli de stomac, ulcere, gastrită
Această rețetă este miraculoasă. Este luată dintr-o carte veche, de sute de ani. Am dat-o la multe persoane care au scăpat de operație. Un bolnav care avea ulcer cu nișe, după câteva luni de tratament, a mâncat și varză murată. Regimul trebuie ținut câteva luni, zilnic, până te simți bine, și anume: se pun 2 lingurițe de tătăneasă pisată în 1/4 l apă rece, apoi, la ora 5 dimineața, se strecoară. Peste planta rămasă se pune din nou 1/4 l apă rece și se dă în 2-3 clocote. Se strecoară și lichidele se amestecă. Acest ceai (o jumătate de litru) se bea de trei ori pe zi, cu 1/2 oră înainte de masă. Încercați și nu veți regreta. Multă sănătate!
Rețetă pentru diabetici
200 sâmburi de măsline se usucă, se macină. Se ia o linguriță de măciniș și se fierbe cu o cană apă, 10 minute, după care se strecoară. Se bea de două ori pe zi. Dimineața, înainte de micul dejun, se înghite și o linguriță ulei de măsline.
Rețetă pentru slăbit
Am făcut-o de câteva ori și a avut efect imediat. Durează 5 zile, în care se slăbește 3-4 kg. După care, mâncând normal, nu te mai îngrași o perioadă bună:
* prima zi - 1-2 kg mere;
* a doua zi - 1-2 l lapte degresat. Dacă se bea cald ai senzație de saturație mai mare;
* a treia zi - 800 g cartofi fierți, fără sare, și striviți (pentru a avea gust se pot pune la fiert frunze de țelină);
* a patra zi - legume fierte sau crude (fără sare);
* a cincea zi - 250-300 g carne fiartă, slabă, de vită (sau pasăre).
În afară de acestea, eu beam zilnic, dimineața, o ceșcuță mică de cafea. Mult succes!
CRISTINA ANA - Brașov
Leac pentru dureri de spate și articulații
La 1/2 l de petrol lampant (gaz) se pun 5-6 inflorescențe de liliac alb, 10 muguri (mâțișori) de nuc și 5 frunze de nuc. Se lasă la macerat aproximativ 2 săptămâni. Se ung articulațiile dureroase. Atenție! Se pune puțin în palmă și se frecționează zonele dureroase până intră în piele. În cantitate mare, produce o opăreală. Durerile dispar după 2-3 frecționări. Multă sănătate!
VIORICA DUMITRESCU - Urlați, jud. Prahova
Sfaturile bunicii Gheorghița
Vă trimit câteva leacuri preluate de la bunica mea, care era doftoroaia satului. Când cineva avea probleme de sănătate, venea la ea și îi dădea leacul potrivit. Acum bunica nu mai este printre noi, dar ne-a lăsat multe leacuri. Bunica se numea Trandafir Gheorghița, din satul Atmagea, jud. Tulcea.
Tuse puternică, la copii și adulți
Se stropesc două piei de iepure (pe partea pielii) cu spirt sanitar și se aplică (pe timpul nopții) una pe spate și una pe piept (se înfășoară corpul cu o pânză pentru fixare). Se repetă 2-3 nopți la rând și vindecarea este sigură.
Urticarie
Se face o fiertură de secară, se strecoară și se bea de câteva ori pe zi.
Epilepsie
Se amestecă uleiul de măsline cu ceară de albine și fagure, topite. Se unge cu acest preparat o bucată curată de pânză și se aplică, sub formă de comprese, pe coloana vertebrală.
Tumoră pe corp
Se amestecă fagure din ceară de albine cu țuică de casă și pelin pisat, până se obține consistența unui terci subțire. Se unge cu acest amestec locul bolnav, se badijonează cu un tifon curat și se lasă astfel peste noapte. Procedura se repetă până la dispariția tumorii.
Tumoră la cap
Se aplică pe locul bolnav comprese făcute dintr-un bandaj înmuiat într-un amestec de rachiu de casă cu pelin pisat.
Dureri de tălpi și glezne și micoze
Se fierbe o cafea tare, se pune într-un vas și se țin picioarele, în mod repetat, câte o jumătate de oră. Se lasă picioarele să se usuce fără a se spăla, după care se încalță șosete curate. După ce procedura se repetă câteva seri la rând, micoza și durerile dispar fără urmă.
Vă doresc sănătate!
ELENA MUSTE - Năvodari, jud. Constanța