LUIZA ZAN - "Sunt fericită. Nu am altceva de adăugat"

Bogdana Tihon Buliga
- compozitoare și interpretă de jazz -

"Mi se pare că întineresc"

- Dragă Luiza, ești desul de greu de găsit. Trag concluzia că ești foarte ocupată. Pentru un artist de jazz, pentru o mamă, mi se pare grozav să fii așa de activă...

- E foarte adevărat că am o mulțime de lucruri de făcut. Sunt foarte, foarte activă și ocupată. Adevărat, sunt și genul de om care se culcă la trei dimineața și se trezește înainte de nouă și asta, pentru că încerc să mă bucur de cât mai mult dintr-o zi. Pe lângă muzică, despre care vorbim imediat, fac foarte mult sport, merg pe jos cât pot de mult. Mi-am descoperit de ceva timp o pasiune extraordinară pentru cățărare, urc stânci, chiar particip la competiții. Mai fac și schi. Mă simt foarte bine în pielea mea în ultimul timp, nu știu, poate că oglinda m-ar contrazice, dar mie mi se pare că înti­ne­resc (râde). Cât despre muzică... Sincer, nu mă opresc nicio clipă din muzică, iar de vreo doi ani în­coa­ce, chiar sunt extrem de activă, am minimum două, trei concerte pe săptămână. Că e trio-ul meu, că alcă­tuiesc tot felul de formule inedite, că e trupa By­ron, cu care am colaborat destul de mult pentru albumul lor nou-nouț, eu tot colind țara de la un concert la altul. Și nu numai România, mergem și în afară, de fapt, sunt proaspăt întoarsă din Ungaria. Cu Luiza Zan Trio pregătesc un album care e aproape gata și care cred că va fi o surpriză pentru toată lumea. De ce? Pentru că e prima dată când scot un material integral în limba română. Asta simt în acest moment. Îmi place să scriu în românește, iar muzica acestui album nu se pretează altei limbi. Oricum, pentru mine, muzica este limba preferată. Ce să-ți mai zic?! La Festi­valul de la Gărâna voi cânta cu Rick Condit, saxo­fonist, flautist, percuționist din Statele Unite, un mentor pentru mine, așa că aștept cu mare drag acest concert. Voi avea și două spectacole în Ger­mania, alături de Jimmy Cserkesz. Germania e o premieră pentru mine și ard de nerăbdare să cân­tăm în cluburile exclusiviste de acolo... În conclu­zie, am treabă de nu-mi ajung orele unei zile. Eu cred că dacă ești activ, dacă simți că ai ceva de spus prin ceea ce creezi, dacă vrei să te faci auzit, vei avea mereu de lucru. În plus, ar trebui să mai lăsăm sclifoselile acasă, pentru că ele nu aduc concerte și nici oameni la concerte. Unor artiști, cu cât sunt mai lipsiți de activitate, cu atât parcă le cresc pretențiile, iar pre­tențiile sunt ceva ce nu ne permitem în vremurile astea, ba chiar nicicând.

- Ține și de noroc meseria ta muzicală?

- Categoric, e vorba și de noroc, dar mai e vorba și de oamenii din jurul tău, atât cei de acasă, cât și cei din viața ta artistică. Eu am fericirea să fiu înconjurată de oameni care mă iubesc și mă sprijină enorm în tot ce fac, așadar, și acest aspect ține mult de noroc. Iar eu mai cred într-un lucru foarte important din viața unui om, cu atât mai mult din viața unui artist: întâlnirile cu oameni deosebiți. Viețile noastre sunt un șir de întâlniri, iar unele pot să devină cu adevărat schimbă­toare de destine. De curând, am avut și eu o astfel de întâlnire. Ea se numește Radu Afrim. Cunos­cutul regi­zor de teatru, cu care am colaborat timp de trei luni, cât am com­pus muzica pentru spectacolul "Năpasta". În schimb, el mi-a oferit șansa unică de a "gusta" din lumea actorilor, un univers absolut fabu­los, fascinant, din care pur și simplu te hrănești cu ener­gie și creativitate. A fost o perioadă extraor­dinară, care a culminat cu o nominalizare la Uniter. Apoi, lanțul întâlnirilor se extinde: prin Radu Afrim, am cunoscut o dansatoare, Andreea Gavriliu, cu care voi avea o colaborare, sper, foarte interesantă, dar amă­nunte la timpul potri­vit...

Eva Luna, talismanul norocos

- Ultima dată când am vorbit, croșetai o pătură pen­tru fetița pe care o aș­teptai să se nască. Eva Luna are acum doi ani și ju­mătate. Cum te-a schim­­bat maternitatea? E altfel Luiza-mama?

- Nu m-a schimbat chiar atât de mult, pentru că eu eram pregătită să fiu mamă de când eram foarte mică. Să am un copil este ceea ce mi-am dorit dintot­deauna. Pe de altă parte, orice mamă poate spune că un copil te schimbă, în sensul că te maturizează. Oricât de artist ai fi, oricât de boem, un copil te aduce cu pi­cioarele pe pământ, te temperează, te liniștește. Și te înțelepțește, zic eu. Pe de altă parte, Eva îmi este și îmi va fi mereu un talis­man norocos. Atât de multe lucruri frumoase se în­tâm­­plă în viața mea de când s-a năs­cut, încât nici nu știu când au trecut anii aceștia. Da, sunt și sacrificii pe care le faci când ai un prunc, dar sunt unele uzua­le, nu de fond. Adică, eu nu mai pot sta la ta­cla­le după concerte, ba chiar câteodată fug de la câte un bis, pentru că se face ora la care pleacă bona, dar nu-i niciun bai. Dacă ești un om care știe să ia totul așa cum vine, nu faci o dramă din nimic, nu te plângi. Oamenii au obiceiul de a se lega de lu­cruri mici, su­perficiale, și de aceea, unii se simt privați de false libertăți, când au un copil. Dacă îți vezi copilul ca pe o extensie a ta, atunci nu te mai simți liber, în schimb (am citit asta undeva și mi s-a părut genial), dacă ești convins că pruncul tău este cel mai impor­tant musafir din viața ta și îl tratezi fix așa, atunci lucrurile se simplifică extraordinar. Tu ai viața ta, el o are pe a lui, iar pentru o perioadă de timp, el este musafirul cel mai de soi din exis­tența ta. Iar Eva e minunea mea, facem foarte mul­te lu­cruri împreună... Să o vezi: o mână de om, cățăra­tă pe câte o stâncă în vâr­ful munților! Sunt fericită. Nu am altceva de adăugat.

- Deși ai un prieten, ești, totuși, o mamă sin­gură. În plus, artist. Reușiți să trăiți amândouă din muzică?

- Da, pentru că nu avem pretenții foarte mari. Deo­camdată. Nu suntem sărace, dar nici nu deți­nem averi, avem exact ceea ce ne trebuie. Mă bucur foarte mult când lumea se uită la noi pe stra­dă și spune "uite ce fericite sunt". Nu de mult, eram cu Eva și cu priete­nul meu pe stradă, în fața unei bi­serici. Cineva ne-a oferit o portocală, pentru că arătam fericiți împreu­nă. M-a impresionat foarte mult și m-a bucurat enorm că fericirea noastră transpare. Eu sunt de pă­rere că e important și pen­tru un artist care apare pe scenă să fie împăcat cu el. Oamenii vin mai cu drag la un concert optimist, pozitiv, decât la un spectacol depresiv. Nu sunt de acord deloc cu concepția că artistul trebuie să tră­iască numai drame, ca să fie creativ. Să se mai ter­mine cu asta și să văd și eu oa­meni mai optimiști în jur, care să creeze, indiferent de stare.

"Lipsa culturii cocoșează oamenii"

- Extinzând ceea ce spui la România, ce stare simți că are țara în acest moment?

- Încă nu stau lucrurile echilibrat în balanță la noi. Eu călătoresc enorm în țară și constat cu fiecare zi că Bucureștiul este o altă Românie. În primul rând și cel mai dramatic este că, în țară, nu ai acces la atâta cultu­ră, iar asta se vede în atitudinea oamenilor. Interior, omul are nevoie de cultură, iar repercusiunile lipsei ei se văd chiar în aspectul fizic al oamenilor: de la un concert bun sau de la un muzeu interesant ieși parcă mai drept de spate, mai dârz, iar în provincie, văd foar­te multă lume adusă de spate, cocoșată. Nu mă uit la televizor, nu știu nimic despre politică, vorbesc numai despre ceea ce văd, ce simt. Iar privarea de cultură mi se pare cel mai grav lucru care li se întâmplă românilor în acest moment.

- Răspunde-mi te rog la o întrebare pe care o adresez, când și când, interlocutorilor mei dragi: ce vezi pe fereastra casei tale acum?

- Un copac. Îmi place la mine acasă. Stau pe Calea Victoriei, dar la fiecare fereastră am câte un copac. În cel de la bucătărie vin doi porumbei. La cel din balcon, unde luăm masa, sunt mereu două ciocănitori, iar pe Eva o vizitează din timp în timp, la fereastră, o bufniță, imaginea ei fiind acum tatuată pe brațul meu. Îmi place foarte mult casa mea. Sunt în inima orașului, dar parcă aș fi într-un basm.

- Ce ai fi fără muzică, Luiza?

...

- Te rog să-mi răspunzi!

- Dar am făcut-o: am tăcut. Aș fi o pauză fără muzică.