Atakan, piatra sângeroasă
În anii '70 ai secolului al XIX-lea, când în fosta capitală a Imperiului Țarist, Sankt Petersburg, s-a început construcția Podului Liteinâi (de fier), care urma să unească cele două maluri ale râului Neva, locuitorii cei mai bătrâni ai orașului i-au avertizat pe constructori: "Feriți-vă de acest loc! Aici, pe fundul apei, zace ascunsă o piatră sângeroasă, pe care strămoșii noștri o numeau Atakan. Multe vieți vor pieri, căci acest bolovan misterios cere mereu jertfe umane!"
Veacuri la rând, regiunile de la gurile Nevei au fost locuite de triburile fino-ugrice, care practicau sacrificiile umane. Prizonierii capturați în războaie sau cei osândiți la moarte din diferite motive erau aduși pe malul mlăștinos al râului, la așa-numitul "altar"numit Atakan, pentru a fi oferiți drept ofrandă Zeului Num, zeul care crease lumea. Aici, victima era sfârtecată nemilos și sângele ei se prelingea pe piatra ce devenise roșie de la nenumăratele jertfe. Legenda spune că Zeul Num, ziditor al lumii păgâne, cerea tot mai multe ofrande omenești. Tribul a fost nevoit să atace triburile vecine, pentru a captura tot mai mulți prizonieri pe care îi ofereau divinității lor supreme, pe altarul de jertfă, Atakan. Și atunci, oamenii au început să se roage zeului râului, pentru ca acesta să se îndure de ei și să îi salveze. Auzind suspinele celor sacrificați, strigătele și rugile oamenilor, râul s-a învolburat și a smuls de pe mal piatra sângeroasă, trăgând-o în adâncurile apelor. Însă nici acum nu și-au găsit oamenii liniștea, căci Atakan a continuat să își ceară sângerosul tribut. Bărci de pescari și nave cu tot echipajul au început să se scufunde în mod straniu, exact în locul în care, în străfundurile Nevei, domnea Atakan, piatra sângeroasă.
Peste ani, deasupra râului, s-a ridicat Podul Liteinâi și profeția bătrânilor referitoare la jertfele umane avea să se adeverească. Nicio altă construcție din oraș nu avea să fie însoțită de mai multe evenimente tragice, așa cum s-a petrecut cu Podul Liteinâi. Îndată ce au început lucrările de construcție, au apărut și primele victime: aparent inexplicabil, un pilon de fier s-a prăbușit peste un grup de muncitori, omorându-i pe loc. Câteva luni mai târziu, în timpul zidirii fundației, o explozie a avut loc și chesonul podului s-a năruit, prinzând sub el zeci de muncitori. După inaugurare, pe pod au început să se petreacă întâmplări stranii. Oamenii dispăreau fără ca trupurile lor să mai fie găsite vreodată. Ca și cum o forță nevăzută i-ar fi tras în adâncurile învolburate. Pe parcursul a câțiva ani, au pierit fără urmă, în condiții ciudate, peste o sută de oameni. Toate marile ziare ale Sankt Petersburgului titrau cu litere de-o șchioapă pe prima pagină: "Podul ucigaș", "Dispariții misterioase", "Blestemul Podului Liteinâi". Despre faima nefastă a podului se vorbea în tot orașul și oamenii abia de mai îndrăzneau să circule pe el, numindu-l "gigantul nemilos", care se trezește noaptea și fură suflete.
Podul dintre lumi
La începutul veacului al XX-lea, M.K., străbunul meu din partea tatălui, originar din părțile sudice ale Ucrainei, a venit în capitala nordică a imperiului țarilor, pentru studii. În urmă cu ceva vreme, într-un sertar, printre mai multe hârtii îngălbenite, salvate ca printr-o minune de distrugerea timpului, am descoperit câteva foi rămase din jurnalul acestuia. Pe una din ele, străbunicul, care obișnuia să țină un jurnal, nota o poveste pe care a trăit-o în toamna anului 1910, în Sankt Petersburg.
"24 septembrie. Era ora când ziua se îngâna cu noaptea. Priveam de la fereastra cămăruței mele, de sub streașina unei case situate pe Liteinâi Prospekt, viermuiala ce stăpânea lumea bună ce tocmai ieșise la promenadă. Soarele apunea și întunericul începea să scufunde orașul în mrejele sale. Pe pod, oamenii treceau tot mai rar, iar cei care îndrăzneau să pășească peste acest gigant de fier o făceau în mare grabă, privind speriați în jur. Apoi, brusc, ca de nicăieri, peste pod s-a lăsat o ceață groasă. Nimic nu prevestise apariția ei, cerul fiind absolut senin. Priveam năucit de la fereastră ciudatul fenomen. Auzisem o mulțime de legende despre Podul Liteinâi, însă, fiind un om rațional, nu dădusem crezare. Pe măsură ce pâcla cețoasă se lăsa tot mai grea, tot mai deasă, de sub pod, apele râului Neva se învolburau tot mai tare. Deodată, în lumina Lunii învăluită de nori, am izbutit să deslușesc cum, paralel cu Podul Liteinâi, se înalță un altul, identic. Capetele sale se pierdeau în ceață, dar cea mai mare parte a podului se zărea perfect. În mare grabă, m-am încălțat și am luat-o la fugă pe scări. Trebuia să văd cu ochii mei, de aproape, acest fenomen incredibil. După câteva minute, eram la capătul podului. Inima îmi bătea cu atâta putere, că ai fi zis că acum iese din piept și o rupe la fugă de spaimă. Cele două poduri se întindeau în fața mea, unul lângă celălalt: podul Liteinâi, pe care îl traversasem de atâtea ori, și un altul, perfect identic, ce apăruse de nicăieri. Eram cumplit de speriat, dar curiozitatea mă împingea înainte. Cu inima strânsă, m-am apropiat de capătul podului-"fantomă". Deodată, ceața groasă s-a despicat și lângă balustradă am zărit silueta unei femei. Îngrijorat de pericolul în care se afla, m-am îndreptat cu pași mari înspre ea. Lumina felinarelor ce străjuiau de o parte și de cealaltă podul a început să tremure. Deși femeia nu se afla mai departe de câțiva pași de mine, mi se păru că până să ajung la ea, mersesem cale lungă. «Ești prietenul domnului K.», a rostit femeia zâmbind. «De ce nu a venit el însuși? Spuneți-i, vă rog, că eu îl aștept aici, așa cum am stabilit...». Mi-a întors spatele și cu pași rari, dar fermi, s-a pierdut în ceață. Am rămas buimăcit în mijlocul podului. După câteva clipe, m-am uitat în jurul meu. Ceața se ridicase brusc. Apele se liniștiseră. Podul ce cu câteva clipe mai devreme se înălțase paralel cu cel real dispăruse complet, ca și cum nici nu fusese vreodată acolo. Mă simțeam de parcă mă trezisem dintr-un vis, însă știam cu siguranță că nu sufăr de somnambulism. Totul se petrecuse aievea. Fusesem martorul unui fenomen incredibil! Și culmea culmilor: domnul K. era chiar prietenul meu, îl cunoșteam de mult și îi știam povestea tristă. Cu ani în urmă, se îndrăgostise de servitoarea care slujea în casa părinților săi. Era un bărbat influent în oraș și relația cu o simplă servitoare i-ar fi putut afecta cariera. Astfel că domnul K. și iubita lui au hotărât să fugă împreună și să se căsătorească în taină. Au stabilit să se întâlnească pe Podul Liteinâi, la miezul nopții. La ora fixată, K. fusese pe pod, în așteptarea iubitei. În zadar însă, căci ea nu mai apăru niciodată. Ani în șir, la miezul nopții, K. se ducea pe pod cu inima strânsă, sperând că iubita lui va veni. Oamenii credeau despre el că își pierduse mințile. Poate că asta crezusem și eu. Până în seara aceasta, în care mă întâlnisem cu iubita prietenului meu pe podul-fantomă. Știam că totul se petrecuse aievea, însă nu îmi pot explica defel de unde apăruse ciudatul pod, din ce lume coborâse tânăra femeie și unde dispăruse ea. Poate să fie podul o dublură, o cale către tărâmul umbrelor? Iar tânăra pe care o întâlnisem era spiritul iubitei prietenului meu? Probabil nu voi afla niciodată, însă această poveste cutremurătoare îmi va rămâne pe veci în memorie".
Deși de atunci au trecut mai bine de o sută de ani și toate întâmplările ar putea fi considerate ca făcând parte din folclorul urban al orașului Sankt Petersburg, totuși, în mod straniu, pe pod se întâmplă și astăzi fenomene la fel de ciudate. Oamenii continuă să dispară, fără ca trupurile lor să mai fie găsite. Peste pod, în special în nopțile cu lună plină, se lasă o ceață groasă, iar de nicăieri se ivește un pod paralel, perfect asemănător cu cel real. Există zeci de mărturii care stau drept dovadă și totuși, poliția și specialiștii care au anchetat și studiat cazurile nu au reușit nici până acum să ofere o explicație fenomenului. Cert este că podul este considerat blestemat, iar forța lui mistică îngrozește și alungă trecătorii pe timpul nopții.
Podul diavolului
În urmă cu secole, oamenii erau convinși că ridicarea unui pod nu este posibilă decât cu ajutorul unor forțe supraomenești. În folclorul multor popoare există legenda conform căreia diavolul îl poate ajuta pe om să înalțe un pod, cu o singură condiție: drept răsplată, sufletul primului trecător care pășește pe pod să fie al lui. O asemenea legendă are și podul Overtoun din Milton, Scoția. Povestea spune că, peste râul din apropierea orașului, locuitorii au încercat ani de zile să ridice un pod. Însă, de fiecare dată, ceea ce construiau peste zi noaptea se năruia. Bătrânii orașului și-au amintit că, odată, demult, chiar în acest loc, o tânără, pe nume Elisabeth, scăpase ca prin minune din ghearele satanei. Oamenii s-au gândit că împăratul întunericului, diavolul, a blestemat acest loc, drept pedeapsă pentru nereușita sa. Și atunci, s-au sfătuit și au hotărât să facă un pact cu necuratul: i-au promis că dacă acesta îi va ajuta să construiască acolo un pod, îi vor oferi în schimb sufletul primei vietăți care va trece întâia dată podul. Și astfel, construcția s-a finalizat și oamenii s-au pus de acord și au decis să-l înșele pe diavol: nu au trimis pe pod un om, așa cum se aștepta necuratul, ci un câine. Diavolul nu a avut de ales și a acceptat ofranda, aruncând însă un nou blestem asupra podului Overtoun: niciun câine nu va putea traversa niciodată viu podul, sufletul oricărui patruped care încearcă să pășească pe acolo va fi smuls și capturat pe veci.
Și așa s-a întâmplat. Au trecut de atunci peste două sute de ani și, în mod straniu, construcția suspendată atrage mereu, cu o forță nevăzută patrupedele care, fără niciun motiv, se aruncă în gol, peste parapetul din piatră. Și mai misterios este faptul că locul de sinucidere ales de câini este întotdeauna același: între ultimele două parapete, de pe partea dreaptă a podului.
Recent, cotidianul britanic "Daily Mail"a realizat un reportaj cu titlul "Podul câinilor sinucigași", încercând să deslușească misteriosul fenomen. Explicațiile au fost dintre cele mai variate, însă niciuna suficient de satisfăcătoare pentru stăpânii ai căror câini au murit astfel și care încearcă să descopere de ce au sărit în hău patrupedele lor.
Donna Cooper locuiește nu departe de "podul diavolului". Cunoaște de mică legenda construcției și niciodată, nici chiar acum, la maturitate, nu a îndrăznit să îl traverseze. Într-o zi, se plimba împreună cu câinele său, Ben, în pădurea din preajmă. Deodată, Ben a rupt-o la fugă către pod, ca și cum o forță puternică l-ar fi atras într-acolo. În zadar l-a strigat stăpâna lui, Ben era ca și surd. "A alergat ca din pușcă, până la penultimul parapet, s-a oprit câteva secunde, s-a întors către mine, m-a privit și apoi a sărit peste balustradă. Nu o să uit niciodată ultima sa privire. Era ca și cum ar fi spus: «Salvează-mă!». Însă eu eram la zeci de metri și timpul a fost prea scurt pentru ca eu să apuc să fac ceva".
Cazul Donnei nu este singular. Zeci de stăpâni au privit îngroziți cum câinii lor, fără niciun motiv, sar în gol, peste balustrada de fier a podului. Conform rapoartelor poliției locale, în ultimele șase luni, de pe pod s-au "sinucis"cinci câini. Straniu este și faptul că toți erau din rasele Labrador, Collie sau Golden Retriever. "Unul dintre ei, ca printr-un miracol, nu a murit la impactul cu solul", povestește ofițerul de poliție John Rain. "Uluitor este faptul că animalul, ca și cum ar fi fost posedat, s-a întors pe pod și s-a aruncat încă o dată, într-o nouă tentativă, din nefericire, de această dată soldată cu moartea bietului patruped".
Una din explicațiile emise de cei care au studiat ciudatul fenomen a fost aceea că podul este blestemat. În 1994, un locuitor al orașului Milton a venit aici însoțit de fiul său, pe care, fără nicio explicație, l-a aruncat peste balustradă, declarând la anchetă că acesta nu era fiul său, ci însuși Antihristul. La scurt timp, a reușit să evadeze din camera de detenție a sediului poliției și, reîntorcându-se pe pod, s-a aruncat el însuși în gol, peste parapet. Podul, construit din piatră tăiată dintr-o carieră unde cândva se afla o capiște celtică, a acumulat toate energiile negative și, treptat, a început să le radieze în jurul său. Câinii, animale cu sensibilitate crescută, captează aceste energii malefice și, sub influența lor, acționează astfel, aruncându-se în gol.
În folclorul celtic străvechi există legenda conform căreia podul de piatră este locul în care barierele dintre lumea viilor și cea a morților se ridică, iar spiritele pot trece nestingherite. Sunt mulți cei care cred că patrupedele sunt mult mai sensibile la fenomenele paranormale și, simțind prezența spiritelor, intră în panică, acționând haotic.
Fantomele de pe pod
În America, există multe superstiții legate de celebrul pod californian Golden Gate. Sunt mulți cei care îndrăznesc să pășească pe el doar ținând în gură o monedă de cinci cenți sau, ca să nu li se întâmple ceva rău după ce îl traversează, se opresc la mijlocul podului și varsă în ocean o sticlă cu vin roșu. Toate acestea sunt doar practici superstițioase, dar dacă analizăm rapoartele deceselor care au avut loc pe acest pod, se poate spune că ceva necurat se petrece, totuși, aici. Construit în 1937, Golden Gate i-a atras încă de la început, ca un magnet, pe cei care voiau să-și curme viața. Prima sinucidere a avut loc la doar trei luni după inaugurarea vestitei construcții, iar astăzi, conform arhivei poliției californiene, există peste 1200 de asemenea cazuri, mai multe decât s-au petrecut pe orice alt pod din lume. În ultimii cinci ani, de pe podul Golden Gate au sărit în gol, punându-și capăt zilelor, 85 de persoane. Un număr foarte mare, comparativ cu numărul sinuciderilor de pe celelalte poduri din San Francisco, care toate au însumat 14 sinucideri. Dar oare ce forță malefică îi atrage pe oameni aici, determinându-i în mod inexplicabil să facă saltul mortal peste parapetele podului? Parapsihologii americani susțin că locul este un focar de energii negative, acumulate în timp, care își exercită influența asupra persoanelor cu un psihic mai labil.
Pe locul doi între podurile cu cele mai multe sinucideri se află Podul Colorado Street, din Los Angeles, Statele Unite. Se spune că motivul care îi determină pe oameni să se sinucidă pe acest pod ar fi faptul că ei aleg să facă un asemenea act necugetat, după ce au avut parte de o experiență terifiantă: întâlnirea cu o fantomă. Cu câteva luni înainte de inaugurarea podului, în 1913, arhitectul construcției, în timp ce inspecta ultimele finisaje, s-a dezechilibrat și a căzut în apă. Trupul său nu a mai fost găsit vreodată, însă nu puțini sunt cei care povestesc că noaptea, fantoma sa apare pe pod și îi convinge pe nefericiții care trec pe acolo să se arunce în gol. "Bărbatul îmbrăcat în salopetă de muncitor spune: "De cealaltă parte nu există durere, nici suferință ori suspin. Acolo veți fi fericiți și liberi»", povestesc cei care au întâlnit spiritul arhitectului și care au avut norocul să supraviețuiască tentativei de suicid.
Deși fenomenul a fost studiat de psihologi și specialiști în parapsihologie, taina podurilor care, din motive stranii, influențează negativ psihicul uman nu a fost încă dezvăluită. Peste tot în lume, există asemenea poduri pe care au loc evenimente stranii: motoarele mașinilor se opresc fără motiv, acele ceasurilor se învârt în sens invers, ceața se lasă și se ridică brusc, de nicăieri apar ființe demult trecute în cealaltă lume. Este oare vorba despre blesteme ancestrale sau totul nu este decât o simplă coincidență, o superstiție care bântuie mințile oamenilor?! Răspunsuri probabil există, însă ele rămân în continuare departe de înțelegerea umană.