- Se vor ivi curând, în lumina soarelui de aprilie, înmiresmând toată lumea, cu florile lor delicate și albe, în formă de clopoței. Dar dincolo de frumusețea lor diafană, lăcrămioarele sunt medicamente naturale autentice. Remediile din lăcrămioare vindecă numeroase afecțiuni, de la banalele dureri de cap, până la bolile de inimă și dereglări ale sistemului nervos. Profitând de calitățile lor terapeutice, domnul farmacist ION BOBARU prepară în laboratorul farmaciei sale tincturi și alifii cu putere miraculoasă, respectând cu rigoare rețete antologice -
Flori sfinte
Legenda spune că lăcrămioarele (li se mai spune și mărgăritare) s-au născut demult, la începutul vremurilor creștine, pe Muntele Patimilor, Golgota. Pe când privea, încremenită de durere, răstignirea Mântuitorului, din ochii Fecioarei Maria porniră a se rostogoli lacrimi fierbinți. Din fiecare lacrimă care a atins pământul a răsărit mai apoi câte o floare, de un alb pur, precum sufletul Mariei. Așa se face că lăcrămioarele înfloresc pe deplin în apropierea sărbătorilor de Paști, simbol al dragostei, purității și dăruirii.
O altă legendă creștină povestește că, înainte de a ucide balaurul, brațul Sfântului Gheorghe a început să sângereze, iar puterile îi erau slăbite. Când lupta părea pierdută, din stropii de sânge care ajungeau pe pământ, au prins a se ivi niște tulpini cu flori mici și albe, care răspândeau o mireasmă puternică, nemaiîntâlnită până atunci. Mirosul florilor a întărit forțele sfântului, slăbind puterile fiarei. După ce balaurul a fost ucis, florile au continuat să strălucească în lumina soarelui și apar, an de an, în aprilie, în preajma sărbătorii de Sfântul Gheorghe. Numită și "iarba Sfântului Gheorghe", lăcrămioara este izvor de energie, forță vitală și, nu în ultimul rând, de sănătate.
Virtuți terapeutice
Puterile vindecătoare ale lăcrămioarelor sunt cunoscute de veacuri, în medicina populară românească. Înțelepții satelor puneau flori în scăldătoarea copiilor bolnăvicioși, pentru a grăbi circulația sângelui și a le întări organismul. În zona Dobrogei, compresele cu fiertură de lăcrămioare erau veritabile arme în lupta cu durerile în piept și pentru a alina inima bolnavă. Tămăduitorii din popor foloseau oțetul de lăcrămioare împotriva durerilor puternice de cap, a amețelilor și atacurilor de panică. Tot delicatele flori albe, de data asta macerate în ulei, grăbeau vindecarea arsurilor, astfel încât pielea să rămână curată, fără cicatrice sau alte semne. Roua culeasă de pe frunze și flori era folosită sub formă de picături pentru ochi, cunoscut fiind faptul că păstrează tinerețea privirii și calmează suferințele provocate de conjunctivită. Lăcrămioarele aduc atât sănătate cât și frumusețe, lucru știut de fetele de prin satele românești. Fecioarele foloseau fiertura de lăcrămioare pentru a-și spăla obrazul, păstrându-l astfel alb ca laptele.
Toate aceste calități vindecătoare au fost confirmate și de oamenii de știință. Încă din 1881, profesorul Serghei Botkin, fondatorul școlii de medicină clinică din Rusia, a folosit, în spitalul său din Moscova, infuzia și tinctura de lăcrămioare ca tonic cardiac. Mai târziu, în 1920, un grup de cercetători francezi a descoperit și demonstrat că toate părțile plantei conțin principii active, în special heterozide și glicozide. Aceste substanțe reduc iritabilitatea miocardică, stimulează dilatarea arterelor, contribuind astfel la oxigenarea și buna circulație a sângelui, inclusiv la nivelul creierului. Aceleași principii active au efecte diuretice, stimulând funcționarea rinichilor și eliminarea toxinelor.
Vechi remedii spițerești
Pentru a afla mai multe despre valoarea terapeutică a lăcrămioarelor, ne-am adresat domnului farmacist Ion Bobaru, călăuza noastră în lumea plantelor de leac. De ani buni, domnia sa le cultivă, în grădina farmaciei Faltis, iar în timp, le-a deslușit aproape toate tainele. "Lăcrămioara este un tonic cardiac natural. Pot să vă spun că primul tonic cardiac folosit în terapeutică a fost digitalina, principiul activ din degețel (Digitalis purpurea) Recoltarea exagerată a degețelului, atât în scop medical cât și pentru delectarea turiștilor, încântați de această floare foarte frumoasă, a dus aproape la dispariția plantei din aria ei de răspândire. Astăzi, degețelul este protejat prin lege, deci nu îl mai putem folosi în farmacie. Preparatele din lăcrămioare, care conțin convalarină, un glicozid cardiotonic asemănător cu digitalina, înlocuiesc cu succes medicamentele extrase din degețel", ne spune domnul Bobaru, bucuros că poate vorbi despre plantele care îi sunt atât de dragi. Respectând întocmai litera manuscriselor și codexurilor vechi de aproape două sute de ani, maestrul farmacist prepară leacuri miraculoase, a căror valoare a fost confirmată de trecerea timpului. Iată două dintre acestea:
Tinctura de lăcrămioare
Este un elixir de excepție, a cărui formulă se regăsește în paginile primului manual de farmacie. Tinctura concentrează și potențează calitățile terapeutice ale plantei, fiind un medicament natural deosebit de puternic. Este recomandată pentru tratarea următoarelor afecțiuni: insuficiență cardiacă, tulburări cardiace pe fond nervos, leziuni cardiace și tahicardie. Poțiunea este de ajutor și bătrânilor care au un ritm cardiac mai lent, dar și celor care suferă de insomnie.
Tinctura de lăcrămioare și păducel
Alături de lăcrămioare, păducelul este un veritabil întăritor pentru inimă, accesibil acum, în lunile de primăvară. În retortele laboratorului său, domnul Ion Bobaru îmbină calitățile terapeutice ale celor două plante, urmând o tradițională rețetă. Tinctura este recomandată ca tonic cardiac (pentru o inimă slăbită) precum și în cazul nevrozei cardiace. Doza terapeutică este de 20 picături, de 2 ori pe zi, timp de 5 zile pe săptămână, cu două zile pauză.
Preparate de casă
Cu precizarea că lăcrămioarele, prelucrate în mod necorespunzător, sunt deosebit de toxice, domnul farmacist Bobaru ne dezvăluie formulele unor medicamente pe care le putem prepara acasă.
Tinctură din lăcrămioare și tei
Ingrediente: 20 g lăcrămioare bine uscate (se folosesc florile, tulpinile și frunzele), 20 g flori de tei uscate și 200 ml alcool alimentar de 70 de grade.
Mod de preparare și administrare: Plantele se mărunțesc groșcior, se amestecă într-un borcan și deasupra se toarnă alcoolul. Recipientul se închide ermetic, iar preparatul este lăsat la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează și se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se toarnă în sticluțe închise la culoare. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ține cinci zile pe săptămână, urmată de două zile de pauză.
Preparatul îmbină calitățile calmante și tonice ale celor două plante, teiul având un pronunțat efect emolient și expectorant. Din acest motiv tinctura poate fi folosită ca adjuvant în stările de răceală sau gripă, însoțite de o oboseală a inimii. Combate și insomniile cauzate de migrene, contribuind la instalarea unui somn liniștitor.
Avertismentul farmacistului: "Înainte de a consuma preparatele pe bază de lăcrămioare este necesar să cereți sfatul medicului sau al farmacistului".
Oțet de lăcrămioare
Ingrediente: 30 g flori proaspete (desprinse de pe tijă), 100 ml oțet de vin de 9 grade.
Mod de preparare și folosire: Florile se pun într-un borcan cu filet, în strat aerisit, și deasupra se toarnă oțetul. Recipientul se închide ermetic și preparatul se lasă la macerat 14 zile. După această perioadă, se filtrează și se păstrează în sticluțe mici, de culoare închisă.
Se folosește simplu, inspirând adânc vaporii degajați de oțet, ori de câte ori avem dureri de cap, stări de leșin sau ușoare aritmii cardiace. În situații mai grave, cum ar fi migrenele, oțetul poate fi folosit sub formă de comprese călduțe, aplicate pe frunte.
Rețete de frumusețe
Ulei de lăcrămioare
Ingrediente: 30 g lăcrămioare bine uscate și mărunțite groșcior și 100 ml ulei de măsline.
Mod de preparare și utilizare: Plantele se pun într-un mic vas emailat apoi se adaugă uleiul. Se pune într-un alt vas mai mare, cu apă. Se fierbe pe baie de aburi timp de 3 ore, vreme în care trebuie să completăm permanent apa care se evaporă din vasul aflat direct pe flacăra aragazului. După acest interval, se lasă la răcit și se strecoară. Uleiul trebuie păstrat în sticluțe mici, de culoare închisă, în locuri răcoroase. Se folosește numai pentru uz extern și este un bun cicatrizant, util mai ales pentru vindecarea arsurilor. Previne apariția petelor și a altor imperfecțiuni ale tenului și poate fi folosit ca adjuvant în tratarea acestora. Utilizat cu regularitate, catifelează și dă strălucire pielii.
Completarea farmacistului: "Cei care prepară cosmetice acasă pot folosi uleiul de lăcrămioare pentru a spori calitățile cremelor. Încorporat într-o cremă emolientă, uleiul îi imprimă un parfum delicat și suav".
Apă de față
Ingrediente: 10 g flori de lăcrămioare și 250 ml apă distilată.
Mod de preparare și utilizare: Ingredientele se fierb timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se evaporă. Se lasă la infuzat alte 15 minute, după care lichidul poate fi folosit. Se spală obrazul o dată pe zi, de preferință seara, fără a folosi săpunul sau alte substanțe. După spălare, tenul este lăsat să se usuce. Apa de lăcrămioare curăță și redă culoarea naturală a tenului, prevenind sau stopând apariția și dezvoltarea petelor.
Atenționări și contraindicații
Administrate după sfatul medicului sau al farmacistului, preparatele pe bază de lăcrămioare au foarte rar efecte secundare nedorite. Cu precizarea că sunt cu desăvârșire interzise persoanelor care au suferit recent un infarct miocardic, celor .care suferă de afecțiuni grave la nivelul rinichilor, ficatului sau bolnavilor de stază pulmonară (obstrucția unei artere pulmonare).
Farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis, Calea Galați nr. 29, Brăila, tel. 0239/61.59.31, e-mail farmaciafaltis@yahoo.com. Farmacia sa deține "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor", acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.