La finalul lunii martie, încă un artist de talie mondială ne trece pragul. Este vorba de Yanni, unul dintre cei mai apreciați pianiști și compozitori de muzică contemporană ai zilelor noastre. Muzicianul grec va cânta duminică, pe 31 martie, la Sala Palatului din București. Yanni se află pentru a doua oară în țara noastră. Anul acesta revine în România, în cadrul turneului "World Without Borders 2013"
Născut în sânul bătrânei Ellade și format în țara tuturor posibilităților (SUA), artistul grec în vârstă de 58 de ani a concertat în peste 20 de țări, în fața a peste 2 milioane de spectatori, și a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy, pentru albumele "Dare to Dream" ('92) și "In My Time" (1993). A câștigat 35 de albume de platină și de aur și a vândut peste 20 de milioane de discuri. Compozițiile lui au răsunat în mai multe locuri cu notorietate istorică, precum: Teatrul Herodes Atticus din Atena (unde a cântat în 1993), apoi la Taj Mahal din Agra, India (în 1997), Orașul Interzis din Beijing, China (1997), faimosul Royal Albert Hall din Londra (1995), la Kremlin, în Moscova (2011), în Dubai, Emiratele Arabe (2011) și la Castillo San Felipe del Morro din San Juan, Puerto Rico (2012).
Yanni a devenit faimos în anii '80-'90, când muzica lui instrumentală, plină de dramatism, energie și romantism, cu influențe clasice, rock și etnice, cucerea occidentul. A fost încadrat de mulți critici muzicali ca fiind unul din promotorii stilului New Age, cel mai rezistent în timp, și nu mai puțin de 12 din albumele lui au ajuns pe locul 1 în topul Billboard New Age. Cu toate acestea, artistul grec nu a acceptat niciodată această calificare a muzicii lui, considerând că el a fost adoptat de stilul New Age și nu invers. "Stilul New Age presupune o muzică mai domoală și relaxantă, față de cea pe care o compun eu. Compozițiile mele sunt mult mai energice și pline de ritm", declara artistul într-un interviu acordat în 1988. "Când cineva spune muzică New Age, mă gândesc la genul acela de cântece pe care le pui în fundal, când dai cu aspiratorul. Eu nu vreau să-mi relaxez ascultătorii, vreau să le trezesc interesul și să-i fac să se implice în muzica mea, să o simtă", spunea într-un interviu recent.
Dansând cu muzele
Yanni (Yiannis Chryssomalis) s-a născut pe 14 noiembrie 1954, într-un sătuc de pescari din insula Kalamata. A dovedit încă de la o vârstă fragedă o mare afinitate către muzică și, la 6 ani, învățase deja să cânte singur la pian. Cu toate acestea, părinții nu l-au înscris la o școală de muzică și nici nu i-au angajat un profesor, dar l-au încurajat să învețe singur instrumentul, în ritmul propriu. Yanni a înotat, a pescuit, s-a jucat și a învățat alături de fratele lui mai mare și sora mai mică, dar și-a găsit mereu timp și pentru muzica ce-l acapara din ce în ce mai tare. La 18 ani a plecat în Statele Unite ale Americii, ca să studieze psihologia, la University of Minnesota. Nu a trădat însă pasiunea pentru muzică și, în paralel cu școala, a continuat să studieze pianul și alte instrumente cu clape. S-a alăturat unei trupe rock și a cântat prin diverse baruri. În 1977, la un an după ce și-a obținut diploma în psihologie, a devenit membru al formației Chameleon, iar trei ani mai târziu, a lansat primul lui album, intitulat "Optimystique", unde influențele rock sunt mai puternice decât în creațiile următoare. Nu a avut parte de succes instantaneu, muzica lui fiind considerată prea puțin comercială, publicul larg gustând mai ales melodiile însoțite de versuri. "În general, nu folosesc versuri în muzica mea, pentru că întregul mesaj pe care vreau să-l transmit poate fi desprins din ritm, melodie și sunet. Cu muzica mea pot depăși orice graniță impusă de limbaj. Este dificil, dacă nu chiar imposibil să minți cu ajutorul muzicii instrumentale, pentru că ea transmite doar emoții", spunea Yanni într-un interviu.
Urmează alte două albume, cu răsunet limitat, iar din 1986, artistul se mută la Los Angeles, unde își încearcă talentul compunând și muzică de film. Aici, în "Orașul Îngerilor", începe și povestea lui de iubire cu actrița Linda Evans, care îi va servi drept muză, din 1989 până în 1998.
Abia în anii '90, începe să simtă gustul succesului. Un concert alături de Orchestra Simfonică din Dallas îi va da ideile pentru viitoarele lui compoziții și reprezentații scenice. De acum, concertele lui Yanni vor fi bine gândite, elaborate, cu jocuri de lumini și aranjamente scenice de excepție. În 1992, lansează albumul "Dare to Dream" care îi va aduce nominalizarea la Grammy, iar melodiile lui încep să fie incluse în reclame de televiziune. Cel de-al doilea mare succes îl va înregistra un an mai târziu, odată cu lansarea albumului "In My Time", care va lua și el cu asalt topurile și îi va da ideea organizării unui concert de excepție în Grecia natală, la Atena, în faimosul Teatru Herodes Atticus, construit pe Acropole, în perioada romană, între anii 161-174 e.n. Teatrul, care poate găzdui 5000 de spectatori, a reprezentat decorul ideal al realizării unei înregistrări video - "Yanni Live at the Acropolis" - care îl va face faimos în întreaga lume. Melodiile "Santorini", "Nostalgia" și "Acroyali" sunt un adevărat omagiu adus țării lui natale. Înregistrarea spectacolului "Yanni Live at the Acropolis" a fost difuzată de televiziuni din 65 de țări și a fost vizionată de peste o jumătate de miliard de telespectatori. A urmat o serie de albume live și, în 1995, a cucerit și Londra, unde a cântat la Royal Albert Hall. În 1997, după multe insistențe, reușește să organizeze două alte concerte răsunătoare, în grădinile Taj Mahal-ului și în Orașul Interzis din China. Și aceste două experimente vor fi înregistrate și cuprinse pe albumul live, "Tribute".
Un an mai târziu, se desparte de Linda și, cu toate că se află în culmea gloriei, artistul grec își ia o vacanță de doi ani. Va recunoaște mai târziu că a trecut printr-o perioadă de depresie și că a simțit nevoia să se întoarcă la rădăcini. A stat timp de trei luni la casa părinților lui, în Grecia, apoi a străbătut lumea. "Am călătorit. Am vrut să cunosc oameni noi, să văd cum trăiesc ei și am vrut să fug cât mai departe de visul american", povestea el într-un interviu acordat publicației "Los Angeles Times". După această pauză, se întoarce la lucru, se mută pe coasta de est a Americii și lansează un nou album de studio "If I Could Tell You" (2000). Acesta a fost urmat doi ani mai târziu de "Ethnicity", un disc inspirat din călătoria sa în jurul lumii și, tot în 2003, a lansat o carte autobiografică "Yanni in Words". În următoarele lui compoziții, începe să combine muzica electronică cu vocile umane, albumul din 2009 intitulându-se chiar "Yanni Voices". Pentru realizarea acestuia, a apelat la muzicieni tineri: Leslie Mills, Chloe, Nathan Pacheco și Ender Thomas. Cu toate astea, nu mai reușește să egaleze succesul obținut în anii '90.
(Pentru concertul de la noi, biletele au prețuri cuprinse între 84 lei categ. IV și 624 lei Golden VIP și pot fi achiziționate din rețeaua Vreau Bilet.)