"Să fii lângă el și când are neputințe"
Născut în 18 februarie 1945 la Gura Râului, în Mărginimea Sibiului, părintele Ioan Peană slujește din 1990 chiar în comuna sa natală, după ce a fost preot timp de 15 ani în localitatea vecină, Orlat. La Gura Râului, pe valea Cibinului, la poalele Munților Cindrel, încă vezi duminica, la biserică, oameni în straie românești. În satul căruia Lucian Blaga i-a închinat poezia intitulată Boca del Rio, pentru cinstirea strămoșilor care au creat și au purtat acel frumos costum în alb și negru, în prima duminică după praznicul "Adormirii Maicii Domnului" din 15 august, are loc Sărbătoarea portului românesc.
Viața Părintelui Ioan Peană este adânc marcată de cei opt ani petrecuți alături de Înalt Preasfințitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului (1967-1981), al cărui șofer și împreună-slujitor a fost, și de întâlnirile cu Părintele Arsenie Boca. A fost omul de legătură între vlădica de la Sibiu, care în tinerețe, în 1947, fusese tuns în monahism la Mânăstirea Brâncoveanu și marele duhovnic de la Sâmbăta, care în anii '70 ai veacului trecut picta biserica "Sfântul Nicolae" din satul Drăgănescu, în apropierea Bucureștilor.
Întâlnirea cu Părintele Arsenie
Pe Părintele Arsenie l-am cunoscut printr-o împrejurare fericită, prin legătura de frățietate pe care o avea cu Mitropolitul Nicolae Mladin, de când amândoi au fost la Mânăstirea Brâncoveanu, în perioada 1939-1948. La Sâmbăta, primii viețuitori au fost diaconii Arsenie Boca, Nicolae Mladin și Serafim Popescu: tineri, dornici de a lucra, de a face ceva pentru Dumnezeu și pentru țară.
Părintele Nicolae Mladin a absolvit Facultatea de Teologie din București în 1938, a făcut studii de specializare la Viena (1941-1943), trimis cu o bursă de către Mitropolitul Nicolae Bălan, și a fost profesor de morală și mistică la Academia Teologică "Andreiană" din Sibiu. Din 1967, a devenit Mitropolitul Ardealului. Înainte de ultimul meu an de facultate la "Teologia" din Sibiu, în vara lui 1972, fusesem angajat ca șofer la Mitropolia Ardealului. Chiar dacă erau mulți cei care voiau acel post, am fost preferat, pentru că aveam carnet de șofer pentru mai multe categorii de mașini. A contat și că urma să fiu absolvent de "Teologie". Când m-a văzut Înaltul Nicolae mai subțirel, mai mic, m-a întrebat:
- Mă, da' tu poți conduce mașina?
- Da, Înalt Preasfințite.
La început, am fost șoferul consilierilor de la Mitropolie, apoi al episcopilor vicari Visarion Aștileanu și Emilian Birdaș și, din 1975, al Înalt Preasfințitului Nicolae Mladin. Conduceam o mașină Volga.
În 1973, la prima mea înfățișare în fața Părintelui Arsenie, am fost cu Părintele Nicodim Zaharie (1915-1996). Ne-a trimis, împreună, Mitropolitul Nicolae. Părintele Nicodim era atunci duhovnicul Părintelui Arsenie. În tinerețe fusese frate de mânăstire la Sâmbăta. Părintele Arsenie l-a luat la Prislop, pentru că se pricepea la tâmplărie și cânta bine la strană. În 1949, a fost primul călugăr tuns în monahism la Prislop, după ce mânăstirea a fost retrocedată ortodocșilor, în 1948, când greco-catolicii au revenit la ortodoxie. După 1976, când a fost redeschisă Mânăstirea Prislop, a fost preot și duhovnic acolo. Are mormântul chiar în spatele mormântului Părintelui Arsenie.
Părintele Nicodim m-a dus la Părintele Arsenie în București, în cartierul Cotroceni, pe strada Dr. Petrini, cu un mesaj din partea Mitropolitului Nicolae Mladin, care greu mai putea lua legătura direct cu Părintele Arsenie, din cauza conjuncturii politice. A avut atâta încredere în mine, încât să-mi încredințeze o misiune, niște secrete pe care să le dezvălui Părintelui Arsenie și să-i ceară, astfel, sfatul. N-aveau posibilitatea să vorbească față către față sau la telefon. Atunci nu erau telefoane mobile, iar telefoanele fixe erau ascultate de Securitate. Prima dată când m-a văzut, a dat mâna cu mine și mi-a zis:
- Tu ești omul lui Mladin?
- Da.
- Mă, să nu faci ceva, să-l compromiți vreodată!
- Mă străduiesc, Părinte.
Nu știam prea multe despre Părintele Arsenie. Cine bănuia că va ajunge o personalitate duhovnicească atât de cunoscută și de iubită!? Îl știau cei de aici, din Mărginimea Sibiului și, mai ales, cei din partea Făgărașului, care mergeau la el, îl căutau. Sunt azi mulți care spun că l-au cunoscut, dar nu știu în ce măsură l-au cunoscut cu adevărat. Atunci trăia retras.
Laptele se mănâncă
După acea primă întâlnire, am început să merg des la Părintele Arsenie. Mai întâi, cu trenul. Din Gara de Nord, cu tramvaiul 2, până la capul liniei, dacă mergeam la Drăgănescu. Mergeam și la București, pe Dr. Petrini. Cu mare grijă, pentru că era sub observația Securității casa din București. Uneori mă plimbam pe stradă, așteptând să vină Părintele. Nu stăteam în fața casei, ca să nu dau de bănuit. Știam că după-amiaza venea uneori de la Drăgănescu sau din oraș. Îmi amintesc cum, odată, a apărut cu două plase în mână. Venea de la piață.
De câte ori mergeam, puneam într-o traistă ceva pentru Părintele Arsenie, de la Mitropolitul Nicolae: o pâine bună de aici, din Mărginimea Sibiului, lapte de la vaca noastră, cinci litri de vin. În casă, mă invita să bem împreună un ceai sau un lapte. Odată, cum i-am adus laptele, mi-a zis:
- Hai să bem o cană cu lapte!... Eu am înghițit laptele imediat.
- Tu nu știi că laptele se mănâncă, nu se bea?!... - mi-a spus.
De la Părintele Arsenie am învățat că laptele nu se dă dușcă pe gât, ci se ține cât mai mult în gură, ca digestia să se facă în gură. Altfel, nu te folosești nutritiv de el. Mi-a explicat ce se întâmplă în stomac când dai laptele repede pe gât.
Încredere maximă
Aveam și mesaje de transmis. Îmi spunea Mitropolitul: "Vezi ce zice Arsenie", într-o chestiune sau alta! Părintele Arsenie răspundea clar și pe scurt: "Mă, să-i spui Părintelui Mitropolit așa", și zicea ce să-i spun. Erau lucruri legate mai puțin de administrație sau de viața duhovnicească, ci mai mult de grija pe care s-o aibă Mitropolitul față de autoritățile comuniste, față de conducerea politică din vremea aceea. Îl sfătuia cum să procedeze. Era o încredere maximă între ei. Părintele Arsenie îmi zicea: "Ai grijă să nu te prindă!"... O singură persoană mai știa că eu sunt un om de legătură între ei: Părintele Gheorghe Șpan. Era preot la Gura Râului și-mi era duhovnic. Și el îmi spunea: "Ai grijă, On! Să nu ai probleme!"... Nu-mi era frică. Despre ceea ce-mi spunea Mitropolitul să întreb pe Părintele Arsenie nu spuneam nimănui. În casa de pe strada Dr. Petrini sunt convins că nu erau instalate microfoane, pentru că acolo totdeauna Părintele Arsenie discuta liber, despre orice, nu avea niciun fel de reținere.
De mai multe ori, de la București am plecat împreună la Drăgănescu. Mergeam cu tramvaiul 12, de la începutul Căii Rahovei, până la capătul liniei, pe șoseaua Alexandriei. De acolo, luam un autobuz până la podul peste râul Argeș, unde ne dădeam jos și mergeam la Drăgănescu. Pe vremea aceea nu era construit barajul peste Argeș, așa că nu era nici lacul care azi vine până aproape de biserica din Drăgănescu.
Când mergeam cu tramvaiul și autobuzul, Părintele nu vorbea. Stăteam unul lângă altul ca și când nu ne cunoșteam. Părintele privea lumea, se uita tăcut pe geam. Purta niște ochelari cu rame aurii, subțiri. Avea o ținută dreaptă. Stătea în picioare. Rar ședea. Dacă erau locuri libere, ne așezam unul lângă altul, dar nu discutam nimic. Numai după ce coboram din autobuz vorbeam, dar foarte puțin. Mergând spre Drăgănescu, se oprea uneori admirând natura și spunea: "Ia uite ce frumos!".
De obicei, ne duceam la Părintele Savian Bunescu, parohul bisericii "Sfântul Nicolae" din Drăgănescu, un om primitor. A avut Părintele Arsenie o binecuvântare de la Dumnezeu cu Părintele Bunescu. Pe acești patru oameni - Părintele Arsenie Boca, Părintele Savian Bunescu, Părintele Mitropolit Nicolae Mladin și Părintele Serafim Popescu - nu i-am văzut vreodată triști. Aveau mereu o privire senină.
Uneori mergeam la Drăgănescu pe ascuns, printre trestii și sălcii, pe o vale, urcam printr-o grădină și ieșeam la biserică. N-o luam pe șosea, pentru că erau perioade când Părintele Arsenie era foarte urmărit.
Călugărie sau căsătorie?
La un moment dat, Mitropolitul Nicolae Mladin - fie iertat, pentru mine e ca un sfânt - mi-a zis:
- Mă, ce bine ar fi să te călugărești!... Cât va vrea Dumnezeu, vom fi împreună și va fi un lucru frumos.
- Gata, Înalt Preasfințite, mă călugăresc!
- Hai să-l întrebăm și pe Arsenie.
Mi-a surâs foarte mult propunerea. Peste câteva zile, Înaltul Nicolae a avut drum la București, la Patriarhie, și eu m-am dus la Părintele Arsenie și i-am zis ce sugestie are pentru mine vlădica Nicolae. Cu darul cunoașterii omului, pe care-l avea de la Dumnezeu, mi-a zis:
- Tu, nu! Nu sunt vremuri de călugărie. Biserica va trece printr-o criză și mai mare și are nevoie și de preoți. De preoți de mir. Du-te și fă-ți o familie. Poate vreunul dintre copiii sau nepoții tăi va fi călugăr. Dar tu, nu! Și să faci ce zice mama.
În sinea mea am fost un pic mâhnit. Doar era vorba de călugărie, de o viață îngerească. I-am spus Înaltului Nicolae Mladin ce a zis Părintele Arsenie:
- Mă, dac-a zis Arsenie așa, facem cum a zis Arsenie. Ascultă, că-i bine! Mamei tale i-ai zis?
- Nu i-am spus.
- Du-te și spunei și lui mamă-ta.
Când i-am spus mamei de gândul călugăriei a început să plângă, deși era foarte credincioasă. Țărăncile noastre, mamele noastre, au fost foarte credincioase. Nu putem face comparație între cei de atunci și cei de astăzi. A zis mama, care rămăsese văduvă:
- E grea singurătatea. Eu nu m-am recăsătorit, pentru tine. Și tu acum să n-ai copii?! Însoară-te!
S-a dus la Părintele Gheorghe Șpan și i-a spus despre intenția mea. Părintele Șpan a zis și el:
- Fă ce a zis Părintele Arsenie!
Când m-am dus din nou la Părintele Arsenie, mi-a spus:
- Când te hotărăști să te însori, să vii cu ea la mine!
După câteva luni, m-am dus cu o fată. Ea nu știa de ce mergem la Părintele Arsenie. Când am intrat amândoi în biserica de la Drăgănescu, de cum ne-a văzut, Părintele a zis:
- Nu!... Nu! Sunteți două pietri tari. Vă fărâmițați una pe alta și nu faceți nimic. Nu!
Fata nu știa despre intenția mea de a o cere în căsătorie, dar eu am înțeles despre ce era vorba. Alt dialog pe tema asta n-am avut. Am încheiat relațiile cu fata aceea imediat.
După un timp, m-am dus cu altă fată și mi-a zis iarăși:
- Nu!... Și să nu tot aduci aici pe oricine, după cum visezi. Mie să-mi vii când ești hotărât să te însori!
A treia oară m-am dus cu cea care a devenit preoteasa mea, cu Ioana. E tot din Gura Râului. Părintele Arsenie a prins-o de umeri și a zgâlțâit-o tare. Viitoarea mea soție s-a speriat când a zgâlțâit-o așa tare. Părintele i-a zis:
- Tu, uite aici, îți pun trei probleme!
În primul rând: să aveți copii!
În al doilea rând: să fii în stare să faci rugăciune lângă el!
Și în al treilea rând: să îl urmezi și să fii lângă el și când are neputințe!
Dacă ești de acord și crezi că faci față, bine, dacă nu, lasă-l în pace, nu-l mai încurca.
Aceste trei lucruri le cerea Părintele Arsenie viitoarei preotese. Către mine a zis:
- Dacă sunteți hotărâți, nu mai așteptați și vă căsătoriți. Ai grijă, că dacă nu te grăbești, tu scapi trenul.
Am venit acasă și după o lună de zile ne-am cununat. Am înțeles și despre ce tren era vorba: viața mamei mele. Duminică am făcut nunta și în următoarea sâmbătă mama a murit. Mama era bolnavă când m-am căsătorit. Eu îi spusesem viitoarei soții:
- Dacă se întâmplă ceva cu mama, eu nu mă mai însor. Pe ea a durut-o și mi-a zis mai târziu:
- Deci tu te însurai numai ca să te-nsori!
Am avut bucuria că m-a văzut și mama însurat. Înaltul Nicolae Mladin mi-a făcut cadou de nuntă un rând de veșminte preoțești, pentru că urma să fiu hirotonit preot. Maicile de la Mitropolie, care au făcut mâncarea la nuntă - n-am făcut petrecere, ci numai o masă în cerc restrâns - mi-au zis, împreună cu Înaltul Nicolae:
- Hai, îmbracă-te cu hainele preoțești, să te vadă și mama îmbrăcat ca preot!...
A plâns mama când m-a văzut. Acele veșminte preoțești le am și azi și cu ele vreau să fiu înmormântat.
În 1975, m-am căsătorit. O vreme am locuit la Sibiu, apoi ne-am mutat la Gura Râului, în casa mea părintească. Mergeam la Sibiu când îmi telefona Înaltul Nicolae, când avea nevoie de mine. Aveam un telefon cu manivelă și legătura se făcea prin centrală. Tot în 1975, după ce am fost hirotonit, am ajuns preot la Orlat. Aveam parohie la Orlat, cu normă întreagă, și la mitropolie lucram cu ora. În acest sat erau două parohii, dar o singură biserică și eram doi preoți. La Orlat, în perioada aceea, slujeam mai rar. Aproape în fiecare duminică era câte o sfințire de biserică sau o hirotonire de preot și eu trebuia să-l însoțesc pe Mitropolit.
Taina Mărturisirii
Am continuat să merg la Părintele Arsenie. De câteva ori, m-am mărturisit la Părintele Arsenie, în altar, fără patrahir. Din 1959, fără nici un temei, i se interzisese să mai poarte haine preoțești, deși nu fusese exclus din cler, nu fusese caterisit. Îmi punea mâna pe cap și-mi dădea sfaturile de care aveam nevoie. Era foarte sever. Nu era cu jumătăți de măsură. Îmi amintesc că mi-a zis:
- Uite care-i canonul: când îți faci rugăciunea, să stai în genunchi. Când citești din cartea de rugăciuni, să stai în genunchi. Și când mergi pe drum sau când lucri, spui în gând rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă mântuiește".
Asta le-am spus și eu credincioșilor mei. Să ne rugăm neîncetat. "Ora et labora!". Roagă-te și muncește! Și, dacă ești singur, fă o rugăciune, că e de folos. Și pe Mitropolitul Nicolae Mladin l-a spovedit Părintele Arsenie de două ori, în biserica "Sfântul Nicolae" din Drăgănescu. Când a ieșit de la mărturisire, mi-a zis Mitropolitul:
- Sunt un om nou!
Pe Înaltul Nicolae, o dată pe an, în postul Paștilor, îl duceam la Mânăstirea Sihăstria, la Părintele Cleopa Ilie, ca să se spovedească. Și totdeauna, după Spovedanie, ieșea cu fața senină și zicea:
- Mă, sunt un om nou!...
Ce eliberare, ce ușurare! Atât era de fericit când ieșea de la Spovedanie! Așa le spun și credincioșilor:
- Mă, trebuie să ieșiți îmbunătățiți de la mărturisire.
Spovedania să nu fie făcută în grabă, pe bandă rulantă, că se ajunge la o bagatelizare a acestei Sfinte Taine. Greșim în tot ceasul. Dacă nu cu fapta, greșim cu cuvântul, dacă nu cu cuvântul, cu gândul. Toate trebuie luate în considerare, ca să păstrăm valoarea neprețuitei Taine a Împărtășirii.
Canonul tăcerii
Câteodată, erau mulți oameni în biserica de la Drăgănescu. Părintele Arsenie dădea câte un sfat vreunei femei, pe care îl auzeau toți. Se mai întorcea către altul și zicea:
- Și tu să ai grijă, că și ție-ți spun asta!...
Era intransigent. Nu lăsa loc de a mai ocoli problema pe care o aveai. Toți cei care au avut contact cu Părintele Arsenie s-au folosit. Eram preot la Orlat și mai luam cu mine câte un credincios care avea probleme. Am mers odată cu o femeie al cărei bărbat obișnuia să bea. Și i-a zis Părintele:
- Tu ești de vină! Din cauza ta bea!... Și a făcut-o cu ou și cu oțet. Adică, prin felul ei de a fi, egoist, prin absența iubirii, îl făcuse pe soț să bea. Când am ieșit de-acolo, mi-a zis:
- Vai, părinte, la cine m-ați adus?! N-ați văzut ce tare m-a luat?!
- Tu, dacă ăsta-i adevărul!
- Cum ăsta-i adevărul?
- Tu, Părintele Arsenie știe mai bine decât tine și mai bine decât mine.
Nu-i convenea ce-a auzit. Adevărul e greu de acceptat, de multe ori. Părintele a cioplit-o bine. Spunea ce avea de spus în față. Nu te menaja.
Părintele Arsenie avea intervale de timp când își lua un canon și nu vorbea deloc. Lucra sus, pe schelă, în biserica de la Drăgănescu și nu vorbea cu nimeni. În acele perioade, fie că durau o zi, o săptămână, o lună, chiar dacă se adunau oameni în biserică, dornici să le dea un sfat, nu vorbea nimic. Avea puterea de a se aduna. Oamenii îi spuneau ce aveau de spus, îi asculta, dar nu răspundea nimic. Ziceai că e mut. Unora le răspundea scriind pe o bucată de hârtie. N-am îndrăznit să-l întreb de ce își lua acest canon.
Ocrotit de Dumnezeu
Odată, când am mers la Drăgănescu, biserica era deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. M-am dus pe cealaltă parte a drumului, la casa parohială. Am găsit poarta de la curte descuiată și am intrat. Părintele Bunescu avea doi câini mari. Am văzut dulăii, dar am crezut că sunt legați. Părintele Arsenie era la o cană cu lapte. Când am intrat în casa parohială, Părintele Bunescu m-a întrebat mirat:
- Pe unde ai venit?
- Pe unde să vin, pe poartă?!... S-a speriat. Câinii erau dezlegați și erau niște dulăi foarte răi.
- Cum de nu te-au simțit câinii?
- Da, i-am văzut. S-au uitat la mine.
- Mă, cum să-l muște, că a venit cu treabă, la mine, cum să-l muște?! - a zis Părintele Arsenie.
Pe Părintele Arsenie îl căutau mulți preoți. Multe necazuri au preoții cu oamenii din parohie, uneori chiar și în familia lor. La Drăgănescu, m-am întâlnit de mai multe ori cu Părintele Petru Vamvulescu. Atunci era preot la Ocna Sibiului. Ca să nu uite, își nota într-un carnețel problemele pe care i le ridicaseră credincioșii. Și-l întreba pe Părintele Arsenie cum să procedeze. Când îl vedea, Părintele Arsenie, îi zicea zâmbind:
- Petre, iar ai venit cu carnețelul!?
Părintele Petru Vamvulescu a publicat recent o cărticică intitulată: Părintele Arsenie Boca. Mărturia mea. Părintele Arsenie mi-a zis, când îmi dădea sfaturi:
- Mai notează unele lucruri.
- Nu notez, Părinte, că le țin minte.
Bine ar fi fost să scriu.
Ceea ce am învățat de la Părintele Arsenie e că nu poți să mergi cu jumătăți de măsură ca preot sau ca om care vrei să faci un bine pentru cineva. Mergi până la capăt, te lupți. Dumnezeu a învrednicit România de un asemenea om! Noi, cei care am avut tangențe cu Părintele Arsenie în acele vremuri, știm ce ocrotitor a avut țara noastră, ca rugător pentru poporul nostru. Și azi primește Dumnezeu rugăciunile Părintelui Arsenie pentru noi, cei care l-am cunoscut, și pentru toți ceilalți!