Pe Sfântul Nectarie l-am descoperit de aproape doi ani, mai exact, în aprilie 2011, atunci când am fost diagnosticată cu cancer de sân, stadiul 2a. Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă și mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, pentru că nu fusesem mutată după operație în salon, așa cum se întâmpla cu pacientele care aveau o tumoră benignă; după ce mi-am revenit a doua zi din anestezie, a început calvarul. De ce tocmai eu?, mă întrebam. Unde și cu ce greșisem? De ce să mor acum, la doar 31 de ani, când, în sfârșit, după ani grei de suferință și necazuri, viața mea mergea pe un făgaș normal? Tocmai mă mutasem cu prietenul meu și în două luni urma să avem nunta.
Operația a fost efectuată pe 13 aprilie, într-o zi de miercuri, dar de joi, în momentul în care am conștientizat ce se întâmplă de fapt, viața mea a devenit un calvar, pur și simplu nu mă puteam opri din plâns. În aceeași joi, sora mea a mers la o colegă de-a ei să îmi pregătească ceva de mâncare, iar când s-a întors, mi-a dăruit din partea prietenei sale Acatistul Sfântului Nectarie. Vă mărturisesc, dragii mei, că până atunci nici măcar nu auzisem de acest sfânt, nu știam nimic de el și de minunile lui. În disperarea mea, am luat cărticica primită în dar, și din acea seară, am început să citesc necontenit sfântul acatist și să dorm cu el sub cap. Ei bine, spre uimirea și bucuria mea, Sfântul Nectarie și-a arătat imediat puterea. Cum am început să-i citesc acatistul, am reușit să mă liniștesc și să-mi accept soarta care îmi fusese hărăzită. După operație, au intervenit tot felul de complicații. Mi s-a înfundat drenul care era atașat la axilă și toată partea dreaptă a corpului, cea pe care eram operată, mi s-a inundat de sânge, aveam un hematom uriaș. Doctorul chirurg care mă operase chiar i-a sugerat asistentei să fie pregătită o sală de operație, dacă va fi nevoie de o nouă intervenție asupra mea. N-a fost. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfântului Nectarie, procedura chirurgicală n-a mai fost necesară. Și, deși stătusem în spital aproape o lună, în ciuda faptului că pierdusem enorm de mult sânge, analizele nu indicau nimic alarmant, erau în limite normale. Au urmat ședințele de chimioterapie și radioterapie, unde am cunoscut-o pe doamna Șerban, o femeie în vârstă, care era cu soțul la tratament și cu care vorbeam înainte de a intra în sala de terapie. Doamna Șerban mi-a povestit de Mânăstirea Radu Vodă, de atmosfera de acolo, și mi-a sugerat să încerc să merg să mă rog la moaștele sfântului Nectarie. Am mers, și în momentul în care am intrat pe ușa bisericii, toate grijile mele au dispărut. M-am rugat, mi-am luat mir de la racla cu Sfintele moaște și de atunci nu mă mai despart de el. Citesc zilnic acatistul, mă ung zilnic cu acel mir și sfântul mă ajută mereu. Țin minte că într-o seară, pisicuța mea s-a îmbolnăvit subit, nu se mai putea ține pe picioare, avea gurița încleștată și nu mă așteptam să mai trăiască până dimineața; atunci m-am gândit că nu am nimic de pierdut dacă o ung pe căpșor cu puțin mir, și i-am pus o picătură cu degetul pe frunte. Dimineața, nu mai avea nimic. De curând, mi-au apărut condiloame genitale și trebuia să merg să le cauterizez cu laser, dar după ce mi-am dat cu mir mi-au trecut, de parcă nu le-am avut niciodată. Sfântul Nectarie mă ajută mereu și îi mulțumesc din suflet pentru asta. Acum sunt bine, tomograful indică faptul că totul e în regulă, iar viața mea intră iar pe un făgaș normal. Sper să fie bine în continuare, tumora să nu mai recidiveze și să pot avea și eu un copil, cu ajutorul Sfântului Nectarie și al lui Dumnezeu.
GEORGETA MINCĂ - e-mail: georgeta.minca@yahoo.com
Drumul către lumină
În urmă cu trei ani, "grație" măsurilor de austeritate impuse de guvern, soțul meu, funcționar public fiind, s-a văzut cu veniturile drastic reduse, ba mai mult, s-a văzut nevoit să-și caute de lucru, întrucât, după 20 de ani, brusc, nu-și mai găsea locul în respectiva instituție. A fost o perioadă de aproape doi ani cumplită: lipsuri materiale, un zbucium fantastic pentru el, dar și pentru mine, lipsa de perspectivă. În plus, parcă toate problemele se țineau scai de noi. De multe ori nu știam dacă o să avem cu ce plăti în luna respectivă rata la bancă sau alte facturi.
Din disperare (ce păcat că îl căutăm pe Hristos doar la greu!) n-am mai găsit alt ajutor decât în citirea Acatistului Sf. Mare Mucenic Mina, Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare și Acatistul Sfântului Nectarie. În plus, mergeam frecvent la Biserica Sfântul Mina din București.
Acum, când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred: am reușit să trecem cu bine acea perioadă dificilă, soțul meu și-a schimbat serviciul, lucrează la o firmă privată, deși până atunci toți strâmbau din nas când auzeau că are 40 de ani și că a lucrat la stat. Acum este mult mai puțin stresat, deși muncește chiar mai mult, câștigă mai bine și este apreciat. Toată viața noastră este mai senină, mai liniștită și suntem mai încrezători în viitor. Nu-mi vine să cred că am ieșit cu bine din acea perioadă neagră, care începuse să ne înghită încet. Cu ajutor de Sus, am reușit să ieșim la lumină!
Nu uitați, atunci când vă e greu, dar și când vă e bine, să cereți ajutor prin rugăciune, dar să și mulțumiți.
CĂTĂLINA OPREA - București