Leacuri pentru o bătrânețe ușoară

Rodica Demian
Psihic sănătos

* Când ai trecut de 80 de ani, simți în fiecare zi că îmbătrânești. Mulți vârstnici spun că îmbătrânirea se produce noaptea. Nu există explicație, dar fenomenul este răspândit *

Pe măsură ce trecem de jumătatea vieții, este important să solicităm fiecare parte a corpului și să o folosim cât mai mult. Dacă, de pildă, încetăm să mai urcăm scările, după câteva săptămâni n-o s-o mai pu­tem face ca înainte. Același lucru este valabil și pentru fiecare capacitate psihică în parte. De aceea, este ex­trem de important, mai ales la o vârstă înaintată, să ne dăm toată osteneala pentru stimularea spiritului. Încer­cați permanent să faceți ceva care să ceară efort mental. Citiți ceva într-o limbă străină, dezlegați cu­vinte în­crucișate, repetați în cap tabla înmulțirii. Chiar așa, o mai știți? Medicii specializați în geriatrie afirmă că, la bătrânețe, e foarte bine să cânți la un instrument. În urma unor studii, s-a dovedit că persoa­nele vârstnice, care în ultimii 20 de ani au cântat la un instrument, sunt foarte sprintene și se bucură din plin de viață. Creierul trebuie pus la treabă. O expe­riență interesantă s-a petrecut cu un cuplu în vârstă. Bărbatul a suferit un atac cerebral și nu era deloc bine. Soția lui mergea în fiecare zi la el, la spital, și îi citea ziarul. Încet, încet, l-a readus la viață pe soțul ei. Au trecut 8 ani de atunci și trăiesc amândoi în propria lor casă. El mai are, ce-i drept, o mică infirmitate, dar min­tea îi este ageră. Citește în fiecare zi ziarul, de la pri­ma, până la ultima pagină. Dacă vă numărați printre cei cărora li se adre­sează acest articol, sfa­tul e unul sin­gur: activați-vă cre­ierul. Puneți-l să lucreze. Desco­pe­riți-vă domeniul pre­ferat, fie că e vorba de cărți, de cuvinte încrucișate sau de exerciții mentale. Nu vă limi­tați să stați la tele­vizor. Mintea ră­mâne pasivă. Știrile sunt transmise de alții, nu le-ați des­coperit personal. E o informație pre­lucrată. De altfel, pentru mulți vârst­nici, televizorul este un somnifer ideal.

Evitați accidentele

*După 60 de ani, trebuie neapărat să eliminați orice pericol de căzături. Pentru asta, trebuie să vă antrenați picioarele, mergând prin casă sau ieșind cât mai des la o plimbare pe jos sau, dacă aveți în casă o scară, s-o urcați fără să vă țineți de balustradă *

• Fracturile provocate de căzături umplu spitalele de oameni vârstnici. Pe măsură ce îmbătrânim, este im­portant să evităm absolut orice pericol. Și s-o facem din timp. Purtând, de pildă, încălțăminte stabilă cu tal­pă care să nu alunece, sau să eliminăm "capcanele" din apartament: marginile covoarelor, pragu­rile ușilor, su­prafețele denivelate etc. O că­ză­tură la bătrâ­nețe poate avea urmări grave, de exem­plu, o fractură de col femural.

• Dacă locuiți singuri, asigurați-vă că există cineva care să treacă o dată pe zi pe la dvs. sau să vă telefoneze. Nu vă jenați, ci ac­ceptați ajutorul cu recunoștință.

• Nu vă suprasolicitați puterile muncind în exces. Acordați-vă ore de răgaz și "tran­șați" problema, dacă este cazul, și cu copiii dvs. Nepoții pot să crească și familia poate să mănânce și fără ajutorul dvs.!

• Evitați substanțele puternic iritante, precum cafeaua sau ceaiul. Și consumați alcool cu măsură, el fiind un factor de risc important, când e vorba de căzături.

• Beți cât mai multă apă, lucru pe care-l cam uităm la o vârstă înaintată. Puneți de cu seara un pahar plin pe noptieră, ca să nu uitați să beți apă dimineața, pe stomacul gol, după ce vă tre­ziți. Și mai există o soluție: puneți pe mesele din casă câte un pahar cu apă. De câte ori treceți pe lângă ele, beți o înghițitură. În felul acesta, seara veți ști exact câtă apă ați băut pe parcursul zilei.

Faceți, la două-trei luni, o analiză de sânge. Starea de oboseală, de sfârșeală, ar putea fi indiciul unei lipse de fier. Sfecla roșie și urzicile v-ar putea fi de mare ajutor.

Frumusețe la o vârstă înaintată

* Frumusețea vine mai ales din interior. Fața unei persoane în vârstă reflectă atitudinea acesteia față de viață... Dacă trăim din toată inima, și ridurile par mai "frumoase" *

Înainte vreme, femeile erau "con­dam­­nate" să poarte basmale pe cap, șor­țuri lungi la brâu, fuste și bluze fără nicio formă, mai ales cenușii sau negre. Așa era obi­ceiul și toată lumea se supu­nea. Doamne ferește să fi încercat să pui ceva roșu pe tine sau să porți, la țară, o pălărie în loc de basma. "Cum să te-mbraci așa la vârsta asta?! E o rușine!".
Din fericire, astăzi, vremurile s-au schimbat și doam­nele vârstnice se pot îmbrăca după cum le place. Fără stridențe, dar nici cu haine călugărești.

Stimate doamne, îngrijiți-vă și faceți-vă frumoase!
Îmbrăcați-vă frumos, nu doar când ieșiți în lume, ci și acasă, pentru dvs. și pentru familia dvs. Este un lucru foarte important pentru sentimentul propriei valori. Pur și simplu, nu trebuie să abandonați cursa. Întâlnim mereu oameni care nu-și mai leagă șireturile de la pan­tofi, iar acasă poartă haine jerpelite. Pe măsură ce îm­bătrânim, tindem să nu ne mai acordăm sufi­cientă atenție, așa că nu e de mirare dacă nici ceilalți nu ne mai găsesc atrăgătoare. Dacă simțiți că alunecați pe panta delăsării, obli­gați-vă să re­veniți la normal.
Și dacă vi se pare greu, faceți un plan și scrieți fiecare punct în parte pe o foaie mare de hârtie și puneți foaia undeva, la vedere. Scrise mare, frumos, pe o foaie frumoasă, va fi mai ușor să le respectați. Mergeți din când în când la coafor, aranjați-vă părul sau tun­deți-l frumos. Și dacă faptul că e cărunt vi se pare că vă îm­bătrânește, vopsiți-l. Mai impor­tant este, însă, să-l îngrijiți ca lumea. Periați-l în fiecare zi, mai întâi cu o perie de sârmă și pe urmă cu una din păr. Uneori, când vorbiți la telefon, profitați, periindu-vă părul, pe toa­tă durata convorbirii. Și nu uitați: peria tre­buie spălată o dată la câ­teva zile.

Centrul vieții
La bătrânețe, centrul vieții se deplasează tot mai mult spre familie, spre partener, spre cămin. Lucru ab­solut firesc, deși, uneori, asta ne creează probleme și avem impresia că nimeni nu mai are nevoie de noi. A­mintiți-vă, atunci, de vremurile când ați avut pe umeri responsabilitatea copiilor și a slujbei și sigur vă va aju­ta. Iar acum, aveți timp pentru absolut orice: să vă plim­bați, să citiți o carte, să stați la soare. Îndreptați-vă toată grija asupra dvs.: îngrijiți-vă trupul și, bineîn­țeles, su­fletul. Oferiți-vă o cremă mai bună, o carte in­tere­san­tă sau o bluză frumoasă. Mergeți la restaurant sau la cine­ma. Toate acestea vă vor întineri, rapid, cu mulți ani. Și încă un sfat: nu purtați culori prea moho­râte și închise. Purtați ce vă stă bine, inclusiv materiale cu dungi, cu pătrățele și flori. Ceva care să vă schimbe sta­rea sufle­tească. Luptați-vă cu mohoreala. Chiar dacă sunteți bolnave, alegeți o pijama de culoare deschisă și vă veți simți imediat mai bine.


Prietenii și timpul liber

* La o vârstă înaintată, prietenii buni și cunoscuții devin foarte importanți. Încercați să vă apropiați și de persoane mai tinere și să păstrați contactul cu ele. Sunt vesele și dăruiesc optimism *

Extrem de mulți semeni bătrâni nu mai au niciun contact cu cineva. Nici măcar cu vecinii nu se salută sau o fac pe fugă. Ai zice că singura lor preocupare este să aștepte moartea. Sunt singuri și resemnați, umblă jerpeliți, cu capul mereu în pământ. Și vorbesc de rău pe alții, pentru a avea o scuză că-i resping și că ei sunt singuri. Sigur, fiecare om își are firea și hibele lui, dar cu toții avem nevoie de bunăvoința celorlalți, mai ales când îmbătrânim. Pur și simplu, viața e mai ușoară ală­turi de prieteni și cunoscuți. O ceașcă de cafea sau câ­teva cuvinte schimbate în fața porții fac fiecare zi mai "prietenoasă". Dar pentru asta trebuie să facem și noi un mic efort, să arătăm bunăvoință și să zâmbim. Ni­mic nu apropie mai repede oamenii decât zâmbetul.

Interese comune
Este, de asemenea, important, să vă găsiți un hobby sau să vă intereseze anumite subiecte. În felul acesta, veți găsi mai ușor oameni cu care să schimbați idei și împreună cu care să vă bucurați de viață. De exemplu, preocuparea pentru animale, participarea la activitățile sociale ale bisericii, pelerinajele, excursiile colective, pot fi punctul culminant al unei zile sau al unei săp­tămâni. Mulți vârstnici participă la mici excursii în grup, la cules de plante medicinale, există asociații care se ocupă în mod special de pensionari.
Dacă vă simțiți prea singuri, procedați pas cu pas, fără a vrea să obțineți totul dintrodată. Un început poate fi, de pildă, să vă salutați, cu amabilitate, vecinii, și să schimbați câteva vorbe cu ei. Mai târziu, îi puteți invita la o cafea. Pentru legarea unei prietenii e nevoie de timp. Dacă încercați să precipitați lucrurile, s-ar putea chiar să obțineți efectul contrar. Pe măsură ce îmbă­trânim, unele lucruri merg din ce în ce mai încet, de aceea este important să vă faceți prieteni din timp.