IOAN CRISTESCU - "Mi se pare trist ca literatura română contemporană să fie o «nișă» în propria-i țară"

Directorul Editurii "Tracus Arte"

De câțiva ani, o nouă editură s-a afirmat cu tărie în peisajul literaturii române. Purtând pe sigla cărților ei silueta răzbătătoare și răz­boinică a Cavalerului trac, desenat de graficianul Mircia Dumitrescu, "Tracus Arte" a umplut librăriile românești, printr-o ofensivă culturală fără precedent, cu cărți bune, îndelung așteptate. Zeci și zeci de poeți și prozatori români s-au putut astfel înfățișa publicului cu opere noi și valoroase, dovedind că miracolul, fru­mu­sețea vie a literaturii române nu piere, în răspărul unor vremuri haotice. Editura "Tracus Arte" a fost de la început în miezul acestui fenomen cultural îmbucu­rător și de o vitalitate aproape ciudată. Cine mai dă năvală astăzi spre cărțile românești? Am vrut să aflăm mai multe despre acest fenomen literar, dar și despre literatura română de azi, de la directorul editurii, Ioan Cristescu. Am stat de vorbă chiar la editură, într-o casă cochetă și mică, de pe lângă bulevardul Banu Manta, în liniștea cărților, din care auzeam curgând, parcă, versurile poeților mei dragi. Eram acasă la literatura română...

- În doar patru ani, "Tracus arte" s-a impus în România ca o editură de mare prestigiu, care publică mai ales literatură română contemporană și, în spe­cial, poezie. Ce v-a mânat să vă înhămați la o activi­tate așa de riscantă și de puțin bă­noa­să?

- Aventura "Tracus Arte" a în­ceput în toamna lui 2008. Nu mai departe de acum șase-șap­te ani, piața noastră edi­to­rială era invadată de literatură străină proastă. Mult mai mult decât azi. Literatura română contem­porană era foarte puțin vizibilă. Foarte mulți scriitori români, prieteni cu mine, nu găseau un debușeu editorial. Așa că am simțit această ne­voie de a pu­blica mai ales po­ezie româ­nească.
Primele trei cărți au fost un tri­unghi de poeți: Ale­xan­dru Mușina, Caius Dobrescu și Ro­mulus Bucur, cu grafica lui Tu­dor Jebeleanu. A fost o intuiție bună: două cărți au luat, în anul următor, premii literare im­por­tante. Și, încet, m-am apropiat de scriitori, iar ei au venit mai aproape de mine. Dar eu mă consider mai mult manager cul­tural decât editor. De ani de zile trăiesc în coordonarea de pro­iecte culturale românești sau cu implicare europeană, și din asta mi-am câștigat exis­ten­ța, și asta mi-a plăcut să fac. Tracus Arte este un pro­iect de management cul­tural. Ce m-a surprins este că, încă de la început, pro­gramul nostru a fost privit cu un soi de mirare: cum desco­pe­risem noi nișa aceas­ta a literaturii române con­tem­po­rane? Mie mi se pare trist ca literatura română con­tem­porană să fie o «nișă» în propria-i țară.

- Sunteți animat de idealuri patriotice? Nu se prea poartă, de la un timp...

- Adevărul este că m-am hotărât să deschid editura mai mult din cauza unei necesități interioare decât pen­tru profit. Dacă aș spune că este vorba de un imbold patriotic sau chiar naționalist, poate că aș fi greșit în­țeles, pentru că de multe ori ești privit cu suspiciune, când spui asta în ziua de azi. Dar pentru mine acești doi termeni sunt curați și plini de consistență. Pentru mine, să fii patriot înseamnă să promovezi tot ce-i mai bun în esența noastră românească. Să fii conștient că ești tu și nu un altul, tu care aparții unui popor cu bu­nele și relele sale, și că nu poți să te dezici de asta. Pen­tru că e ca și cum te-ai dezice de familia ta. Și trebuie să promovezi ce e bun în familia ta și să îndrepți ce e rău. Să-ți fixezi în lumea asta, extrem de globalizantă, identitatea ta. Și să-i redai frumusețea. Și cine o poate face mai frumos decât poezia și literatura? Așa văd eu lucrurile. Din fericire, eu provin dintr-o familie cu vechi tradiții greco-catolice, în care principiile acestea n-au fost niciodată trădate. Mătușa mea e călugăriță, Sora Maria Ionela, un important reprezentant al greco-catolicismului românesc, care a promovat și a pătimit pentru valorile în care cred și eu, și familia mea. Sora mea e și ea călugăriță, nepoata mea de asemenea, iar nepotul meu este preot.

- Iar dvs. v-ați dat un masterat în teologie greco-catolică, la Facultatea de Teologie din Blaj... Pentru a adânci și mai mult spiritul acestor valori?

- Inițial m-am înscris pentru a-mi lărgi orizontul cul­tural și dintr-un regret personal. Fiind născut într-o familie profund religioasă, dacă inițial ideea de a mer­ge la Blaj a avut o conotație livrescă, a sfârșit prin a mă îmbogăți sufletește. Mi-am întărit credința și mi-am consolidat iubirea pentru semeni, dar mai ales pen­tru familie.

- Dincolo de aparițiile de cărți românești, există azi o lume literară bine constituită, conștientă de va­loarea și rostul ei?

- Există o lume literară extrem de fărâmițată, de supusă influențelor și intereselor de diverse feluri. E mai mult o dezvoltare pe orizontală, bună și ea, decât o competiție a valorilor autentice. Acest lucru se vede și în dispersia editorilor. Avem 8 asociații ale editorilor și foarte multe puncte de vedere.

- Cum vedeți literatura noastră de azi?

- Literatura română a început să-și redescopere pro­fesionalismul. Avem o poezie și o proză dina­mice și cu viziuni multiple. Iar în ultimii doi-trei ani, generația anilor '80 a revenit spectaculos. După ce și-au stricat mâna prin presă, s-au întors la scris. Și-au amintit că sunt profesioniști ai scrisului. Iar cei tineri învață să scrie și ei.

- Dar are literatura română de azi șanse bune de viitor? Cum poți fi poet român, când căr­țile tale apar în tiraje de 500 - 1000 de exem­plare, ești plătit doar simbolic, iar marele public n-are habar de tine?

- Cred în literatura română și în șansele ei. Re­cunoașterea valorilor e de durată, depinde de mai mulți factori și în nici un caz tirajul sau banii nu vor influența definitiv acest proces. Problema nu e că se scrie, e foarte bine că se scrie, pro­ble­ma este că nu se citește și motivele sunt multiple. Ne uităm la te­levizor, navigăm pe internet, aler­găm după sigu­ranța zilei de mâine, toți suntem politicieni. Am uitat de acea normalitate a re­des­coperirii de sine și ne avântăm fără discernământ în griul cotidian. Lec­tura a devenit o prioritate de siguranță națională, ca și educația, ca și sănătatea și, aș putea spune, chiar dacă voi fi contrazis, ca și biserica, în anumite puncte nevralgice ale ei.

- Deși alergați pe o pistă fără prea mulți spec­tatori în tribună, perseverați. Ce vă motivează en­tuziasmul?

- Am dorit să creăm un brand din această edi­tură. N-am dorit să fie doar așa, un butic la mar­ginea străzii. Ci un hipermarket al literaturii române contemporane. Și mai e ceva. Eu nu sunt un ins agitat. Nu-mi place forfota cotidiană și nu-mi place să merg în lume ca să mă nevrozez. Editura a câș­tigat și pentru că, în redacție, noi nu sun­tem nevrozați. Sun­tem oa­meni normali. Și un om nor­mal poate să ajungă la per­formanță. Din păcate, să fii normal a ajuns o perfor­manță.

- Câte titluri ați scos până acum?

- Am scos cam 450. În ultimii doi ani, am tipărit câte 130-140 de titluri pe an. Și nu cred că vom ajunge să scoatem mai multe. Vom rămâne o editură de mă­rime medie. Eu nu cred că există o afacere simplă în ța­­ra asta, așa că nici cea editorială nu-i o afacere sim­plă. Dar, pe lângă avantajul că aproape tot ce deține edi­tura este proprietatea ei, am avut și norocul unei echi­pe de redactori valoroși: Alexandru Mușina, Cos­min Perța, redactorul-șef al editurii, Teodor Dună. Și beneficiem de consultanța unor nume grele, cum sunt Ion Pop, Ion Vartic de la Cluj, Mircea Martin, Ion Bog­dan Lefter și alții. M-am înconjurat de atâția oameni deștepți, ca să nu greșesc. Dar până la urmă, eu îmi asum totul.

- Se spune că un scriitor publicat la editura "Tra­cus Arte” are șanse mari la un premiu literar.

- Nu mi-am propus să scot cărți numai pentru pre­mii. Dar așa s-a întâmplat, că în patru ani am obținut peste 30 de premii, marea majoritate pentru poezie, acordate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor și în tot felul de festivaluri. Asta spune ceva despre valoarea cărților noastre.

- Vă rog să ne prezentați puțin editura dvs. Ce co­lecții aveți? Cum le-ați gândit?

- Prima noastră colecție a fost Colecția Neo. Ea a luat și cele mai multe premii de poezie. Au apărut aici Mușina, Caius Dobrescu, Nichita Danilov și Liviu Ioan Stoiciu, de pildă. Apoi, avem și o colecție de po­ezie numită Drog, unde apar poeți din zone extrem de co­lorate și diferite, ca Traian T. Coșovei ori Paul Vini­cius. La Debut, cel mai consistent a fost al lui An­drei Doșa, care a luat Premiul Eminescu în 2012. Avem și o colecție de proză, unde au apărut Ioan Groșan și Cos­min Perța. Groșan, pentru "Un om din Est”, a pri­mit Premiul Academiei Române. O altă co­lecție cu ca­re ne mândrim este dedicată avangardei românești, și este îngrijită de profesorul și scriitorul clujean Ion Pop. Am făcut și reeditări importante, cum au fost volumele de debut colectiv ale poeților de vârf optzeciști: "Cinci” și "Pauza de respirație”. Și mai avem o colecție de an­to­logii, cu grafica lui Mircia Du­mitrescu. El, Tudor Je­beleanu și Mihai Zgondoiu sunt artiștii cu care lu­crăm. I-am ales pe ei dintre elite. În 2013, se împlinesc 80 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, așa că vom reedita "11 elegii”, cu grafica lui Mircia Dumi­tres­cu.

- Într-o lume dominată de reclamă, dvs. cum vă promovați cărțile?

- Acum șapte ani, am început la Muzeul Literaturii din București, un proiect de literatură și muzică. In­vi­tam un poet și un muzician, și era o seară plăcută de lectură și muzică. E foarte adevărat că acolo am cu­noscut și foarte mulți poeți și foarte mulți mari scrii­tori, toți nemulțumiți că nu pot publica. A fost încă un îndemn de a face editura. Pe urmă, când am început să scot cărțile pe piață, am observat că primești foarte greu banii de la librării. Librăriile sunt o rămășiță co­mu­nistă a societății noastre de consum. Îți iau un co­mision extrem de mare și îți dau banii când au ele chef. Și atunci, am preferat să mă implic în evenimente cu scriitorii pe care îi am. Să avem cărți la evenimente, la festi­valuri, să facem seri de poezie, întâlniri cu scrii­tori. Nu se vând multe cărți dar, oricum, mai multe decât s-ar vinde într-o zi, într-o librărie. Foarte impor­tant e că acolo este contactul cu cititorii. Cu Dan Mir­cea Cipariu am făcut maratoane de poezie și jazz. Anul acesta vom fi la a 4-a ediție. Împreună cu el am făcut "Strada de carte" la Biblioteca Centrală Universitară, dar am făcut și "Târgul Național al cărții de poezie", la Mu­zeul Literaturii, în colaborare cu Uniunea Scrii­torilor, unde au venit și alte edituri care publică poezie, unele mai tinere decât noi. Am avut în fiecare an 7-8000 mii de vizitatori atrași de colocvii și de serile de poezie, la care am invitat 220 de poeți. Asta-i sal­varea: lansările și evenimentele. Dacă lași cartea de poezie în raft, are toate șansele să moară acolo.