Al treilea volum din seria ”Portrete în dialog" de la Humanitas diferă ca modalitate de alcătuire de cele anterioare. Dacă Radu Paraschivescu și Gabriel Liiceanu au conturat personalitățile Antoanetei Ralian și a lui Mircea Ivănescu prin convorbiri directe, înregistrate și transcrise de pe reportofon, cu oralitatea și spontaineitatea lor firească, Monica Pillat a folosit pentru portretul lui Barbu Cioculescu (plus, în planul II, o schiță de autoportret) un procedeu mai artificial, de colaj, sugerat parțial de "model”. Care nu voia să repete ceea ce mai povestise în texte publicate după 1989 în revista târgovișteană "Litere" și în "România literară", strânse și ele recent într-n volum cu titlul "Amintirile unui uituc. Exerciții de memorialistică”, apărut la o mică editură din Târgoviște, Bibliotheca. Dar, fiindcă acele scrieri poartă marca stilului calofil, jocului inteligent de registre livrești, cred că o convorbire liberă între cei doi prieteni ar fi dat un câștig de naturalețe evocărilor. De la început, Monica Pillat ne dezvăluie ce soluție a preferat Barbu Cioculescu propunerii de a-i răspunde la întrebări legate de oameni și întâmplări din viața lui: "Eu îți dau din când în când câte un capitol scris de mână pe o temă asupra căreia convenim dinainte, și, când se adună destule pagini, ești liberă să le înșiri în ce ordine vrei tu și să le pui în scenă, imaginându-ți întrebările la care ți-am răspuns deja”. Ceea ce a și făcut, adăugând însă și proprii amintiri, precum și pasaje memorialistice și confensive din articole, interviuri și cărți ale lui Barbu, apoi a cusut totul cu întrebări potrivite falselor răspunsuri. Mai mult, a folosit uneori și acel perfect simplu demodat al dialogurilor din proza stângace: spusei eu, râse el, întrebai etc. Dincolo de acest artificiu, cartea e interesantă și plăcută și ca informație, și ca posibilitate de a cunoaște două personalități atașante, doi scriitori buni, copii de scriitori și oameni de caracter, care și-au păstrat credința în valorile morale și culturale transmise de părinți, în vremuri când acestea erau blamate, vânate și înlocuite agresiv cu falsuri. Pentru cei care nu știu, Barbu Cioculescu (n. 1927), el însuși poet, prozator, traducător și excelent publicist, este fiul marelui critic și istoric literar, mult iubit de generații de studenți filologi, Șerban Cioculescu (1902-1988). Iar Monica Pillat, mai tânără cu 20 de ani, poetă, prozatoare și anglistă, e fiica lui Dinu Pillat și nepoata lui Ion Pillat. Ce-i leagă pe cei doi e mai mult decât o amiciție: "Încă de la începuturile împrietenirii noastre, Barbu mi-a inspirat încrederea că alături de el eram ferită de primejdiile acelor timpuri de restriște, căci atât firea sa, de o limpezime solară, ca și subiectele încântătoarelor evocări păreau a ridica un scut de apărare în jurul nostru, protejându-ne de răul de afară (...) Certitudinea venea și din faptul că aparțineam aceleiași lumi: tatăl lui Barbu fusese prieten cu bunicul meu patern, apoi cu părinții mei, ca și fiul lui mai târziu, iar eu moșteneam afinitățile și legăturile afective care ne uniseră de atâta vreme familiile". Despre acest trecut parțial comun povestesc "Dialogurile" cărții. Amândoi au avut norocul să se nască în armonia unei familii care a rezistat timpurilor grele grație iubirii. Părinții lui Barbu s-au îndrăgostit în timpul studenției (mama lui, Mioara, după cum se vede și din pozele anexate volumului, era foarte frumoasă). După căsătorie, au plecat la Paris pentru doctorat și acolo s-a născut Barbu. La întoarcere, soții Cioculescu au fost un timp profesori la Găiești, iar din 1936, când au revenit în Capitală, familia s-a stabilit în Cotroceni, într-o casă în care Barbu locuiește neîntrerupt de 76 de ani! Evocarea cartierului său și a Bucureștiului, așa cum l-a cunoscut pe parcursul atâtor ani, îi prilejuiește minunate pagini de atmosferă și amare constatări comparative. Extrem de sugestive sunt și povestirile despre unchiul lui, Radu Cioculescu, un fin cărturar și un caracter impecabil, mort în închisoare, dar și despre numeroasele personalități ce frecventau casa Cioculescu, reînviate acum prin întâmplări și discuții povestite cu har și care ne umplu mintea de acel "atunci”, neștiut de mulți dintre noi.