Primul ministru a încercat, desigur, să mulțumească pe toată lumea, dar punga cu bani nu este suficient de mare pentru câte interese sunt. Divizarea ministerelor, cu consecința creșterii mascate a birocrației administrative, trebuia să satisfacă cerințele clienților partidelor componente și, concomitent, să asigure unitatea lor, datorită interdependenței în "administrarea" fondurilor. Numai că, obișnuiți cu puterea absolută pe "moșiile" lor, demnitarii unora din partidele USL sunt obligați să constate că, dintre ei, "unii sunt mai egali decât alții". Lider al PSD, Victor Ponta nu putea să-și permită, în ciuda nemulțumirilor inevitabile, pierderea controlului asupra unor segmente esențiale ale economiei, fără a risca o revoltă a "baronilor" săi. PSD-ul este, totuși, partidul cel mai mare și mai bine organizat din USL, postul de premier revenindu-i lui Ponta tocmai pentru că PSD este prima forță politică a țării. O cedare în fața așteptărilor celorlalți parteneri PNL ar însemna reducerea masivă a capacității de satisfacere a intereselor membrilor săi. Și uite așa, ajunsă la putere, coaliția "triumfătoare" la ultimele alegeri a devenit, aparent brusc, foarte fragilă. Premierul este foarte conștient de situație. Pe de o parte, nemulțumirile liberalilor se accentuează, pe de alta, posibilitățile economiei de a le împlini aspirațiile sunt tot mai reduse. Efectele crizei persistă și guvernul nu-și poate onora decât parțial promisiunile față de cetățeni. Ponta a ales în tratarea economiei soluția socialistă a creșterii taxelor și impozitelor, pentru a putea, nu doar să "reîntregească" salariile și pensiile, ci și să ridice nivelul salariului minim. Cei loviți de aceste măsuri sunt evident investitorii privați, adică grosul susținătorilor PNL. Cu gândul la recompensă, miniștrii liberalilor au acceptat pervertirea programului lor politic, ajungând să constate însă, după intrarea în funcțiune a guvernului, că s-au înșelat. Competențele noilor ministere le reduc brutal accesul la bugetul constituit. Soluția liberală ar fi fost, în principal, scăderea CAS-ului, pentru stimularea acțiunii antreprenorilor privați și, în consecință, pentru crearea unor noi locuri de muncă. Uleiul nu se amestecă cu apa. În consecință, șefii liberalilor s-au trezit și cu beneficiile reduse, și cu "baza socială" a partidului atacată. "Rezolvarea" nu poate fi, pentru ei, decât fie războiul pentru drepturi egale, fie retragerea din poziția subalternă la guvernare.
Victor Ponta s-a dovedit, până acum, extrem de abil. I-a implicat pe liberali și, mai ales, pe aliații minori ai acestora, conservatorii, în asaltul asupra Justiției independente și, în același timp, și-a asigurat spatele ținând în priză UDMR-ul. Cu ajutorul câtorva parlamentari racolați de la alte partide, PSD-ul ar putea oricând să realizeze, împreună cu UDMR-ul, majoritatea necesară guvernării. Politizarea Justiției, care i-ar asigura puterea absolută, este, în primul rând, datorată lui Dan Voiculescu, urmărit penal în "afacerea ICA" (60 milioane de euro). Voiculescu, dar și unii lideri PNL-iști, trebuie să accepte "alinierea" la pretențiile premierului, în schimbul stopării acțiunilor Justiției, complicitatea, după toate regulile mafiote, obligând partenerii la fidelitate între ei. În plus, Ponta își asigură (cel puțin) neutralitatea agresivului aparat mediatic voiculescian, care a făcut atât de multe pentru câștigarea campaniei electorale. Iar "contractul" semnat de el cu președintele Băsescu are rolul nu numai de a-i reface imaginea foarte șifonată din fața Comisiei Europene, ci și de păstrare a unui "as în mânecă" pentru situația în care, totuși, liberalii lui Antonescu, Antonescu însuși sau Dan Voiculescu s-ar revolta. Dar dacă pentru premier, jocul dublu pare a fi câștigător, obligându-și partenerii la subordonare, pentru masa electoratului (în special pentru susținătorii entuziaști ai USL), el este devastator. "Reîntregirile" și chiar creșterea salariului minim - negociată cu FMI-ul - își pierd orice semnificație în contextul creșterii poverii fiscale, taxele și impozitele luând cu două mâini ceea ce s-a dat cu una. Motoarele economiei sunt în scădere accentuată, criza din sănătate și învățământ nu se mai termină, infrastructura țării cunoaște aceleași hibe din guvernările anterioare. Absorbția joasă a fondurilor UE (ce nu pot fi prăduite după exemplul resurselor bugetare românești), blocarea spațiului Schengen, după un MCV critic, ce ne plasează în fața Comisiei Europene în urma Bulgariei, vor adăuga la "tortul economic" dezamăgitor niște cireșe amare. D-l Ponta este, probabil, un politician tot mai versat, dar ca "administrator" se vădește incompetent. Or, pentru români, povestea cu "mintea cea de pe urmă" este încă funcțională. Românii pot fi înșelați o dată, de două ori, dar nu pot fi înșelați tot timpul.