Asociația Pro.Do.Mo a prezentat recent, în cadrul proiectului "Platforma pentru București - Voci tot mai puternice", finanțat de CEE Trust, Raportul privind patrimoniul construit al capitalei României. Iată un tablou apocaliptic: "În mandatul electoral 2008-2012, în lipsa unei strategii de regenerare a zonelor istorice și de conservare a imobilelor cu valoare arhitecturală, am asistat la distrugerea sistematică a țesutului urban și cultural: monumente abandonate și demolate pe furiș, case valoroase dispărute peste noapte, imobile noi, a căror volumetrie și estetică afectează grav valoarea urbanistică a zonelor protejate. Abandonarea zestrei arhitecturale a orașului, în favoarea speculei imobiliare și a dezvoltării haotice, reprezintă negarea vocației de capitală europeană a Bucureștiului. Dacă actualul proces de distrugere va continua, identitatea arhitecturală și culturală a Capitalei României va fi iremediabil compromisă". Raportorul acestei sumbre realități este Roxana Wring, președintele asociației Pro.Do.Mo, unul dintre admirabilii luptători ai societății civile cu nenumărații "Ceaușești" din Primăria Generală.
"Autoritățile locale sunt indulgente cu distrugătorii monumentelor și ai caselor de patrimoniu"
- Cine vizitează Bucureștiul rămâne impresionat, încă din primul moment, de partea veche a orașului, atât cât a mai rămas. Cât reprezintă această zonă din întreaga țesătură urbană?
- Spațiul ocupat de zonele protejate construite reprezintă doar 14,4% (2853 hectare) din teritoriul municipiului București. Dar aici găsim o mare concentrare de valori arhitecturale, culturale, istorice și ambientale, care, valorificate corespunzător, ar recomanda Bucureștiul ca obiectiv turistic major. Identitatea urbană a zonei istorice și unicitatea sa pe plan internațional rezultă din alăturarea ori suprapunerea a trei straturi diferite, corespunzând unor etape succesive de dezvoltare: "Bucureștiul - grădină", pitoresc și patriarhal; "Bucureștiul occidentalizării" - "Micul Paris", construit după modelul francez; "Bucureștiul interbelic", racordat la curentul modernist. Pe lista monumentelor istorice, actualizată în 2010, se află 2435 de imobile. Majoritatea monumentelor istorice ale Capitalei se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Deși înscrierea pe lista monumentelor istorice este singura modalitate de a opri desființarea totală a unui imobil, ea nu garantează și viitorul clădirii, care poate fi lăsată să se degradeze până la dispariție. Autoritățile locale sunt indulgente cu distrugătorii monumentelor și ai caselor de patrimoniu, reacționând târziu și ineficace.
- Fostul ministru al Culturii, Puiu Hașotti, și secretarul de stat, Sergiu Nistor, au elaborat un proiect de lege conform căruia, în locul unui monument demolat, nu se poate construi nimic vreme de 30 de ani. Cum vi se pare această propunere?
- Prea frumoasă ca să fie vreodată pusă în practică! Mafia imobiliară va face tot posibilul să împiedice votarea unei astfel de legi salvatoare. Iată cum lucrează acești oameni, în studiul de caz numit "Imobilul din bulevardul Aviatorilor 92". În octombrie 2009, Primăria Sectorului 1 a emis avizul de desființare a imobilului din bulevardul Aviatorilor 92, creația arhitectei Henriette Delavrancea-Gibory. Aflând din ziare despre demolarea iminentă a imobilului, Asociația Pro. Do.Mo. a făcut o cerere de clasare a clădirii în regim de urgență. Cererea a fost aprobată de Direcția de Cultură a Municipiului București. Cu toate acestea, proprietarul a început demolarea imobilului, în zilele următoare clasării. Niciuna dintre autoritățile publice sesizate de societatea civilă: Poliția Locală, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Cultură, Ministerul Culturii, nu a intervenit pentru a opri demolarea. Pe terenul astfel eliberat s-a construit un bloc, a cărui înălțime încalcă, desigur, regulamentul zonei protejate.
"Hala Matache a suferit o continuă degradare, fiind supusă vandalizării și furturilor, sub ochii poliției locale"
- Care este starea fizică a Halei Matache, o nestemată a arhitecturii vechiului București?
- Inițial, proiectul diametralei Buzești-Berzei nu prevedea demolarea Halei, dar după instalarea Primarului Sorin Oprescu, demolarea acesteia a devenit o prioritate. PMB a plătit proprietarilor, firma "Grec-Rom Business Grup SRL", despăgubiri în valoare de 1,4 milioane de euro (în anii '90, statul privatizase Hala Matache, către aceeași firmă din Grecia, pentru o sumă cu 40% mai mică!). Hala a fost construită de Primăria București între 1887-1899, după modele europene de arhitectură industrială. Astfel, dispariția acesteia ar fi o pierdere pentru patrimoniul industrial al Bucureștiului și ar însemna destructurarea unuia dintre cele mai pitorești cartiere istorice, precum și dispariția unor valori arhitecturale și ambientale care ar putea deveni motorul unui proces de regenerare urbană a zonei. ONG-urile au oprit în justiție demolarea Halei, primarul a declarat la TV că este de acord s-o lase pe vechiul amplasament, a permis reluarea lucrărilor, uitând însă de condițiile de păstrare a monumentului. Cum era de așteptat, Hala a suferit o continuă degradare, fiind supusă vandalizării, primăria neasigurând paza acestui monument și amânând nejustificat orice acțiune. Elementele de susținere sunt sparte, iar materialul este furat sub ochii Poliției locale.
- Ce se întâmplă în Centrul Istoric al Capitalei? Primăria dorește alungarea turiștilor, pregătind închiderea teraselor și restaurantelor la orele 24.
- Închiderea, în plină vară, a teraselor, nu va rezolva problema esențială a Centrului Vechi: clădirile degradate. Zona are cea mai mare concentrare de imobile istorice din București, dar multe dintre ele abia se mai țin pe verticală. În ultimii 5 ani, nimic de zis, au fost întreprinse lucrări de reabilitare a infrastructurii stradale, însă nu s-a făcut nimic pentru restaurarea fondului construit. Pe măsură ce străzile au fost pietruite și redate circulației pietonale, a crescut exponențial și numărul de restaurante și baruri. Imobilele istorice care adăpostesc localurile sunt într-o stare precară de conservare: fațade cu tencuiala căzută, etaje superioare nelocuite, geamuri sparte și interioare expuse intemperiilor, balcoane care stau să cadă. Multe renovări au fost făcute de mântuială și fără consultarea specialiștilor de patrimoniu. În raportul primarului Sorin Oprescu, la doi ani de mandat, în capitolul "Orașul are nevoie de un simbol, de o inimă", edilul afirma că a înființat "un Consiliu de coordonare a reabilitării și revitalizării Centrului Istoric" și că ar exista un plan clar de acțiune în acest sens. Deocamdată, după patru ani, aceste afirmații nu sunt susținute de un plan concret. În lipsa unei strategii finanțate de PMB, inițiativele private se înmulțesc în detrimentul patrimoniului: clădiri demolate, renovări care distrug valoarea arhitecturală și ambientală, degradarea accelerată a fondului construit.
- Patrimoniul industrial al Bucureștiului este, și el, pe cale de dispariție. Ce ați constatat în acest domeniu?
- Din păcate, patrimoniul industrial al Bucureștiului, mărturie a evoluției statului român modern, a continuat să dispară sub ochii nepăsători ai autorităților și ai comunității. O uriașă rezervă urbanistică a orașului este ignorată de edili și vânată de investitorii imobiliari, mai ales pentru valoarea terenului, în timp ce imobilele cu o valoare arhitecturală incontestabilă cad pradă hoților de fier vechi și abandonului. Exemplele Fabricii de Chibrituri și Morii lui Assan sunt cunoscute. Rechinii imobiliari stau la pândă, folosindu-se de ignoranța și lipsa de interes a primăriei. Bucureștiul este unic printre capitalele europene, grație cantității și calității arhitecturii moderniste din perioada interbelică. În ziua de azi, însă, clădiri monument, menționate în manuale internaționale de arhitectură, se află la un pas de colaps.
"Pe fiecare bucureștean ar trebui să-l doară că orașul în care trăiește este agresat permanent, pare un oraș recent ieșit dintr-un război"
- Un mare scandal de presă a stârnit renovarea distrugătoare a Vilei Wexler de către realizatorul TV Dan Diaconescu. Cum s-a întâmplat?
- O mare parte a patrimoniului modernist al Bucureștiului nu este înscris pe lista monumentelor istorice. Astfel, bijuterii de arhitectură, precum Vila Paul Wexler, de pe strada Grigore Mora 36, creația arhitectului de renume internațional Marcel Iancu, a fost supusă unor lucrări de renovare care îi modifică în totalitate caracterul, transformând-o într-o banală locuință a timpurilor noastre. Acest imobil excepțional, neclasat din cauza neglijenței cu care Ministerul Culturii tratează patrimoniul modernist, a fost supus încă din 2009 unor intervenții care i-au modificat aspectul arhitectural. Autorul acestui act revoltător nu este altul decât proprietarul OTV, Dan Diaconescu, care a început lucrările încă din 2009, fără autorizație de construire, și a modificat, încălcând legislația de patrimoniu, creația unui mare arhitect. Din Vila Wexler au mai rămas doar fotografiile de epocă.
- Cum s-a întâmplat că niciunul dintre primarii Bucureștiului, de după 1990, nu a dovedit că iubește Bucureștiul?
- Când este vorba despre buna guvernare a unui centru urban de anvergura Bucureștiului, afecțiunea pentru oraș nu este de ajuns. Un bun primar ar trebui să fie incoruptibil și imposibil de manipulat politic. Ar trebui să aibă o înțelegere profundă a interesului public, să aibă calități manageriale și să înțeleagă dezvoltarea locală în contextul anului 2013, nu al anilor 1960-1970, cum face domnul Oprescu. Cum este foarte greu ca un singur om să le poată face pe toate, ar trebui să fie înconjurat de consilieri incoruptibili și profesioniști, care să fi făcut studii aprofundate, preferabil în universități din Vest. De fapt, arhitectul-șef și consilierii săi ar avea mai multă greutate dacă ar fi străini, specialiști în domeniile respective. Bucureștiul nu a avut încă un primar care să formuleze o strategie urbanistică pentru oraș sau care să fie preocupat de un proiect pe termen lung. Stilul la Primăria Generală este minima rezistență, minima comunicare cu publicul și cu societatea civilă. Dacă trimit o solicitare pe baza Legii informațiilor publice (544/2001), e mai bine să trimit câte o cerere pentru fiecare întrebare; nu includ mai multe întrebări într-o singură cerere, pentru că, de regulă, mi se răspunde doar la o singură întrebare!
- Primarul General mai are trei ani și jumătate de mandat! Suficient cât să pună la pământ alte zeci de monumente...
- Declarativ, d-l Oprescu este un apărător al patrimoniului. În realitate, proiectele de infrastructură promovate de Primărie (pasajele rutiere subterane pe Aviatorilor și Kiseleff, diametrala Nord-Sud Buzești-Berzei, autostrada suspendată, parcajul din Piața Universității și multe altele) ne arată că Primarul General nu este sensibil la importanța identității istorice și arhitecturale a Bucureștiului. A fost reales pentru că nu a existat o opoziție reală, cu excepția lui Nicușor Dan, care nu a reușit să spargă embargoul mediatic. Oamenii au votat politic nu pentru o viziune anume de dezvoltare a orașului. Este încă nevoie de multă educație civică pentru ca fiecare cetățean să înțeleagă că votul său este o decizie rațională, nu una emoțională, și că administrarea treburilor cetății îl afectează direct. Pe fiecare bucureștean ar trebui să-l doară că orașul în care trăiește este agresat permanent, pare un oraș recent ieșit dintr-un război.