- Organizația dumneavoastră, WWF (World Wide Fund for Nature) a avut anul trecut o campanie intensă de salvare a pădurilor virgine. O parte a cititorilor noștri v-au urmărit acțiunile și v-au susținut. Cum s-a finalizat acest proiect?
- Campania Salvați pădurile virgine este o poveste cu final fericit! Succesul se datorează, în primul rând, celor peste o sută de mii de oameni care au semnat petiția noastră, printre care se numără, fără îndoială, și cititorii revistei dumneavoastră. Le mulțumim, pentru că împreună am reușit să facem ceva extraordinar și fără precedent în România: am obținut un ordin de ministru care definește clar criteriile de identificare a pădurilor virgine și care conferă pădurilor virgine identificate statutul de păduri strict protejate. A fost un model clasic de campanie: am identificat și analizat problema, am oferit soluția celor în măsură să o aplice și, în cele din urmă, am obținut rezolvarea. Ce a făcut diferența a fost implicarea oamenilor: de la cei care au înțeles mesajul nostru și au semnat petiția, la partenerii și ambasadorii noștri, care au avut încredere în noi și ne-au sprijinit până la capăt. Solidaritatea românilor în acest demers a fost cu adevărat exemplară.
- Din exterior o organizație precum WWF, care luptă pentru conservarea mediului, pare o echipă de entuziaști iubitori de natură care se încăpățânează să apere pădurile și fluturii. E mai complicat de atât?
- Sigur că e mai complicat, pentru că pe lângă entuziasm, e nevoie și de foarte multă muncă și experiență. De exemplu, această campanie de salvare a pădurilor virgine s-a construit în urma muncii titanice de ani de zile, a unei echipe formate numai din experți în silvicultură. Ce s-a vede la televizor sau în ziare a fost doar vârful icebergului. Am luat de partea noastră nu doar absolvenți de Silvicultură, dar și pădurari, foști inspectori silvici sau foști angajați de vârf din industria prelucrării lemnului, unde se știe valoarea lemnului ca afacere. A fost o luptă dură, bazată pe multă expertiză, și pot afirma că noi, ca și organizație, suntem foarte bine acoperiți pe zona pădurilor. Altfel nu am fi reușit să ne impunem punctul de vedere în cazul pădurilor virgine. O altă provocare grea o reprezintă noul Cod Silvic. Anul trecut, am reușit să îl retrimitem de trei ori în Parlament. Oricum, modificările din Codul Silvic, amendamentele pentru care noi ne-am luptat, nu erau niște greșeli de începători sau niște detalii uitate din întâmplare în acele acte. Erau modificări de mare finețe, plasate în puncte cheie, ce lăsau loc pentru interpretări, permițând tăieri mai multe, în mai puțin timp, sau care ignorau protejarea biodiversității. A fost nevoie de specialiști foarte buni care să descopere în lege aceste lucruri aparent mărunte, ce aduc, de fapt, mai târziu, prejudicii naturii. Și mai e ceva. Nu putem să să cerem o măsură și să pornim o campanie fără să fim foarte bine documentați, pentru că riscăm să facem mai mult rău decât bine. Noi ne-am înarmat cu toate argumentele înainte de a porni o campanie sau în orice alt demers.
- Cum vă alegeți tema campaniilor și care sunt ele acum? Sînt probleme pe care le considerați prioritare pentru natura din România sau aveți alte criterii?
- La WWF ne-am stabilit două direcții strategice. Dacă te uiți la România, pe hartă, vezi două lucruri evidente, chiar dacă nu cunoști geografia țării: Carpații și Dunărea. De aceea, avem două programe ample: unul pe Dunăre și afluenții săi și Deltă și altul pe Carpați - păduri și arii protejate. La aceste lucruri se mai adaugă o a treia direcție oarecum orizontală, ce presupune stimularea tranziției către o economie verde, care include valoarea bunurilor și serviciilor pe care natura ni le oferă și de care depindem în luarea deciziilor de dezvoltare pentru a evita impactul proiectelor de infrastructură (navigație, transport terestru, generare de energie), care pot veni în contradicție cu obiectivele de conservare. În general, demarăm proiecte și campanii în care avem expertiză și putem schimba lucrurile în bine. De exemplu, în zona Carpaților ne ocupăm de păduri și arii protejate, dar și de ursul brun, o specie emblematică, aflată în vârful lanțului trofic. Protejând urșii și habitatele lor, avem grijă și de celelalte specii din pădure, menținând echilibrul natural. Specialiștii noștri monitorizează prin GPS și camere cu infraroșu traseele de migrație ale ursului brun din Maramureș. Încearcă, în felul ăsta, să afle care sunt habitatele lor, obiceiurile de zi cu zi ale ursului și alte informații extrem de folositoare. În felul acesta sperăm să înțelegem mai bine ursul ca și specie, lucru care ne va ajuta în munca de conservare, dar ajutăm și comunitatea locală. Prin intermediul datelor culese de noi, localnicii află ce zone trebuie protejate sau evitate. Sunt foarte multe mituri și știri false legate de ursul brun în România și încercăm, prin acest proiect, să le demontăm. Cât despre păduri, am cîștigat o bătălie, dar războiul continuă.
- De 10 ani promovăm în România un model de gospodărire resonsabilă a pădurilor, prin implementarea unui sistem de certificare voluntar și independent numit FSC (Forest Stewardship Council). Certificarea managementului forestier în sistem FSC este un proces prin care, în urma unui audit, o organizație independentă confirmă faptul ca o pădure este gospodărită în conformitate cu un standard care, pe lângă elementul economic, urmărește în egală măsură și cel social sau de mediu.
- Certificarea este, în primul rând, bazată pe un mecanism de piață; există o cerere din ce în ce mai mare din partea consumatorilor pentru produse care sunt obținute respectând mai mult pădurile și mediul, așa că au apărut din ce în ce mai multe companii care răspund la această cerere. Decizia de intrare în procesul de certificare este în general legată de obținerea unor avantaje, cum ar fi accesul pe noi piețe a lemnului certificat sau menținerea pe piețele existente, însă în acest caz avantajul economic vine și în sprijinul pădurilor, promovând standarde de gestionare mai potrivite.
Deseori companiile pot obține un preț mai bun pentru produsele ce poartă sigla FSC. De retinut însă că acest lucru se întâmplă de obicei în cazul în care cererea este mare și consumatorul informat.
Cine dorește să obțină acest standard acceptă și alte norme mai stricte decât normele impuse de legislația românească și va fi verificat nu doar de stat, ci și de o companie de audit independentă. Oamenii, mai ales cei din Vest, încep să devină foarte preocupați de unde vine lemnul tăiat pe care ei îl achiționează în diferite forme, de la hârtie la mobilier și alte produse din lemn. Ei vor să știe dacă acel lemn are certificat FSC, adică dacă a fost tăiat cu responsabilitate față de natură și comunități. E foarte greu să pătrunzi acum pe o piață occidentală fără acest certificat. În prezent, în România avem deja aproximativ 788 de mii de hectare certificate, iar 1,7 milioane așteaptă certificarea, totalizând mai bine de o treime din suprafața totală a pădurilor.
- Și pe cealaltă direcție a dumneavoastră, apele din România, lucrurile stau mai bine sau situația este la fel de încâlcită cum a fost și cu pădurile?
- Anul acesta va fi pentru noi dedicat în primul rând râurilor, cu accent pe râurile de munte, despre care românii știu foarte puține lucruri, din păcate și care sunt în pericol. În România, se vorbește foarte puțin despre rolul râurilor și al luncilor acestora, despre accesul la apă potabilă sau alte beneficii pe care râurile în stare naturală le generează. Vom derula o campanie prin care să cunoaștem mai bine râurile și problemele lor și apoi pentru a identifica soluții pentru protejarea lor. Noi încă urmăm modelul de inginerie al anilor 60-70, care spune că apele curgătoare trebuie să fie controlate de om prin baraje, diguri, betonerea malurilor, tăierea pădurilor de luncă etc. Astăzi, se poate vedea că a fost o greșeală. De exemplu, în anii '70, luncile inundabile au fost ameliorate în proporție de 80% și acolo se vede foarte bine că a fost o greșeală. Odată ce împiedici apa să mai inunde lunca, în mod natural, încep să dispară plante, păsări, pești, întregul ecosistem este afectat, ca să nu mai vorbim de oameni. Tot aici intră și planurile pentru irigații și o agricultură mai performantă care nu trebuie să vină pe cheltuiala râurilor, prin pierderea funcțiilor lor ecologice. Vom încerca și în acest caz să facem un proiect model, prin care să demonstrăm că nu e nevoie de baraje și betoane sau alte investiții costisitoare pentru a gestiona apele unui râu în mod eficient. În plus, așa cum ursul e cel mai important animal în pădure, în cazul speciilor de apă dulce, în capul listei stau sturionii. Încercăm să transmitem către public o informare mai bună, o cunoaștere mai bună a acestor pești, care să apropie acest animal minunat de oameni. E de menționat, de exemplu, faptul că sturionii sunt considerați fosile vii, datând din Jurasic, deci este probabil ultimul dinozaur cu care suntem contemporani. Și nu este important doar din punctul de vedere al naturii sau al curiozității. Fără sturioni, multe comunități locale ar supraviețui foarte greu, traiul lor bazându-se pe carnea și caviarul său, ambele având o valoare economică foarte mare. Înainte era o coabitare bună între pescari și sturioni, însă lucrurile au derapat și sturionii sunt amenințați cu dispariția, mai ales prin braconaj, întreruperea căilor de migrație prin contruirea barajelor pe Dunăre, poluare. Braconierii se folosesc de orice portiță. Din 2006, în România pescuitul la sturioni se poate face doar în scopuri științifice și brusc au apărut foarte mulți "cercetători”. Dacă mergem de la Brăila cu bacul, sigur o să întâlnim vânzători de caviar. Interzicerea pescuitului a fost o măsură necesară, un pas important în conservarea acestor specii dar din păcate, s-a omis impactul social și asupra economiei locale, în special în comunitățile de pescari semnificativ dependente de această resursă. WWF a realizat un studiu privind sursa caviarului de pe piață. Practic, am luat mostre de caviar de la restaurante din București și din deltă și le-am trimis la analize în Austria, ca să aflăm cât din caviarul aflat pe piață provine din crescătorii și cât de la sturionii sălbatici. De multe ori, vânzătorii se acoperă, spunând că produsele provin din crescătorie, când, de fapt, este sturion sălbatic, provenit din braconaj.
- În Maramureș aveți un proiect model, care oferă alternative și strategii de economie verde și prin încurajarea tradițiilor. Ce legătură există între proiectele de conservare a naturii și ideea de conservare a tradiției?
- Nu poți să faci conservare a naturii fără să creezi oportunități pentru comunitatea locală. Nu poți doar să le interzici oamenilor să se atingă de natură, să nu taie pădurea, să nu vâneze, fără să nu le oferi sau măcar să le indici o alternativă. Dacă nu le explici concret care este șansa de a avea o natură curată și protejată, nu rezolvi nimic. De aceea, de aproape opt ani construim un program pilot în Maramureș. Acolo le explicăm oamenilor că pădurile și natura ne oferă niște beneficii, așa-numitele servicii de mediu, de care depindem pentru a trăi și a dezvolta afacerile, dar pe care de multe ori nu le plătim, pentru că nu ne cunoaștem valoarea adevărată sau nu exista mecanisme de finanțare puse la punct pentru menținerea ecosistemelor în stare funcțională. În Maramureș am dat, în urmă cu câțiva ani, 26 de vaci unor localnici, ca să arătăm că pășunatul extensiv poate să fie foarte benefic pentru natură. Apoi avem acest trend bio, înclinația către produsele mai sănătoase, mai naturale, produsele tradiționale fiind foarte apreciate. Pentru ca o economie verde să funcționeze va trebui nu numai să reorganizăm producția de materiale bazată pe principiul reciclării, ci să regândim și practicile pentru a eficientiza utilizarea resurselor naturale. De multe ori, tradiția ne arata soluția așa cum este cu practicile agricole de tip extensiv care în Maramureș au contribuit la păstrarea terenurilor cu valoare naturală ridicată. Încercăm să arătăm că aceste tradiții trebuie apreciate, păstrate, conservate. Promovăm ecoturismul în care vii și te bucuri de natură și cultura așa cum sunt, fără să schimbi locul. În particular, facilitam un partenariat între autorități publice locale, administratorii ariilor naturale protejate și sectorul privat și încercăm să creăm, împreună, o viziune fără o dezvoltare „pe verticală”, de pildă cu hoteluri mari, ci un turism „pe orizontală”, bazat pe o rețea de servicii de calitate. Mai mult, lucrăm alături de localnici la o ofertă pentru turiștii din străinătate, cu trasee și activități în natură, pentru a le oferi o experiență cu meșteșugari tradiționali, mici fermieri și experții noștri care pot explica legătura strânsă între om și natură. Îi ducem să vadă sculpturile în lemn, cum se fabrică clopul maramureșean, cum se produce horinca și cum funcționează vâltoarea și moară cu apă. Apoi îi vom însoți în natură, în pădure, să poată vedea ursul în sălbăticie. În felul acesta vor înțelege și localnicii că ursul viu este mai important și mai valoros decât ursul împușcat. Dacă vom reuși să finalizăm acest proiect, oamenii vor vedea că pot câștiga bine, respectând natura și tradiția. Eu nu cred că există oameni care vor cu orice chip să distrugă. Majoritatea o fac pentru că au nevoie să obțină un venit de undeva. Lor încercăm să le explicăm că ce tai azi nu mai poți să tai mâine și că ceea ce este vechi, crescut în timp, este foarte valoros. Până când oamenii nu văd, printr-un exemplu concret, că traiul în mod tradițional și responsabil față de natură și resurse poate să fie profitabil și că se pot face bani și din altceva decât din tăierea pădurilor și distrugerea râurilor, le explicăm degeaba cât de frumoasă e natura.
- Și o ultimă întrebare. WWF a inițiat la nivel mondial acest eveniment numit Ora Pământului, prin care într-o anumită zi oamenii sting lumina timp de o oră pentru a face economie de electricitate. Ce ați obținut prin această campanie sau care este mai exact scopul ei?
- Ora Pământului, sau Earth Hour, este evenimentul emblematic al organizației noastre, ajuns deja la a șaptea ediție la nivel global. În timp, a devenit cea mai mare mișcare de mediu din istorie și, dacă privim în ziua respectivă la televizor, vedem că este reflectat ca și revelionul, toate televiziunile anunță că în Sydney s-au stins luminile și apoi poți urmări cum se sting luminile pe tot globul. Noi ce propunem nu e doar o economie de electricitate. Stingerea luminilor este ste un gest simbolic, de solidaritate cu mișcare globală, prin care oamenii spun, de fapt, că le pasă de planetă pe care trăiesc. În România încercăm să îi dăm o valoare în plus. Anul trecut am inițiat Competiția pentru Capitala Earth Hour, în cadrul căreia evaluăm performanțele orașelor în domeniul mediului înconjurător. Criteriile cuprind: gestionarea deșeurilor, politicile locale legate de mediu, nivelul de dezvoltare a infrastructurii de transport în comun și a pistelor de biciclete, eficiența energetică, implicarea comunității locale în campanii de informare etc. Anul trecut, în urma unei competiții strânse între 20 de orașe din toate regiunile țării și a unei finale în care s-au întrecut Bistrița, Iași și Timișoara, a câștigat Bistrița, un oraș mic, dar cu oameni foarte activi, care s-au mobilizat în mod exemplar. În seara Earth Hour, pe 31 martie, a fost ceva magic, toți oamenii au ieșit din case și au venit la evenimentul din centru. A fost o adevărată sărbătoare, iar oamenii au dat un semnal foarte clar: nu numai că în finala competiției au strâns în acea zi un munte de peturi, 17 tone mai exact, dar timp de un an au arătat că iubesc o natură curată și că le pasă. Au depășit astfel orașe mari, precum Timișoara sau Iașiul. Avem nevoie de astfel de evenimente, de asemenea atmosferă de sărbătoare, în care timp de o oră să nu ne gândim la nimic altceva decât la faptul că pământul ne oferă resurse în mod necondiționat, fără de care nu am exista.