Este cea dintâi plantă pe care farmacistul Ion Bobaru o recomandă celor care doresc să își curețe organismul de toxine. Deși ne-am obișnuit să o asociem cu razele calde ale soarelui, planta cea firavă ne este de mare folos acum, iarna. Dacă nu ați recoltat-o din timp, puteți achiziționa planta uscată din magazinele tip Plafar sau cele cu produse naturiste.
Acțiune terapeutică
De secole, păpădia este cunoscută drept una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante. Datorită principiilor amare, tonifică ficatul obosit, stimulează activitatea rinichilor și a intestinelor. Prin aceste calități, are un rol esențial în eliminarea toxinelor. Este indicată în toate afecțiunile în care există dereglări glandulare. Crește diureza, mărește secreția glandulară și normalizează circulația sângelui.
Remedii din păpădie
Infuzie de păpădie: Preparată corect, infuzia reprezintă un adevărat elixir pentru ficat și rinichi, un depurativ natural al întregului organism, contribuind eficient la eliminarea toxinelor. Se obține amestecând 10 g (2 lingurițe) de plantă uscată (partea aeriană alcătuită din frunze) și 250 ml apă (o cană). După ce a dat în clocot, vasul se acoperă și preparatul se lasă la infuzat, în repaus, 10 minute. La final, se strecoară și poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu zahăr. Dacă totuși, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi mierea de albine sau zahărul brun.
Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineața, pe stomacul gol, și seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, acțiunea sa fiind vizibilă și la nivelul pielii, care va deveni mai fermă și mai fină.
Completarea farmacistului: Filtrele de detoxifiere ale organismului sunt numeroase: pielea (prin transpirație), plămânii (prin respirație), aparatul renal (prin urinare) și, nu în ultimul rând, tubul digestiv (prin defecație), care este a patra cale de eliminare a toxinelor din organism. În afecțiunile renale de natură infecțioasă se recomandă cura cu infuzie de păpădie și administrarea de pilule cu albastru de metilen. Pilulele cu albastru de metil au reprezentat în trecut principala terapie în afecțiunile renale de natură infecțioasă. Din păcate, această terapie a fost înlocuită, nu cu cel mai mare succes, de antibiotice. Farmacia Faltis din Brăila are în portofoliul său, printre alte multe preparate, și gelule cu albastru de metil.
Decoct din păpădie: La o cană cu apă (250 ml) se pun două linguri (30 g) de rădăcină de păpădie uscată și mărunțită. Preparatul se fierbe la foc mic, timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se evaporă. După ce se filtrează, poate fi păstrat la frigider cel mult două zile.
Doza recomandată este de 30 ml (2 linguri), de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ține vreme de trei săptămâni și poate fi reluată după o săptămână de pauză.
Alte efecte terapeutice: Cura cu decoct de rădăcină de păpădie contribuie semnificativ la normalizarea circulației sângelui și a ritmului cardiac și este un valoros tratament adjuvant în ciroza hepatică, cistită și dereglări ale glandei tiroide. Decoctul contribuie și la eliminarea calculilor renali (cunoscutele pietre la rinichi), fiind un bun diuretic.
Extract fluid din păpădie și hrean: 100 g rădăcină de păpădie uscată, 10 g hrean ras, 1 litru de apă.
Mod de preparare și dozaj: Rădăcina de păpădie se fierbe până când volumul apei scade la jumătate (500 ml), apoi se adaugă hreanul. După răcire, se filtrează, iar poțiunea poate fi păstrată la frigider aproximativ 5 zile. Doza optimă este de 60 ml (4 linguri) de trei ori pe zi, timp de o săptămână.
Alte efecte terapeutice: Concentratul este indicat mai ales celor care suferă de bronșită cronică, boli intestinale sau afecțiuni reumatice.
Tinctura de păpădie se obține din: 20 g rădăcină uscată de păpădie și 100 ml alcool alimentar de 70 de grade, folosind metoda generală de preparare a tincturilor: componentele se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Apoi se filtrează și se lasă la decantat încă 6 zile. Se păstrează în sticluțe cu dop picurător. Se poate păstra un an de la data preparării.
Farmacia Faltis din Brăila prepară un sirop detoxifiant pe bază de tinctură de păpădie și kaolin (bolus alba), acesta fiind un silicat natural de aluminiu, principala componentă din argilă.
Tinctură din păpădie și hrean: 20 g rădăcină de păpădie uscată, 10 g hrean ras, 100 ml alcool alimentar de 70 de grade.
Mod de preparare și dozaj: Plantele se pun într-un borcan cu filet, iar deasupra se toarnă alcoolul. Borcanul se închide ermetic și preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează și se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluțe de culoare închisă. Preparatul poate fi păstrat un an după obținere. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ține două sau trei săptămâni și, dacă este necesar, se reia ori de câte ori este nevoie.
Efecte terapeutice: Asocierea păpădiei cu hreanul aduce un plus de sănătate organismului, prin desfundarea căilor respiratorii, ceea ce duce la mai mult oxigen în sânge și o mai bună funcționare a inimii. Astfel, tinctura mixtă are un efect benefic asupra tuturor organelor cheie: plămâni, ficat și rinichi. Preparatul acționează eficient în stimularea bilei leneșe, atât păpădia, cât și hreanul, având drept efect mărirea volumului de bilă secretată.
Cu un puternic rol antiinflamator, licoarea are efecte benefice și asupra celor care suferă de reumatism sau artrită, fiind totodată și un antiseptic de elită, care ucide și elimină bacteriile, contribuind la regenerarea țesuturilor. Este recomandată în curele de slăbire și mai ales celor care se luptă cu obezitatea, dereglări ale glandei tiroide, indigestie sau retenție de apă în organism.
Sfatul farmacistului: În afecțiunile renale, tinctura de păpădie și hrean, ușor de preparat în orice gospodărie, se poate asocia cu pilulele cu albastru de metil, ambele potențându-se reciproc.
Poțiune tonifiantă pentru ficat și rinichi: 15 g rădăcină uscată de păpădie (aproximativ o lingură), 30 g rădăcină uscată de cicoare (aproximativ 2 linguri), 15 g boabe de ienupăr, 1 litru de apă.
Mod de preparare și dozaj: Păpădia, cicoarea și ienupărul se amestecă într-un vas emailat, care se pune pe foc și peste plante se toarnă apă. Ingredientele se fierb 15 minute, apoi lichidul se strecoară. Licoarea poate fi păstrată în frigider, doza recomandată fiind 30 ml (două linguri) de trei ori pe zi.
Efecte terapeutice: Este indicată mai ales atunci când toxinele din organism s-au concentrat și cristalizat sub formă de piatră la nivelul ficatului ori rinichilor. Poțiunea este recomandată și celor care suferă de diabet, principiile active din ienupăr având rolul de a reduce nivelul zahărului din sânge și a stimula diureza.
Avertizarea farmacistului: Preparatul nu este recomandat celor care suferă de afecțiuni renale grave, deoarece ienupărul poate produce iritarea rinichilor.
Elixir din păpădie și condimente: 30 g rădăcină de păpădie, 30 g rădăcină de pătrunjel, 15 g rădăcină de ghimbir, 15 g rădăcină de lemn dulce, 2 litri de apă.
Mod de preparare și dozaj: Plantele se amestecă într-un vas emailat, cu o lingură de lemn, deasupra se toarnă 2 litri de apă și se pune pe foc. Mixtura este lăsată să fiarbă până când cantitatea de apă se reduce la jumătate (1 litru), apoi se strecoară și este păstrată în frigider. Doza recomandată este de 50 ml (un păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă. Pentru efecte optime, cura se ține 7 zile.
Alte efecte terapeutice: Îmbinarea celor patru plante contribuie la sănătatea întregului organism, de la fluidizarea sângelui până la tonifierea sistemului nervos și a sistemului muscular. Elixirul este indicat pentru a combate stările de greață și indigestiile, ameliorând cu succes simptomele inflamațiilor gastrice.
Preparate pentru uz extern
Băi terapeutice
Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar și de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul dintre filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată și doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează și poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră și este recomandată de 2-3 ori pe săptămână.
Băile cu păpădie alină durerile reumatice și articulare, fiind recomandate și pentru calmarea iritațiilor pielii, produse de afecțiunile dermatologice.
Mască de față cu argilă și păpădie
Se obține amestecând 2 linguri de praf de argilă cu decoct de păpădie (preparat după rețeta prezentată mai sus), până se obține o pastă subțire, care poate fi întinsă pe față și gât. Masca este lăsată să acționeze vreme de 15 minute, după care poate fi îndepărtată, prin spălare cu infuzie călduță de mușețel. Pentru tenul uscat este necesar să adăugați, la prepararea amestecului inițial, o linguriță de ulei de măsline.
Recomandarea farmacistului: După îndepărtarea măștii de pe față e bine să fie folosită o cremă antioxidantă antirid și o cremă vitaminizantă, specifică tenului (ten uscat, gras sau mixt). Farmacia Faltis din Brăila prepară creme de întreținere a frumuseții. Sunt proaspete și cu efect maxim.
Argila are o puternică acțiune antitoxică, antibacteriană și revitalizantă. Sărurile minerale pe care le conține au un excepțional efect tonifiant asupra pielii și totodată grăbesc eliminarea toxinelor și a celulelor moarte.