Aflat la granița dintre Peru și Bolivia, această mare interioară se întinde pe un platou arid situat la 4000 de metri altitudine, înconjurat de vârfurile munților Anzi. Un lac ca oricare altul, ai spune, între numeroasele ochiuri de apă prezente în munți. Dar nu este așa. O brumă de mister plutește la suprafața sa, un voal de legende îi acoperă insulele și malurile. Conform tradițiilor locale, care se pierd în negura timpului, acest lac ar fi punctul de ancorare al unor zei primordiali, pogorâți din cer în nave astrale, mormântul unor comori fabuloase și al unor orașe dispărute în adânc. Ba, mai mult, se spune, ascunzătoarea unor vizitatori veniți din spațiu.
O mulțime de întrebări
Originile geologice ale acestui lac au făcut să curgă valuri de cerneală și au dat naștere la nenumărate ipoteze controversate. "Lacul misterelor”, după cum l-a numit comandantul Cousteau, se întinde pe 200 de kilometri lungime și peste 60 lățime, având o apă sălcie, lucru foarte ciudat la această altitudine. Geografia sa este complexă: istmuri, peninsule și chiar insule plutitoare, formate din trestie, pe care trăiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul său au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să afirme că lacul Titicaca a făcut la un moment dat parte din Oceanul Pacific și a fost propulsat la această altitudine cu mii de ani în urmă, prin înălțarea geologică a Munților Anzi.
Sau să fie cumva rezultatul unei bruște topiri a ghețarilor andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu catastrofic despre care vorbesc legendele locale, precum și textele străvechi din întreaga lume? Este clar că în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru că fostele sale maluri se întind în straturi geologice la 60 de metri mai sus decât nivelul său actual. Drept mărturie stau, de asemeni, vastele cheiuri portuare descoperite lângă ruinele orașului misterios din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Titicaca. Dar care este oare povestea adevărată a ruinelor descoperite de curând pe fundul lacului? Ce semnificație au legendele asociate cu dispariția dramatică a orașelor antice?
Zeii veniți din negura timpului
Într-o zi, în vremuri neștiute, a apărut de nu se știe unde cel care a creat lumea, soarele, luna și stelele. Și acolo, pe o insulă sacră a lacului Titicaca, cunoscută mai târziu drept "Insula Soarelui”, el a făcut din lut primul om, sub forma unui gigant, ale cărui efigii teribile bântuie în continuare împrejurimile din Tiahuanaco. Acest zeu creator poartă numele temut și respectat de "Viracocha”, numit astfel de către incași, ultimii sosiți pe malul lacului. Se mai spune că zeul nu a fost mulțumit de prima sa creație și că a măturat, pur și simplu, uriașii greoi pe care i-a făcut la început și a modelat mai apoi, din noroiul lacului, primele ființe adevărate: oamenii.
Dar cine este acest Viracocha pe care misionarii spanioli s-au chinuit așa de mult să îl scoată din memoria popoarelor andine? Enigmatica sa efigie ornează celebra "Poartă a Soarelui”. El mai este cunoscut și sub numele de Viracocha Kon Tiki și este însoțit de nenumărate alte divinități, atât masculine cât și feminine. După ce și-a distrus de patru ori creația, pe care a considerat-o imperfectă, cu inundații cumplite și incendii, Viracocha a reușit până la urmă să creeze cuplul primordial: "Manco Capac și Mamma Oello”, venerat și în prezent de către locuitorii insulelor lacului.
Există foarte multe ipoteze în legătură cu originea lui Viracocha. Dar toate sunt de acord că este vorba despre un zeu venit din alte părți. Viracocha este de multe ori descris având barbă și pielea albă. Se spune chiar că a lăsat în urma sa o descendență aparte și unii andini ce locuiesc pe insule sunt mai înalți ca vecinii lor și au pielea mai deschisă la culoare. În plus, conform cronicilor incașe, urmașii lui Viracocha, numiții "aymaras”, care s-au stabilit pe Insula Soarelui, erau numiți și "oamenii-condor”, pentru că puteau zbura.
Palatul de pe fundul lacului
Dacă dăm crezare legendelor locale culese de către cronicarii spanioli încă din secolul al XVI-lea, orașul "oamenilor-condor” s-ar afla, astăzi, pe fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca știu că drumul care pornește de pe mal și se scufundă în lac, ajungând până pe fundul său, duce la un uriaș palat scufundat și el, și la multe alte ruine. Mulți dintre bătrânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului, în majoritatea lor centenari, mărturisesc că, în timpul unor secete cumplite, au văzut apele lacului secând așa de tare, încât a ieșit la suprafață un întreg oraș. Pentru ei, orașul înghițit este al unuia dintre "Zapanas”, regii oamenilor-zburători.
Legendele orașului înghițit, dar și ale comorilor fabuloase despre care se spune că sunt ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras mulți aventurieri dornici să se îmbogățească, dar și câțiva cercetători foarte importanți. Astfel, comandantul Cousteau a întreprins o expediție submarină, pentru a studia fundul lacului, dar se pare că nu a căutat în locul în care trebuia, pentru că nu a găsit nimic. Totuși, el a declarat că: "Este posibil ca astfel de ruine să existe, îngropate sub stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o grosime de 30-40 de metri și care crește continuu datorită aluviunilor din munți”.
În căutarea comorilor pierdute
În cea de-a doua jumătate a secolului XX, au avut loc mai multe tentative de explorare a fundului lacului Titicaca. În 1956, Mardoff, un scufundător finanțat de un bolivian bogat, a încercat să descopere aurul incașilor din străfundul apelor. Ținta căutărilor o reprezenta mai ales imensul lanț de aur al regelui Huascar, măsurând peste 200 de metri lungime, care a fost scufundat în lac pentru a scăpa de lăcomia spaniolilor. Dar scafandrul l-a căutat degeaba, deși poveștile locale îi certifică existența, furnizând amănunte concrete: ele spun cum a fost construită special o barcă imensă, cu care lanțul uriaș a fost transportat până în mijlocul lacului. Mardoff s-a scufundat de sute de ori, dar nu a descoperit absolut nimic. Un fapt normal după opinia specialiștilor, pentru că, dacă există cu adevărat, aurul incașilor ar trebui să fie îngropat sub straturile uriașe de mâl depuse pe fundul lacului în prezent. Dar Mardoff a descoperit ceva ce nu căuta: un oraș uriaș, odihnindu-se la 30 de metri adâncime sub ape, chiar la gura râului Escona, mascat de niște alge uriașe.
Ruinele imense sub apele lacului fuseseră semnalate încă din 1937, de către arheologii peruvieni și de marinarii ce navigau pe lac. Alte observații ale unor călători străini și ale unor scafandri amatori s-au adăugat numeroaselor povești ale indienilor obișnuiți să navigheze pe apele lacului. Aceștia au văzut de mai multe ori, în perioadele de mare secetă, pereți și drumuri pavate desenându-se printre algele verzi. Fundul lacului pare să fie presărat de vestigii ale unei arhitecturi foarte vechi. Legendele pescarilor spun că aceste ruine sunt bântuite de fantomele unor ființe ciudate, care îi trag la fundul apei pe navigatorii rătăciți.
Coordonat de către savantul rus Igor Malinowski, un scufundător argentinian pe nume Ramon Avellaneda a explorat la rândul său apele lacului. Expediția a fost un succes, pentru că el a descoperit un drum pietruit, ce se întinde pe câteva sute de metri, paralel cu coasta, cât și un ansamblu complex de ziduri megalitice, pe care cercetătorii au reușit să le filmeze. O explorare mai recentă, întreprinsă de către un cercetător bolivian, Eduardo Pareja, în octombrie 2010, a detectat o vastă structură arhitecturală, lungă de 200 de metri și lată de 40, ce ar putea fi vestigiile unui templu sau ale unui palat. În prezent, se pregătesc investiții importante pentru a studia mai îndeaproape aceste ruine care sunt o probă indubitabilă despre existența unui mare oraș scufundat în urmă cu milenii.
Discurile zburătoare
Când comandantul Cousteau a apărut pe apele lacului Titicaca cu celebrele sale batiscafuri, locuitorii insulelor au început, dintr-o dată, să-și amintească despre alte obiecte asemănătoare pe care le-au văzut deasupra lacului și a Anzilor Cordilieri. Într-adevăr, în perioada respectivă, fuseseră observate foarte multe obiecte zburătoare deasupra regiunii. Indienii spun că au văzut "discos voladores” pe cerul Anzilor... Fiind analfabeți, nu se presupune că au fost influențați de ceea ce s-a scris în ziare. Aceste apariții repetate au fost, într-adevăr, subiect de prima pagină pentru toate cotidienele epocii. Unii dintre ufologi cred chiar că Anzii sunt una dintre bazele favorite ale vizitatorilor veniți din spațiu. O expediție chiliană a descoperit la sfârșitul anilor 60 două mari platforme circulare, pavate fiecare cu 263 de blocuri de piatră imense, cântărind 10 tone, tăiate în lavă și ajustate cu o precizie incredibilă. Expediția a trebuit să se lupte patru zile cu o furtună de zăpadă pentru a ajunge în această zonă, aflată la 3200 de metri altitudine, față în față cu vulcanul Descabezado Grande. Dar ceea ce i-a intrigat cel mai tare pe membrii expediției au fost urmele negre, radioactive, descoperite la suprafața acestor arii.
Localnicii indieni spun că aceste platforme ar ascunde baze subterane, de unde, uneori, se aud zgomote ciudate și se văd lumini stranii. Ei fac o legătură directă între aceste platforme și "discos voladores”, discurile zburătoare care aterizează și se ridică de pe acele platforme strălucind precum soarele. Ei mai spun că strămoșii lor povesteau frecvent despre aceste obiecte zburătoare, care aterizau chiar și pe vulcani. În orice caz, aceste baze nu par să fie recente. În depărtare, pe coasta muntelui, se deschide o grotă vastă, chiar la 1500 de metri altitudine. Indienii spun că ea comunică direct cu o altă platformă situată în apropiere de Titicaca.
Poarta Soarelui
"Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vulcanic, cântărind peste 12 tone, măsurând 4 metri pe 3. El se înalță izolat și solitar, nefiind inclus în nici o structură arhitecturală, neconducând la nici un alt palat sau sanctuar, deschizându-se, pur și simplu, spre infinitul regiunii Altiplano. Poarta de piatră este brăzdată de niște litere foarte ciudate. Unii cercetători, precum rușii Jikov și Kazanțev, văd în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani. În centrul frontispiciului se află un personaj ciudat, care este identificat de mulți drept Viracocha, zeul civilizator, care a creat primii oameni pe o insulă a lacului Titicaca. Acele litere stranii ar putea fi astfel un calendar secret, ce previne umanitatea despre cataclismele ce vor urma, la fel ca și celebrul calendar mayaș. Toate presupunerile rămân posibile atâta timp cât scrierea nu a fost dezlegată.
Arheologul Kaufmann Doig crede că sub Poarta Soarelui se ascunde o uriașă sală subterană. Să fie vorba despre un mormânt? Un sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai multe secole poate că l-au descoperit deja și l-au golit de bogății. Ceea ce se știe cu siguranță este că existau rețele complexe de canalizare și subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Mulți căutători de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar alții au ieșit din labirint după zile și zile de rătăcire, pe jumătate nebuni. Se spune chiar că unele dintre aceste nenumărate subterane duc la niște săli imense și că întreaga rețea s-ar întinde până la Cuzco, aflat la 400 de kilometri distanță. Spaniolii au blocat cele mai multe din intrările în acest labirint, cele foarte puține care au rămas fiind cunoscute doar de către indieni. Legendele transcrise și comentate de către cronicarii spanioli vorbesc despre cranii imense, exhumate, dotate cu dinți mari. Alte tradiții descriu uriași cu pielea albă și cu barba mare și roșie. Să fie vorba despre vikingi? Jacques de la Maya, scriitor și radiestezist, pretinde că vikingii s-au infiltrat până în America de Sud și au dat naștere la casta regală a primilor incași. Alți arheologi și cercetători afirmă că ar fi vorba despre opera atlanților, pentru că principiile arhitectonice sunt identice: utilizarea unor blocuri enorme de piatră pentru ridicarea sanctuarelor, despre care nici astăzi nu se știe exact cum au fost duse la fața locului. La fel s-a întâmplat și la Stonehenge, în cazul templelor din Malta, al teraselor de la Baalbek, al sanctuarului din Turcia, de la Kobekli Tape, cu o vechime de peste 12.000 de ani. La fel sunt și unele temple din Egipt, din apropierea Sfinxului, ce par mult mai vechi decât piramidele construite de către faraoni. Oare Tiahuanaco face parte din aceeași civilizație antediluviană, uitată și înghițită de potopul teribil de care vorbesc textele sacre?
O bază pentru "frații din spațiu”?
Dar cea mai nouă legendă legată de Titicaca vorbește despre existența sub apele lacului a unei baze terestre venusiene, care a atras pe malurile lui așa numita "fraternitate-albă”, formată din mari inițiați, care au părăsit Tibetul, după venirea chinezilor, alegând Titicaca drept nou refugiu, pentru a colabora cu extratereștrii în scopul perfecționării conștiinței umane. Peruanul Luis Fernando Mostajo se prezintă ca purtător de cuvânt al extratereștrilor. El afirmă că a fost contactat pentru prima oară în 1972, de către un mentor al Marii Fraternități, aflată sub apele lacului Titicaca. Acolo s-ar afla o bază a "fraților din spațiu”, veniți pe pământ ca în urmă cu zeci de mii de ani, pentru a ajuta omenirea să acceadă la o nouă conștiință. Mostajo spune că a fost mandatat de extratereștrii ca intermediar între ei și oameni. Conform proorocirilor lui, 2013 va fi marele an în care umanitatea va avea o nouă conștiință de sine, mai apropiată de mediu și de credință. Ca un argument al teoriilor sale, peruvianul recomandă vizionarea pe internet a unei înregistrări video (pe web-ul Daily Motion), care înfățișează trei farfurii zburătoare circulând deasupra lacului Titicaca.