Aici, printre zecile de sereleuri, mă opresc să-i salut pe cei câțiva țărani, producători autentici, care au mai rămas rătăciți în spatele modestelor lor tarabe. Intrând la Piața Norilor din sectorul 4, chiar în primul șir de tarabe, îi găsești pe "Nea Costică” (Constantin Stoian) și pe vecina lui, Didina Stan. Cultivatori de legume în comunele din jurul Bucureștiului, sunt printre ultimii piețari locali în fața cărora și-ar scoate pălăria orice ecologist și orice nostalgic, ca mine, al vremurilor în care doar "producătorii” aveau acces cu marfa în piață. Printre atâtea culori exotice, de banane, mandarine, pomelo, prune italiene, struguri spanioli, pepeni turcești și roșii-cireașă din Cipru, banalele lor produse (ardei iuți în formă de trandafir, ardei iuți "gheară de găină”, varză de grădină, praz, morcovi, usturoi, țelină, ridichi negre, dovleci de plăcintă, leuștean uscat, sfeclă roșie și ceapă "turtită”, adevărat românească), sunt pământii, ușor pălite, noduroase, încovoiate, așa cum le-a crescut Dumnezeu în straturile din grădină. Nea Costică și tanti Didina aduc numai ce le prisosește din rezerva pusă în beci sau în podul casei, "rădăcinoase de iarnă”, cum zic ei, din cele din care mănâncă toată familia. Ei sunt propriii lor inspectori ai calității, asta crește, asta vând, asta păstrează pentru plantat și însămânțat la primăvară. Purtând carnetul de producător în buzunarul de la piept, puținii țărani din piețele orașelor au un rol esențial: acela de a ne aminti de propria identitate. Deseori sunt necăjiți că mulți dintre orășeni aleargă după mărime, după culoare cât mai vie, după forme geometrice perfecte, trase la riglă... Ei nu știu că nici măcar UE nu mai impune legumelor cum și cât să crească. Îl întreb pe nea Costică dacă există pericolul ca țăranii să dispară din piețe. "Câtă vreme sunt piețele, țăranii legumicultori nu dispar”, mă liniștește omul. "Pericolul este să dispară piețele!”. Într-adevăr, numai în București au dispărut zeci de piețe importante, între care unele istorice, precum Piața Unirii, Piața Obor, Piața Matache. Edili iresponsabili, corupți până în măduva oaselor, au jucat uneori rolul lui Ceaușescu, dând din mână și făcând să dispară edificii care au marcat identitatea urbanistică a Capitalei. Iureșul imobiliar al anilor trecuți le-a luat mințile multor primari, împingându-i în brațele DNA-ului care, din păcate, a uitat să-și facă meseria. Vreau să cumpăr mălai țărănesc negrișat, pentru mămăligă, și-l întreb pe același nea Costică de ce nu se găsește. "Avem destul porumb acasă, dar și noi cumpărăm mălai de la supermarket...”, îmi explică el. "S-au închis morile din sate, unde să macini? Le-au cumpărat pe doi lei unul și altul, apoi le-au pus lacătul pe ușă, după ce au vândut instalațiile la fier vechi. Ca să ajungi la prima moară turcească, îți ia câteva ore bune. Acolo, dai porumbul și-ți dă mălaiul pe loc, din boabele altcuiva. Dar nu-mi convine, că eu vântur boabele, le selecționez, și vreau mălai din boabele mele...”. Pe nesimțite, viața satului românesc se degradează. Să nu-mi spună cineva că asta-i globalizarea și n-avem de ales. Asta nu-i globalizarea, asta-i ignoranța și prostia aleșilor locali, lipsa lor de respect față de patrimoniul construit, stupiditatea unor legiuitori trimiși din greșeală în parlament. Este fatalismul românesc - o "valoare” mult mai nocivă decât globalismul transatlantic...