Prof. dr. VASILE GHEȚĂU - "Față de anul 1990, populația actuală a României este cu 4,2 milioane mai mică, ajungând la 19 milioane. În acest ritm, România va avea, în

Director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române

Datele oficiale ale Recensământului din oc­tom­brie 2011 urmează să fie publicate abia la sfârșitul anului viitor. Datele preliminare sunt însă cunoscute acum, în decembrie, și erau cunos­cute și astă-vară. Legate de acest recensământ, scan­da­lurile politice din iulie-august "au survolat” rezultatele care, nefiind oficiale, n-au putut fi luate în calcul. Sau, cel puțin, nu s-a dorit să fie analizate temeinic, cu con­cursul specialiștilor. În premieră, revista noastră oferă opi­niei publice, la cumpăna dintre ani, cel mai avizat comentariu posibil al ciudățeniilor acestui recen­să­mânt, apelând la specialistul numărul unu din țară, pro­fesorul doctor Vasile Ghețău, consultant ONU, mem­bru al Uniunii Internaționale pentru Studii Științifice ale Populației și membru al Asociației Europene pentru Studii Demografice, cu stagii de specializare la Paris, Bu­dapesta și Varșovia. Născut în 1940, la Cernăuți, a stu­diat la București și a obținut doctoratul cu o teză des­pre prognoza demografică. Fost director al departa­men­tului de Statistică a Populației din cadrul Direcției Centrale de Statistică, domnul Ghețău a coordonat re­cen­sământul din 2002 din România și a luat parte, ca ob­­ser­vator, la recensămintele din Macedonia, R. Mol­dova, Kosovo.

"Europa, în ansamblul său, este bolnavă demografic”

- Care este, la ora actuală, populația stabilă a României și de ce durează atât de mult publicarea rezultatelor oficiale, domnule profesor?

- Recensământul din octombrie 2011 ne-a arătat o populație stabilă de 19.044 mii (19.044.000) locuitori și, dacă vom compara această cifră cu cea de la re­cen­sământul din anul 2002 (21.681 mii persoane), rezultă un recul de 2.637 mii locuitori, iar pentru întreaga pe­rioa­dă ianuarie 1990-octombrie 2011, reducerea nu­mă­ru­lui populației atinge dramatica dimensiune de 4,2 mi­li­oane (18%!). Plasând cele 19 milioane de lo­cuitori din octombrie 2011 într-o viziune temporală re­troactivă mai lungă, vom observa că acest număr al popu­lației es­te egal cu cel care s-a înregistrat în Ro­mâ­nia cu 46 de ani în urmă, în anul 1965. Vom cunoaște numărul final al populației țării abia la sfârșitul anului 2013, surprin­ză­tor și inacceptabil de târziu, în raport cu data recensă­mântului și luând în considerare actua­lele performanțe ale echipamentelor și tehnologiilor de prelucrare a da­telor. Există însă suficiente date și informații, din toate etapele operațiunii, pentru a avan­sa unele consi­derații generale asupra acestui recen­sământ.

- Acest rezultat catastrofal ar putea fi cauzat de proastele guvernări postdecembriste? Cine poartă vina?

- Ar fi eronat să punem deteriorarea situației demo­grafice a țării doar pe seama modului în care a fost gu­vernată țara în ultimii 23 de ani. În fond, cea mai gravă dintre evoluții - scăderea rapidă a natalității în prima parte a anilor 1990 și menținerea ei la valori mici în toți anii care au urmat - a fost rezultatul a mi­lioane de de­cizii individuale de a nu avea copii, de a avea un singur copil, de a amâna venirea copilului. Fac­torul economic, standardul de viață în sens general, a avut o contribuție importantă la astfel de decizii, dar nu poate fi neglijată influența multor altor factori care nu au o esență economică pură. Mă refer la atitudini și com­portamente noi față de căsătorie și familie, priori­tăți de educație și carieră profesională, dorință de con­fort material exagerat, acces rapid la valori și norme cul­turale tipice societății de consum, explozia infor­mațio­nală și propagarea unui anumit stil de viață. Toate aces­te schimbări au afectat ierarhiile și prioritățile în viața tinerilor, copilul intrând în competiție cu acești noi fac­tori. Dacă am spune că factorul economic ar fi cel responsabil de scăderea natalității și menținerea aces­teia la valori mici, realitățile economice și demo­grafice din țări dezvoltate și cu același nivel scăzut al natalității ne contrazic (menționăm doar Germania, Austria și Italia). Dacă ne referim însă la masiva mi­grație pentru muncă a românilor, cealaltă componentă a declinului demografic, aici avem expresia stării eco­nomice și so­ciale a României și a marelui decalaj de standard de viață față de țările dezvoltate. Problemele imensei migrații pentru muncă sunt numeroase și ex­trem de com­plexe și cred că este incorect a le trata doar prin pers­pectivă îngustă demografică.

- Fenomenul depopulării este unul specific ro­mâ­nesc sau unul internațional? Care este situația în alte țări europene?

- Dezagregarea sistemului comunist, la începutul anilor 1990, șocul schimbărilor și costurile tranziției și-au pus cu brutalitate amprenta pe fenomenele și pro­cesele demografice din țările ex-comuniste. Căderea na­talității a fost generală, ceea ce a dus la instalarea scă­derii naturale a populației în aproape toate aceste țări și îndeosebi în Țările Baltice, în Bulgaria, Ungaria și România. Ceea ce a agravat considerabil situația de­mo­grafică a României a fost veritabila explozie a mi­grației externe și toate consecințele sale asupra nu­mă­rului populației și structurii acesteia pe vârste. Se poate însă afirma că Europa, în ansamblul său, este bolnavă demografic, și instalarea unei scăderi naturale în ulti­mii ani, în țări ca Italia, Germania, Grecia, Portu­ga­lia, este simptomatică. Populația Europei este îm­bă­trânită demografic, nivelul fertilității (numărul de copii aduși pe lume de o femeie) este sub cel necesar înlo­cui­rii generațiilor și păstrării numărului populației. În plus, pentru unele țări dezvoltate, problemele imigra­ției au devenit sensibile prin implicații actuale și, îndeosebi, de perspectivă.

"Fertilitatea medie a femeilor a coborât la 1,3 copii. Cu doi copii, scăderea populației ar fi mult redusă”

- Cifrele pe care ni le oferiți cuprind și populația plecată la muncă în străinătate?

- Cifra de 19 milioane de locuitori face trimitere la populația stabilă, cea care are reședința obișnuită (de cel puțin 12 luni) în România. Țara noastră a apli­cat conceptele și standardele recomandate de Co­misia Europeană. Prin introducerea acestora, migranții sunt incluși în populația stabilă a țărilor în care se află pe o perioadă de cel puțin 12 luni. Este și cazul românilor aflați la muncă în străinătate, în număr de aproape 3 milioane. Populația țărilor dezvoltate a primit astfel (aproape gratuit) un aport de persoane tinere și adulte, în defavoarea țărilor de origine a migranților. Rezul­tatele recensământului din octombrie 2011 reașează Ro­mânia pe harta Europei într-o altă poziție. Va trebui să urmărim dacă și în ce fel o populație mai mică cu 11 la sută decât cea pe care o știam înainte de recen­să­mânt va avea implicații asupra poziției României în Parlamentul European și în organisme ale Comisiei Europene, ca și în alocarea de fonduri comunitare.

- Ce perspective există pentru populația Româ­niei?

- Într-o populație aflată în al 23-lea an de declin și al cărei număr a ajuns la 19 milioane de locuitori, orice prognoză construită cu menținerea fertilității actuale - de 1,3 copii la o femeie - duce la mai puțin de 15 mi­lioane de locuitori la mijlocul secolului. Și atenție, fără a lua în considerare migrația externă! De regulă, prog­nozele negative sunt privite cu rezerve, după principiul "cine știe ce și cum va fi în anul 2050!”. La fel se spu­nea la mijlocul anilor '90, dar evoluțiile ulterioare au arătat că astăzi, aproape de anul 2015, ceea ce spuneau prognozele de atunci s-a adeverit în mare măsură. Oamenii nu vor prognoze negative, după cum cei care nu doresc să aibă copii nu se simt în niciun fel respon­sabili de scăderea naturală a populației și de ceea ce prognozele arată. Iată un exemplu din ceea ce arată aceste prognoze: la 100 de persoane de vârstă adultă (20-64 ani), revin astăzi 25 de persoane de 65 ani și peste; în anul 2050, vor reveni 50!

"O creștere a fertilității nu ar putea proveni decât dintr-o politică familială, pe care România nu a avut-o până acum”

- În acest ritm, cu mult înainte de sfârșitul lumii, va veni sfârșitul României! Ce-i de făcut?

- Problema cheie a stării demografice a României și a perspectivelor acestei stări se află în nivelul fer­ti­lității, al numărului de copii pe care îi aduce pe lume o femeie. Cu doar 1,3 copii la o femeie (fertilitatea fe­minină încă de la mijlocul anilor 1990), departe de acel nivel de doi copii, care ar asigura, pe termen foarte lung, o stabilizare a numărului populației, scăderea populației este matematic înscrisă în dinamica internă a demograficului. Prognoze elaborate cu o fertilitate de doi copii la o femeie, chiar din anul 2013, arată clar că reculul populației ar urma să continue, mult mai lent însă, până în jurul anului 2075, când scăderea naturală ar fi stopată. Din păcate, o fertilitate de doi copii la o femeie nu va mai putea fi atinsă în țările care au cunos­cut un recul de durată al fertilității și nivelul a ajuns la 1,3-1,5 copii la o femeie. O spun vocile cele mai autori­zate ale științei demografice contemporane. Totuși, o redresare considerabilă a nivelului actual nu ar trebui să fie însă privită cu scepticism total. Cu o fertilitate de 1,7-1,8 copii la o femeie, scăderea naturală ar fi mult redusă. De notat că o astfel de creștere a fertilității nu ar putea proveni decât dintr-o politică familială pe care România nu a avut-o până acum. Componenta stimu­lativă (în variate forme) ar constitui baza unei astfel de politici, foarte costisitoare. Societatea româ­nească nu are resursele pentru a elabora și aplica o astfel de politică. A stimula financiar, consistent, nata­li­tatea în vremuri de criză, cum sunt cele în care ne aflăm, ar fi o mare eroare. Nu suntem în stare să avem grijă de cei 200 de mii de născuți care vin pe lume în fiecare an, acum. Sunt copii abandonați, aruncați, chi­nuiți, subali­mentați și cu o sănătate precară, crescuți în mizerie materială și culturală. Va trebui să așteptăm trecerea acestei teribile crize, să analizăm corect și com­petent tot ce s-a întâmplat în starea demografică a țării, să ela­bo­răm o strategie pe termen lung și foarte lung, cu răb­dare, profesionalism și responsabilitate. Și abia atunci vom putea vedea dacă lucrurile pot fi schim­bate în di­recția dorită.

"Eșecul unui recensământ nu este numai cel al guvernării, este eșecul întregii societăți”

- Despre recensământul din 2011 s-a spus că a fost unul ratat. El oferă totuși datele cu care vor lucra guvernele în următorii 10 ani. Care este "poza” societății românești, creionată de acest eveniment?

- Încă din ultima parte a anului 2010, când au în­ceput, formal, activitățile Comisiei Centrale de Re­cen­­sământ (CCR), devenise evident că existau riscuri enorme de organizare și desfășurare în starea în care se afla societatea românească. S-a văzut, astfel, că este o societate profund marcată și divizată de criza eco­no­mică, socială și politică. Autoritatea instituțiilor era în disoluție, iar imensa migrație a românilor a avut impli­ca­ții nemaiîntâlnite asupra înregistrării populației. S-au opus unei corecte recenzări mai mulți factori: campanie superficială de informare a populației, hărți vechi, recenzori derutați, declarare de informații inco­recte, acte de identitate neactualizate, nedeclararea etniei în unele cazuri, refuzuri la declararea CNP-ului, o presă superficială, cu atitudini anti-recensământ, atitudine iresponsabilă a unor oameni politici etc. Înregistrarea, neînregistrarea și din nou înregistrarea CNP-ului a fost o altă mare eroare. Un recensământ cu CNP pen­tru populația înregistrată ar fi permis construirea unui au­tentic registru al populației. La recensămintele efec­tuate în Europa, în același an 2011, au trecut la prac­tica sistemelor de registre un număr de 13 țări euro­pene, obținându-se reducerea costului recensă­mân­tului și găsirea unei soluții de contracarare a ten­dinței de refuz a populației de a fi recenzată ori de a furniza informații eronate. O astfel de oportunitate a fost ratată la recensământul din octombrie 2011.

- Așadar, dacă discutăm despre un eșec, al cui eșec este?

- La modul general, eșecul unui recensământ nu este numai cel al guvernării, este eșecul întregii so­cie­tăți, pentru că recensământul populației este singura operațiune statistică de anvergură națională în care este implicată toată populația, prin două dintre carac­te­risticile definitorii ale unui recensământ: universa­li­tate și înregistrare individuală.