Comoara dacilor de la Piatra Roșie

Undeva departe, pe un vârf de deal dintr-un ca­păt de lume, într-o pădure bătrână și înțe­leaptă, doarme somn adânc o cetate dacică. Ro­tirea timpului o îmbracă în liliac sălbatic și tufe de corni, în pulberile de aur ale fagilor și în zăpezi albastre. Cândva, forfota dacilor umplea dealurile dimprejur și pă­mântul fremăta de tropote, dar astăzi, cetatea e cu­fun­dată într-un somn de veacuri, parcă vrăjită de o ursi­toare rea. Din când în când, arheologii sau hoții de co­mori îi scot minunile la suprafață, dar parcă mai adânci devin misterul și frumusețea sa, cu fiecare lucru nou dez­văluit.

O nestemată în coroana regală a Daciei

Era în anul 1949, pe la începutul verii. O echi­pă de arheologi, condusă de Constantin Daicovi­ciu, urca pan­ta anevoioasă a dealului Piatra Roșie, cu unelte și pro­vizii, îndreptându-se către una dintre gospodăriile din apro­piere de cetate. Acolo urmau să-și stabilească ta­băra pentru următoarele două luni și jumătate cei ce ve­ni­seră să dezgroape cetatea din uitare. Desfășurată pe un vârf de deal, pe o suprafață deloc întinsă, cetatea de la Piatra Roșie se anunța a fi o splendidă bijuterie din co­­roa­na regatului dac, ușor de cercetat într-o singură vară, datorită dimensiunilor sale reduse.
S-a săpat intensiv, cu o echipă numeroasă, s-au dez­velit zidurile și turnurile cetății, precum și clă­dirile de pe platou, și s-au investigat câteva terase amenajate de daci. Obiectele descoperite au luat calea muzeului din Cluj: ceramică de diverse feluri, de la cea mai fină la cea obișnuită, arme, unelte, monede, dar și obiecte de lux, care arată rafina­mentul și nivelul de trai al dacilor care au locuit în cetate. Un candelabru de bronz cu trei brațe, de import, o mască de bronz cu figura unei divini­tăți feminine, despre care s-a spus că ar putea fi Bendis, și alte obiecte care ne sugerează doar puțin cum va fi ară­tat universul dacilor de la Piatra Roșie. Dar cel mai remarcabil obiect ce provine de la Piatra Roșie, și care a ajuns un fel de emblemă a acestei cetăți, avea să se descopere pe o terasă aflată imediat sub platoul ce­tății, în interiorul unei clădiri cu două încăperi. Să­pând pe lângă fundația de piatră, au fost descoperite câteva fragmente din tablă de fier forjat, frumos ornamentate. Reconstituirea obiectului ce fusese zdro­bit de timp avea să ne înfățișeze o minune a artei dacice: o piesă ovală sau rotundă din tablă de fier, având în mijloc reprezentat un bour, poate con­stituind învelișul unui scut de paradă, sau poate având un rol religios-decorativ. De altfel, clădirea în care a fost descoperit obiectul era, după toate probabilitățile, o clădire de cult, așa cum sugerează forma și amplasarea construcției, inventarul său, dar și o ramură a drumului pavat care duce la ea. Ră­masă unicat până de curând, minunata operă de artă nu dădea nici un indiciu că ar fi provenit dintr-o serie întreagă de alte splendide obiecte din aceeași "familie”, rămase ascunse la Piatra Roșie.

Un roman polițist

Dar lucrurile aveau să se schimbe spectaculos, după o jumătate de secol. În anul 2002, Piatra Roșie a fost căl­cată de tâlhari nelegiuiți, hoți de istorie, care au mă­tu­rat întreaga suprafață a cetății cu detectoarele. La doar câțiva metri depărtare de clădirea cercetată în 1949, într-o groapă săpată în coasta dealului, fuseseră ascunse de daci alte câteva astfel de "scuturi”. Detectorul de metale trebuie să fi semnalat cu insistență că în acel loc se află mult metal, iar cei care au săpat acolo în dispre­țul legii probabil au fost uimiți de ce au găsit: un "pa­chet” de discuri de fier, sudate între ele din pricina oxi­dării. Piesele au luat calea străinătății, iar câteva au fost recuperate de statul român în anul 2011. Dar înainte de asta, în 2003, în cursul unei acțiuni de curățare a ce­tății de vegetație, arheologii clujeni au descoperit, în groapa făcută de braconieri, câteva fragmente din mar­gi­nea unui scut, dar și fragmente din decorul interior, care sugerează că în medalionul central se afla repre­zen­tat tot un animal ierbivor. În anul 2011, în cursul unei exper­tize a gropii cu pricina, solicitată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a Tribunalului din Alba-Iulia, arheologii au găsit alte fragmente din marginea unui scut: nu mai exista nici un dubiu, din acea groapă fuseseră extrase discuri de fier forjat, ornamentate, din aceeași categorie de artefacte cu piesa descoperită în 1949.
O astfel de piesă fragmentară a ajuns la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, prin donația unuia dintre vinovați, iar acum este în curs de restaurare. În medalionul său central este reprezentat un leu, iar dedesubt două gâște. Alte patru discuri au ajuns în case de licitație din afara țării. Două au fost recuperate în anul 2011 - unul având reprezentat în cen­tru un grifon, iar altul un bour - și se află la Muzeul Na­țional de Istorie din București, în vreme ce alte două sunt în curs de recuperare.
Iată povestea recuperării lor, spusă de domnul Pro­curor General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dr. Augustin Lazăr:
"La un moment dat, prin toamna anului 2002, doi tineri din jud. Hunedoara au contactat arheologi ai Mu­zeului Național al Unirii Alba Iulia, care săpau în acea vreme la Roșia Montană, pentru a le vorbi în legă­tură cu niște scuturi care s-ar fi găsit la Piatra Ro­șie. Ei au oferit spre vânzare muzeului pie­sele respective, ară­tând specialiștilor un set de fotografii. Ima­ginile cu scuturile fu­seseră prezentate și unor arheologi din De­va, apoi unor pro­fesori de la Cluj. Spe­cialiștii au remarcat că erau, într-adevăr, niște artefacte extraor­dinare, și că ar trebui recuperate, însă nici un muzeu nu avea suma pe care ei o cereau. La scurt timp, s-au sesizat despre această faptă ofițerii specializați ai poliției judiciare din cadrul I.P.J. Hunedoara, însă persoanele implicate plecaseră între timp în Spania și au rămas acolo. Am aflat despre sustragerea scuturilor în anul 2006, după ce, cu un an înainte, am preluat ancheta privind furtu­rile tezaurelor de la Sarmizegetusa Regia. Investigația necesita resurse superioare, ce au putut fi asigurate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, coordonatorii unei echipe de ofițeri specializați din cadrul Serviciului pentru protejarea patrimoniului cultural național, care funcționa în acea perioadă în Inspectoratul General al Poliției Române. S-au apro­fun­dat cercetările cu privire la circumstanțele în care au fost sustrase aceste artefacte. Cu ocazia investiga­țiilor efectuate asupra unui inculpat din Cluj, au fost identificate, între alte artefacte oferite spre vânzare, fragmente de scut, ce au fost predate de inculpat muzeu­lui din Cluj, împreună cu cca 4000 de artefacte colec­tate de la braconierii siturilor arheologice, pentru valo­rificare ilegală pe piața internațională a antichităților. Aceste fragmente de scut au fost foarte utile ulterior, când investigatorii specializați au depistat pe internet celelalte scuturi aflate în vânzare la o casă de licitații din California. Noi am solicitat colegilor din SUA, prin cereri de comisie rogatorie internațională, să facă in­vestigații pentru localizarea și recuperarea mai multor artefacte, între care și scuturile în discuție. Înainte să ajungă ei la niște concluzii, un colecționar din SUA ne-a semnalat, prin intermediul expertului german Bar­bara Deppert-Lippitz, că este posesorul unei perechi de astfel de scuturi, cumpărate cu factură de la o firmă legal înregistrată în SUA. Posesorul arăta că a cumpă­rat artefactele ca persoană de bună-credință și oferea scuturile spre a fi restituite proprietarului de drept, Statul Român, solicitând să fie despăgubit conform Con­venției Unidroit, respectiv să-și recupereze prețul plă­tit conform facturii, precum și cheltuielile ocazio­na­te de repatriere. Experții români desemnați de Ministe­rul Culturii s-au prezentat la cabinetul expertului Bar­bara Deppert-Lippitz, la Frankfurt am Main, unde fu­seseră depuse în custodie artefactele. Le-au examinat și s-au convins că sunt autentice, fiind similare pieselor care existau deja în colecțiile muzeale românești, res­pec­tiv similare celor ce fuseseră fotografiate și prezen­ta­te arheologilor în 2002. Prin cerere de comisie roga­torie internațională executată de autoritățile germane din landul Hessa, scuturile au fost recuperate de autori­tățile române, în primăvara anului 2011, împreună cu un lot de artefacte sustrase din siturile Munților Orăș­tiei, care mai cuprindea: 202 monede Koson din argint, 27 de monede pseudo-Lysimah din aur și o brățară de aur. Am intrat astfel și în posesia actelor de cumpărare a scuturilor și am constatat că vânzătorul artefactelor era cetățeanul român din Cluj-Napoca. Acesta le-a vân­dut dealer-ului american la prețul de 45000 de do­lari SUA”.

- Aveți informații cu privire la contextul în care au fost descoperite scuturile?

- În cursul urmăririi, au rezultat date certe privind contextul braconat și grupurile de braconieri care efec­tuau detecții neautorizate în perioada respectivă la Piatra Roșie, care acum sunt trimiși în judecată, pentru alte fapte. Există probe privind sustragerea din acest sit a mai multor artefacte, între care săbii, topoare, precum și 7-8 până la 10 scuturi, unele fiind întregi, iar altele frag­mentate. Conform relatărilor celor care le-au văzut imediat după sustragere, scuturile erau sudate între ele prin procesul de oxidare, astfel încât formau un singur bloc din fier. Cele care au fost desprinse întregi au fost restaurate și puse pe internet spre vânzare. Alte două scuturi au mai fost vândute în SUA, de o mare casă de licitații din California, iar procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cooperează cu auto­ritățile judiciare din SUA, pentru localizarea și recupe­rarea acestora.

- Circulă informații pe internet cum că astfel de scuturi s-ar fi găsit și la Bănița. Există argumente în acest sens?

- Nu este vorba de același tip de piese. Confuzia s-a produs du­pă descoperirea unor artefacte oxidate descri­se ca niște piese circulare disparate, si­milare unor roți de car, aflate în grădina unui localnic din Bănița. Or, datele testimoniale pri­vind proveniența scu­turilor mo­no­bloc de la Piatra Roșie au fost cert confirmate de cer­cetarea locului faptei și descoperirea gropii de braconaj arheologic, apoi de expertiza con­textului arheologic or­donată de procuror. Concluziile expertizei sunt certe. Orice alte afirmații sunt simple speculații, fără suport științific și probator.

O noapte cu comoara la căpătâi

N-ar trebui să ne mire că la noi în țară, ca și în alte țări, există arheologi-polițiști. Când piese arheologice sustrase din sit și în­străinate peste graniță devin obiecte ale unor dosare penale, conlu­cra­rea cu arheologii este absolut obliga­to­rie. Numai în acest fel se poate ajunge la un rezultat, și acesta a fost cazul brățărilor de aur, al sutelor sau miilor de monede de aur și de argint sau al altor obiecte de valoare sustrase de hoții de patrimoniu din siturile dacice și apoi recuperate de autorități. La fel s-a întâmplat și cu comoara de la Piatra Roșie, unde ar­heo­logul dr. Marius-Mihai Ciută, subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului Poliției Județului Alba, a jucat rolul unui adevărat personaj de film. Cu domnia sa am stat de vorbă despre aventura întoarcerii în țară a acestei comori.
"Piesele au avut de parcurs un drum foarte lung, nu doar pentru că veneau de pe alt conti­nent, dar au și stat și au așteptat mult, pentru că autoritățile noastre s-au miș­cat mai greu, din pricina birocrației. În Frankfurt, o mică încurcătură legată de prezența unui avocat, care n-a putut veni în ziua stabilită, ne-a pus într-o situație dificilă, deoarece dacă noi am fi semnat actele în ziua respectivă și am fi primit obiec­tele a doua zi, Ministerul Culturii nu putea avea garanția că vor fi aceleași obiecte pe care le expertizaserăm cu o zi înainte. Și am cerut să ni se încredințeze scuturile până a doua zi. Așa că, împreună cu atașatul de afaceri interne din Germa­nia, am dormit cu ele în camera care ni s-a pus la dis­po­ziție...”.
A urmat apoi expertizarea gropii din care au fost sustrase scuturile, element foarte important în tot acest parcurs arheologico-judiciar, cum avea să ne poves­tească d-l Marius Ciută.
"În limbaj judiciar, expertiza arheologică a făcut legătura între obiectele urmărite și context. Pie­sele, fiind puse una peste alta, prin oxi­dare s-au sudat. Când descope­ritorul a tras de ele ca să le scoată din groa­pă, câteva mici bucăți s-au desprins și au rămas în groapă. Noi am găsit, la exper­tizarea gropii, mai precis pe fundul acesteia, două mar­gini de scut, in situ, una lângă cealaltă, una dintre ele având și elemente de decor, ceea ce e foarte important, pentru că am putut astfel constata că scuturile au fost depuse cu partea ornamentată în jos. Această particu­laritate vorbește despre încheierea menirii obiectului, care a fost depus cu fața activă în jos, lucru cu multiple sem­ni­ficații funcționale și simbolistice, bine cunoscute de ar­heologi. Despre acestea cel mai bine poate vorbi pro­fesorul dr. Gelu Florea, cel care a coordonat efec­tuarea expertizei con­textului și care are ca domeniu de exper­tiză tocmai pe cel al ar­te­factelor cu semnificație simbo­listică la daci. Prin urmare, este po­sibil ca aceste obiecte să fi fost scoa­­se din uz la un moment dat și de­pu­se în groapă (în urma unui act de exe­­cra­ție?), spre deosebire de cele din inte­rio­rul clădirii, descoperite de C. Dai­coviciu, care erau în funcțiune în mo­mentul în care res­pectiva clădire a fost incendiată. Frag­men­tele găsite în 2003 nu par să facă parte din scutu­rile recuperate ul­te­rior și nu se potri­vesc nici cu fragmentele gă­site în 2011. Prin ur­mare, urmând firul lo­gic, mai există încă cel puțin un scut, deci iată, numă­rul pieselor creș­te. Legătura cu con­tex­tul este clară, în mo­mentul de față.”

Enigmaticul univers al artei dacice

Profesorul Gelu Florea, de la Univer­sitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este specialist în arta daci­lor. A studiat obiectul descoperit de C. Dai­co­viciu cu mult înainte de apariția celorlalte piese și a avut contribuții importante în lămurirea unor aspecte legate de repre­zentările artistice și de funcționalitatea obiec­tului. El este cel care a observat că în recon­sti­tuirea obiectului din 1949 au fost folosite greșit fragmente din două "scuturi” diferite, deci, în acea clădire de la Piatra Roșie nu s-a aflat o singură piesă. De asemenea, a optat pen­tru forma rotundă a pie­sei, iar noile desco­periri aveau să-i dea drep­tate. În sfârșit, a arătat că nu este vorba de un obiect de echipa­ment militar, fie el și de paradă, ci de unul cu co­notații reli­gioase. Des­pre toate aces­tea și des­pre impli­cațiile a­ces­tei desco­pe­riri am vorbit direct cu domnia sa.

- Multă vreme doar ne-am imaginat cum ar trebui să arate o astfel de piesă, re­con­stituită din fragmentele găsite în 1949. Acum avem certitudini. Cum arată, așadar, o astfel de piesă de artă?

- Discurile au formă rotundă, cu un diametru de 40-42 cm, și au toate aceeași structură compozițională: întregul decor se organizează în jurul unui "medalion” central, care pare să fi fost partea cea mai importantă a decorului. Pe vechiul "scut”, cel găsit în 1949, trona imaginea unui bour, reprezentat realist, aflat în mers spre dreapta, asociat cu niște vrejuri de plante și cu o siluetă a unui șarpe aflat deasupra patrupedului. În cele­lalte piese recuperate, găsim aceeași concepție icono­gra­fică, însă protagoniștii ilustrați în partea cen­trală sunt (pe lângă bouri) un leu, un căprior sau un gri­fon. Deco­rul secundar (registre circulare, formate din petale de lotus și, respectiv, din astragale) este dispus periferic față de medalionul central, ca și cum funcția lui ar fi fost gândită să concentreze atenția privitorului înspre acest punct central al com­­poziției. Fiecare dintre aces­­te discuri este mărginit de o bor­dură netedă, perforată de ori­ficii în care erau bătute cuie cu cap mare, bogat îm­po­dobit, cu care obiectul era fixat pe un su­port de lemn. În același timp, aceste ținte ornamentale aveau și rolul unui alt registru orna­mental, pe­riferic. Aspectul ge­ne­ral și par­ticularitățile tehnice și stilistice ale acestor piese mă îndeamnă să cred că au fost crea­te în am­bianța aceluiași ate­lier.

- Care era rolul lor? Erau, într-adevăr, scuturi de paradă, sau erau obiecte cu rol în cultul religios?

- Noile piese, a căror apariție a surprins peste măsură lumea specialiștilor, au modi­ficat complet felul în care a fost interpretat și vechiul "scut”, cel desco­pe­rit de C. Daicoviciu în 1949. Ele par să fi fost obiecte expuse într-o anumită ordine, care din păcate ne scapă, într-un edificiu în care se desfă­șurau ritualuri religi­oase. O parte dintre ele, cele des­co­perite fraudulos de către căutătorii de comori, după toate aparențele, au fost scoase la un moment dat, în antichitate, din încă­perea respectivă și au fost ascunse într-o groapă din apropiere. Asemenea obiceiuri ri­tuale, cunoscute și în alte culturi, erau menite să împie­dice desacralizarea unor obiecte scoase din uz la un moment dat, însă ireversibil consacrate divinităților.
Forma lor circulară și profilul lor bombat, care, într-adevăr, aduc aminte de un anume tip de scuturi antice, ar putea avea la origine ideea unei asemenea arme de­fensive. În lumea mediteraneeană (și nu nu­mai) scutu­rile dușmanilor învinși erau expuse ca trofee prețioase în locuri publice, după cum efigii și sim­boluri heraldice ale învingătorilor erau și ele înfățișate pe scuturi purtate în procesiuni și păstrate, de aseme­nea, în locuri cu sem­nificații spe­ciale. Astfel, nu este exclus ca punctul de pornire a pomenitelor imagini dacice să fi fost repre­zen­tat de asemenea paveze, însă este mai probabil fap­tul că ele au avut funcții simbolice și religioase. De alt­fel, dis­curi ornamen­tale (lu­crate în fier forjat), care aveau forma unor cuie de foarte mari di­men­­siuni, îm­podobeau, a­desea, în cetățile din Mun­ții Orăștiei, păr­țile din lemn ale edi­ficiilor importante. Niciune­le, însă, nu e­ga­lează comple­xitatea și fru­mu­sețea compo­zi­ției "scu­tu­rilor” de la Pia­tra Roșie.

- Ce se poate spune des­pre arta acestor obiecte? Ce sem­nificație au figurile re­prezen­tate?

- Aceste piese sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai importante descoperiri din ultima jumă­tate de veac, care datează din vremea regatului dacic, fiind esențiale pentru înțelegerea religiei și artei acelei vremi. Siluetele animalelor reprezentate pe aceste discuri sunt înfățișate într-o manieră rea­listă, astfel încât speciile (reale sau imaginare) că­ro­ra le aparțin pot fi recunoscute cu ușu­rință. Deta­liile ana­tomice sunt acurate, propor­țiile corpu­lui sunt și ele echili­brate. Re­gistrele cir­culare formate din pe­tale de lotus imbricate, sau, într-un caz din frunze de acant, adau­gă un aer me­diteranean, cla­sic, compozi­ției, fă­ră, însă, să altere­ze impre­sia unei viguroase arte "barbare”, perfect inte­grate mun­ților împă­duriți în care a luat naștere.
Cea mai dificilă este des­cifra­rea semnificațiilor aces­tor ima­gini. Bourul, animal astăzi dis­părut, se aso­cia probabil cu ideea forței brute și a fecundității ire­pre­sibile, iar leul a fost mereu un ani­mal solar și un simbol regal. Grifonul, hibrid născut în Ori­entul antic și, mai apoi, crescut în spiritul artei mediteraneene, a fost în ima­ginația celor din ve­chime păstrătorul prin ex­celență al ma­rilor taine și al marilor va­lori (aur sau cunoaș­tere). Pă­sările de apă, ca și marile rume­gătoare cor­nu­te ale pădurilor tem­perate erau a­so­ciate ideii schim­bării ano­timpu­ri­lor și a eternei re­în­noiri a naturii. Este lim­pede fap­­tul că toa­te aceste ani­male au fost alese pen­tru func­țiile lor simbolice în mentalul co­lec­tiv al elitelor din zona centru­lui regatului da­cic. Mai mult de atât, în momentul a­cesta, când stu­diul aces­tor o­biec­te este încă la început, nu se poa­te spune, fără a risca derapajul speculativ.

- Dar de ce găsim astfel de piese tocmai (și nu­mai) la Piatra Roșie?

- Greu de răspuns în acest moment, în care știm încă atât de puține lu­cruri despre acest centru. Fiecare cetate și așezare din zonă are particularitățile ei, care pot fi explicate în multe feluri. Deo­camdată, ceea ce se poa­te spune cu certitudine, por­nind de la datele arheo­lo­gice concrete, este că for­tăreața de la Piatra Roșie (rămâne de văzut exten­siunea locuirii din afara zidu­ri­lor) a fost un centru dominat de personaje prestigioa­se. În același timp, există dovezi des­pre ocupațiile meș­teșugărești ilus­trate de unele descoperiri, ca și des­pre activități rituale care au avut loc acolo. La toate acestea se adaugă, fără în­doială, funcțiile militare, inerente unui asemenea sit fortificat de înălțime. Cer­ce­tările viitoare vor aduce la lumină date suplimentare, care vor face mai limpezi funcțiile, evident complexe, ale cetății de la Piatra Roșie, și locul ei (în timp și în spațiu) în sistemul vast al locuirii dacice din Munții Orăștiei.
Așadar, comoara dacilor de la Piatra Ro­șie este în curs de reîntregire. Două ast­fel de minunate "icoa­ne” se află la Cluj, două la București, iar două urmează căile complicate ale legii, pentru a se întoarce acasă. Fragmente din alte exemplare se tot adună, an de an. Ce­­lelalte piese înstrăi­nate stau încă ascun­se prin cine știe ce colț de lume, dar sperăm că vor ieși curând la lumină. Poate, într-o bună zi, le vom vedea pe toate împreună, într-o expoziție. Atunci, după ce istoricii, arheologii, procuro­rii și polițiștii își vor fi spus fiecare cuvântul, vom ști mai multe despre daci și despre cum vedeau ei lumea, prin intermediul imaginilor și sim­bolurilor. Până atunci însă, trebuie să avem răbdare - ca să se descâlcească toate ițele poveștii, și încredere - în mun­ca oamenilor legii și a celor de știință.
La Piatra Roșie e liniște de două mii de ani. Din când în când, ciutele ce-și au culcușul sub unul din tur­nurile de veghe ale cetății brăzdează zăpada în liniște. O pereche de ulii se rotește domol deasupra prăpastiei ce mărginește cetatea la apus, înspre Valea Roșie și dealul Țâfla. Ninge cum numai acolo știe cerul să nin­gă, pe un tărâm fermecat, în care o cetate, asemenea unei preafrumoase fete de împărat, doarme cu întreaga ei pădure. Până într-o zi...

(Fotografiile autoarei)