Doi pe un balansoar

Rodica Culcer
- Desemnarea ca premier a lui Victor Ponta a în­sem­nat și un pact de neagresiune între el și președintele Traian Băsescu. A fost impus din afară, cum se spune în presă, sau oștile s-au săturat de război?

- Prin natura lor, oștile nu se satură de război, dar de data aceasta, nu-și mai pot permite să-l continue: cei învinși, în frunte cu Traian Băsescu, pentru că au pierdut la un scor care nu le lasă nici o marjă de manevră, iar învin­gă­torii, pentru că au vistieria goală și nu rezistă fără sprijin fi­nanciar extern. Rezultatul acestei situații confuze a fost un pact de coabitare - sau "colaborare instituțională” - între pre­ședinte și premier, menit să asigure Occidentul că si­tuația din România nu va degenera din nou într-un haos politic.
Așadar, indiferent dacă a fost sau nu cerut ca atare de fo­rurile europene și de la Washington, pactul în cauză a fost impus de exigențele lor și nu a izvorât din dorința sinceră a unor combatanți politici onești, de a pune capăt unui răz­boi politic devastator. Obligat de eșecul electoral al ARD să accepte majoritatea covârșitoare și periculoasă a USL, Traian Băsescu "a înghițit porcul”, ca să folosim propria sa metaforă, și l-a desemnat pe Victor Ponta premier, renun­țând la un presupus plan B, care ar fi constat în numirea unui independent, combinată cu o tentativă de rupere a USL și reconfigurarea majorității parlamentare. Nu putem ex­clude ca această renunțare să fi fost impusă din exterior, pentru a evita dezordinea socială - manifestații de stradă con­duse de "revoluționari” și ofițerii bine hrăniți ai colone­lului Do­garu - pe care ar fi generat-o planul B. În ceea ce pri­vește celălalt semnatar al pactului, Victor Ponta, nu ne pu­tem imagina că ar fi avut vreo dorință sinceră de a face pace cu președintele pe care s-a luptat din răsputeri să-l eli­mine din viața politică. Realitățile economice îl obligă însă să-și tem­pereze entuziasmul post-electoral, căci guvernul său nu poa­te plăti pensii și salarii fără sprijin financiar ex­tern, iar acest sprijin nu poate fi obținut cu dobânzi re­zonabile, decât cu aprobare de la Bruxelles și Washington. Alternativa ar fi fost să ceară bani de la Moscova și de la Beijing, cu cos­turi politice greu de suportat.
Minat de reticențele celor doi semnatari, ce șanse de supraviețuire are acest pact de coabitare? Dinspre USL se aude deja zăngănit de arme: Crin Antonescu îl repudiază, deși a fost de față la parafarea lui și susține, la unison cu Liviu Dragnea, că documentul nu angajează USL în nici un fel, iar Victor Ponta dublează orice declarație conciliatoare cu una agresivă la adresa președintelui, de teamă că patronii lui din USL - Dan Voiculescu și Ion Iliescu - îl vor urechea la Antena3. Totodată, nu se dă înapoi de la presiuni publice asupra CSM, DNA și CCR, ceea ce sugerează că USL nu a renunțat la demolarea acestor instituții. În concluzie, putem spune că pactul de coabitare impus de Occident este o soluție precară, ca și democrația românească, care instituie un provizorat fragil și superficial, iar singura noastră consolare este că, așa cum ne-au învățat francezii, numai provizoratul rezistă în timp.

- La ce va duce neacceptarea UDMR la guvernare? Cum vă explicați acest gest? Ponta părea decis să bată palma cu partidul maghiarilor.

- În primul rând, să remarcăm că UDMR și-a luat plata sa, care este dintotdeauna plata trădătorilor. Partid fără principii, UDMR a fost etern disponibilă, ca o prostituată politică desăvârșită, doar de dragul accesului la bugetul public și la pârghiile puterii. Așa a ajuns să colaboreze și cu USL, care a beștelit-o în ultimul hal și a practicat în ultimul an un discurs naționalist primitiv. De dragul perspectivei de a guverna, fie și cu USL, UDMR nu a avut nici un scrupul să voteze pentru suspendarea președintelui cu care cola­bo­rase în cadrul fostei coaliții de guvernare. Ulterior s-a aflat și de existența unui pact secret între Victor Ponta, Crin An­tonescu și Kelemen Hunor, semnat în zilele fierbinți ale cam­paniei pentru suspendare, în care UDMR primea asigu­rarea intenției de cooptare la guvernare din partea USL. După ce s-au văzut însă cu o majoritate mai mult decât confor­tabilă în Parlament, PNL și PC și-au încălcat pro­mi­siunea și au respins UDMR. Este drept că Victor Ponta ar fi dorit să și-o respecte, dar nu de dragul onoarei și al cu­vân­­tului dat, ci pentru că o alianță cu UDMR ar fi întărit poziția PSD în cadrul puterii și i-ar fi permis premierului să fie mai puțin vulnerabil la loviturile comandate de Dan Voi­culescu. Dan Voiculescu însă știa și el acest lucru și a acțio­nat în forță, determinându-l pe liderul PSD să dea înapoi în mod rușinos și total nebărbătesc. În zadar a încercat Victor Ponta să răspândească prin "analiștii” de serviciu teoria po­trivit căreia cooptarea UDMR la guvernare ar fi fost ne­cesară pentru asigurarea sprijinului extern față de noul gu­vern al României. Au trecut vremurile când prezența UDMR era considerată o garanție a respectării regulilor democrației, iar drepturile minorităților nu mai sunt consi­derate periclitate în România. După cum s-a văzut, Occi­den­tul a vrut un pact de coabitare cu președintele, nu cu UDMR, a cărei natură schim­bătoare o vor fi constatat și liderii europeni și ame­ricani. În plus, UDMR s-a dovedit în ultimii ani un partid de baroni la fel de cinic și profitor ca și partidele românești, adică un partid preocupat de intere­sele liderilor săi, mai mult decât de interesele comunității. Dacă nu există o criză imi­nentă în situația minorităților, de ce ar impune UE și SUA o asemenea formațiune la guver­nare?
În concluzie, neparticiparea UDMR la guvernare nu afectează decât UDMR, care va avea mai puține surse de venit bugetar pentru baronii săi. Soarta democrației ro­mâ­nești nu depinde de UDMR, iar reformele ar putea progresa mai rapid fără UDMR, dacă USL va dori cu adevărat să le realizeze, ceea ce nu este deloc sigur. În fosta guvernare, UDMR a blocat reforma administrației, reforma electorală și reforma constituțională. În general, UDMR blochează tot ce nu-i convine și chiar dacă o reformă nu o deranjează, o vo­tează doar după ce primește la schimb un post sau o alo­care de fonduri. Teoretic, USL ar putea avea nevoie de UDMR pentru modificarea Constituției, deși ar putea rea­li­za o majoritate constituțională și cu PP-DD. Singura ches­tiune pe care va trebui s-o rezolve USL va fi dacă pre­feră să cumpere voturile UDMR sau ale partidului lui Dan Diaconescu. Nu este o dilemă cu care să merite să ne con­su­măm timpul.