- Prin natura lor, oștile nu se satură de război, dar de data aceasta, nu-și mai pot permite să-l continue: cei învinși, în frunte cu Traian Băsescu, pentru că au pierdut la un scor care nu le lasă nici o marjă de manevră, iar învingătorii, pentru că au vistieria goală și nu rezistă fără sprijin financiar extern. Rezultatul acestei situații confuze a fost un pact de coabitare - sau "colaborare instituțională” - între președinte și premier, menit să asigure Occidentul că situația din România nu va degenera din nou într-un haos politic.
Așadar, indiferent dacă a fost sau nu cerut ca atare de forurile europene și de la Washington, pactul în cauză a fost impus de exigențele lor și nu a izvorât din dorința sinceră a unor combatanți politici onești, de a pune capăt unui război politic devastator. Obligat de eșecul electoral al ARD să accepte majoritatea covârșitoare și periculoasă a USL, Traian Băsescu "a înghițit porcul”, ca să folosim propria sa metaforă, și l-a desemnat pe Victor Ponta premier, renunțând la un presupus plan B, care ar fi constat în numirea unui independent, combinată cu o tentativă de rupere a USL și reconfigurarea majorității parlamentare. Nu putem exclude ca această renunțare să fi fost impusă din exterior, pentru a evita dezordinea socială - manifestații de stradă conduse de "revoluționari” și ofițerii bine hrăniți ai colonelului Dogaru - pe care ar fi generat-o planul B. În ceea ce privește celălalt semnatar al pactului, Victor Ponta, nu ne putem imagina că ar fi avut vreo dorință sinceră de a face pace cu președintele pe care s-a luptat din răsputeri să-l elimine din viața politică. Realitățile economice îl obligă însă să-și tempereze entuziasmul post-electoral, căci guvernul său nu poate plăti pensii și salarii fără sprijin financiar extern, iar acest sprijin nu poate fi obținut cu dobânzi rezonabile, decât cu aprobare de la Bruxelles și Washington. Alternativa ar fi fost să ceară bani de la Moscova și de la Beijing, cu costuri politice greu de suportat.
Minat de reticențele celor doi semnatari, ce șanse de supraviețuire are acest pact de coabitare? Dinspre USL se aude deja zăngănit de arme: Crin Antonescu îl repudiază, deși a fost de față la parafarea lui și susține, la unison cu Liviu Dragnea, că documentul nu angajează USL în nici un fel, iar Victor Ponta dublează orice declarație conciliatoare cu una agresivă la adresa președintelui, de teamă că patronii lui din USL - Dan Voiculescu și Ion Iliescu - îl vor urechea la Antena3. Totodată, nu se dă înapoi de la presiuni publice asupra CSM, DNA și CCR, ceea ce sugerează că USL nu a renunțat la demolarea acestor instituții. În concluzie, putem spune că pactul de coabitare impus de Occident este o soluție precară, ca și democrația românească, care instituie un provizorat fragil și superficial, iar singura noastră consolare este că, așa cum ne-au învățat francezii, numai provizoratul rezistă în timp.
- La ce va duce neacceptarea UDMR la guvernare? Cum vă explicați acest gest? Ponta părea decis să bată palma cu partidul maghiarilor.
- În primul rând, să remarcăm că UDMR și-a luat plata sa, care este dintotdeauna plata trădătorilor. Partid fără principii, UDMR a fost etern disponibilă, ca o prostituată politică desăvârșită, doar de dragul accesului la bugetul public și la pârghiile puterii. Așa a ajuns să colaboreze și cu USL, care a beștelit-o în ultimul hal și a practicat în ultimul an un discurs naționalist primitiv. De dragul perspectivei de a guverna, fie și cu USL, UDMR nu a avut nici un scrupul să voteze pentru suspendarea președintelui cu care colaborase în cadrul fostei coaliții de guvernare. Ulterior s-a aflat și de existența unui pact secret între Victor Ponta, Crin Antonescu și Kelemen Hunor, semnat în zilele fierbinți ale campaniei pentru suspendare, în care UDMR primea asigurarea intenției de cooptare la guvernare din partea USL. După ce s-au văzut însă cu o majoritate mai mult decât confortabilă în Parlament, PNL și PC și-au încălcat promisiunea și au respins UDMR. Este drept că Victor Ponta ar fi dorit să și-o respecte, dar nu de dragul onoarei și al cuvântului dat, ci pentru că o alianță cu UDMR ar fi întărit poziția PSD în cadrul puterii și i-ar fi permis premierului să fie mai puțin vulnerabil la loviturile comandate de Dan Voiculescu. Dan Voiculescu însă știa și el acest lucru și a acționat în forță, determinându-l pe liderul PSD să dea înapoi în mod rușinos și total nebărbătesc. În zadar a încercat Victor Ponta să răspândească prin "analiștii” de serviciu teoria potrivit căreia cooptarea UDMR la guvernare ar fi fost necesară pentru asigurarea sprijinului extern față de noul guvern al României. Au trecut vremurile când prezența UDMR era considerată o garanție a respectării regulilor democrației, iar drepturile minorităților nu mai sunt considerate periclitate în România. După cum s-a văzut, Occidentul a vrut un pact de coabitare cu președintele, nu cu UDMR, a cărei natură schimbătoare o vor fi constatat și liderii europeni și americani. În plus, UDMR s-a dovedit în ultimii ani un partid de baroni la fel de cinic și profitor ca și partidele românești, adică un partid preocupat de interesele liderilor săi, mai mult decât de interesele comunității. Dacă nu există o criză iminentă în situația minorităților, de ce ar impune UE și SUA o asemenea formațiune la guvernare?
În concluzie, neparticiparea UDMR la guvernare nu afectează decât UDMR, care va avea mai puține surse de venit bugetar pentru baronii săi. Soarta democrației românești nu depinde de UDMR, iar reformele ar putea progresa mai rapid fără UDMR, dacă USL va dori cu adevărat să le realizeze, ceea ce nu este deloc sigur. În fosta guvernare, UDMR a blocat reforma administrației, reforma electorală și reforma constituțională. În general, UDMR blochează tot ce nu-i convine și chiar dacă o reformă nu o deranjează, o votează doar după ce primește la schimb un post sau o alocare de fonduri. Teoretic, USL ar putea avea nevoie de UDMR pentru modificarea Constituției, deși ar putea realiza o majoritate constituțională și cu PP-DD. Singura chestiune pe care va trebui s-o rezolve USL va fi dacă preferă să cumpere voturile UDMR sau ale partidului lui Dan Diaconescu. Nu este o dilemă cu care să merite să ne consumăm timpul.