SELECȚIA FORMULA AS

Adriana Bittel
Lucian Boia, "De ce este România altfel?”, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 126 p.

Începând din 1997, când a publicat "Istorie și mit în conștiința românească”, cu fiecare din cele 20 de volume apărute până azi, Lucian Boia și-a lipit eti­cheta, nu totdeauna binevoitoare, de "demolator de mituri”. Distanțarea critică, ironică uneori, îi in­dig­nează pe cei ce nu vor cu nici un preț să pună la în­do­ială ideile primite de-a gata despre miturile fon­datoare care dau caracterul național românesc, idea­lizat în unicitatea lui pozitivă. Istoricul a avut curajul să susțină că aceste mituri fondatoare ale românilor dovedesc mai degrabă un complex psiha­na­lizabil, o aprigă dorință de a fi ca "ceilalți”, even­tual deasupra lor, și, concomitent, singulari, ori­ginali. "De ce este România altfel?” își propune să desci­freze tocmai această stare paradoxală de "în­chidere și deschidere”, "acceptare și respingere” ce face ca aproape nici un proiect de amploare la nivel comu­nitar să nu fie fi­nalizat, aproape nici o evoluție să nu fie predictibilă. Ce cauze ascunse are compor­ta­mentul politic aiuritor al României de azi?, se în­treabă istoricul, și cum s-a ajuns la "psihodrama” de astăvară care a uimit Euro­pa, transformându-ne într-o țară imprevizibilă, ne­si­gură? Fi­indcă "prezen­tul e opera tre­cu­tului”, doar parcur­gân­­du-i fără preju­de­căți istoria putem desluși sursele evo­luției si­nu­oase și contradic­torii a Ro­mâ­niei de azi, sus­ține Lu­cian Boia. Ope­rațiu­nea e ne­cesară te­ra­peutic fiindcă altfel neîm­pli­ni­rile se perpetuează. Re­cur­­sul critic la istorie iden­ti­fică motivele formării "per­so­na­li­tății de bază” a ro­mâ­nilor, dar nu dă și so­lu­țiile trans­for­mării ei. Soluții ca­re ar trebui găsite urgent căci, într-o lume atât de dina­mică pre­cum cea de azi, orice întârziere, orice "excen­tricitate” poate dăuna co­mu­ni­tății și viitorului ei. "Ce poate fi mai îngri­jorător decât faptul că tot mai mulți tineri, și dintre cei mai pro­mițători, își văd realizarea doar în afara Româ­niei” și cum s-a ajuns aici? - se întreabă odată cu noi isto­ricul și găsește o explicație privind mult îna­poi. To­tul începe cu o întârziere impresio­nan­tă, de aproa­pe un mileniu. Statalitatea româ­neas­că apărea abia în sec. XIV, când Evul Me­diu se apro­pia în Occi­dent de sfârșit. "Între imperii”, princi­patele ro­mâne alcă­tu­iesc o zonă de frontieră ce le ține de­parte de centrele de iradiere vestice și estice, le im­pune oscilații ce nu îngăduie o construcție institu­țio­nală și culturală coerentă, solidă. S-a format astfel în spațiul românesc penetrabil, aflat "în drumul tu­turor”, o civilizație ru­rală conserva­toare, peste care s-a afirmat o elită des­chisă unei di­versități de influ­ențe ex­terne contra­dic­torii, conjunc­turale, în funcție de pu­terea dominantă a momentului. Fenomenul a marcat etno­geneza, limba, producțiile culturale și, desigur, ins­tituțiile, în special cele po­li­tice. Plasarea la periferie, dependența de diverse cen­tre afirmate în evoluția istorică n-au îngă­duit for­marea unui stat vi­guros care "să pună prin­cipiile de guvernare și in­teresul colectiv deasupra interese­lor personale și de grup”, să permită proiecte de anver­gură. Ruralitatea ne­permisivă la mo­dernitate a făcut ca lumea urbană, deschisă inven­țiilor și schim­­bului de valori, să fie per­cepută ca mai puțin românească tocmai prin ca­pacitatea ei de adap­tare la nou. Ro­mânii s-au "trezit” abia în sec. XIX, când unificarea statală a per­mis eli­tei să încerce sin­cro­ni­zarea cu Europa. Viteza adop­tării modelului occi­­dental a dus la paradoxala situație a apariției "for­­melor fără fond” și la o fractură internă a socie­tății, între masa țără­neas­că și elita urbană, per­cepută în multe împrejurări ca impură etnic, "stră­ină”. Fău­rirea unei identități românești (nu valahe, moldovene sau transilvane) a fost în context dificilă, alterată de complexe de infe­rio­ritate datorate recentei intrări a României în Isto­rie, complexe transformate, prin pa­radoxală răstur­nare, într-un orgoliu legat de ve­chi­mea și noblețea autohtonilor originari. Lucian Boia arată cum acest balans închidere/deschidere, in­ferio­ri­ta­te/supe­rio­ri­tate, oportunism conjunctu­ral/con­sec­ven­ță a marcat toată istoria modernă, alimen­tând ima­ginea unei Românii cam prea "originale”. Con­fu­zia valorilor, asimilarea lor formală au generat aceas­tă percepție și au făcut ca, și după 1989, țara noastră să fie scindată in­terior, incapabilă să iasă din cercul vicios al pro­vizoratului, instabilității și autoamăgirii orgolioase.