Începând din 1997, când a publicat "Istorie și mit în conștiința românească”, cu fiecare din cele 20 de volume apărute până azi, Lucian Boia și-a lipit eticheta, nu totdeauna binevoitoare, de "demolator de mituri”. Distanțarea critică, ironică uneori, îi indignează pe cei ce nu vor cu nici un preț să pună la îndoială ideile primite de-a gata despre miturile fondatoare care dau caracterul național românesc, idealizat în unicitatea lui pozitivă. Istoricul a avut curajul să susțină că aceste mituri fondatoare ale românilor dovedesc mai degrabă un complex psihanalizabil, o aprigă dorință de a fi ca "ceilalți”, eventual deasupra lor, și, concomitent, singulari, originali. "De ce este România altfel?” își propune să descifreze tocmai această stare paradoxală de "închidere și deschidere”, "acceptare și respingere” ce face ca aproape nici un proiect de amploare la nivel comunitar să nu fie finalizat, aproape nici o evoluție să nu fie predictibilă. Ce cauze ascunse are comportamentul politic aiuritor al României de azi?, se întreabă istoricul, și cum s-a ajuns la "psihodrama” de astăvară care a uimit Europa, transformându-ne într-o țară imprevizibilă, nesigură? Fiindcă "prezentul e opera trecutului”, doar parcurgându-i fără prejudecăți istoria putem desluși sursele evoluției sinuoase și contradictorii a României de azi, susține Lucian Boia. Operațiunea e necesară terapeutic fiindcă altfel neîmplinirile se perpetuează. Recursul critic la istorie identifică motivele formării "personalității de bază” a românilor, dar nu dă și soluțiile transformării ei. Soluții care ar trebui găsite urgent căci, într-o lume atât de dinamică precum cea de azi, orice întârziere, orice "excentricitate” poate dăuna comunității și viitorului ei. "Ce poate fi mai îngrijorător decât faptul că tot mai mulți tineri, și dintre cei mai promițători, își văd realizarea doar în afara României” și cum s-a ajuns aici? - se întreabă odată cu noi istoricul și găsește o explicație privind mult înapoi. Totul începe cu o întârziere impresionantă, de aproape un mileniu. Statalitatea românească apărea abia în sec. XIV, când Evul Mediu se apropia în Occident de sfârșit. "Între imperii”, principatele române alcătuiesc o zonă de frontieră ce le ține departe de centrele de iradiere vestice și estice, le impune oscilații ce nu îngăduie o construcție instituțională și culturală coerentă, solidă. S-a format astfel în spațiul românesc penetrabil, aflat "în drumul tuturor”, o civilizație rurală conservatoare, peste care s-a afirmat o elită deschisă unei diversități de influențe externe contradictorii, conjuncturale, în funcție de puterea dominantă a momentului. Fenomenul a marcat etnogeneza, limba, producțiile culturale și, desigur, instituțiile, în special cele politice. Plasarea la periferie, dependența de diverse centre afirmate în evoluția istorică n-au îngăduit formarea unui stat viguros care "să pună principiile de guvernare și interesul colectiv deasupra intereselor personale și de grup”, să permită proiecte de anvergură. Ruralitatea nepermisivă la modernitate a făcut ca lumea urbană, deschisă invențiilor și schimbului de valori, să fie percepută ca mai puțin românească tocmai prin capacitatea ei de adaptare la nou. Românii s-au "trezit” abia în sec. XIX, când unificarea statală a permis elitei să încerce sincronizarea cu Europa. Viteza adoptării modelului occidental a dus la paradoxala situație a apariției "formelor fără fond” și la o fractură internă a societății, între masa țărănească și elita urbană, percepută în multe împrejurări ca impură etnic, "străină”. Făurirea unei identități românești (nu valahe, moldovene sau transilvane) a fost în context dificilă, alterată de complexe de inferioritate datorate recentei intrări a României în Istorie, complexe transformate, prin paradoxală răsturnare, într-un orgoliu legat de vechimea și noblețea autohtonilor originari. Lucian Boia arată cum acest balans închidere/deschidere, inferioritate/superioritate, oportunism conjunctural/consecvență a marcat toată istoria modernă, alimentând imaginea unei Românii cam prea "originale”. Confuzia valorilor, asimilarea lor formală au generat această percepție și au făcut ca, și după 1989, țara noastră să fie scindată interior, incapabilă să iasă din cercul vicios al provizoratului, instabilității și autoamăgirii orgolioase.