Predicțiile sănătății în anul 2013 - Anul Sufletului (Anul Șarpelui de apă)

Prenume Dr. Teodor Codlea
Atenție la inimă și rinichi


Puțină istorie

Primul împărat chinez, Huang-di, a introdus în Chi­­na calendarul lunar, care este respectat până în ziua de astăzi începând din anul 2636 i.H. Calendarul este for­mat din cicluri de 60 de ani, alcătuite din 5 cicluri sim­­ple, de câte 12 ani (12 fiind perioada de revoluție a planetei Jupiter, astrul central în cosmologia chi­neză). Fie­cărui an din ciclul de 12 îi este atri­buit un animal: șo­bolan, bou, tigru, iepure, dragon, șarpe, cal, oaie, mai­­muță, cocoș, câine, mistreț. Al 78-lea ciclu a în­ceput pe data de 2 februarie 1984 și se va încheia pe 29 ianuarie 2044. Anul 2013, care face parte din acest ciclu, va fi anul șarpelui de apă, prima zi a noului an fiind 11 februarie 2013. În ca­lendarul chinezesc, Șar­pele este semn de foc, iar Șar­pele de apă, semn dual, de foc și de apă, două elemente opuse care ne vor in­fluența și starea de sănătate în anul viitor.

Simbolistica Șarpelui

În mitologia vechilor civilizații, Ouroboros, șarpele care-și mușcă coada, este modelul curgerii circulare, neîntrerupte și repetitive a timpului și a vieții. Ca un paralelism, stindardul dacic - șarpele cu cap de lup - reprezintă legătura dintre soare și energiile subterane (altfel spus, dintre cer și pământ), unite într-o ființă care ne potențează evoluția spirituală pe un ax vertical al devenirii și transformării sufletești profunde. În zo­diacul chinezesc anul șarpelui de apă înseamnă o perioadă complexă, un amestec de misticism (apa) și știința de a trăi viața din plin (foc), o gândire profundă și mereu în conformitate cu propriile principii. Fiind un semn karmic al destinului, anul șarpelui înseamnă plata datoriilor de viață acumulate până în prezent, fi­nalitatea fiind antagonică, în glorie sau tragedie, în func­ție de ceea ce am făcut fiecare din noi. Este anul în care putem învăța să o luăm de la capăt, chiar dacă totul a fost pierdut, și să reușim din nou, recuperând ceea ce credeam că am pierdut. Exagerarea propriului eu poate duce în acest an la idei fixe și răzbunări, care de fapt ne scad energia și ne blochează temporar evo­luția, căci noi, fiind ființe de lumină, trebuie să privim mereu îna­inte și să rămânem în credință, bunătate și adevăr. Pen­tru a reuși în acest an, va trebui să ne an­tre­năm tena­ci­tatea, răbdarea, perseverența și simțul umorului, pen­tru a putea depăși conflictele, păstrându-ne energia. De fapt, singurul conflict important cu care ne confruntăm este conflictul cu noi înșine. Din punct de vedere po­litic, setea de putere se va amesteca cu sim­țul respon­sa­bilității, dar și cu manipularea și do­rința de răzbu­na­re. Elementul apă conferă semnului Șar­pelui pro­fun­zime și autocunoaștere, precum și o capacitate de ge­neralizare și de sesizare a esențialului din context. Ca și apa, învingerea obstacolelor se va face prin modestie și perseverență.

Direcția de evoluție în 2013

Verticalitatea ființei sau axa apă-foc

În filosofia chineză, modelul universului are în centru elementul pământ și presupune două axe de evoluție. Prima axă este orizontală și lea­gă elementul lemn de elementul metal (lemnul sem­ni­fică viața, care este distrusă de metal, care la rân­dul lui înseamnă război, arme, pedeapsă), aceasta fiind, din păcate, axa pe care am evoluat mult prea mult și până acum. (În planul sănătății, elementul lemn simboli­zează ficatul și vezica biliară, tempe­ra­mentul, iar în plan mental, ca­pa­citatea de a lua decizii și mânia. Ele­men­tul metal sim­bolizează intestinul gros, plă­mânul, pielea și imu­nitatea, iar mental, subcon­ști­entul și tristețea.) Am dat aceste exem­ple pentru a în­țelege de ce bolile de ficat sau intestin gros sunt atât de frecvente în so­cietatea în care trăim, de ce ne mâniem și ne întristăm atât de des, de ce cazurile de cancer și boli dege­ne­ra­tive sunt atât de frec­vente datorită afectării imuni­tății.

Ca o ironie, acele de acupunctură, care vin­de­că atât de minunat, sunt din metal, dovadă că poți alege să faci bine chiar cu ajuto­rul uni ele­ment ne­gativ, binele sau răul fiind o chestiune de alegere.

Cea de-a doua axă este axa ver­ticală care leagă în­tre ele elemen­tul apă cu elementul foc, adică in­con­știentul cu conștientul, cerul cu pă­mân­­tul, iar în planul sănătății, rinichii (apa) și inima (foc). Pe un plan su­pe­rior, axa apă-foc reprezintă evo­luția spirituală (tre­cerea de la individ la întreg, de la egoism la altruism, de la război la pace și iubire).

Apa înseamnă tot ce am adunat în structura noastră profundă (sub­con­știent, inconștient, arhetipuri), ceea ce moștenim de la părinți, ceea ce am învățat, dar și fri­ca și voința, iar în planul sănătății, rinichiul (în 2013 va fi "inflație” a bolilor renale) și orga­ne­le subor­do­na­te lui, în medicina chi­neză: urechea, oasele, sfera ge­­nitală, fertilitatea. Focul, celălalt element do­minant în acest an (semnul șarpe­lui), dă direcția de evoluție, sim­­boli­zează spiritualitatea, sufletul, credin­ța, bucuria de a trăi, iubirea, energia men­tală sau, cum spun chi­nezii, spi­ritul Shen. În planul sănătă­ții, focul simbo­li­zează ini­ma și intes­tinul sub­țire, dar și o a doua pe­re­che de or­gane virtuale sau funcții: peri­card-trei focare, pre­zente în medicina chineză, și care în fiziologia mo­der­nă cores­pund cu axul hipotalamus - hipofiză.

Aici se găsesc centrul reglărilor hormonale și emo­ționale, centrul foa­mei, setei, somnului, termoreglării (ast­fel se explică de ce o tulburare emo­țională e înso­țită de perturbarea somnului și a poftei de mâncare). Există puncte de acupunctură care reglează hipota­la­musul și hipofiza (fapt dovedit prin analize de labo­rator), există puncte care pot regla stă­rile emoționale și glandele endocrine, dar lucru și mai important, resta­bilesc echilibrul și pofta de viață, echi­li­brând somnul, pofta de mâncare și metabolismul. În ce privește inima, ea nu poate fi afectată direct, căci aceasta ar însemna moartea, de aceea există pericardul, denumit și "înțeleptul corpului”, care protejează inima de șocu­rile puternice, dând totuși unele semne cum ar fi pal­pitațiile și insomnia, foarte frecvente în anul viitor, un an dificil pentru cardiaci. Inima se exprimă prin limbă și vorbire, iar rinichiul prin ureche și ascul­tare. Așa ne "ridică” sau ne "coboară” vorbele, căci sufletul (adică inima) se exprimă prin energia sonoră a vorbelor, care ajunge prin urechi la rinichi (denumit și izvorul de ener­gie al organismului, care ne dă durata vieții). Omul echilibrat și cu inima bună are vorbele pline de energie pozitivă și ne încarcă organismul (ri­nichii) cu ener­gie vindecă­toa­re. Pericardul ne ajută să ne cu­noaștem mai bine pe inte­rior, acolo unde am de­po­zitat toate traumele emo­țio­nale și bucuriile. Trei-focare este echivalentul du­hului de viață care ne povă­țu­iește și ne ajută să ne inte­grăm în mediul încon­jurător. Tot trei-focare reglează metabolismul apei și arde­rile, existând trei centri sau focare: inferior (rini­chiul și vezica uri­nară), mijlociu (stomacul și pan­creasul) și superior (cord și plămân). În funcție de nive­lul la care se pro­du­ce tulburarea, este afectat organul corespunzător. Există chiar sindromul de congestie pe trei-focare, care se traduce prin acci­dente vasculare, infarct miocardic, insuficiență renală. Diagnosticul de laborator poate oferi date despre aceste afecțiuni numai după ce ele s-au instalat, în timp ce în acupunctură există puncte de alarmă și alte semne (limbă, față, puls), care ne spun cu mult timp înainte ce se poate întâmpla și astfel putem preveni aceste afecțiuni.

Elementul foc - afecțiuni și tratament în anul 2013

Elementul foc ne averti­zează că anul 2013 va fi anul bolilor de inimă (cum ar fi hipertensiune arterială, ten­siune oscilantă, cardiopatie ischemică, palpitații, tulburări de ritm, tulburări pe circulația periferică); anul tulburărilor emoționale (depresie, tristețe, de­ze­chi­libre ale hipo­talamu­sului și hipofizei, dereglări hor­mo­nale - tiroidă, supra­re­nale), tulburări de somn, dere­glări metabolice, oboseală cro­­nică, stres; tulburări di­gestive legate de intestinul subțire. Dacă veți fi atenți, veți observa că numeroși oa­meni se vor plânge de agra­varea afecțiunilor emoționale și cardiace, la începutul anului 2013.
Pentru tratament, vor putea fi folosite: acu­punc­tura, die­toterapia, fitoterapia, teh­nici de relaxare, miș­ca­rea. Există în acupunctură puncte cum ar fi C7 (Shenmen) care împreună cu VS6 (Neiguan) reglează pulsul, ten­siunea arterială și oxigenarea mio­cardului, iar punctul P9 (plă­mân 9) reglează circulația arte­rială și spasmele vas­culare. Există punctul V17, care re­glea­ză activitatea dia­fragmului, respirația și coagularea sângelui, îm­pre­ună cu IG 4, având efect similar anticoagu­lantelor. Su­ferințele inimii se mani­festă prin simptome precoce: cum ar fi palpitații, insomnii, amorțeli ale limbii, obo­sea­lă, apăsare în piept sau senzație de gol, dureri pe punc­tele de alarmă pe spate între cei doi omoplați (ca­re devin dureroase uneori cu ani înainte de declanșarea unei afecțiuni cardiace).

Dintre plantele autohtone, se recomandă un ames­tec de păducel, talpa-gâștii, salvie, roiniță, salcie, pă­pădie; dintre plantele din medicina chineză și indiană, foarte valoroase sunt arjun, cordiceps, chitosan (flui­di­fică sângele și scade colesterolul), natokinase (deri­vat de soia cu efect anticoagulant), coenzima Q10, ome­ga 3 de sursă vegetală sau animală.
Alimentele cu gust amar (carne de oaie, orez, grâu, dovleac) sunt indicate în acest an, combinate cu ali­mente cu gust picant și acru.
Programele de relaxare, ca gimnastica qigong sau restabilirea coerenței cardiace, pot îmbunătăți starea emoțională și a inimii, căci nu există inimă sănătoasă, într-un organism stresat și cu o minte tristă.

Elementul apă - afecțiuni și tratament în 2013

Apa înseamnă în organism rinichiul și sistemele subordonate, deci, în acest an, vom avea pe lângă pro­bleme renale, probleme de sănătate legate de aparatul osos (reumatism și osteoporoză), scăderea memoriei, atacuri de panică, anxietate, tulburări în sfera genitală (endometrioză, tulburări de ciclu, chisturi ovariene, infertilitate), tulburări ale urechii (auz și echilibru). O combinație de acupunctură, fitoterapie și dietă poate ajuta la refacerea energiei pe rinichi. Pu­tem folosi puncte ca R3, R6, R7, V23, F2, care re­glea­ză echilibrul hor­monal estrogen/progesteron și starea ovarelor și a ute­rului, putem folosi VS6, TF5 care echilibrează hipo­tala­musul și hipofiza, putem folosi SP4, 6 care echi­li­brează zona abdomenului inferior. Există punctul oa­selor, V11, punctul articulațiilor, SP5, punctul muș­chilor, VB34.

Ca plante, se recomandă un amestec de ienupăr, afin, coacăz negru, coada-calului, mesteacăn, mătase de porumb, lemn-dulce; plante din farmacopeea chi­ne­ză: vitex, cordiceps, ganoderma, dong quai, gol­denseal. Alimentele recomandate sunt cele cu gust sărat cum ar fi măsline, pește și mazăre.

Predicțiile anului 2013 pe luni

Ianuarie prezintă elemente de apă și pământ care semnifică probleme cu oasele, circulația și rinichii. Se pot folosi: ceaiul de păpădie, lemn-dulce, trifoi roșu și coada-șoricelului; puncte de acupunctură: R3, 6; VU60, 62, SP6, 8.

Februarie și martie: dominanța elementului lemn face ca problemele legate de ficat și vezică biliară să se exacerbeze, dând dureri de cap, amețeli, greață, pal­pi­tații, tulburări de vedere, nervozitate. Ceaiuri: su­nătoare, gălbenele, armurariu, turiță mare, anghinare; puncte de acupunctură: VB20, 34,41; VS6; F13,14.

Aprilie: elementul foc, combinat cu pământ, în­seamnă probleme de inimă, legate de tuburări diges­tive, în special, stomac, intestine și pancreas, elemen­tul pământ influențând și circulația și articulațiile. Cea­iuri: păducel, talpa-gâștii, păpădie, astragalus. Puncte de acupunctură: C7; P9; IS3; V20, 21.

Mai-iunie: dominantă de foc în an de foc în­seam­nă suferințe emoționale și cardiace cu risc major, la cei pre­dispuși la accident vascular și infarct, insomnii. Plante recomandate: usturoi, astragalus, arjun, aswagandha, ca și coenzima Q10, resveratrol. Puncte de acu­punctură: C7, VS6, V13, V14, VC17.
Iulie: dominantă de pământ, deci - probleme cu sto­macul și glicemia, precum și circulația. Plante re­comandate: dud, fasole teci, momordica, shilajit, lemn-dulce. Puncte de acupunctură: VC12, SP4, 6, 9, S36, S44.

August-septembrie: luni cu dominantă de metal, deci - probleme respiratorii, cu intestinul gros și imunitatea, risc de alergii. Problemele pulmonare vor putea precipita crizele cardiace. Plante recomandate: trei-frați-pătați, cimbrișor, tei, sovârv, isop, ca și acido­filus, curcumin. Puncte de acupunctură: P7, SP4, IG4, S36, V13, V25, S25.

Octombrie: lună cu dominantă de apă și pământ, deci - probleme în sfera genitală, osteoporoză și reumatism, probleme cu circulația periferică. Ceaiuri: ienupăr, coada-calului, mesteacăn, traista-ciobanului, coada-șoricelului, ganoderma, nucă neagră. Puncte de acupunctură: R3, 6, V11, VB34, SP5, VS6.

Noiembrie-decembrie: dominantă de apă, deci - probleme cardiace legate de rinichi, probleme cu oa­sele, anxietate, oboseală. Plante: urzică, gălbenele, precum și cordiceps, msm, extract de furnici, extract de rodie, chitosan. Puncte de acupunctură: TF5, VS6, R6, R7, SP6, 9.

Ca să putem face față cu bine anului 2013, nu tre­buie să uităm următoarele principii: * să acceptăm cu bucurie tot ce ne oferă viața * să-i acceptăm pe ceilalți * să ne iubim pe noi și să iubim viața, * să ne supunem voinței divine * să acționăm și să muncim corect și să tră­im momentul prezent. Și pentru că problemele aces­tui an sunt mai ales sufletești și spirituale, tra­ta­men­tul va trebui să fie unul care să acționeze la acest ni­vel, cum ar fi acupunctura și plantele. Acest tra­ta­ment va vindeca suferințele și la va preveni, în egală mă­sură, ajutându-ne să ne bucurăm de viață, plini de energie.