BOLILE AUTOIMUNE - Când organismul se atacă pe el însuși

Tot mai mulți oameni suferă de boli autoimune ca scleroza multiplă, artrita reumatoidă sau colopatiile cronice. Medicina clasică n-a găsit rezolvarea definitivă pentru aceste afecțiuni, dar numeroși suferinzi învață cum se poate trăi cu ele. Și anume - făcând regulat sport, adoptând o alimentație sănătoasă, urmând tratamentul medicamentos recomandat de doctor și, în primul rând, găsind în sine curajul de a merge pe un drum numai al lor

Când celulele imunitare o iau razna...

...știința se vede pusă în fața unor enigme greu de pătruns. Medicina recurge la preparate farmaceutice agresive, pentru a oferi bolnavilor un prim ajutor, totuși, afecțiunile autoimune sunt în continuare dificil de controlat. Și, în majoritatea cazurilor, sunt diagnos­ticate prea târziu. Însă există noi inițiative terapeutice, care ne dau speranță.
Furnicături în degete, dureri în articu­lații, o obo­seală neobișnuită, câteva pete roșii pe piele - simpto­mele apar deseori pe neobservate. Cine se prezintă cu așa ceva la un cabinet medical riscă să nu fie luat în serios, să fie considerat ipohondru și trimis acasă cu o rețetă oarecare. Până când izbucnește brusc o primă criză, atât de brutală, încât devine limpede pentru toată lumea că e vorba de o boală gravă. Și că ea a început deja să distrugă corpul pe dinăuntru.
Nu este o maladie provocată de viruși sau bacterii, nici de celule canceroase ori de formațiuni benig­ne. Într-o afecțiune autoimună, or­ganismul se atacă el în­suși pe sine. Iar aceasta nu mai este o raritate, o toană a naturii, ci a devenit un veri­tabil flagel al civilizației mo­derne: în țările avansate economic, numă­rul sufe­rin­zilor înregistrează o creș­tere dramatică. Ponderea cea mai mare o dețin femeile, îndeosebi cele cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, dar sunt afectați și din ce în ce mai mulți copii. În Europa, de exemplu, există aproape 60 de milioane de bolnavi, dintre care cei mai numeroși suferă de psoriazis, tiroidită Hashimoto și boala Behterev, afecțiuni reumatoide sau colopatii cronice, cum sunt boala Crohn și colita hemoragică. În prezent, se cu­nosc șaizeci de boli autoimune, iar altele - ca schizo­frenia, autismul sau tulburările im­pulsului alimentar - sunt suspectate că ar avea cauze autoimune.
Știința medicală se confruntă aici cu mistere pe care n-a reușit încă să le dezlege. Cum iau naștere aceste boli? Ce evoluție li se poate prevedea, pentru un caz particular sau altul? Și cum pot fi eventual vin­decate? Aprofundând tema bolilor autoimune, te afli în situația de a-ți pune în mod necesar o serie de în­trebări. Precum cele de mai jos.

De ce se îmbolnăvesc în special femeile?

Afecțiunile tiroidiene, larg răspândite, sunt cam de cinci ori mai frecvente în rândul femeilor decât printre bărbați, artrita reumatoidă de trei ori, iar sindromul Sjögren, care afectează glandele salivare și lacrimale, chiar de nouă ori.
Este evident că hormonii sexuali feminini joacă un rol important: adesea, boala apare în urma unui eveni­ment hormonal major, cum ar fi o naștere sau intrarea în menopauză. Însă estrogenul poate produce de ase­menea și o ameliorare: multe paciente cu artrită reu­ma­­toidă se simt incomparabil mai bine în cele nouă luni de graviditate. Sistemul imunitar al viitoarei ma­me își modifică reacțiile, pentru a tolera corpul străin care este copilul și probabil că aceasta reduce inten­sitatea atacurilor asupra organismului propriu.

Ce declanșează alarma falsă în sistemul imunitar?

Un lucru e sigur: există o predis­poziție congeni­tală. Trebuie spus că sunt grupuri întregi de gene, care fac diferența dintre bolnavi și oamenii sănătoși și că mare parte dintre acestea se întâlnesc la mai multe afecțiuni autoimune, de exemplu boala Crohn și pso­riazis. "Însă genele respective nu înseamnă niciodată un verdict categoric, ci compun doar o constelație de riscuri”, precizează specia­liștii. Zestrea genetică nu reprezintă o explicație suficientă pentru creșterea spec­taculoasă a incidenței bolilor auto­imu­ne în ultimii ani. Contribuția facto­rilor externi trebuie să fie enormă.
De pildă, substanțele toxi­ce: fumatul dublează pro­babili­tatea apariției unui reumatism arti­cular. Pentru purtătorii genelor cores­punzătoare bolii, riscul crește chiar și de șaisprezece ori. Se consideră că aditivii de înmuiere din produ­sele cosmetice poartă vina pentru declanșarea lupusului eritematos. Și este un fapt dovedit: contactul cu uleiuri minerale și materiale pe bază de silicon la locul de muncă spo­rește pericolul îmbolnăvirii de reumatism articular.
De asemenea, deprinderile alimentare schimbate pot influența la rândul lor sistemul nostru imunitar. Afecțiunile inflamatorii ale tractului digestiv devin tot mai frecvente și specialiștii sunt de părere că pentru sindromul intoleranței la gluten, cunoscut sub denu­mirea de ce­lia­chie, ar fi responsabil consu­mul de cereale la o vârstă fra­gedă, prin introducerea lor în hrana pentru bebeluși.
Și stresul? Numeroși paci­enți de ambele sexe afir­mă că solicitările psihice le pot declan­șa o criză. Totuși, subliniază specialiștii, ele nu constituie cauza bolii: "Stresul modulează simptomele, nu inflamația în sine”. Medicii orientați spre terapiile holiste sunt dispuși să admită o înrâurire mai însem­nată din partea psihicului.
În fine, o altă teză: colapsul sis­temului imunitar este provo­cat nu de stres, ci de plictiseală. Igiena, medicamentele și vacci­nurile au anihilat în mare măsură acțiunea microbilor și a paraziților, încât sistemul imunitar aproape că nu mai are de luptat cu inamici externi, iar acum își caută noi ținte în organismul propriu. Și această ipoteză este susținută de atestări științifice: nema­todele, viermii filiformi care trăiesc în in­tes­tin, atenuează vizibil evoluția unei scle­roze multiple. Căci acești "chiriași” influențează siste­mul imunitar: substanțele genera­toare de inflamații, care joacă un anumit rol și în scle­roză multiplă, sunt parțial neutralizate.

În ce constă o boală autoimună?

De fapt, patrulele autoapărării noastre au misiunea de a ataca tot ce e străin. În momentul când întâlnesc celulele cu documente de identitate necunoscute, ele dau alarma, cheamă întăriri și încep să producă anti­corpii corespunzători. În timus, o glandă situată între stern și inimă, așa-numitele limfocite T primesc in­structajul necesar, pentru a ști să recunoască toate ti­purile de celule ale corpului în întreaga lor diversitate și a evita să le atace. Însă în cazul afecțiunilor auto­imune sunt puse în circulație limfocite ce reacționează la țesuturile proprii ca la un corp străin. Astfel iau naștere inflamații care nu se mai resorb, țesutul nu-și mai poate îndeplini funcțiile și în cele din urmă se dis­truge.

De ce se pune diagnosticul atât de târziu?

Mulți suferinzi se simt neînțeleși de medicii lor și ajung la disperare, până când boala le este, în sfârșit, diagnosticată. Aceasta se explică și prin faptul că nu­meroase afecțiuni autoimune se manifestă prin simp­tome nespecifice, de pildă mâncărimi, stări depre­sive sau dispariția libidoului. Și stabilirea unui diag­nos­tic corect nu înseamnă nici pe departe că proble­mele pa­cientului sunt luate în serios. "Un pic de intes­tin”, spun în glumă unii gastroenterologi, atunci când vor­besc despre boala Crohn. Unii medici îndeamnă la răbdare: "Să nu ne grăbim, să mai așteptăm”, dar acest sfat poate deveni periculos. Tratată la timp, artri­ta reumatoidă poate fi chiar stopată. "Primele șase luni sunt decisive pentru soarta bolnavului”, avertizează reumatologii.

Se poate prevedea cursul bolii?

Afecțiunile autoimune avansează de obicei în salturi. Ele se acutizează brusc și apoi simptomele se atenuează treptat. Însă nimeni nu poate să prevadă când va avea loc următorul episod acut. De exemplu, în cele mai multe dintre cazuri, scleroza multiplă devine după primul puseu o infirmitate de durată, care progresează constant, timp de 10 până la 15 ani. Dar la 10-20% dintre suferinzi, boala înregistrează rapid o evoluție nefavorabilă.

Există speranțe de vindecare?

Până în prezent, medicina nu dispune de o terapie capabilă să elimine această tulburare intervenită în mecanismele de apărare ale organismului. Cea mai efi­cientă armă rămâne deocamdată cortizonul administrat în momentele de criză ale bolii, pentru a bloca sistemul imunitar. O acțiune mai țintită decât a cortizonului are o nouă formă de terapie, parțial aflată încă în studiu: cea cu anticorpi monoclonali.

Ce pot face bolnavii înșiși?

O mulțime de lucruri. În artrita reumatoidă și scleroza multiplă, mobilitatea limitată poate fi com­bătută cu sport și kinetoterapie. De mare ajutor este și schimbarea ali­mentației, deoarece este evident că anumite alimente frânează sau, dimpotrivă, favorizea­ză producerea substanțelor ce dau naștere la inflamații.
Astfel, evitarea acidului arahidonic conținut în carne și ouă are deseori un efect favorabil. Aproape întotdeauna se obțin rezultate pozitive prin eliminarea stresului sau învățarea unor tehnici de relaxare. În afară de aceasta, fortificarea psihică a bolnavilor exercită o influență benefică asupra sistemului lor imunitar. Importantă este și posibilitatea de a veni în contact și a face schimb de informații cu alți suferinzi: s-au constituit numeroase grupuri de sprijin, care sunt foarte active.

Vor exista în curând terapii mai bune?

Terapia cu hematocitoblaști încearcă nu să reducă activitatea sistemului imunitar, ci oarecum să mane­vreze tasta lui de resetare. Pacienților le sunt extrase celule-tulpină din măduva spinării, apoi li se parali­zează mecanismele de apărare și totul se reia de la zero, întrebuințându-se celulele prelevate. Cu acest tratament s-au obținut frec­vent succese, însă au fost și pacienți care și-au pierdut viața. Rata mortalității se situează între două și cinci procente. "Metoda presu­pune o intervenție atât de energică și profundă, încât nu este utilizabilă într-un stadiu timpuriu al bolii”, apreciază specialiștii.
Nu demult, o echi­pă de neurologi din Würz­burg (Germania), condusă de profesorul Heinz Wiendl, a propus o nouă abordare terapeutică. Mai întâi, cerce­tătorii au descoperit că în creierul pacienților cu scle­roză multiplă nu se observă doar fenomene de distrugere, ci există și anumite celule care se opun cu în­dârjire procesului inflamator. Ceea ce i-a condus la conturarea unei noi viziuni tera­peutice: în viitor, bolile autoimune ar putea fi tratate nu prin blocarea atacului, ci prin întărirea apărării. "Dar până când pacienții vor putea să beneficieze de rezultatele concrete ale acestei teorii, vor mai trece cu siguranță câțiva ani”, conchide profesorul Heinz Wiendl.
Între timp, mulți pacienți caută căi proprii de conviețuire cu boala lor autoimună. Nu rareori, ei află că le fac bine tocmai unele lucruri pe care medicii le-au interzis categoric de la bun început: să facă sport, să aducă pe lume copii, să se bucure de viață. Și astfel, să declare un război strict personal dușmanului din corpul lor.

MARIETA CELMARE, sociolog, 36 de ani
Diagnostic: lupus eritematos

"Pielea mea s-a autodistrus”

Totul a început cu niște pete mici și roșii îm­prejurul nasului, dintre care unele păreau puțin inflamate. Apoi n-au mai contenit să se în­mulțească. Am cerut ajutorul unor dermatologi. Unul și-a dat cu părerea că ar fi o acnee, altul a presupus o alergie, al treilea a crezut că sunt vase de sânge spar­te. După ce m-am dus la solar, urmând sfatul medicului, și după o tentativă de obliterare a vini­șoarelor, fața mea a explodat, pur și simplu, aco­perindu-se peste tot cu o puzderie de asemenea pete. M-am simțit complet desfigurată și n-aveam curajul să ies din casă, în orice caz nu fără un camuflaj cosmetic extrem de rafinat. Însă cel mai greu de su­portat era sentimentul de a trebui să privesc neaju­torată cum pielea mea se autodistruge. În cele din urmă, am ajuns la o Clinică universitară, unde mi s-a pus un diagnostic neiertător: "Aveți lupus eritematos, o afecțiune incurabilă. Vă vom prescrie un unguent cu cortizon și tablete contra paludis­mu­lui, cu precizarea că acestea vă pot afecta vederea. Expu­nerea la soare vă agravează simptomele, deci va fi tabu pentru dvs.”. Discuția a durat în total zece mi­nute și am ieșit din cabinet în stare de șoc.
După aceea, am aflat de pe internet că lupusul poate provoca inflamații articulare grave, ca și le­zarea unor organe. Există și o formă mai ușoară, care afectează numai pielea, însă doctorița nu-mi spusese clar dacă eu pe asta o am.
Ceea ce povestesc s-a întâmplat acum zece ani. Atunci s-a terminat cu încrederea mea nețărmurită (până la acea dată) în medicina clasică. Am început să mă informez singură mai detaliat, și m-am decis pentru unguentul cu cortizon, dar am refuzat ta­bletele contra malariei. Doctorița de la Clinica uni­versitară a taxat atitudinea mea drept iresponsabilă.
Urmând îndemnul unei terapeute, mi-am schim­bat alimentația, am renunțat total trei luni la protei­nele animale și încă o lună la zahăr, ca să-mi refac echilibrul acido-bazic și sănătatea intestinului. Pentru detoxifierea sângelui, mi-a pus lipitori pe spate și mi-a recomandat venin de șarpe, pentru întărirea sis­temului imunitar. Investiția a meritat: la sfârșit, pielea mea arăta mai bine ca niciodată, chiar și în concediul petrecut la mare, unde am avut parte de soare din plin.
De atunci, petele îmi mai apar cam o dată pe an, și atunci folosesc unguentul cu cortizon, și așa scap de ele. Am mare grijă să mă protejez de soare, res­pect în continuare dieta vegetariană, însă în rest, trăiesc ca și înainte. Dar lăuntric m-am schimbat mult: am deve­nit mai sigură pe mine. În primii ani, simțeam nevoia să mă ascund de lume, când îmi apăreau petele. Acum mă privesc în oglindă și mă găsesc frumoasă, chiar și cu acest mic defect. În general, sunt mai puțin fricoasă, de când am învățat să trăiesc, acceptând diagnosticul de "boală incura­bilă”. Știu să prețuiesc cum se cuvine faptul că mă aflu într-o for­mă fizică bună și nu sunt silită să iau mereu medi­camente tari. Ar fi putut fi cu mult mai rău.

INTERVIU

"Există întotdeauna și o cauză psihică”

Adepții terapiilor alter­native au o părere puțin di­ferită de cea a medi­ci­nei univer­sitare în ceea ce pri­vește bolile autoimu­ne. Spe­cialist în medicină antro­pozofică, la Centrul Askle­pios pentru me­dicină holistică din Hamburg, doctorul Jörn Kla­sen a obținut succese remarca­bile în vinde­carea acestor afec­țiuni, care uneori îl surprind chiar și pe el.

- Ce considerați că este important în tratamentul bolilor autoimune?

- Din punct de vedere științific, noi știm, astăzi, foarte multe despre evoluția bolii, dar puține despre cauzele ei. Din experiența mea, pot spune că fiecare boală autoimună are o componentă psihosomatică. Aceste afecțiuni apar, în mod frecvent, la persoane tine­re, adeseori la femei tinere. Când ajung la maturitate, sistemul imunitar - care nu se mai poate modela, ca la copii - se lovește de ceva ce i-a rămas necunoscut. Acest "necunoscut” poate fi aflat urmărindu-le bio­grafia: cum au fost sarcina, nașterea, primii șapte ani, relațiile cu părinții?

- Și ce căutați, de fapt? Cauzele fizice sau cauzele psihice?

- Bolile autoimune au întotdeauna o rădăcină psihică și una fizică. Pornim de la faptul că primii șapte ani de viață sunt esențiali pentru ca sistemul imunitar să se poată dezvolta. Pentru aceasta sunt necesare inclusiv bolile, drumul nu e chiar neted. Viața are nevoie de crize, și este important să ne ajutăm copiii să treacă prin ele, pentru a putea integra ceea ce este al lor și ceea ce le este străin, necunoscut. Acolo unde nu se întâmplă așa, crizele vor reizbucni mai târziu.

- Ce înseamnă aceasta pentru tratament?

- Într-o situație de boală acută este nevoie, firește, de medicamente - un proces autoimun agresiv nece­sită cortizon și imunosupresive, pentru stoparea proce­sului de distrugere. Dar eu nu pot modifica un sistem imu­nitar greșit direcționat cu cortizon. În aceste cazuri, putem obține mai mult cu remedii ale medicinei natu­riste - de pildă, prin homeopatie sau prin terapie psi­hologică, care trebuie, însă, dozate cu multă atenție.

- Și cauzele psihice?

- Am făcut, de pildă, un studiu asupra poliartritei cronice și am constatat că, la foarte multe femei, trau­mele reprimate în copilărie joacă un rol important. Aple­carea asupra lor și încercarea de a le trata cu aju­torul psihoterapiei pot însemna foarte mult. Dar este nevoie de timp și desigur de mult tact...

- Când considerați că terapiile dvs. au constituit un succes?

- Mă gândesc, de pildă, la o pacientă tânără, care a venit prima oară aici când avea 18 ani. Era atât de bol­navă, încât a trebuit să o tratăm multă vreme cu cor­tizon și cu alte medicamente. Astăzi, are treizeci și ceva de ani, este căsătorită, și are un copil. Boala n-a trecut de tot, doar că este mulțumită cu viața ei.

- Adeseori, li se recomandă femeilor cu boli autoimunitare să nu rămână însărcinate...

- Așa este. Am avut o tânără pacientă cu un lupus sistemic eritematos, dar și cu rinichii afectați. I s-a spus că nu are voie să facă copii, dar până la urmă a făcut trei și starea ei s-a ameliorat cu fiecare copil. Sigur că a trebuit s-o urmărim intens, dar, per total, scopul este ca oamenii să poată duce viața pe care ar dori s-o ducă.

- Vindecarea este posibilă?

- Cunosc câteva paciente și câțiva pacienți care n-au mai avut simptome de câțiva ani. Dacă cineva reușește să integreze boala în propria-i viață și se poate realiza în acest fel, sau se poate realiza chiar mai bine, după părerea sa, pentru că a învățat multe, atunci în­seamnă că nu este departe de vindecare. Decisiv este, însă, ca acești oameni să-și dezvolte și curajul de a spune: "Parcurg acum un drum aparte și individual”. Acest curaj de a ține cu sine s-ar putea să fie, tocmai în cazul bolilor autoimune, primul pas spre vindecare.