Cu capetele plecate, se roagă în tăcere. Preotul Serghii Elceninov tocmai a slujit Sfânta Liturghie și a sfințit apa ce se scurge molcom din zidul de piatră, dar oamenii parcă nu se încumetă să-și ridice de la pământ trupurile chircite de boli, chinuite de păcate. Nădejdea și credința i-au strâns aici, laolaltă, de Sărbătoarea Sfântului Nicolae, ocrotitorul neajutoraților, copiilor, săracilor și al celor aflați în suferințe.
Din mulțime se ridică un bărbat robust, cu umeri lați. Cu pași măsurați, dar hotărâți, se îndreaptă către icoana Sfântului Nicolae, ce parcă veghează deasupra izvorului. Se închină de trei ori și se apleacă deasupra apei, sorbind câțiva picuri adunați în căușul palmei. "Sfinte Nicolae, ajută-mă!”, șoptește cu voce tremurândă, pătruns de evlavie. În urma lui, oamenii se înșiruie tăcuți, smeriți, așteptând să le vină rândul la apa cea tămăduitoare.
Izvorul "Făcătorului de minuni”
Izvorul Sfântului Nicolae, aflat în apropierea vechiului sat rusesc Znamenka, situat la poalele munților Jiguli, din regiunea Samara, este unul dintre cele mai venerate și mai vizitate locuri de pelerinaj din Rusia. Aici, în 1870, sub ape, în izvorul ce curge de sub munte, a apărut icoana Sfântului Nicolae de Mira. Se spune că ea a fost găsită de o femeie ce venise cu vacile la adăpat pe malul pârâului. Deodată, ea zări în adâncul apei chipul blajin al Sfântului Nicolae. Se închină speriată, crezând că duhul necuratului o ispitește. Dar privind mai atent, își dădu seama că nu e nicio nălucire: pe fundul apei se vedea clar o icoană. Se aplecă și, cu mâinile tremurânde, o scoase din apă. O șterse cu sfială, o înveli cu broboada de pe cap și, strângând-o la piept cu mare evlavie, o duse acasă. O așeză lângă candela ce ardea necontenit, pe peretele de la răsărit, alături de ceilalți sfinți care îi ocroteau casa. Dar dimineața, când femeia se trezi și ridică ochii către micul ei altar, observă că icoana dispăruse fără urmă. Mânată de un sentiment inconștient, fără să stea prea mult pe gânduri, se duse direct la izvor. Icoana reapăruse exact în același loc de unde fusese scoasă cu o zi mai înainte. Atunci, femeia o luă la fugă către sat, dând de veste oamenilor despre miracolul ce se arătase în izvorul de lângă munte. Neîncrezători în vorbele femeii, sătenii se duseră să vadă cu ochii lor icoana făcătoare de minuni. Și, ce să vezi, într-adevăr, chipul Sfântului Nicolae se arăta dintre ape! Iarăși fu scoasă icoana și dusă în sat, de astă dată, la starostele satului, omul cel mai de vază, de care asculta toată suflarea. Însă mare le-a fost mirarea, când, în dimineața zilei următoare, oamenii descoperiră că icoana iarăși se "retrăsese” pe fundul apei ce izvora de sub munte. Atunci, oamenii se duseră la preotul satului și-i povestiră neobișnuita întâmplare. Acesta ascultă cu băgare de seamă și hotărî pe dată că izvorul trebuie sfințit, iar icoana adusă acolo unde îi era locul, acasă, în Biserică. Și strângându-i pe enoriași, porniră cu prapuri și cruci într-o procesiune către izvor, cântând cu toții troparul și acatistul Sfântului Nicolae. Preotul săvârși o slujbă, scoase cu mâinile lui icoana de sub apă și o duse în altarul bisericii satului, acolo unde a rămas ani buni. Iar în locul în care apăruse icoana, Alexei Nikiforov, un sătean bogat, a ridicat pe cheltuiala sa o capelă. Cu timpul, oamenii au constatat că la izvor se petrec adevărate minuni: vindecări sufletești și trupești. Vestea s-a răspândit cu repeziciune și credincioși din toate colțurile Rusiei au început să sosească la izvorul tămăduitor.
Întâlnirea cu Sfântul
Curând, peste Rusia a venit însă tăvălugul comunismului, adus de revoluția bolșevică. A început o perioadă cumplită de distrugere, de luptă înverșunată împotriva religiei. Bisericile erau culcate la pământ și orice fărâmă de credință se voia strivită și netezită. În sătucul Znamenka, oamenii însă continuau să sosească în pelerinaj la izvor, continuau să se roage la icoana Sfântului Nicolae, prin a cărui minune apele deveniseră tămăduitoare. Până într-o bună zi a anului 1925, când autoritățile sovietice aflară despre miracolul Sfântului Nicolae și despre călătoriile credincioșilor la izvorul considerat sfânt. În scurt timp, în localitate sosiră organele poliției secrete sovietice, ale temutului NKVD, pentru a ancheta și "rezolva” cazul.
Oamenii au fost izgoniți și amenințați cu închisoarea, icoana Sfântului Nicolae din biserica satului a fost smulsă din altar și confiscată, iar capela de deasupra izvorului - dărâmată. În zilele de sărbători pravoslavnice, pentru a se asigura că oamenii nu vor relua procesiunile către izvor, locul era îngrădit cu detașamente de tineri comsomoliști. Cel mai înverșunat era Maxim Kovciak, un tânăr ce ajunsese secretarul Comsomolului local, organizație care avea drept scop propagarea idealurilor comuniste. La inițiativa lui, periodic, peste apele izvorului se aruncau cu dispreț gunoaie și bălegar, iar credincioșii care uneori mai îndrăzneau să se apropie de locul cel sfânt erau alungați și amenințați. Oamenii erau mâhniți că tocmai unul de-al lor le provoca asemenea suferințe și batjocură. Până într-o bună zi, când o întâmplare stranie a schimbat cursul evenimentelor. Maxim Kovciak își făcea ca de obicei rondul în jurul izvorului situat în mijlocul pădurii de stejari. Deodată, pe malul pârâului, în fața ochilor lui, răsări ca din pământ un bătrân cu barbă și plete albe. Purta haine sărăcăcioase, sprijinindu-și trupul gârbovit de ani de un toiag noduros. Se apropie de tânăr și se opri chiar în fața lui. Își mută toiagul în mâna stângă și cu dreapta mângâie creștetul lui Maxim. Ochii săi blânzi, evlavioși, vădind o suferință profundă, îl învăluiau cu o dragoste nemărginită. O fierbințeală arzătoare îl cuprinse pe Maxim și o rușine cumplită i se strecură în trup, picioarele i se înmuiară și... dintr-o dată tânărul se prăbuși la pământ fără cunoștință. Se trezi după un timp, dezorientat. Se ridică, se scutură de frunze și își netezi cu gesturi mecanice uniforma, de care mai înainte era atât de mândru. Făcu țanțoș câțiva pași, dar se opri brusc. În aceeași clipă, conștientiză cine fusese bătrânul care-l mângâiase cu atâta duioșie. Fusese chiar Sfântul Nicolae. Și atunci Maxim își îndreptă pașii către biserică. Căindu-se amarnic, se spovedi, se împărtăși, iar apoi trecu din casă în casă, cerându-și iertare de la toți sătenii pentru relele pe care le pricinuise.
Persecuțiile și interdicțiile au continuat însă până în anii '90 ai secolului trecut, când, odată cu căderea comunismului, viața religioasă în Rusia a renăscut, întorcându-se pe făgașurile firești, așa cum a orânduit-o Dumnezeu. Întocmai s-a petrecut și cu localitatea Znamenka. În anul 2000, capela a fost reconstruită și izvorul cel tămăduitor al Sfântului Nicolae a devenit iarăși un loc de pelerinaj. Poate ca o pedeapsă, icoana Sfântului Nicolae de Mira, cea care se ivise printr-un miracol în apele pârâului, a pierit, după ce fusese ridicată de NKVD, în vâltoarea ateismului feroce care a înnegurat Rusia pentru o vreme îndelungată.
Vindecări miraculoase
De-a lungul anilor, în ziarele din regiunea Samara au fost publicate zeci de articole despre izvorul Sfântului Nicolae și despre vindecările sale miraculoase asupra oamenilor care soseau aici și care, după ce sorbeau din stropii apei, se tămăduiau de boli fără leac. Actualul preot paroh al Bisericii din localitate, cu hramul Sfântul Nicolae, părintele Serghii Elceninov, a adunat într-o colecție fabuloasă toate aceste cazuri uluitoare. Poate cel mai impresionant este acela al lui Viaceslav Ilfirovici, bărbatul care, prin mila Domnului, a fost ca și ridicat din morți.
În urmă cu 15 ani, el fusese diagnosticat cu cancer gastric. A urmat un tratament lung și chinuitor cu chimio și radioterapie, însă starea sa nu se îmbunătățea deloc. Viaceslav a fost apoi supus unei operații chirurgicale, cu extirparea aproape în întregime a stomacului. Însă nici după intervenția chirurgicală nu s-a întremat. Trupul viguros al bărbatului de numai 35 de ani devenise în doi ani o epavă. Slăbise atât de tare, încât era țintuit la pat, incapabil să se ridice, nici măcar ajutat. Concluzia medicilor oncologi, formulată în termeni seci, căzu ca un verdict implacabil asupra suferindului: metastază, pacientul mai are de trăit maximum șase luni. Copiii săi erau în pragul disperării. Vedeau cum viața se scurge din trupul plăpând al tatălui lor, iar ei rămâneau complet neputincioși. Viaceslav își petrecea zilele în agonie, parcă așteptând ca moartea să-l absolve de toate chinurile trupești. Nu putea decât să se roage neîncetat pentru iertarea păcatelor pe care le săvârșise ca orice om și pentru familia care trebuia să ducă până la capăt crucea grea a bolii lui. Mărturia sa, profund impresionantă, a rămas scrisă în arhiva părintelui Serghii. "Era după-amiază. Lumina se pierdea treptat în întuneric. Zăceam neputincios ca de obicei. Doar durerile nemiloase mă făceau să realizez că încă mai sunt în viață. Deodată, în ungherul de lângă fereastră îmi apăru silueta unui bătrân. Am crezut, la început, că nu este decât o fantasmă a minții mele măcinate de chinuri. Dar imaginea bătrânului a început să prindă contur și am văzut în fața ochilor un bărbat nu prea înalt, înveșmântat în straie simple, ca cele călugărești. Părul și barba erau albe ca neaua, iar în jurul capului se distingea o aură luminoasă, ca un abur. Ochii săi mari, rotunzi, mă priveau ca într-o îmbrățișare caldă, dăruitoare de liniște. M-am simțit brusc eliberat de dureri și în suflet mi s-a cuibărit o stare odihnitoare, de pace. S-a apropiat de pat și, deși buzele nu i se clinteau, în mintea mea au răsunat cuvintele lui: «Rugile tale pioase au fost auzite. Apa cea sfințită te va tămădui». Și, treptat, imaginea a început să se estompeze, până ce s-a destrămat complet și m-am trezit singur în camera cufundată în întuneric”.
În aceeași noapte, Viaceslav și-a amintit că citise în ziarul local despre un izvor cu ape tămăduitoare, aflat în localitatea învecinată, în Znamenka, și a înțeles că bătrânul care îl vizitase fusese însuși Sfântul Nicolae. Și-a chemat soția și, povestindu-i toată întâmplarea, i-a spus că trebuie cât mai degrabă să i se aducă apă de la acel izvor. Și, într-adevăr, Viaceslav Ilfirovici s-a vindecat! Zi de zi, soția îi aducea într-un bidon apă proaspătă, vie, de la izvorul din Znamenka. Ca printr-o minune, în câteva luni, muribundul s-a întremat, a început să capete puteri și, în scurt timp, s-a ridicat din pat. Au trecut de atunci 15 ani și Viaceslav este acum un bărbat perfect sănătos. Medicii care l-au consultat ulterior au fost profund uimiți, neștiind ce să spună decât că, poate, primul diagnostic fusese greșit.
Portretul Sfântului Nicolae
Pare de necrezut, însă mulți sunt cei care povestesc că, în situații limită, au avut parte de experiențe similare, în care Sfântul Nicolae li s-a arătat. Toți l-au descris întocmai și toți au simțit în prezența lui acea stare de pace, de eliberare și bunătate divină.
În 2004, părintele Serghii a trimis la Patriarhia Moscovei o scrisoare, însoțită de consemnările mărturiilor celor care s-au tămăduit cu apa izvorului de sub munte, prin care cerea Înaltului Cler ca aceste cazuri să fie studiate. Și, în scurt timp, în sătucul din regiunea Samara a sosit o echipă de specialiști desemnați de Biserica Ortodoxă Rusă, formată din antropologi, teologi și iconografi. Toate mărturiile au fost studiate cu atenție și migală, iar cazurile credincioșilor care au povestit că au trăit asemenea experiențe au fost investigate cu scrupulozitate. Pe baza tuturor rezultatelor obținute, precum și a unor documentații și studii anterioare, specialiștii ruși, cărora li s-au alăturat experți și profesori de la Universitatea Manchester din Marea Britanie, au încercat să recreeze chipul real al Sfântului.
Trebuie să menționăm faptul că, în anii '50 ai secolului trecut, cripta în care se află și astăzi mormântul Sfântului Nicolae, din Basilica San Nicola din Bari, Italia, a avut nevoie de reparații la structura de rezistență a zidurilor. Operațiunea presupunea ca piatra tombală să fie ridicată și moaștele Sfântului scoase, pentru prima dată de când acestea fuseseră așezate în mormânt, în 1089, de către Papa Urban al II-lea. Luigi Martino, profesor de antropologie la Universitatea din Bari, a cerut permisiunea de a realiza o examinare a osemintelor exhumate. Moaștele au fost minuțios măsurate și s-au realizat o serie de fotografii cu raze X. Tocmai aceste analize și studii valoroase i-au ajutat pe specialiștii moderni, ruși și britanici, să realizeze un "portret robot” al Sfântului Nicolae de Mira. Astfel, în 2004, în Galeriile Tretiakov din Moscova au fost expuse imagini ale chipului real al Sfântului Nicolae. Conform acestor schițe, Nicolae de Mira a fost un bărbat scund, cu o înălțime de aproximativ 1,68 metri, cu ten măsliniu, ochi rotunzi, cel mai probabil căprui.
Copii ale acestor schițe, precum și portretul-robot al Sfântului Nicolae au fost ulterior trimise și preotului Serghii Elceninov, căruia, s-ar putea spune, i se datorează în parte această reconstrucție fantastică. Părintele paroh a primit cu bucurie răspunsul Patriarhiei Ruse și, în duminica imediat următoare, după săvârșirea Sfintei Liturghii, le-a arătat credincioșilor portretul Sfântului Nicolae. Toți cei care mărturisiseră că Sfântul li se arătase aievea au rămas uimiți și plini de încântare: portretul era izbitor de asemănător cu ceea ce ei văzuseră!
Și astfel, oamenilor li se dezvăluia fără putință de tăgadă că Sfântul Nicolae de Mira era Sfântul ce se arătase credincioșilor din Znamenka, un simplu sătuc de pe Volga. Sfântul Nicolae era Sfântul ce, în nețărmurita lui bunătate, oferise oamenilor un dar neprețuit. Prin apa tămăduitoare a izvorului, le dăruise apa sfântă a Credinței și Adevărului.