Îngrijorările în legătură cu viitorul cărții, cu scăderea interesului pentru lectură lasă loc timp de cinci zile unui vacarm de voci care vorbesc la microfoane despre noile apariții, unei înghesuieli fremătătoare pe culoarele dintre standuri, cozilor la autografe, dezbaterilor și meselor rotunde. E ca o mare petrecere de familie la care participă toate generațiile. Pe drumul întins de la Piața Scânteii la Pavilion, șirurile de oameni care vin cu mâinile goale se intersectează cu șirurile celor care pleacă purtând sacoșe cu cărți. E un spectacol tonic, ce atenuează pesimismele. La Gaudeamus-ul de anul acesta m-am bucurat să am noi confirmări că literatura română e într-o perioadă fastă, că în ciuda manevrelor descurajante și a disprețului oficial față de cultură și instituțiile ei scriitorii își văd de treabă. Mi-a atras atenția în primul rând recolta bogată de romane românești. Mulți dintre cei mai buni prozatori ai momentului, aflați la vârsta când - spun statisticile - se scriu îndeobște capodoperele, între 40 și 50 de ani, și-au lansat la Târg volume noi. Sunt foarte curioasă și abia aștept să citesc noul roman al Florinei Ilis apărut la Cartea Românească, Viețile paralele, în care, pe aproape 700 de pagini, încearcă să se apropie de adevărul vieții, morții și posterității lui Mihai Eminescu. E de presupus că se vor stârni discuții aprinse în jurul acestui roman-document, despre care editorul ne avertizează că "va bulversa în totalitate orizontul de așteptare al cititorului”. Alt scriitor puternic și original, dedicat cu obstinație profesiei sale unice de romancier, Radu Aldulescu, a adus la Gaudeamus al optulea titlu nou din 1993 încoace, Cronicile genocidului (tot la Cartea Românească), în care își ia materia epică din ceea ce am trăit cu toții din 1989 până azi. Și Filip Florian - după cum ați putut afla în interviul din numărul trecut al revistei noastre - a publicat la Polirom o nouă carte, "Toate bufnițele”. Romanele lui precedente (traduse cu succes în zece limbi), îmi fac poftă de noile povești, fiindcă îi împărtășesc părerea: "fără povești, sufletele s-ar usca, s-ar topi, și lumea ar arăta ca un pustiu”. La fel gândesc și personalități ce s-au făcut cunoscute în alte genuri literare - critică, eseistică, traduceri - și care în această toamnă au debutat sau au recidivat în proza de ficțiune: Simona Sora cu "Hotel Universal” (Polirom), Ioana Pârvulescu - "Viitorul începe luni” (Humanitas), Radu Paraschivescu - "Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” (tot Humanitas). La toți aceștia, publicul atras de numele și renumele lor a făcut coadă pentru autografe. Dar cea mai lungă coadă a fost la noul volum al lui Andrei Pleșu, "Parabolele lui Isus. Adevărul ca poveste”, desemnat de juriul "României literare” Cartea anului 2012 și care s-a vândut ca pâinea caldă (e și un prețios cadou de Crăciun pentru oricine). Alt autor în jurul căruia au forfotit admiratorii e "clasicul în viață” Emil Brumaru, care și-a lansat volumul III din eleganta serie de Opere de la Polirom, conținând scrisori adresate în timp confraților. O comoară autobiografică înrudită cu alchimia poemelor lui. Best-seller non fiction a fost eseul lui Lucian Boia, "De ce este România altfel” (Humanitas), în care, parcurgând rapid istoria țării noastre, identifică o serie de particularități ce se regăsesc și în evenimentele de pe scena politică actuală. Părerea istoricului e că o privire critică și cât mai puțin îngăduitoare e absolut necesară acum pentru a separa mediocritatea și impostura de valoare, fiindcă lucrurile care nu merg bine le strică și pe cele care funcționează. Țin să vă semnalez și un volum excepțional de istorie a comunismului românesc, apărut la Editura Compania și datorat lui Dorin-Liviu Bîtfoi: "Așa s-a născut omul nou. În România anilor '50”. Un proiect pentru care autorul a adunat și sistematizat un material uriaș, nu doar din bibliografie, arhive și presă, ci și din filme, jurnale de actualități, emisiuni radiofonice, mărturii orale, scrisori particulare etc. Din toate acestea se alcătuiește tabloul complet al deceniului românesc '50-'60 în care își are rădăcina "omul recent” cu toate ale lui. Văd că am depășit deja spațiul și n-am apucat să menționez decât o mică parte dintre aparițiile românești de interes, cu care editurile s-au luat la întrecere.
Ca să nu mai vorbesc de traduceri, care au silit cumpărătorii la opțiuni chinuitoare căci, chiar cu reduceri, ți-ar trebui un sac de bani pentru tot ce te tentează. Oricum, m-am întors de la Gaudeamus abia cărându-mi achizițiile, și acum, că vine iarna, mă bag în bârlog cu provizii despre care vă voi povesti pe măsură ce le citesc.