"Să piară Trianonul!”, striga Csibi Barna, gâdele lui Avram Iancu, roșu la față și refuzând să răspundă reporterilor în românește. Adunarea e anemică, partidele mizau pe patru-cinci mii de susținători, iar în piață sunt câteva sute. Se cântă imnul celor... 253 de secui declarați la recensământ, se flutură așa-zisul steag secuiesc și sunt arborate inscripții în alfabetul runic, încă neomologat de Academie. "Vrem autonomie teritorială”; "Vrem o Românie federală”, strigă doi-trei "soldați” ai organizației paramilitare de extremă dreaptă "HVIM”. "Adio, România”, își flutură mâinile a despărțire susținătorii părintelui Tokes Laszlo. Iată, mi-am zis, un mod "nonconformist” de a sărbători Marea Unire a Transilvaniei cu Țara. Unde, în ce colț de lume sau de Europă, ar mai putea atleticul "călău” de păpuși, Barna, să-și exhibe ura față de istoria țării în care-și câștigă existența, decât în România Mare și tolerantă? Unde s-a mai pomenit ca jandarmii unui stat să-i protejeze aproape matern, pe contestatarii maniaci ai acelui stat, aflați în "exercițiul” urii și negării bezmetice? Doar în arcul celor mai frumoși munți europeni, acolo unde puterea de la București trimite generos de câteva ori mai multe fonduri decât colectează... Oare își dau ei bine seama, acești ațâțători de vorbe, cum ar arăta Harghita și Covasna fără sprijinul financiar de la centru? Și nu de la "Budapest”, unde criza a mușcat serios din felia repartizată propagandei de peste graniță, ci de la "Bukurest”, unde, oricât ar fi bugetul de strâmtorat, banii pentru județele "HarCov” sunt trimiși cu prioritate. Și nu de azi, de ieri, ci de 94 de ani! Pe fundal, realitatea le-a jucat feste "patrioților” cu tichie de... tulipan. Majoritatea maghiarilor din oraș a ocolit centrul, să nu dea ochii cu mitingiștii de partid. Dintre cei care au trecut totuși prin piață, mulți au fost auziți strigând: "Lăsați autonomia, cereți Bucureștiului locuri de muncă”! Un slogan salutat de comunitatea românilor care, prin Forumul Civic local, și-au exprimat solidaritatea cu majoritatea concetățenilor de etnie maghiară care doresc dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă. Împreună cer eliminarea cauzelor care-i alungă pe tineri din locurile natale. Românii și maghiarii solicită Guvernului României să adopte o strategie de dezvoltare potrivită cu tradițiile acestei zone. Numai în acest mod poate fi combătut extremismul politic, iar invocarea fascistoidă a "plaiurilor natale” - ca argument suprem al purificării etnice, al autonomiei secuiești și al federalizării României - poate deveni pagină de arhivă. Astfel, pe site-ul nou creat de acești pescuitori în ape tulburi (www. romaniafederala.ro), denumirea "Republica Federală România” (Románia Szövetségi Köztársaság), preluată la ordin de la Budapesta, își are locul meritat, de conspirație executată disciplinat de PCM, PPMT și UDMR. Dacă România este o "junglă”, vorba lui Kelemen Hunor, oare lozinca adusă de acasă, de excelența sa ambasadorul Ungariei: "Maghiari, nu vă amestecați cu românii!”, ar putea fi urarea Budapestei pentru 1 Decembrie?