Ce bucurie să întâlnești un om ca doamna preoteasă Emilia Șpan! Fiică de preot, soție de preot, mamă a șase copii, trăiește azi la Sibiu, pe strada Xenopol, aproape de Catedrala Mitropolitană, fericită când e înconjurată de cei 13 nepoți. L-a cunoscut și l-a ascultat pe marele înduhovnicit dăruit de Dumnezeu poporului nostru în veacul XX: Părintele Arsenie Boca.
Preotul din vis
M-am născut în Munții Apuseni, în comuna Bucium-Cerbu, în 1938. După absolvirea Școlii Pedagogice din Abrud, în 1956, am ajuns educatoare la o grădiniță din Lupșa, pe valea Arieșului. Acolo l-am cunoscut pe Gheorghe Șpan, care era student la "Teologia” din Sibiu. Abia terminase anul I. Familia lui era din Hădărău, un sat al comunei Lupșa. Ne-am simpatizat, ne-am împrietenit și, după ce Gheorghe a absolvit facultatea, în 1959, ne-am căsătorit, deși un membru de partid, șeful secției de învățământ, mă avertizase că fac o mare greșeală și-mi "profețise” că peste zece ani nu vor mai fi nici preoți, nici biserici. A fost hirotonit de Preasfințitul Teofil Herineanu, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. L-a trimis să slujească la Ciuruleasa și Soharu, două localități de lângă Abrud, fără să fie recunoscut de stat, fără salariu. Am locuit la tatăl meu, care era și el preot, la Bucium-Cerbu. Acolo a venit pe lume și prima noastră fetiță: Mirela. În 1961, soțul meu a fost recunoscut ca preot și oficial și trimis la Scărișoara, în mijlocul Apusenilor. Un sat risipit, cu oameni săraci, dar buni la suflet. Bucuroși că au preot, ne ajutau. Nu cu bani, că n-aveau, ci cu de-ale gurii: lapte, smântână, ouă, grâu... Am stat acolo șapte ani, timp în care s-au născut alți doi copii: Georgeta și Mirel. Țineam pe-atunci legătura cu un ieromonah, Gherman Baciu, călugăr care fusese dat afară de la mânăstirea din Alba-Iulia în 1959, în urma decretului 410. El ne încuraja, ne sfătuia.
La Scărișoara, de la femeile care treceau muntele și mergeau la Mânăstirea Râmeț, am auzit prima oară despre un Părinte Arsenie.
În 1968, Mirela s-a îmbolnăvit și avea nevoie de un tratament la spital. La Cluj, unde am stat cu ea șase săptămâni, doctorii ne-au sfătuit să plecăm de pe Valea Arieșului, unde se exploata uraniu, care putea să-i facă rău. Soțul meu i-a scris Înalt Preasfințitului Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, care l-a sfătuit să ceară imediat transferul la Gura Râului, lângă Sibiu, unde era vacantă o parohie. Așa am ajuns în această localitate din Mărginimea Sibiului, cu oameni înstăriți, unde în 1970 s-a născut al patrulea copil: Ciprian.
Mama Înalt Preasfințitului Nicolae, Letiția Mladin, care era la fel ca mine din părțile Abrudului, de la Roșia Montană, mi-a zis: "Tu trebuie să-l cunoști pe Părintele Arsenie!”... La Catedrala din Sibiu am întâlnit mai multe femei care îl cunoșteau și care mă îndemnau și ele: "Roagă-te, că te ajută Părintele să ajungi la el!”. Voiam să-mi clarific unele nelămuriri. Aveam patru copii și erau contradicții între mine și rudele mele. Mă certau: cum îndrăznesc eu să nasc atâția copii?! Chiar mama îmi spunea: "Voi nu vedeți cât îi de greu?! Voi nu vă puteți descurca acuma, că-s copiii mici! Ce veți face când vor fi mari?!”... Doream din suflet să ajung la Părintele Arsenie. M-am tot rugat. În 1973, pe 8 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfântul Ioan Evanghelistul și pe Sfântul Arsenie cel Mare, soțul meu urma să facă Sfânta Liturghie și n-avea cântăreți la strană, la Gura Râului. Mi-a zis: "Hai, vino tu!”. I-am povestit că noaptea am visat cum am ajuns la Părintele Arsenie Boca și i-am spus toate durerile mele sufletești. El mi-a zis să citesc Sinaxarul, în loc de priceasnă. Am citit și m-a surprins cum era descris Sfântul Arsenie cel Mare, care a trăit acum 1600 de ani: înalt, cu trupul mlădios, dar uscățiv, cu părul alb, cu înfățișare de înger... Așa văzusem în vis un preot despre care eram convinsă că e Părintele Arsenie Boca: înalt, zvelt, îmbrăcat într-o reverendă deschisă la culoare. Avea ochi frumoși, albaștri-verzui. Și din ochi săi ieșeau raze. Așa l-am văzut în vis.
În Orlat, localitate vecină cu Gura Râului, era o călugăriță, maica Macrina, care trebuia să trimită foiță de aur pentru icoane Părintelui Arsenie. Era dintre monahiile scoase abuziv din mânăstiri, în anii '50 ai veacului trecut. Fusese la Mânăstirea Vladimirești. Ea nu putea să meargă la Părintele Arsenie pentru că era urmărită și a trimis-o pe femeia la care locuia. Am aflat și i-am zis: "Mama Oană, întrebați vă rog pe Părintele, nu mă primește și pe mine?”.
S-a dus la Drăgănescu, aproape de București, unde se afla atunci părintele, și i-a spus că preoteasa de la Gura-Râului vrea să-l cunoască:
- Care, mă? - a zis Părintele Arsenie. La Gura Râului sunt doi preoți.
- Soția Părintelui Șpan.
- Spune-i, măi, să vină! Da' să-mi aducă un bilet de la soțu-său, să știe și el unde vine.
O întâlnire binecuvântată
Într-o zi de joi, cum propusese Părintele Arsenie, cu un tren care pleca de la Sibiu la miezul nopții, am pornit spre București. Soțul meu, Gheorghe, m-a însoțit. Toate drumurile ne-au fost deschise. Întâlneam persoane care ne indicau ce tramvai și ce autobuz să luăm, până unde să mergem. Am ajuns dimineața în satul Drăgănescu și am intrat în biserică. Era în șantier, se lucra la pictură. Și dacă am văzut că nu-i nimeni, ne-am pus în genunchi la o icoană a Maicii Domnului, în stânga, și am început să ne rugăm amândoi, fiecare în felul său. Eu am zis în sinea mea: "Doamne, de ce-oi fi venit eu aici, să vadă și Părintele ce netrebnică și păcătoasă sunt!?”. Și plângeam. Dintr-o dată, auzim o voce: "Care-i, măi, acolo, care plânge și nu vrea să vină?...”. Am rămas surprinsă. Vocea s-a auzit din altar. Ne-am ridicat. Soțul meu s-a dus și a schimbat câteva cuvinte cu cel care vorbise și care era urcat pe schelă. Am auzit vocea aceea spunându-i: "Hai, măi, că ești pe cal!”. Adică putem comunica. Apoi, adresându-mi-se: "Hai și tu, să-ți văd fața!”. M-am dus către altar și am dat la o parte perdeaua de la ușa diaconească din stânga. Atunci l-am văzut pe Părintele Arsenie, sus pe schelă, unde picta. Ședea pe un scaun, îmbrăcat cu un halat alb. Era preotul pe care-l văzusem în vis. L-am salutat și Părintele mi-a zis: "Ai față luminoasă!”. Apoi m-am retras.
Între timp a început să vină lume, până când aproape s-a umplut biserica. Părintele Arsenie a coborât de pe schelă. Avea atunci 63 de ani. Era cărunt, cu barba albă, scurtă, înalt, suplu și drept. M-a impresionat ținuta sa. Îmi amintesc că a zis: "Să faceți copii, că altfel femeile fac cancer. Cel puțin trei-patru copii, ca femeia să fie sănătoasă, să nu aibă probleme!”. Eu am gândit: "Apăi eu îs bine, am patru copii”. I-am arătat o fotografie ca să-i demonstrez că am patru copii, o poză în care eram cu soțul, mama mea și copiii. S-a uitat și a zis: "Tu!... Tu să mai naști un copil!”. Am zis: "Dac-o vrea și Dumnezeu...”. I-am spus că am avut o sarcină care s-a întrerupt, fără vreo intervenție dinafară, fără să vreau:
"Tu! Să trăiești viață normală, fie să mori la datorie! Adică: nici abuz, nici refuz”.
Am înțeles că nu e bine să mă feresc a avea copii, ci să am o viață conjugală normală. Și uitându-se la fotografie a adăugat: "Tu! Ai grijă, n-asculta sfaturile soacrei, dar cinstește-o ca pe o mamă! Știi de cine zic?... De maică-ta!”. Pentru că mama se gândea să ne fie mai ușor, să nu avem atâția copii. Am luat aminte la sfatul Părintelui Arsenie. Tot atunci ne-a zis, vorbind natural: "Tatăl meu o plecat în America. Mama n-o mai vrut să se culce cu tata, când era însărcinată cu mine. Și el o plecat. Bine o făcut, că s-o întors și ne-o adus bani”. Adică, în timpul sarcinii, viață curată! Copilul să nu fie deranjat când e în pântece. "Măi, și animalele respectă perioada aceea, dar omul...”.
Ne-a mai povestit că mamei sale îi plăcea mult o icoană pe care o punea pe masă și zicea: "Vai, ce mi-ar plăcea să am un copil care să știe să picteze icoane!”. Așadar, trăirea pe care mama o are în timpul sarcinii e moștenită de copil.
Ca să trăiți!
După un timp, am rămas însărcinată și ne-am dus din nou la Părintele Arsenie. Soțul meu i-a spus că toți cei din familie se opun: "Nu vedeți cât îi de greu! Să mai faceți un copil?!”... S-a supărat Părintele și-a zis cu hotărâre: "Măi, ca să trăiți, măi, ca să trăiți!”.
N-am înțeles atunci ce voia să spună. După mulți ani, o femeie care a fost la Drăgănescu mi-a povestit că Părintele i-a zis: "Mai aveți trei-patru ani”. Încă trei-patru ani în care ea putea naște copii. "Să mai nașteți un copil, că dacă nu...”. Și le făcea semn cu degetul cum le faci copiilor.Asta însemna: că dacă nu, o să moară! Era împreună cu soțul ei, care n-a fost de acord: "Să ne facem de minune!? Noi, acum, la vârsta noastră, să mai facem copii?!”... Nu l-au ascultat. Și exact pe la vârsta de 43-44 de ani, până când ar mai fi putut face copii, soțul ei a murit. Părintele știa dinainte. Ne spunea: "La mine nu trebuie să veniți de multe ori. O dată, și să ascultați!”.
În anul 2001, soțul meu a făcut un infarct. Era ca și condamnat la moarte. Aici, la Sibiu, doctorii îi spuneau fiicei mele, Georgeta, care e medic: "Pregătește familia!”... Și ea era cu chibrituri și lumânare în buzunar. Și am zis: "Nu! Îl ducem la Târgu-Mureș!”. Și s-au deschis toate ușile: elicopterul SMURD - liber, masa pentru intervenția chirurgicală, pregătită. Și mi-am dat seama abia după ce soțul meu și-a revenit că a fost minunea lui Dumnezeu și ajutorul Părintelui Arsenie. Pentru că l-am ascultat. Abia după mai bine de 20 de ani, am înțeles ce a vrut să spună prin cuvintele: "Măi, ca să trăiți, măi, ca să trăiți!”. Născând copii, lăsându-i să vină fără planificări și avorturi, Dumnezeu te ține cât să-i poți crește și să te mântuiești.
Era pe la mijlocul anilor '70, când se petreceau toate astea, și la două luni și jumătate, sarcina aceea s-a întrerupt. Eu n-am știut. Pe la 5 luni, m-am dus la Cluj, la un doctor în vârstă. Mi-a zis că sarcina s-a oprit din evoluție. I-am spus că n-aș vrea să mor, pentru că am patru copii. Mi-a zis: "Doamnă, dacă n-ai murit până acuma, nu mai mori. Într-o zi, elimini ceva”. Așa a fost, am pierdut sarcina aceea. M-am dus la Părintele Arsenie și i-am povestit. Mi-a zis: "Ăsta-i unul la o mie de cazuri, să scapi fără să faci septicemie!”.
Decât să omori, mai bine mori!
După un timp, cercetându-l din nou, Părintele Arsenie mi-a spus: "Decât să omori, mai bine mori!”. Părintele vorbea hotărât. Nu mai lăsa loc de comentarii. Au mai trecut un an jumătate-doi și am rămas iar însărcinată, cu o fetiță care a murit cu trei zile înainte de a se naște. Totuși, am scăpat fără să fac septicemie, fără să fac temperatură. Și iar m-am dus la Părintele, plângând. La Drăgănescu era lume multă și un bărbat a spus: "Părinte, soția mea a rămas de multe ori însărcinată și abia la a noua sarcină a trăit copilul”. Am auzit, dar nu mă gândeam la mine. A venit Părintele și a pus mâna pe mine, zicând: "Auzi, tu!? Mă, dacă faceți ceva - adică avorturi - suferă copiii! Trece păcatul și asupra lor și vor trebui să-l ispășească. Mă, salvați ce se poate salva, ca la incendiu!”.
După un timp, am rămas din nou însărcinată. La noi, la Gura-Râului, a venit un călugăr de pe la București, care avea diabet. L-am invitat la masă. Trebuia să fac mâncare, să ajung și la biserică, și apoi repede să-l servesc. Fiind tot pe fugă, m-am încălzit, a venit o ploaie și vremea s-a răcit. Seara am făcut temperatură. După o săptămână, am ajuns la spital. Am pierdut sarcina iar. M-am dus încă o dată la Drăgănescu. Părintele Arsenie lucra pe schelă și nu vorbea cu nimeni. Părintele Savian Bunescu citea un paraclis. Eu, stând acolo în biserică, plângeam în surdină și mă rugam: "Părinte Arsenie, ajută-mă! Dacă poți, ajută-mă, că nu mai pot!”. Mă rugam ca unui sfânt. Și plângeam. Și s-a oprit Părintele din lucru și s-a uitat la mine. Când s-a dat jos, soțul meu s-a dus la el și au schimbat două-trei cuvinte. Era cu noi și fiica noastră cea mare. "Hai să-i sărutăm mâna!” - i-am zis. Ne-am dus repede și i-am sărutat mâna. Mi-a zis: "Tu! Tu să nu ții posturile după călindar”. Să nu țin posturile după calendar, pentru că eram mai slăbuță. Probabil știa că urmează o nouă sarcină și mă sfătuia să mănânc mai bine. S-a urcat din nou pe schelă și înainte să plecăm, ne-a făcut un semn cu mâna: "Înainte, înainte!”. Asta însemna: Mergi drept, cum ți-am zis. Cu Dumnezeu, înainte!
Am venit acasă. Eram în Postul Paștilor și mi-am zis: "Și dacă mor, eu țin post”. A trecut Postul cel mare și după un timp aud o voce, pe 8 mai: "Ești însărcinată!”. După câteva zile s-a confirmat. Și a venit cineva care ne-a spus un cuvânt de la Părintele: "Acolo-i pus să se nască!”. Și, într-adevăr, această sarcină, a noua, am dus-o la bun sfârșit și s-a născut, în 1979, Emilia, al cincilea copil. E cea mai înaltă și mai voinică dintre toți copiii. Pe urmă, în 1981, a venit pe lume Maria.
Cunoscătorul gândurilor
Mergeam cu trenul și ziceam în sinea mea: "Acum am ce să-i spun Părintelui, că am șase copii!”. Până la 43 de ani, am tot născut. Când am ajuns la biserica din Drăgănescu, Părintele ne-a spus pilda cu Vameșul și fariseul. Și mi-am dat seama: eu îs fariseul. Că mă duceam cu laudă. Știa ce gândim. Atunci mi-a zis doar două vorbe despre fetele cele mari, uitându-se la o fotografie: "Astea-s de mărit!”. Adică de măritat.
Am venit acasă și am plâns: "Părinte! Dacă mă auzi, Părinte, trimite-mi și mie un cuvânt, să știu că-i pentru mine”. A fost soțu-meu la Sibiu, la Catedrală, s-a închinat acolo și o doamnă aștepta să dea cuiva în dar Cărarea Împărăției, lucrarea Părintelui Arsenie, în manuscris. Și i-a dat-o lui. Când mi-a adus-o acasă, atât de mult m-am bucurat! Când am citit că Dumnezeu iubește pe păcătos mai tare decât sfântul pe Dumnezeu, nu mă puteam opri din plâns!... Citeam pe nerăsuflate. Citeam și reciteam! Pe urmă, am primit un alt manuscris, cu predici. La Gura Râului, în fiecare duminică, Gheorghe le spunea credincioșilor ceva din Cărarea Împărăției. Scrieri extraordinare!
La Drăgănescu, am fost de față când un bărbat dintr-o familie care-l cunoștea pe Părintele din tinerețe a pomenit de Izvorul Părintelui Arsenie de la Sâmbăta, despre care lumea spunea că are apă cu proprietăți tămăduitoare: "Părinte, mă durea stomacul și am băut apă de la izvor și mi-a trecut. Sora mea a băut și ea și i-a făcut bine. Fratele meu o băut, da' nu s-o vindecat”. "Măi, ăla nu mă iubește”, a zis Părintele Arsenie.
Am avut și eu niște dureri la rinichi și când am fost la Drăgănescu, am băut apă dintr-o găleată care era în biserică. Poate era apă sfințită, și mai târziu mi-am dat seama că de atunci am scăpat de dureri. Altădată, a zis unui bărbat care era foarte bolnav: "Tu să te pregătești să predai”. Adică să-și încheie socotelile cu viața asta pământească. Maica Macrina a povestit că unei călugărițe i-a zis tot așa, metaforic: "Toamna florile se ofilesc și mor. Auzi, tu?!”. I-a dat să înțeleagă că nu mai are mult de trăit. Și, într-adevăr, în toamna acelui an, a murit acea maică.
Am fost de față când, în curtea parohială de la Drăgănescu, au venit doi tineri, soră și frate, care l-au întrebat:
- Părinte, avem în jur de 30 de ani. Ce să facem? Să ne căsătorim sau nu?
- Cine poate să nu se mai căsătorească. Timpul s-a scurtat.
Apoi, privind către el, îl întreabă:
- Da' tu câți copii ai?
- Părinte, eu nu-s căsătorit.
- Eu nu te-am întrebat dacă ești căsătorit sau nu. Câți copii ai în sat?
- Doi.
- Da' tu le porți grijă?... Mă, să ai grijă de ei, să aibă ce mânca și ce îmbrăca!
În fața Părintelui Arsenie nu te puteai ascunde, că citea în tine ca-ntr-o carte. Ne-a zis odată, la plecarea de la Drăgănescu: "Mă, lăsați-vă, mă, în grija lui Dumnezeu!”.
Lucrarea dumnezeiască
Am fost odată la Părintele Arsenie, doar ca să-l vedem. Era destul dacă-l vedeam și eram liniștiți un an. Așa o putere ne dădea! Știind că nu-i ușor să crești șase copii, ne-a zis: "Lasă, copiii își câștigă ei!”. Adică își câștigă ei cele necesare traiului. Și așa a fost. Noi n-am avut nici casă, nici mașină, n-am avut nimic, dar din momentul în care am rămas însărcinată cu Emilia, ne-au venit și din Piatra-Neamț cunoștințe de-ale Părintelui și ne ajutau. Oameni care știau de Părintele Arsenie din anii '50, de la Mânăstirea Vladimirești. Veneau s-o vadă pe Maica Macrina și ne aduceau metri de material pentru cearșafuri, pentru scutece, pentru haine. Fiecărui copil, când a intrat la facultate, i-au trimis o sumă de bani. Ce oameni cumsecade! Doamna Griza încă trăiește.
Cu adevărat, am văzut ajutorul lui Dumnezeu! Toți copiii au avut bursă, au terminat cu bine studiile universitare, și-au completat studiile în străinătate, unii au și doctorat. Mirel a ajuns în locul tatălui său, preot la biserica din cartierul Ștrand din Sibiu. Ciprian, băiatul nostru mai mic, a fost și el cu noi, la Părintele Arsenie. În primii ani după 1989, când era student la Teologie, mă tot rugam: "Părinte, ai grijă și de copilul acesta, că-i la «Teologie»! Așa cum te-a trimis pe tine la Athos, fă ceva și ai milă de el!”. Și așa a aranjat Dumnezeu lucrurile, încât a fost trimis la Institutul de Teologie Ortodoxă "Saint Serge” din Paris. L-a cunoscut și pe Părintele Rafail Noica și a fost tuns în monahism cu numele Siluan, căci are mare evlavie la Sfântul Siluan Athonitul. Astăzi Ciprian, fiul nostru, este Preasfințitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia.
Parohia Părintelui Arsenie
Pe Părintele Arsenie l-am văzut ultima oară în 1988, la Drăgănescu, în curtea casei Părintelui Bunescu. Atunci i-a făcut cineva o fotografie. Am aflat apoi că Părintele s-a retras la Sinaia.
Dacă am face o socoteală, oare cine a mai avut atâția fii duhovnicești, cum a avut Părintele Arsenie? Ierarhi, stareți și starețe de mânăstiri, atâția preoți, monahi și monahii și o mulțime de credincioși, sunt toți sub înrâurirea sa. Apăi, parohie ca Părintele Arsenie n-a avut nimeni: toată țara!