Câțiva tineri instrumentiști români au avut inițiativa extraordinar de îndrăzneață de a o lua la picior prin țară, pentru a "democratiza” accesul muzicii simfonice în zone unde ea nu a pătruns niciodată. Iar magia a funcționat
Atmosferă intimă, trei sfeșnice, fiecare cu câte cinci lumânări, așezate pe scenă, acolo unde, alături de cei trei tineri instrumentiști, se află și 200 de spectatori, așezați cuminți pe scaune. Sala Radio este arhiplină, se stă și în picioare. O vioară, o violă și un violoncel. Se cântă "Variațiunile Goldberg”, mai bine de o oră, fără aplauze, fără pauze, apoi, la final, publicul îi aclamă pe Corinne Chapelle, Răzvan Popovici, invitații lui Răzvan Suma, care pe 7 noiembrie încheie astfel la București turneul național "Vă place Bach?”. Cu fix o săptămână înainte, tot la Sala Radio, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail încheiau un turneu inedit, "Vioara lui Enescu la sate”... O toamnă efervescentă pentru acești instrumentiști tineri, dar foarte experimentați, care își arată strălucirea în turnee naționale, ce au parte de mare succes de public. Muzica simfonică se deschide dialogului public...
În Clujul natal
În luna martie, clujeanul Răzvan Suma a strâns peste 5000 de spectatori în cele opt orașe prin care a concertat, în prima parte a turneului "Vă place Bach?”. Curajos, el a pornit în primul său turneu solo cu o mare provocare: să devină primul român ce interpretează, într-un singur concert, integrala suitelor pentru violoncel solo scrise de Johann Sebastian Bach. După reușita primei părți a turneului, Răzvan a lansat un dublu CD cu aceste suite, a devenit pentru a doua oară tată, apoi a pornit din nou la drum, în octombrie. Cea de-a doua parte a turneului avea să îl aducă, în sfârșit, în orașul din care a pornit spre marea performanță.
- Înainte de a porni în acest turneu ai declarat că este un vis al tău din adolescență. Cum îți închipuiai atunci că se va derula? Realitatea a depășit așteptările?
- Este adevărat. A fost un vis de-al meu, poate cel mai îndepărtat sau pe care-l vedeam uneori intangibil. Acum mă uit în spate și îmi dau seama că performanța este mare, nu numai pentru că am cântat toate suitele de Bach într-un concert, ci le-am cântat de 20 de ori. Practic, acel zid, pe care-l vedeam înainte de netrecut, l-am escaladat de mult mai multe ori decât îmi propusesem la început. Da, din punctul meu de vedere, realitatea mi-a depășit așteptările.
- Ai simțit diferit răspunsul publicului de la o zonă la alta a țării?
- Deja cunosc foarte bine sălile din țară, mai ales că unele dintre ele sunt săli ale filarmonicilor locale. Publicul are un comportament original peste tot. Te lovești de liniștea asurzitoare a publicului din Iași, treci la entuziasmul Clujului, la sobrietatea publicului sibian, la căldura timișorenilor, dar peste tot te simți respectat și îndrăgit. Asta este foarte important pentru un artist.
- Cum faci să te mobilizezi mereu?
- După ediția "Vă place Bach?” din martie, am luat o vacanță benefică. Nu e vorba doar de a studia muzica și a te urca pe scenă, ci de pregătirea fizică a mâinilor. Mulți compară violoncelul cu vioara, dar tensiunea pe care degetele violoncelistului apasă pe coarde este de cel puțin două-trei ori mai mare. Din cauza aceasta, am un respect extrem de mare pentru contrabasiști. Ei nu numai că apasă cu degetele enorm, ci și cară "dulapurile” după ei o viață întreagă. De când am copii, totul s-a schimbat pentru mine. Înainte ieșeam din turnee extrem de obosit, îmi luam o pauză și reveneam. Acum, când sunt acasă, chiar dacă am timp să dorm, nu o fac, pentru a sta cât mai mult în familie, cu copiii. Trăiesc, din punctul acesta de vedere, clipe magice, pe care nu vreau să le pierd, iar apoi să le regret.
- Să refacem etapele turneului. Cum a fost la Cluj?
- Scenariul a fost cam așa: pentru vreo 15 ani, filarmonica din Cluj a fost mutată la Casa de Cultură a orașului, din motive greu de crezut, și mai ales de explicat în acest interviu. În această toamnă, instituția a revenit la locul său, în sala Casei Universitarilor, unde practic mi-am petrecut aproape fiecare vineri din viață, până la vârsta de 18 ani, când am plecat la București. Revenirea mea în această sală a fost extrem de încărcată de emoție. Când am intrat pe scenă, locul în care am debutat pentru prima dată cu orchestra, m-au năpădit toate frisoanele. Mă uitam în stânga mea și vedeam locul în care tatăl meu a cântat în orchestră la contrabas până a murit, în anul 1995, mă uitam în dreapta, vedeam locul gol în care ar fi trebuit să fie alți colegi de-ai săi, dispăruți și ei. Sala era plină și asta m-a făcut să transpir și mai tare, pentru că fiecare revenire la Cluj este dificilă, dar aceasta a depășit orice încărcătură. Nu-mi aduc aminte foarte bine de concert, dar cu siguranță aceasta a fost ridicarea la fileu pentru concertul de peste două zile de la Timișoara, care a rămas cel mai bun dintre toate ale turneului.
- Ai prins o toamnă frumoasă, în care ai călătorit prin țară. Care sunt amintirile plăcute cu care te-ai întors din călătorii, dincolo de sala de concert?
- În acest an am avut noroc de timp frumos, fără zăpezi căzute din senin, polei sau alte neplăceri. O ieșire din decorul turneului a avut loc la Sarmizegetusa, unde pur și simplu am oprit mașina, am intrat să vizităm și am avut parte de o revedere a locului întâlnit în urmă cu cel puțin 30 de ani. Amintiri foarte plăcute am păstrat cam din fiecare oraș din turneu, pentru că peste tot am prieteni foarte apropiați pe care-i văd mult prea rar.
Vioara lui Enescu
Grădinița din satul Dumeni, comuna George Enescu. Acesta este locul în care, pe 22 octombrie, a debutat turneul "Vioara lui Enescu la sate”, turneu care a oferit, după ultimul concert, de la școala din Dor Mărunt, o reprezentație de gală în București, la Sala Radio. Inițiativa acestui turneu merită toate aplauzele: doi instrumentiști de vârf, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail, au pornit la drum având alături nu numai vioara Guarnieri del Gesu, pe care a cântat George Enescu, ci și spiritul său. Se știe că marele artist cânta cu mare drag în sate, școli, spitale unor oameni simpli, ce nu mai asistaseră vreodată la un concert de muzică clasică. L-am rugat pe pianistul Horia Mihail să ne povestească despre recentele sale experiențe muzicale. "Am rumegat un timp destul de îndelungat ideea de a călători în zone rurale, în care muzica clasică nu a răsunat poate niciodată. Enescu a cântat deseori în spitale, pe front, în mici orășele, plimbându-se de multe ori incognito alături de vioara sa în locuri în care oamenii aveau nevoie de frumos și de bine. Odată avut acceptul marelui violonist Gabriel Croitoru, Radio România Cultural, în cooperare cu Asociația Culturală Accendo, a demarat organizarea acestui proiect inedit. Toți cei implicați în proiect au fost extrem de curioși de rezultatul campaniei noastre culturale. În final, am fost surprinși în cel mai pozitiv mod cu putință de numărul mare de spectatori ce au venit la concerte, de entuziasmul și curiozitatea lor. Încă de la primele concerte, am hotărât împreună cu Gabriel Croitoru să continuăm această idee și în viitor, deoarece suntem convinși acum că este nevoie de cultură, de muzică clasică, și în comunele din România, nu numai în marile orașe. Am simțit că măcar o parte dintre cei ce ne-au ascultat au fost «atinși» de frumusețea muzicii pe care am cântat-o. «Flautul de aur», ce a început imediat după terminarea precedentului turneu, a însemnat bucuria de a cânta cu un flautist excepțional, Ion Bogdan Ștefănescu, alături de care am propus un program superb de sonate, de la Bach până în zilele noastre. Am reușit astfel să nu resimt oboseala pricinuită de cele 31 de concerte și cei 7500 km parcurși în doar două luni. Acum urmează o perioadă mai lejeră, de relaxare, combinată cu acumulare de repertoriu nou, în vederea demarării unor noi ediții ale deja cunoscutelor proiecte Pianul Călător, Duelul Viorilor, Flautul de aur, ce vor avea loc în 2013, precum și concerte în București, Brașov, Cluj Napoca și Iași.”
Foto: MIHAI STETCU (3), VIRGIL OPRINA (3)