A demonstrat că nu e nevoie decât de ambiție și profesionalism, pentru a scoate capul în Europa și pentru a gândi proiecte de viziune și prestigiu pentru viitor, având ca țintă ceea ce multora le-ar putea părea "ani-lumină” - 2015 sau 2020. Ei bine, la finele lui noiembrie, Clujul a primit titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru anul 2015, după ce proiectul "SHARE” ("A împărtăși”, n.a), cu care a concurat, a fost ales câștigător, în fața proiectelor depuse de finalistele Vilnius (Lituania), Ivanovo (Rusia) și Varna (Bulgaria). Clujul intră astfel într-o companie selectă, deschisă de Rotterdam, în 2009, căruia i s-au alăturat apoi Torino (2010), Antwerp (2011), Braga (2012), Maribor (2013) și Salonic (2014), în cadrul celui mai prestigios și complex proiect european dedicat tineretului și preocupărilor sale. Un proiect cum nu se poate mai potrivit pentru un oraș care se confundă cu energia pe care i-o dau cei peste 100.000 de studenți care îi trec pragul în fiecare toamnă!
Nu puțini au fost cei care au cântat prohodul Clujului, după plecarea precipitată de la guvernare a lui Emil Boc. După ce s-a încăpățânat să-l realeagă primar, în ciuda avertismentelor voalate de la București privind izolarea, Clujul probează acum, prin victoria în cursa pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015, că își știe purta și singur de grijă, că are propriile-i priorități, de care se ține cu strășnicie. Clujul arată, întâi de toate, că a învățat lecția perioadei gri, legată de numele lui Gheorghe Funar: candidatura Clujului a fost pregătită de Farkas Andras, un maghiar, expert local și regional de dezvoltare în cadrul Grupului Pont, și de Florin Moroșanu, un român, directorul executiv al Asociației "Cluj-Napoca 2020”. Dar arată că a învățat și din demonstrația de pragmatism a Sibiului lui Klaus Johannis: candidatura pentru 2015 nu se vrea a fi, de altfel, decât o pregătire și un atu în plus, pentru marele vis comun al clujenilor - obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2020!
"Am demonstrat că ne putem uni în jurul unor idealuri și că ne putem bate pentru ele cu acel curaj sincer și nebunesc specific tinerilor. Generația noastră are o șansă. Ici și colo apar raze de speranță: proiecte îndrăznețe, competiții câștigate, indivizi deosebiți, inovativi și vizionari. Asta e România pe care mi-o doresc”, a fost primul mesaj al lui Florin Moroșanu, în noaptea în care Clujul a câștigat nominalizarea pentru 2015. Finanțarea activităților legate de Cluj, Capitală a Tineretului, se ridică la peste 5,5 milioane euro. Dar, mai importante decât banii, experiența și notorietarea pe care Clujul le va câștiga sunt - văzute prin prisma finalului de an 2012 - optimismul și ambiția de a visa la 2015 și la 2020. Pentru unii, lumea se va fi terminând în 2012, însă Clujul abia așteaptă să fie Capitală Culturală Europeană, în 2020!