Vigoarea justiției într-un stat problemă

Rodica Culcer
- În plină debandadă politică, hărțuită și amenințată permanent în chiar existența ei, justiția din România dă, totuși, semne incredibile de rezistență. Dovada: decizia Curții de Apel București, prin care 8 dintre cei mai importanți oa­meni din fotbalul românesc au primit 40 de ani de pușcărie pentru înșelăciuni. Se poate, deci! După Năstase și Vântu, urmează Becali, Copos & Co. Unde au dispărut ițele, tele­fonul, presiunea politică?


- Tocmai pentru că dă semne de rectitudine, justiția este hăr­țuită și amenințată. Armata de politicieni cu dosare penale, condusă de "varanul” Dan Voiculescu, nu are nici un interes în consolidarea statului de drept, ci, dimpotrivă, în demontarea lui. Tocmai de aceea asistăm la o bătălie politică feroce, pentru anularea independenței justiției, bătălie care a început cu isteria suspendării președintelui și va continua cel puțin până la alegerile din 9 decembrie.
La urma urmei, lupta pentru o justiție corectă și inde­pen­dentă nu a fost câștigată decât parțial: înainte de a fi condam­nați de Curtea de Apel București, cei opt magnați implicați în scandalul transferurilor din fotbal fuseseră achitați de prima instanță și nimeni nu știe ce se va întâmpla la recurs. Între timp, presiunile politice se intensifică, e drept, nu la telefon, care poate fi ascultat, sau în spatele ușilor închise, unde poate exista un dispozitiv de interceptare ambientală, ci direct în spațiul public, unde judecătorii de la ÎCCJ sau de la Curtea Constituțională, procurorii DNA și DIICOT sau inspectorii ANI sunt insultați grosolan și amenințați fără jenă de politi­cie­nii USL și slugile lor. Nu avem dreptul să uităm tentativele de compromitere și amenințările proferate la adresa judecă­to­rilor Augustin Zegrean, Iulia Motoc și Aspazia Cojocaru de la CCR, în plină campanie dusă de USL, în vederea falsificării rezultatelor referendumului din 29 iulie. Recent, membri ai guvernului USL nu s-au sfiit să-i insulte public pe inspectorii ANI, iar senatorii USL au sfidat prin vot decizia ÎCCJ, privind incompatibilitatea lui Mircea Diaconu.
Obținute greu, după ani de reforme și promovări de ma­gis­trați tineri și integri, succesele justiției independente pot deveni istorie imediat după alegeri, dacă USL obține mai mult de 50% din mandatele parlamentare și va forma guvernul singură. Alianța condusă de tandemul Ponta-Antonescu are deja planuri bine puse la punct privind subordonarea procurorilor față de executiv și trecerea CSM în subordinea Parlamentului, adică sub control politic nemijlocit. Ministrul Justiției, Mona Pivni­ceru se pregătește să-i înlocuiască pe Codruța Kovesi și Daniel Morar, cu procurori ușor de controlat politic. Tot doamna Piv­niceru admite că raportul CE privind justiția și combaterea corupției - celebrul raport MCV - va fi negativ (deci adio Schen­gen!) - dar pune neajunsurile pe seama "duhurilor rele din vară”, preferând să ignore faptul că Parlamentul blochează anchetele procurorilor la adresa unor aleși dubioși. Căci de oameni ca Laszlo Borbely sau Victor Paul Dobre, justiția încă nu se poate atinge, oricât ar vrea. În concluzie, cu cât sunt mai remarcabile succesele justiției independente, cu atât mai înver­șunați vor fi dușmanii statului de drept, aflați astăzi la putere, în acțiunea lor menită să asigure subordonarea politică a ma­gistraților și revenirea la status quo ante, din epoca Iliescu-Stă­noiu.

- "Voi numi un premier care să servească interesul na­­țional”, a afirmat președintele României, în prima sa in­ter­venție publică pe teme politice. Și USL-ul vorbește despre "interesul național”. De partea cui se află adevărul?

- Să privim la fapte, nu la vorbe. Ce înseamnă de fapt inte­re­sul național? Dacă vom considera că este în interesul Ro­mâniei să fie respectată în UE și NATO, atunci va fi greu să ne investim speranțele în cei care, prin afirmațiile și acțiunile lor, au compromis relațiile noastre cu aceste două organizații și ne-au transformat într-un stat-problemă. După interimatul asi­gurat de Crin Antonescu în vară, cum să credem că am fi priviți cu respect la Bruxelles, Berlin, Londra, Paris sau Washington, dacă liderul PNL ar fi cu adevărat șef al statului? La drept vorbind, nici Victor Ponta nu se bucură de prea mult respect după duplicitatea de care a dat dovadă în relația cu Comisia Europeană. Dacă ne vom gândi la interesul național prin pris­ma bunăstării economice a cetățenilor României, ne va fi greu să privim cu încredere spre guvernul care ne-a adus devalo­rizare, inflație și blocaje și care vrea să ne mențină dependenți de gazele tot mai scumpe livrate de Gazprom. Iar mascarada din jurul privatizării Oltchim și a insolvenței Hidroelectrica ar trebui chiar să ne îngrozească. Aici însă, din păcate, nici gu­vernele PDL nu sunt modele de urmat. Ele au echilibrat într-adevăr bugetul, dar prin reduceri contabile, nu printr-o nece­sară reformă în administrație și în companiile de stat.
Pe de altă parte, ar fi greu să nu includem educația și cerce­tarea în conceptul de interes național. Iar aici, ultimele luni ne-au adus bulversări majore, menite să acopere rușinea pla­gia­­tului prim-ministerial și ministerial, cu consecințe de­zas­truoase pentru credibilitatea cercetării și universităților din România. În sfârșit, submediocritatea are toate șansele să fie răsplătită cu propriul bacalaureat, "profesional”, pentru a pune capăt ori­­cărei încercări de a ridica standardele învățământului pre­uni­­versitar. Iar dacă am trece de la educație la cultură, ne-am putea întreba cât de utilă i-a fost României destructurarea ICR și înlocuirea lui Horia Roman Patapievici cu Andrei Mar­ga, ca­re colecționează scrisori de protest pe ambele maluri ale At­lanticului.
În sfârșit, pentru a pune degetul pe rană, ar mai trebui să ne întrebăm dacă este sau nu în interesul național, ca țara să fie condusă de oameni competenți și integri. Toți vor spune că este - și atunci, USL trebuie să explice cum poate deveni un pla­giator dovedit un premier "în interesul național” sau un chiulangiu cu acte, bărbat de stat.
În funcție de definiția pe care o dăm interesului național, nu este deci prea greu să vedem cine îl sabotează. Mai greu va fi să se găsească un premier care să nu confunde interesele pro­priu­lui partid cu interesele țării. Aceasta este de fapt și pro­blema președintelui Băsescu.