"Greaua moștenire” e scuza universal valabilă și, la pachet cu ea, un bilet în alb pentru rezultatele proaste ce vor să vină. Plini de idei bune și de soluții miraculoase, cât timp sunt în opoziție, pe tușă sau în postură de mari analiști pe la televiziuni, specialiștii de tot felul descoperă brusc, când ajung pe poziții executive, ba că bugetul e gol, ba că banii au fost cheltuiți aiurea, ba că deciziile strategice nu au fost cele oportune, ba că subordonații nu au fost bine pregătiți.
Pentru tot ce nu merge azi, de vină sunt cei de dinaintea noastră! Numai că, atunci când cei de dinaintea ta se numesc, de pildă, Laura Codruța Kovesi (Parchetul General) sau Daniel Morar (Departamentul Național Anticorupție) s-ar putea să ai o problemă invocând greaua moștenire. Sau, dimpotrivă, să ai, realmente, o grea moștenire, depinde cum vezi lucrurile! Căci cuplul care a condus în ultimii ani justiția din România și care a ajuns, simultan, la sfârșit de mandat, la finele acestui an, lasă în urmă cazuri sonore, nume "intangibile” ajunse în spatele gratiilor - un fost premier, Adrian Năstase, și un mare magnat al României postrevoluționare, Sorin Ovidiu Vântu -, alte personaje publice trecute prin proceduri de reținere sau arest preventiv - Dinu Patriciu, George Becali sau Dan Diaconescu - și a băgat în sperieți alți câțiva băieți deștepți, ca Dan Voiculescu și George Copos, care așteaptă cu înfrigurare noi termene de judecată, în dosare pe care le credeau demult închise. Iar pentru ca demonstrația de forță să fie completă, ultimele lor zile la conducerea instituțiilor, respectiv actuala perioadă de interimat, până la validarea soluțiilor de înlocuire a lor propuse de ministrul Justiției, Mona Pivniceru, se suprapun peste alte câteva dosare și soluții spectaculoase. Este vorba, în primul rând, de "Dosarul finanțiștilor”, deschis la sesizarea Băncii Naționale, în care zeci de bancheri de renume și funcționari publici de rang înalt, cu funcții în aparate de control financiar, sunt acuzați de acordarea ilegală a unor credite în valoare de peste 22 de milioane de euro. Apoi, "Dosarul nașilor” din CFR, cu șpăgi colosale, de zeci de mii de euro pe zi, "Dosarul evaziunii”, în care e implicat și fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, și "Dosarul fraudelor electorale”, cu secretarul general al PSD printre învinuiți... Capac peste toate, opt "grei” din mediul de afaceri asociat fotbalului românesc au primit recent pedepse drastice din partea Curții de Apel București în "Dosarul transferurilor de jucători”. Ioan Becali (8 ani de închisoare cu executare), Victor Becali (7 ani, exe.), Cristi Borcea (7 ani, exe.), George Copos (5 ani, exe.), MM Stoica (4 ani, exe.), Gigi Nețoiu (3 ani cu suspendare), Jean Pădureanu (3 ani, susp.) și Gică Popescu (3 ani, susp.) așteaptă acum sentința Înaltei Curți, ultima instanță în acest caz. Asta da, grea moștenire!