Când somnul rațiunii naște monștri

Rodica Culcer
- De câte ori se apropie alegerile parlamentare, partidele de stânga din România își descoperă, brusc, apetența monarhică, deși aclamatorii de astăzi sunt contestatarii roșii de ieri. Ciudat este că și Casa Regală se lasă cu plăcere curtată, deși e clar că avem de-a face cu o manevră electorală. Cum interpretați acest derapaj?

- Este un exercițiu simplu, de logică politică, să-ți dai seama că schimbarea de macaz a PSD în privința Casei Regale a fost rezultatul unui pact care excludea revenirea la monarhie și aservea familia regală intereselor de pro­pagandă și imagine ale PSD și PNL. Ar fi acceptat, oare, Ion Iliescu să-l invite pe Rege la Cotroceni, în 2001, dacă nu ar fi știut că acesta a renunțat la orice proiect monarhic? Iar dacă PNL și PC ­- căci și Dan Voiculescu susține acum Casa Regală - ar fi dorit să sprijine cu adevărat monarhia, l-ar fi susținut pe Radu Duda în campania sa prezidențială din 2009. Nu au făcut-o, pentru că îl susțineau direct pe Crin Antonescu și indirect pe Mircea Geoană. A făcut-o, din păcate, Regele, abdicând de la principiul neimplicării Casei Regale în lupta politică. Este mai greu de înțeles cum de a acceptat Regele Mihai un asemenea târg cu cei care l-au prigonit, cu suc­cesorii regimului comunist și, mai ales, cu cei care încalcă toate principiile democrației libe­ra­le și statului de drept. Cum poate Regele Mihai, care vor­bește atât de frumos despre moralitate, să lustruiască bla­zonul unor politicieni care nu dau doi bani pe mo­ra­litate? Nu vom ști poate niciodată adevărul Regelui, decât dacă ar exista un jurnal secret al său, care nu va fi distrus de familia supravie­țuitoare. Până atunci, ne rămân doar spe­culațiile, bazate pe acțiunile și inițiativele Casei Re­gale. Probabil că una din cauzele acestui derapaj regal este de natură biologică. Regele are 91 de ani și de câțiva ani vorbește foarte rar în public. În numele Casei Regale vorbește în schimb cel mai puțin regal din membrii săi, Radu Duda, a cărui înnobilare i-a creat destule probleme Regelui, în relația cu Casa de Ho­henzollern. Nu cred că greșim presupunând că deciziile Casei Regale nu mai sunt luate de Rege, ci de acest actor grăbit, care s-a înțeles atât de bine cu Adrian Năstase.
Suspectez că altă cauză a evoluției Casei Regale în ulti­mii ani este de natură materială. După decenii de trai mo­dest, aproape în sărăcie, la mila rudelor din familiile regale euro­pene, probabil că familia Regelui s-a bucurat să pri­mească înapoi o parte din averea confiscată de comuniști. De altfel, observăm că aceeași familie își valorifică foarte bine aura nobiliară, în plan comercial: rețetele Regelui, mu­zica Regelui, mașinile Regelui, sunt toate inițiative me­nite să sporească bugetul urmașilor săi, nicidecum proiecte politice menite să scoată națiunea din marasmul în care se afundă, în timp ce prinții și principesele se plimbă cu tre­nul regal, atent supravegheat de camerele de luat vederi. Sic transit gloria...

- Aniversarea Zilei Armatei a pus cetățeanul român în fața unei noi abjecții politice: eliminarea președintelui țării, de pe lista invitaților la manifestările de la Carei, deși, prin lege, el este Comandantul Suprem al Armatei. Oare de câte ilegalități și gesturi imunde este nevoie, pen­tru ca românii să înțeleagă ce viitor li se pregătește?

- Românii sunt, din păcate, atât de puternic con­ta­mi­nați de ură, încât au renunțat deocamdată la capa­ci­tatea lor de în­țelegere. Mecanismele de propagandă ale USL, co­or­do­nate magistral de Dan Voiculescu, i-au înrobit în­tr-atât, în­cât au ajuns să creadă că tot răul se trage de la Traian Bă­sescu și, deci, orice gest abject menit să-l umi­leas­că pe șeful statului, este justificat și binevenit, deși via­ța lor este tot mai grea sub guvernarea incoerentă și in­com­petentă a USL. De fapt, tocmai pentru că somnul ra­țiu­­nii naște monștri, ne-am trezit guvernați de USL, în ur­ma unei lo­vituri politice, și am trecut razant, în vară, pe lân­gă pers­pec­tiva instaurării unui regim autoritar de tip ili­es­cian-voicu­lescian. Pericolul nu a trecut. Traian Bă­ses­cu și PDL au pierdut, din vina lor, războiul de imagine și comu­nicare și aproape că nici nu mai știu să le vorbească oa­menilor, iar alți "vectori de imagine” - ca să folosim lim­ba­jul consul­tan­ților politici - nu au apărut. Nici Mihai Răz­van Ungu­reanu, lipsit de substanță și de forță, nici Dan Dia­conescu, de-a dreptul periculos prin ceea ce reprezintă și aduce cu sine, nu pot salva democrația și statul de drept. Cât despre Va­sile Blaga, suspectăm că nici nu-și propune un ase­me­nea scop, ci doar supraviețuirea în cadrul unei mari coaliții a diferitelor grupuri de interese din actuala clasă politică. De altfel, de câteva săptămâni, presa îl acu­ză de în­țe­legeri politice oculte cu puterea. Cum mass-me­dia sunt do­minate de USL, iar CNA a devenit, în urma vo­tului din 30 octombrie, o feudă a PSD și PNL, ope­rațiunea de spă­lare a creierelor națiunii va continua, atingând pro­porțiile de la începutul anilor 1990, când un asalt mediatic similar a asigurat victoria lui Ion Iliescu și a FDSN/PDSR. Nu întâmplător, la fel ca în anii 1990, An­tenele voicu­les­ciene, Realitatea TV a lui SOV și România TV a lui Se­bas­tian Ghi­ță au pus tunurile pe personalitățile societății ci­vile, de la Horia Roman Patapievici, la Mircea Cărtărescu și An­drei Pleșu, a căror imagine este terfelită în studiourile televiziunilor mai sus amintite, în care dez­baterea publică s-a metamorfozat, nu doar într-o imensă mahala, ci mai ales în ședințe de înfierare de tip stalinist. Insist asupra as­pectului propagandistic, pentru că mi se pare elementul esențial care explică de ce nu putem aștepta o revoltă a bu­nului simț, din partea unei mase prostite cu televizorul. Salvarea poate veni însă din altă parte, și anume, de la extrem de proasta guver­nare a USL, care are ca efect di­rect înrăutățirea nive­lu­lui de trai al românilor. Când oa­me­nii vor asocia USL cu mizeria, abia de atunci înco­lo vor re­uși, poate, să înțeleagă adevărata față a actualului regim și pe­­ricolul izolării de lumea civilizată. Să nădăj­du­im, în ciu­da asaltului mediatic voiculescian, că această re­ve­­lație se va petrece, totuși, înainte de alegerile din 9 de­cem­brie, căci după această dată, ar putea fi mult prea târziu.