O știre de pagina întâi

Ciprian Rus
Înveți asta la prima lecție de jurnalism sau prima oară când intri într-o redacție profesionistă: știre nu e când un om e mușcat de un câine, ci când un om mușcă un câi­ne.

Definiția e veche de tot, de pe vremea când presa nu devenise sinonim al senzaționalismului, și ne vine dintr-un loc în care, spre deosebire de România, un om mușcat de câine e, oricum, un fapt rarisim. Dar nu despre presă e vorba aici, ci despre cum rea­litatea bate teoria, iar ceea ce în Occidentul care a dat definiția știrii e un lucru cât se poate de normal sau de banal, capătă proporții de excepționalitate la noi. Exem­plu? Știrea zilei de marți, 23 octombrie 2012, care ne informa despre darea în folo­sință a Autostrăzii Timișoara - Lugoj Lot 1, prima lu­crare de infrastructură de acest fel din România, care a fost terminată îna­inte de termen. În caz că nu sunteți deja la curent cu știrea, da, ați citit bine: pentru prima oară în țara noastră, după 1989, o autostradă e terminată înainte de termen! Drumul de 9,5 kilometri care con­tinuă, practic, tronsonul Arad - Timișoara, până la DN6, ocolind orașul de pe Bega, a fost finalizat în octombrie 2012, deși avea ca termen negociat de predare luna aprilie 2013.
Entuziasmul cu care presa de calitate din România - câtă mai există - a preluat subiectul Autostrăzii Timi­șoara - Lugoj, dându-i aura de "bune practici” e de înțe­les, deși nu e în litera definiției-standard a știrii. De ne­înțeles e cum s-au perpetuat, vreme de peste două de­cenii, batjocura pe bani publici și pe bani europeni. Am ajuns până acolo, încât ne bucurăm că un drum arată bine, indiferent cât a costat și ce șpăgi au primit diverși sus-puși din respectivele contracte! Am ajuns să ne bucurăm că primarul ne amenajează un parc sau că ne asfaltează aleile dintre blocuri, ca și cum ar face-o pe banii lui, nu pe banii noștri, și ca și cum s-ar ocupa de asta în regim de voluntariat, și nu pentru că așa îi cere fișa postului! Am ajuns să ne bucurăm că avem acces la un stadion modern, deși ambele ne-au ars rău de tot la buzunare, deși gazonul arată ca o orezărie la prima ploaie, de care ar fi trebuit să fie protejat, de un acoperiș rabatabil, pe care s-au dat 25 de milioane de euro și care nu funcționează, culmea, decât dacă nu plouă!
În spatele entuziasmului cu care se scrie despre Au­tostrada Timișoara - Lugoj e lungul istoric al unei anor­ma­lități pe care am luat-o la preț de fatalitate. "Asta e, doar suntem în România!”. Normalitatea e alta, și de aceea știrea cu tronsonul Timișoara - Lugoj trebuie citită în nota corectă. Știrea e că știrea aceasta nu ar fi fost știre nici în SUA, nici în Anglia, nici în Franța, nici în Belgia, nici în Croația...