Chiar dacă simptomele sindromului Ménière au fost descrise cu mai mult de un secol în urmă, cauza acestei patologii rămâne, deocamdată, necunoscută. Totuși ea pare să fie asociată cu o creștere a presiunii lichidului din urechea internă, mai exact a lichidului de la nivelul labirintului, camera din urechea internă care controlează echilibrul și auzul. Episoadele de amețeală, însoțite de deprecierea fluctuantă a auzului, țârâitul în urechi și senzația de presiune în urechea afectată par să fie rezultatul presiunii excesive exercitate de lichidul endolabirintic asupra membranelor acestuia, care, cu timpul, se deformează și ocazional se pot rupe. Trebuie știut că boala Ménière se caracterizează prin atacuri periodice, care pot să dureze de la câteva minute până la aproape o zi întreagă, iar simptomele variază între ușoare și grave, implicând, așa cum spuneam, zgomote în urechi (tinitus, acufene), distorsionarea auzului, senzația de "plin” sau de presiune în urechi și vertij, care poate fi atât de grav, încât să provoace greață sau vomă. La majoritatea persoanelor afectate de sindromul Ménière atacurile sunt rare, iar boala reprezintă cel mult un mic inconvenient. Totuși, pentru un număr relativ mic de bolnavi, boala Ménière poate duce la surditate totală (este și cazul dvs.), iar amețelile și greața care o însoțesc pot fi frecvente și debilitante. Este dificil de spus dacă, în cazul sindromului Ménière, terapia medicamentoasă este de folos, ținând cont de faptul că uneori boala tinde să intre în remisie și să se amelioreze spontan. Cu toate acestea, medicamentele care combat vertijul, greața și voma, reducerea fluidelor corporale cu diuretice par să fie de folos pentru unele persoane.
În cazurile în care aceste măsuri terapeutice nu sunt de folos, alte metode de tratament se pot lua în calcul. Spre exemplu, gentamicina, un antibiotic toxic pentru urechea internă, poate fi injectată cu grijă, prin timpan, și absorbită la acest nivel. Această procedură duce la diminuarea funcției echilibrului controlată de acea ureche, urmând ca responsabilitatea pentru menținerea echilibrului să fie asumată de cealaltă ureche. Procedura, care poate fi făcută sub anestezie locală, reduce severitatea și frecvența episoadelor de vertij. Alte tipuri de tratamente includ chiar secționarea nervului (acustico-vestibular) care controlează echilibrul. Mai mult, când pierderea de auz este severă sau amețelile sunt puternice, se poate recurge la distrugerea întregii urechi interne, în ideea că cealaltă ureche preia controlul asupra funcției echilibrului. Atunci când vorbim de o afectare bilaterală (ambele urechi), tratamentul devine dificil, intervenția chirurgicală făcându-se mai mult pentru a stopa atacurile debilitante.
Și terapiile naturiste pot contribui în mod esențial la combaterea sindromului Ménière prin următoarele remedii:
• Extractul din mlădițe de vâsc - indicat în numeroase afecțiuni cu substrat neurologic, printre care și atacurile de vertij, atetoză sau tulburările de echilibru. Se administrează 50 de picături (diluate în 100 ml apă), de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.
• Ginkgo biloba - rezumativ, proprietățile terapeutice ale acestei plante se referă la acțiunea neuroprotectoare în deficiențele circulatorii (în special insuficiența cerebrală), în vertij și acufene datorate unor anormalități ale nervului acustico-vestibular. Studiile clinice demonstrează că o doză zilnică de extracte preparate din frunze de Ginkgo-biloba, în cantitate de 120 până la 250 mg, îmbunătățește simptomele asociate insuficienței cerebrale, atenuând acufenele și sindromul vertiginos.
• Resveratrolul - acest polifenol din grupul fitoalexinelor este indicat, printre altele, și în combaterea vertijului, tinitusului și sindromului Ménière. Se administrează 1 tabletă pe zi, la o masă principală.
• De asemenea, ghimbirul, uleiul esențial de busuioc, coenzima Q10 și ciuperca Cordyceps sunt remedii utile în managementul sindromului Ménière, alături de lăptișorul de matcă crud, singura formă terapeutică în care acest produs apicol devine asimilabil în organismul uman.
Să auzim numai de bine!Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE -
medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Fetița mea suferă de mastocitoză pigmentară”
(Răspuns pentru IOANA P., F. AS nr. 1025)
Mastocitoza este o tulburare în care apare un exces de un anumit tip de celulă aparținând sistemului imun, numit mastocit. Există două forme principale - cea cutanată și cea sistemică. Se pare că fetița dvs. are o formă cutanată. Mastocitoza cutanată poate fi împărțită în mastocitom, mastocitoză difuză, mastocitoză maculopapulară și urticaria pigmentosa. Urticaria pigmentosa este forma cutanată cea mai des întâlnită.
Prognoza pentru vindecarea formelor cutanate ale mastocitozei este foarte bună. Există mai multe tratamente alopate - inclusiv antihistamine, corticosteroizi, PUVA, biologice (sunt tratamente noi), inhibitori de calcineurin (inclusiv Elidel), pentru cele cutanate. Aceste tratamente alopate nu sunt scopul expunerii mele. Mă voi limita doar la posibilitățile naturiste la care puteți apela.
• Dietă - Nu există o dovadă foarte concludentă asupra eliminării unor alimente cum ar fi căpșunile sau creveții. Însă se recomandă prudență în legătură cu substanțe cum ar fi acidul salicilic (aspirina), antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), codeine sau substanțe de contrast folosite în radiografie. Alcoolul trebuie, de asemenea, evitat, căci poate provoca efecte adverse. De menționat, totuși, că aspirina este folosită drept tratament pentru această boală.
• De evitat, mușcăturile de insecte, mai ales cele la care pacientul știe că este sensibil.
• Acupunctura este excelentă pentru puseuri acute de urticarie, pe care le poate ameliora.
• Homeopatia ajută. Trebuie căutat remediul individual al pacientului. De asemenea, se pot folosi remedii cum ar fi apis mellifica, dulcamara, arsenicum album, antimonium tartaricum, pentru puseurile acute ce afectează pielea, intestinul și plămânii.
• Pacienții cu formă sistemică trebuie monitorizați îndeaproape pentru a putea interveni atunci când au puseuri acute, severe. Acesta nu pare a fi cazul dvs.
Vă urez succes!VALERIU MUNTEANU -
str. Giuseppe Verdi nr. 6A, ap. 3, Timișoara
"Știe cineva vreun leac pentru bronșiectazii bilaterale și reflux gastric?”
(Răspuns pentru H. - F. AS nr. 1036)
Dacă diagnosticul afecțiunii pulmonare de care suferiți este corect, șansele ei de vindecare sunt, practic, nule, dar boala poate fi ținută sub control, iar evoluția ei spre forme și mai grave poate fi oprită.
Ați ajuns în situația actuală probabil datorită unei bronșite cronice, netratată, sau tratată necorespunzător, care a condus la apariția bronșiectaziilor.
După cum ați observat și dvs., bronșita este însoțită de o hipersecreție bronșică, pe care bolnavul, datorită dispneii (sufocării sau dificultății în respirație), caută să o elimine prin tuse, devenind, în timp, "tușitor cronic” și neacordând atenția cuvenită bolii, așa cum procedează și fratele și sora dvs.
Din păcate, secrețiile bronșice importante cantitativ produc, în timp, prin greutatea lor, dilatarea bronhiilor, care devin practic adevărați "saci”- depozite, în care se acumulează secrețiile și care chiar dacă, între timp, prin tratamente cu expectorante, se golesc, nu-și mai revin, rămânând apți a se umple din nou la cea mai mică răceală. Acești "saci”-depozite sunt de fapt bronșiectaziile, care pot fi evidențiate prin bronhoscopie sau bronhografie. Aceste investigații destul de neplăcute și traumatizante se efectuează în secții de "supurații pulmonare”, care există în cadrul unor spitale de boli infecțioase. Plămânii, de fapt, "supurează” datorită unor microbi banali, care în caz de agravare a bolii pot ajunge în timp la eliminarea zilnică a unor cantități apreciabile de cel mai banal puroi, însoțit de sânge. Sper că nu ați ajuns în această stare a bolii, care necesită uneori operații cu risc vital major, pentru scoaterea "sacilor”, împreună cu un lob al plămânului (lobectomie) sau prin operații laparoscopice.
Dvs. menționați că de 6 luni urmați un tratament antialergic. Acest tratament vă poate fi util doar în situația în care bronșita este astmatiformă, adică dacă datorită ei ați devenit sensibilă la diverși alergeni, care v-ar provoca crize de astm. Dacă dificultatea respiratorie (dispneea) este cauzată de umplerea depozitelor cu secreții, tratamentul corect este cel care vă ajută la eliminarea lor (cel antialergic fiind inutil).
Există așa-zisele "expectorante” sub formă de siropuri, tablete sau ceaiuri, care contribuie la fluidificarea secrețiilor bronșice, ce astfel vor putea fi eliminate ușor de cilii vibratili existenți în aparatul respirator, ajungând în gură fără tuse.
Întrucât dvs. solicitați și mijloace alternative de tratament, vă recomand cu căldură cele naturiste. Puteți găsi la magazinele de produse naturiste diverse siropuri expectorante și tablete expectorante, realizate pe bază de plante.
Există și un ceai extrem de bun și accesibil ca preț, și anume "Ceaiul Antibronșitic Plafar” care conține în compoziția sa 7 plante medicinale ca: muguri de pin, rădăcină de ciuboțica-cucului, frunze de pătlagină, frunze de urzică, șovârv, rădăcină de iarbă mare sau Oman. Această combinație de plante asigură ceaiului (din care veți consuma zilnic timp îndelungat 2-3 cești) efecte expectorante, antispastice și ușor antiseptice.
Veți scăpa astfel de tusea care vă provoacă atâtea neplăceri, "sacii” se vor goli, veți respira cu multă ușurință, dar din păcate nu vor dispărea, fiind gata să se umple din nou la cea mai mică răceală viitoare.
Va trebui să verificați în același timp și dacă nu aveți stări subfebrile, adică temperaturi de ordinul 37-37,4, care indică o stare de infecție puternic instalată la nivelul plămânilor și care va trebui tratată urgent sub un strict control medical.
Vă veți lua temperatura în jurul orei 15 și veți ține termometrul sub braț timp de 15 minute, altfel temperatura măsurată ar putea fi eronată, respectiv mai mică decât cea reală și periculoasă. Acordați o deosebită atenție unei îmbrăcăminți adecvate temperaturii mediului exterior; evitați cu desăvârșire consumul lichidelor și alimentelor reci, prevenind astfel răceli periculoase.
Puteți preveni relativ ușor și refluxul esofagian, ușurând activitatea stomacului pe timp de noapte, prin consumarea seara, până cel târziu la ora 18, a unor alimente ușor digerabile și mestecate corespunzător, fermentul ptialină din salivă contribuind la un efort mai redus al stomacului.
De asemenea, la culcare veți utiliza două perne pentru menținerea trunchiului mai ridicat decât restul corpului, împiedicând astfel pătrunderea ușoară a alimentelor nedigerate din stomac în esofag.