Dacă numele lui Salman Rushdie e cunoscut de multe milioane de oameni, asta nu se datorează în primul rând faptului că e un scriitor bun. Sunt destui scriitori cel puțin la fel de valoroși ca el azi în lume. Uriașa lui faimă internațională are și o cauză extraliterară: la 14 februarie 1989, bătrânul ayatollah Khomeini, șeful religios al Iranului, a dat un edict de condamnare la moarte pentru autorul romanului "Versetele satanice”, considerat insultător pentru Profet și un atac la adresa Islamului, ba chiar a oferit o recompensă uriașă celui ce-l va omorî pe Rushdie. Așa am învățat un nou cuvânt, fatwa, ordinul de a-l ucide pe blasfemator. Din acel moment, viața scriitorului englez de origine indiană - distins cu Booker Prize în 1981 pentru Copiii din miez de noapte și nominalizat în 1983 la același prestigios premiu pentru Rușinea - avea să se schimbe dramatic. Supranumit de fundamentaliști Satan Rushdie și vânat de fanatici, a fost nevoit să trăiască mai bine de un deceniu sub protecția ofițerilor înarmați de la Divizia Specială britanică și de la serviciile secrete americane. A stat ascuns pe la prieteni sau în case conspirative (vreo 30 de locații diferite), a călătorit sub o identitate falsă, Joseph Anton, compusă din prenumele a doi scriitori admirați, Conrad și Cehov. Toată această perioadă cât a fost Joseph Anton (ofițerii însoțitori îl strigau Joe) e povestită în cea mai recentă carte a lui. Semnat cu ambele nume, cel real, celebru, și cel fals, necunoscut, volumul memorialistic e senzațional și ca mărturie, și ca "acțiune”, fiindcă pe parcursul celor aproape 11 ani multe se petrec în viața lui. Lansată pe plan mondial la 18 septembrie, cartea a apărut la Polirom (în seria completă de autor) în traducerea foarte bună a Danei Crăciun, în aceeași zi. Asta da, sincronizare și nu e prima oară când cititorii români au parte de cărți ultraproaspete ale unor vestiți autori străini. Cum era de așteptat, din Memorii aflăm o mulțime de amănunte din viața personală a "scriitorului blestemat”. Salman e unicul fiu, pe lângă trei fete, al unei familii indiene înstărite din Bombay, care la un moment dat, din motive tainice, se mută în Pakistan. De religie musulmană, dar liberal în convingeri, tatăl avea numele nobil Khwaja Muhammad Din Khaliqi Dehlavi, pe care, student la Cambridge, și-l schimbase în Anis Rushdie, după filosoful arabo-spaniol din sec. XII Ibn Rushd, zis și Averroes. Cultivat, risipitor al averii moștenite, bețiv și uneori violent, Anis și-a dus băiatul de 13 ani în Anglia, la o școală particulară cu tradiție, unde a fost nefericit, fiindcă era străin, prea deștept și nu se pricepea la sporturi. Studiile și le-a continuat, pe urmele tatălui, la Cambridge. Fără Dumnezeu, dar fascinat de religii și mituri, a insistat să i se predea un curs special despre Mahomed și răspândirea Islamului, a descoperit că vrea să devină scriitor (avea în genă darul marilor povestitori orientali) și s-a întreținut în timpul studiilor scriind reclame. Rebel și excentric, a lucrat mai mulți ani în publicitate la Londra, în paralel făcându-și mâna cu mai multe romane slabe, pe care azi le numește "gunoaie”. Până când și-a dat seama că băiatul indian care își făurise o viață printre englezi și avea acum o apartenență multiplă ar putea să-și recupereze prin scris identitatea originară. Împreună cu prima lui soție, Clarissa, cu care avea un fiu, Zafar, călătorește prin India și adună material pentru romanul "Copiii din miez de noapte”, terminat în 1968 și apărut abia în 1981, dar cu mare succes de public și critică: e considerat "cea mai bună carte în engleză din ultimul sfert de secol” și ia mai multe premii. Asta îl determină să renunțe la slujbă și, cu acordul Clarissei, să devină scriitor cu normă întreagă. Urmează 7 ani buni, alt roman bine primit, Rușinea (de data asta despre Pakistan), despărțirea de soție și lucrul la romanul lui cel mai ambițios în plan intelectual și fără nici o intenție de blasfemie, Versetele satanice, cu scene din viața Profetului. În 1988 termină cartea, se recăsătorește cu scriitoarea Marianne Wiggis, o femeie instabilă emoțional, care nu îndrăznește să-l părăsească după fatwa, dar îi face viața un iad. De parcă manifestațiile violente de protest ale islamiștilor, soldate cu morți, arderea cărților lui în public, amenințarea permanentă cu moartea și viața hăituită n-ar fi fost de ajuns. În cele din urmă se despart, ea neputând suporta tensiunea. Interzis în țările islamice, romanul despre Profet și Arhanghelul Gabriel ajunge pe locul I în topul vânzărilor din SUA, iar scriitorii cei mai importanți ai anilor '90, între care mulți laureați Nobel și nobelizabili, PEN-Clubul internațional, dar și oameni politici îl susțin pe Rushdie. Urmează alte romane bune, traduse și la noi, alte două neveste, din ce în ce mai tinere și mai frumoase (cu a treia, editoarea Elisabeth West, mai are un băiat, Milan) și o existență de roman polițisto-erotico-politic, plină de drame, dar și de scene comice, de călătorii incognito și de prietenii cu celebrități. Scrisă cu un fel plăcut de detașare (nu folosește persoana I, ci un narator calm, nesentimental), Joseph Anton. Memorii o să vă pasioneze, cu siguranță.