În prag de campanie electorală se dorește eliminarea responsabilității administrative specifice avizării unui proiect minier și transferarea deciziei către electorat. Campania Salvați Roșia Montană consideră că evaluarea legalității proiectului minier de la Roșia Montană ar fi astfel substituită de o formă viciată, supusă influenței politice, de consultare a populației. Proiectat a fi un instrument de propagandă și de presiune corporatistă, acest simulacru de consultare publică, aflat la marginea legii, ignoră faptul că realizarea unui proiect minier nu comportă o singură decizie, ci o serie complexă de decizii administrative ce derivă din legislația în vigoare. După vechiul său obicei, compania RMGC a reușit să aducă la același "numitor” 35 de primari din Apuseni, potopindu-i cu cadouri electorale. Iată ce vorbește lumea despre acestea: 500 de milioane de lei vechi ar fi mers la primăria Abrud; 900 de milioane de lei vechi ar fi reparat acoperișul primăriei din Bucium; 450 de milioane pentru primăria Roșia Montană, de ziua minerului; 120 de milioane ar fi susținut zilele orașului Câmpeni și altele și altele. Albac, Vadul Moților, Poiana Vadului, Sohodol - este o parte din lista primăriilor care s-au lăsat "sponsorizate” de compania auriferă care, la 9 decembrie, le cere, în schimb, să-și plătească "datoriile” printr-un referendum "așa cum trebuie”. De câteva săptămâni, caravane medicale goldiste au luat cu asalt străzile din Abrud, Câmpeni, Albac și din alte localități, pentru a lua tensiunea sau dioptriile trecătorilor. Zilele trecute, la târgurile de vite de la Sălciua, Zlatna și Abrud, însuși deputatul PDL, Cornel Olaru, cel care, în urmă cu câțiva ani, striga din răsputeri că nu dorește cianuri în satele de pe Arieș, conducea campania de convingere și strângere de semnături în favoarea proiectului minier. Sărmanul domn Olaru! Ce "iluminare” să se fi produs în mintea domniei sale, încât a făcut pactul cu... Satana? Vă puteți da singuri răspunsul. Fapt e că nu poți decide soarta unei resurse strategice a României, doar pentru că așa vor 35 de primari și eventual câteva mii de localnici amăgiți cu slujbe bănoase, cu o viață lipsită de griji. Consilierii județeni nu realizează miza istorică a votului lor iresponsabil, pe deplin viciat de propaganda goldistă și mai ales de lipsa lor de patriotism. Sunt aceiași consilieri care au pus fruntea în pământ, cu lașitate, atunci când primarul Albei Iulia, Mircea Hava, un vestit goldist și el, a distrus cu buldozerul situl arheologic de epocă romană "Apulum” și a tăiat peste o sută de castani și salcâmi plantați cu ocazia Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918. Dorind să dea lumină verde proiectului primitiv de la Roșia Montană, domnii consilieri se înscriu voluntar în Lista Națională a Rușinii, alături de nenumărați politicieni de la toate partidele, care țin încins "cartoful” numit Roșia Montană și-l trec din mână-n mână de 15 ani, cu o lașitate specific dâmbovițeană. Avizele ce țin de evaluarea impactului asupra mediului, de aprobarea planurilor de urbanism, de descărcarea de sarcină arheologică a zonei, dar și deciziile ce țin de respectarea dreptului la proprietate individuală a locuitorilor direct afectați și care nu doresc să-și înstrăineze proprietățile - sunt toate aspecte ce trebuie analizate pur obiectiv și în spiritul și litera legii. În acest context, guvernul Ponta, pe baza declarațiilor politice din ultima vreme, ar trebui să declare acest așa-zis referendum nul și neavenit din capul locului. Iar dacă tot iubesc goldiștii atât de mult ideea de referendum, atunci acesta să aibă acoperire națională, cum se cuvine când vorbim de aurul unei națiuni.