GHEORGHE CIONOIU - "Tăierile ilegale de pădure din România sunt opera unor firme care întrețin relații de esență mafiotă, cu administrația silvică”

Inginer silvic din Coburg, Germania

Organizațiile WWF România (Fondul Mon­dial pentru Natură), Greenpeace și CARE atrag atenția, prin activitățile lor, asupra unei "tragedii” moderne: dispariția pădurilor seculare (virgine) din țările dezvoltate. Până și în ecoregiunea Dunăre-Carpați, ele reprezintă azi mai puțin de 0,3% din suprafața totală, ceea ce înseamnă că această zonă mai găzduiește abia 350.000 de hectare de păduri se­culare, dintre care 250.000 au fost localizate în Ro­mânia și aproximativ 100.000 în Bulgaria. Dar și aceste păduri de legendă ale țării noastre se confruntă cu ne­numărate presiuni, cauzate de faptul că ele nu sunt in­cluse într-un sistem de protecție corespunzător. Cei ca­re și-au dat seama, în ultimul ceas, de valoarea ines­tima­bilă a acestor păduri, sunt slovacii și ucrainienii, nu românii. Cele două țări au reușit să înscrie peste 10.000 de hectare de păduri de fag, adică toată pădurea virgină pe care o mai au, în Patrimoniul UNESCO. Nu am auzit ca vreo autoritate din România să deschidă discuția pe această temă, deși întreaga suprafață de păduri virgine de la noi ar merita să facă parte din patri­moniul mondial. S-a vorbit, anii trecuți, de silvicultorul german care, la intrarea în magica pădure din Parcul Na­țional Retezat, a îngenuncheat ca în biserică, afir­mând că așa ceva nu există nicăieri pe pământ. Dar ce folos... O spunem cu durere: România nu este țara pro­tecției, ci țara jafului și a distrugerilor generalizate de mediu, de resurse, de monumente, de istorie și cultură. Gheorghe Cionoiu din Coburg, Germania, se numără printre specialiștii în silvicultură cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu pădurile din Carpați. Semnalul său de alarmă ar trebui să fie un îndemn la acțiune civică, pentru noi toți.

"Nu a fost eliminat din sistem nici unul dintre vinovații de tăierile din Retezat”

- Anul trecut ați declanșat un mare scandal me­diatic în România, în legătură cu tăierea arborilor din bazinul Râu Șes, din Parcul Național Retezat. Ce s-a mai întâmplat de atunci, domnule inginer?

- Scandalul distrugerii arboretelor din bazinul Râu Șes a fost mușamalizat. Deși au fost distruse peste două sute de hectare de pădure și deși este evident că, pe lângă încălcarea flagrantă a amenajamentului, confir­ma­tă de o comisie independentă a Academiei Române și a Academiei de Științe Agricole și Silvice, au fost sus­trase ilegal cantități impresionante de masă lem­noa­să, nu a fost eliminat din sistem nici unul dintre vino­vați. O consecință logică a acestei stări de fapt a fost continuarea, și anul acesta, a seriei crimelor comise împotriva mediului, sub oblăduirea Administrației Par­cului Național Retezat, a ITRSV (Inspectoratul Teri­to­rial de Regim Silvic și Vânătoare) și a Gărzii de Mediu, care au tolerat lucrările barbare de exploatare executate în cuveta lacului de acumulare Gura Apei. Precizez că anul acesta am identificat și alte cazuri evidente de mal­praxis silvic în ocoalele Oțelu Roșu și Văliug, pre­cum și în Munții Făgăraș, în apropiere de ruina caba­nei Urlea.

- Ce lucrări au fost atât de barbare în "cuveta” la­cului Gura Apei?

- Cuveta lacului de acumulare este zona situată sub nivelul maxim la care ar putea ajunge apa, dacă lacul s-ar umple la capacitatea integrală. Conform normelor în vigoare, terenul din cuveta unui lac de acumulare este scos din fondul forestier și nu ar trebui să fie aco­perit cu vegetație lemnoasă, întrucât este de regulă sub apă sau cel puțin inundabil. Problema lacului de acu­mu­lare Gura Apei constă în faptul că barajul (cel mai mare baraj cu miez de argilă din Europa) este supra­dimensionat. În urmă cu peste 30 ani, când s-au început lucrările, cuveta viitorului lac a fost defrișată, dar în­trucât lacul nu s-a umplut niciodată la cota maximă teo­retică, pădurea s-a regenerat foarte bine de-a lungul unei fâșii situate sub această cotă. Această fâșie de pă­dure, care conținea o cantitate considerabilă de masă lem­noasă, a intrat în vizorul unor băieți isteți, care au de­cretat necesară defrișarea ei, cu ocazia lucrărilor de revizie executate anul acesta la baraj. Prin lucrările de ex­ploatare, care au avut ca scop declarat așa-zisa ne­cesi­tate a redefrișării cuvetei lacului, a fost continuată anul acesta, în Parcul Național Retezat, seria crimelor comise împotriva mediului.

"Se întocmesc acte care atestă existența unor calamități imaginare, pentru a fi tăiate pădurile”

- Se taie ilegal și în pădurile protejate de UE, prin pro­gramul NATURA 2000. Uneori se spune că este im­­plicată direct regia pădurilor. Cunoașteți astfel de si­­tua­ții?

- Da. În Parcul Național Retezat, în arboretele din bazinul Râu Șes; în Parcul Natural Munții Țarcu (ba­zinul Scorilei și în bazinul Șuculețului); în Făgăraș, aproape de Colții Brezei. Subliniez însă că acordarea sta­tutului de sit NATURA 2000 unor arborete nu pre­su­pune interzicerea oricărui tip de tăiere. Pe terenuri cu pantă de peste 35%, se impune respectarea unor re­stric­ții de tăiere mai stricte, și grav este că și acestea sunt adesea flagrant încălcate. În multe rezervații se ex­ploatează în mod criminal lemn, pentru că Romsilva și Ministerul Mediului aprobă tăieri de produse pseu­doaccidentale - se întocmesc acte care atestă existența unor calamități imaginare pentru a fi tăiate pădurile, caz documentat de inginerul Frank Walter în ocolul silvic Rusca Montană. Un alt caz, din seria Natura 2000, s-a petrecut lângă Ploiești, la rezervația Surlari. Romsilva a permis defrișarea pentru a face loc auto­străzii A3, dar n-a vegheat la respectarea legii, obli­gând compania de drumuri să replanteze o suprafață similară celei defrișate. Asta, pentru că regiei pădurilor nu-i prea pasă de investiții. Avea dreptate venerabilul silvicultor Frank Walter când spunea: "Romsilva nu mai cultivă pădurea. Vinde doar bușteni, pentru că are doar plan de venituri, nu și plan de cheltuieli”.

"Marile concerne internaționale jefuiesc pădurile României în stil mare, dar cu o bază legală intangibilă”

- Ce firme domină piața românească a tăierilor de pădure?

- Firme care întrețin relații de esență mafiotă cu administrația silvică. Crima ecologică de proporții, dovedită în bazinul Râu Șes, în urma căreia nimeni nu a fost tras la răspundere, confirmă pe deplin această afirmație. De regulă, licitațiile pentru parchetele ce urmează să fie exploatate se desfășoară conform principiului "concursul se dă joi, dar postul e ocupat de marți”. În opinia mea, este eronat să se afirme că mari con­cerne internaționale - de exemplu Schweighofer - ar fi principalele vinovate pentru tăierile ilegale din Ro­mâ­nia. Nu cred că asemenea concerne riscă să cum­pere lemn furat. Asta nu înseamnă însă deloc că aces­tea ar milita pentru conservarea pădurilor României, ci dimpotrivă, pentru jefuirea lor în stil mare, dar cu o bază legală intangibilă. Prin lobby făcut pe lângă po­liticieni, reprezentanți ai învățământului superior și repre­zentanți ai administrației silvice, se încearcă im­punerea scăderii drastice a vârstei exploatabilității (vârs­­ta la care se consideră că un arboret poate fi re­col­tat, pentru a asigura atât un randament economic, cât și o funcție de protecție a mediului optime). Adică, de ce să se permită tăierile arborilor doar când ajung la vârsta de 110-120 de ani, și nu mai devreme, la vârsta de 70-80 de ani? "Măi, românilor, nu mai fiți atât de con­ser­vatori, dați-vă pe brazdă, intrați în... Europa!”. Acest pericol trebuie conștientizat de mass-media și opinia publică.

"Asistăm la o pervertire a silviculturii românești, cu urmări catastrofale în timp”

- Ar putea juca UE vreun rol în oprirea acestei crime?

- Ar putea, doar dacă se va reuși mediatizarea unor cazuri concrete și evidente de corupție, mușamalizate de autoritățile din România - cazuri de felul celui din bazinul Râu Șes. Pentru ca astfel de cazuri să poată fi depistate, demonstrate și mediatizate, este nevoie de silvicultori onești, de reprezentanți corecți ai societății civile și de jurnaliști care respectă deontologia profe­sională. Aproape fără excepție, reprezentanții adminis­trației silvice nu îndrăznesc să comenteze abuzurile care îi nemulțumesc și pe mulți dintre ei, din cauza fricii justificate că vor fi persecutați dacă vor încălca le­gea tăcerii. De aceea, asistăm la o pervertire a sil­vi­cul­turii românești, cu urmări catastrofale în timp.

- S-au înființat și în România multe ocoale silvice private. Cum funcționează în Germania aceste enti­tăți de protecție și exploatare legală a pădurii?

- În Germania, există și ocoale de stat și ocoale silvice private. În Bavaria, conform legii, pentru a asi­gura buna gospodărire a trupurilor de pădure, ocoalele silvice de stat gospodăresc pădurile aflate în proprie­tatea statului, dar și suprafețele de pădure deținute de micii proprietari cu care sunt încheiate contracte de aren­dă. În România, clasa politică nu a binevoit să pro­pună o lege similară. Astfel, a fost dată prima lovitură pă­durii românești, dar totodată și majorității micilor pro­prietari, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprie­tate, la început numai pentru suprafețe de pădure de maximum un hectar. Pădurile așa-zis retrocedate nu au mai fost păzite de ocoalele silvice, fiind astfel jefuite de reprezentanții mafiilor locale, uneori cu, dar de cele mai multe ori fără acordul sau știința proprietarului. Cam la fel s-a întâmplat ulterior, după intrarea în vi­goare a noii legi, care le-a acordat foștilor proprietari sau urmașilor acestora dreptul de a revendica integral pădurile. Nu numai că nici un ocol de stat nu a propus cetățenilor reîmproprietăriți întocmirea unui contract de arendă, dar adesea, ocolul a refuzat și încheierea unui contract de pază cu proprietarii, invocând scuza că limitele proprietății nu ar fi clar stabilite. Între timp, hoții, care sunt mână în mână cu personalul ocolului și știu foarte bine care sunt suprafețele de pădure nepă­zite, jefuiesc nestingheriți. Vorbind de ocol silvic privat și ocol silvic de stat, convingerea mea este că nu există aprioric nici o deosebire în ceea ce privește modul în care acestea trebuie să își îndeplinească atribuțiunile de serviciu. Același rol de control ar trebui să îl înde­pli­nească și organele Ministerului Mediului, abilitate să supravegheze atât situația din pădurile aflate în pro­prietatea statului, cât și în proprietate privată (ITRSV, Garda de Mediu). Din păcate, se vede că în România atât cei datori să apere proprietatea statului (reprezen­tanți ai regiei pădurilor, ministerului mediului, poliției, procuraturii, DNA, SRI etc.), cât și proprietarii privați nu vor de regulă să vadă jaful practicat în pădure și nici distrugerile și, implicit, pagubele imense cauzate în consecință.

"Mă tem că, deși câinii latră, caravana distrugerii își va mai continua drumul”

- Chiar în aceste zile, pe râurile munților Făgă­raș se construiesc microhidrocentrale care distrug me­diul, peisajul, fauna și flora. Cum vedeți, ca silvi­cultor, această nouă formă de... luptă marxistă cu na­tura?

- Convingerea mea fermă este că ar trebui categoric interzisă construirea unor astfel de microhidrocentrale, pe parcursul unor cursuri de apă încadrate în situri NATURA 2000! Cele deja construite, în mod evident abu­ziv, ar trebui desființate. Consider că atât benefi­cia­rii, cât și constructorii și reprezentanții Ministerului Mediului, care au tolerat construirea acestora, ar trebui sancționați penal. Dar pentru că în România respectul față de lege este de regulă o lozincă goală de conținut, mă tem că, deși câinii latră, caravana distrugerii își va mai continua drumul și prin alte albii ale râurilor de munte.

­ - De unde avem noi, românii, darul de a distruge sau înstrăina toate resursele pământului și sub­pă­mân­­tului?

- Acest dar este consecința directă a crizei valorilor și a disprețului față de adevăr în societatea românească.