O moarte suspectă
În dimineața zilei de 30 ianuarie 2002, directorul Institutului de Psihologie Aplicată din Moscova, Andrei Brușlinski, se afla în biroul său, clasând cu mare atenție documente importante, pe care urma să le studieze acasă. În ziua următoare, avea să înceapă Conferința internațională de psihologie, la care profesorul Brușlinski trebuia să prezinte rezultatele extraordinare ale muncii sale. De câțiva ani, savantul lucra la o metodă complexă de depistare și prindere a teroriștilor, prin intermediul unei arme psihotronice, ce acționa la nivel mental. Tehnica ar fi stârnit interesul mai multor servicii speciale, care astfel ar fi putut descoperi unde se află persoanele bănuite de acte criminale, ba chiar să le și prevadă intențiile. Întreaga comunitate a oamenilor de știință aștepta cu mare interes prezentarea acestei metode cu adevărat revoluționare care, în sfârșit, urma să stopeze flagelul mondial al terorismului.
Către seară, profesorul Brușlinski și-a luat servieta cu prețioasele documente și, după ce a schimbat câteva cuvinte cu secretara, a coborât în grabă scările. A luat un taxi de la intrarea institutului și s-a îndreptat direct spre casă. Secretara sa a fost ultima persoană care l-a văzut în viață.
După un timp, soția lui Brușlinski, care își aștepta soțul să vină acasă, auzind niște zgomote ciudate pe scara blocului, a ieșit pe palier. Savantul zăcea într-o baltă de sânge, bătut cu sălbăticie. Deși a fost de îndată dus la spital, profesorul a murit. După câteva săptămâni de anchetă, procuratura a închis cazul. Versiunea oficială: jaf. Familia și colegii apropiați ai savantului au însă altă părere. "Când profesorul a fost găsit de soția sa bătut și în stare de inconștiență, peste tot, în jurul său, erau împrăștiați bani. Buzunarele îi fuseseră întoarse pe dos, în așa fel încât să pară un jaf. Însă profesorul avea încă la mână ceasul scump și, pe deget, verigheta de aur. Numai geanta cu proiectul dispăruse fără urmă!”, povestește Nikolai Korolev, unul din profesorii cu care lucrase Brușlinski la proiectul antitero. "Metoda era valoroasă și probabil nu trebuia să fie niciodată prezentată public. Deși la proiect au lucrat mai mulți cercetători, inclusiv eu, toate aspectele și detaliile le cunoștea numai profesorul Brușlinski. Depistarea teroriștilor s-ar fi realizat prin metode «elastice», de provocare a câmpului informațional al persoanelor suspectate. La baza tehnicii era folosită teoria reflexelor condiționate a lui Pavlov. Astfel, teroriștii ar fi putut fi descoperiți prin incitarea informațiilor pe care ei le dețineau. Stimularea surselor informaționale ar fi provocat indivizilor vizați, ca un reflex, reacții involuntare. Printr-un program special pe computer, urma acțiunea propriu-zisă de depistare a locului în care se aflau suspecții”.
Moartea suspectă a profesorului Brușlinski nu este însă un caz singular. De multe ori, cei care au îndrăznit să se apropie periculos de soluționarea atacurilor teroriste, în spatele cărora se ascund oameni importanți și sume uriașe, au plătit cu viața pentru această încercare.
Arma din creier
Încă de la începutul secolului XX, cercetătorii militari din țările avansate economic s-au străduit să realizeze o armă puternică, prin intermediul căreia să poată controla mințile oamenilor, transformându-i în simple marionete.
În 1923, profesorul Bernard Kajinski, un renumit inginer electronist rus, propunea o idee ieșită din comun: un instrument capabil să emită comenzi prin care oamenii să fie manipulați, indiferent de dorința ori voința lor. Profesorul Kajinski era foarte apreciat în cercurile politice de la Kremlin, pentru ideile sale novatoare cu privire la telepatie și folosirea acesteia ca armă ofensivă. Schema dispozitivului psihotronic conceput de savantul rus avea un principiu complex: putea reda impulsurile creierului, transformându-le apoi în semnale sonore, ce puteau fi emise la distanțe mari. Potrivit cercetătorului, creierul este capabil să emită unde radio. Kajinski descoperise în creier anumite elemente care aveau un aspect și funcții similare părților componente ale echipamentelor electronice: condensatoare, bobine, tuburi radio, antene. Conform teoriei sale, aceste radiounde puteau fi percepute de către alte creiere. "Cercetând alcătuirea corpului uman, am ajuns la concluzia edificatoare că organismul nostru reprezintă un aparat electronic complicat. El este o adevărată stație radio de emisie-recepție, capabilă să lanseze și să capteze unde electromagnetice. Am ajuns pentru prima dată la această concluzie în urmă cu câțiva ani, absolut întâmplător”, afirmă Kajinski în cartea sa intitulată "Legătura radio biologică”.
"Pe vremea aceea, lucram la un institut de cercetări în Caucaz, la Tbilisi. Colegul și prietenul meu, un tânăr de 20 de ani, se îmbolnăvise grav de febră tifoidă. Îl vizitam zilnic, după serviciu. Într-una din zile, la întoarcerea acasă, mă simțeam atât de obosit, încât m-am așezat pentru câteva momente în pat și, pe dată, am adormit adânc. Deodată, somnul mi-a fost întrerupt de un zgomot clar care aducea cu clinchetul unei lingurițe de argint ce se lovește de marginea unui pahar. M-am ridicat și m-am uitat pe masă. Nici un pahar, nici o linguriță. Ceasul arăta ora 22. Mi-am alungat temerile nejustificate și m-am culcat la loc, amânând pentru a doua zi vizita la prietenul meu. În ziua următoare, după terminarea programului, m-am îndreptat direct către casa lui. Pe măsură ce mă apropiam, o neliniște stranie punea stăpânire tot mai mult pe mine. Ajungând la domiciliul amicului, am aflat că acesta murise cu o seară înainte, exact la ora 22, în timp ce mama lui încerca să îi dea cu lingurița apă dintr-un pahar. Pe măsuța de la lângă pat încă se afla paharul cu lingurița de argint în el. Am privit buimac întreaga scenă și m-am gândit: «Cum aș fi putut auzi zgomotul linguriței ce lovește paharul de la o distanță atât de mare?!». De felul meu, nu sunt superstițios, și iată-mă acum, pătruns brusc ca de o suflare înghețată. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că omul funcționează ca un radio viu. Astfel mi-am putut explica cum, prin intermediul acestui radio-receptor din creierul meu, am putut auzi clinchetul de argint ce vestea moartea prietenului meu”.
Teoria savantului a stârnit o adevărată senzație nu numai în Uniunea Sovietică, dar și pe plan internațional. Zeci de instituții științifice prestigioase din întreaga lume l-au invitat să conferențieze pe tema teoriei radio-receptorului din creier. Timp de mai bine de un an, Kajinski a susținut conferințe în Europa și în America. Ajuns în Canada, a primit invitația de a pune în practică ipoteza sa. Rusul a acceptat imediat provocarea și a planificat pentru următoarea dezbatere un experiment. Din echipa sa științifică făceau parte și "specialiști” trimiși de poliția secretă sovietică, cu scopul de a supraveghea activitatea cercetătorului. Aceștia i-au "recomandat” să anuleze demonstrația și să se întoarcă acasă de urgență. Ajuns în țară, Kajinski a primit ordin direct de la Kremlin să înceapă de îndată experimentele pentru punerea în aplicare a teoriei sale.
Dosarul special numărul 25
În arhivele secrete ale serviciilor speciale CEKA există un dosar voluminos, care cuprinde informații referitoare la profesorul Kajinski și uluitoarea sa descoperire. Inginerul era atent monitorizat, iar cercetările sale supuse unei stricte supravegheri. După căderea cortinei de fier, când mare parte a acestor informații s-au dat publicității, s-a dovedit că acest dosar cuprindea date, scheme, fotografii și rapoarte foarte exacte. Toate sub numele de "Dosarul special numărul 25”.
Conform informațiilor din dosar, în laboratoarele secrete ale serviciului de informații, profesorul Kajinski încerca să demonstreze că așa-numitul radio-receptor din creierul uman poate funcționa și este eficient. După luni de cercetări, experimente și teste pe diverse animale, savantul a anunțat că aparatul său de transmitere și introducere în creier, la nivel inconștient, a anumitor gânduri, este finalizat și gata de a fi pus în aplicare. "Dispozitivul este alcătuit dintr-o antenă de amplificare, cu mai multe transformatoare și lămpi cu catod. Gândul dumneavoastră va fi preluat de stația radio de transmisie, care îl va amplifica și apoi îl va retransmite în eter”.
Pentru prima dată, aparatul, care acționa cu o putere incredibilă asupra minții, a fost testat la finele anului 1924, la Moscova. Gândul formulat era captat de stația radio, emis mai departe prin unde de joasă frecvență și recepționat în inconștient de către subiect. Experiența a fost realizată pe mai mulți câini. Profesorul Kajinski formula în gând comanda ca animalul să meargă în camera alăturată, să aleagă dintr-o stivă de cărți un anume volum indicat de el și apoi să i-l aducă. Câinele a executat cu succes comanda. Toți patrupezii supuși experimentului au îndeplinit ordinele orbește. Specialiștii prezenți erau uluiți.
A doua zi după demonstrație, inginerul Bernard Kajinski a fost "invitat” la sediul central al serviciilor secrete. A fost întrebat direct dacă aparatul său poate inocula anumite gânduri "folositoare” și subiecților umani. Răspunsul lui Kajinski a fost: "Sunt convins că acest «tun» va exercita influența dorită asupra oamenilor și, astfel, voința lor va fi înlăturată. Însă deocamdată nu l-am testat suficient”.
Împreună cu vestitul dresor Vladimir Durov, profesorul Kajinski a continuat seria de experiențe pe animalele de la circ. Timp de câțiva ani au fost supuse testelor zeci de animale, morse, câini și elefanți, peste 80 la sută dintre ele îndeplinind cu succes misiunile. Însă după o perioadă, nu se știe din ce motiv, Vladimir Durov i-a expediat savantului o scrisoare prin care îi cerea insistent ca toate experimentele să ia sfârșit. Motivul "oficial” a fost că, în urma acelor ședințe, animalele refuzau să se supună comenzilor obișnuite, iar dresajele pe care le făcea aveau de suferit. Totuși, citind scrisoarea, nu putem să nu ne întrebăm care era motivul real. Epistola din 20 august 1928 se află în Dosarul 25. "Stimate profesore Kajinski, mi se pare că invenția dumneavoastră întrece granițele raționalului. Mă tem, la modul cel mai serios, pentru siguranța dumneavoastră. Mai mult nu vă pot spune”. Din nefericire, la momentul primirii acelei scrisori, profesorul Kajinski nu mai era stăpânul propriei invenții. Aparatul se afla deja în proprietatea serviciilor secrete sovietice. În toamna anului 1928, profesorul Bernard Kajinski a fost din nou "convocat” la sediul poliției secrete. Nu s-a păstrat nici un document care să ofere răspunsuri despre discuția acelei întrevederi. Important este faptul că, de atunci, profesorul Kajinski nu a mai fost văzut niciodată.
Câinele viu, cu capul tăiat
În anii următori, experimentele asupra psihicului uman și încercările de a crea un dispozitiv pentru manipularea oamenilor au continuat. Proiectul inginerului Kajinski a fost preluat de cercetători mult mai puțin scrupuloși și au fost realizate o serie de experimente de-a dreptul monstruoase. Din primele decenii ale secolului XX, oamenii de știință ruși, la ordinul expres al liderilor vremii, s-au străduit să creeze un super-soldat, cu puteri supraomenești, invincibil, care să nu simtă durerea și oboseala. Astfel, o echipă de savanți condusă de medicii chirurgi Serghei Briuhonenko și Nikolai Terebinski propuneau o idee de-a dreptul șocantă: subiectului să i se programeze moartea clinică, creierul să-i fie spălat, toate amintirile șterse și apoi, după anumite procedee, să fie reînviat. Individul devenea astfel altcineva, un om cu o nouă identitate, cu alte obiceiuri, cu abilități fenomenale, care răspundea numai la ordinele directe ale "stăpânului” său.
Pentru desăvârșirea acestei idei, savanții și-au început cercetările și experimentele medicale pe câini. Înainte de toate trebuia demonstrat că un creier poate funcționa independent de trup, la comenzi trimise prin intermediul unui aparat. Astfel a fost creat un dispozitiv care imita funcțiile inimii, capabil să mențină în viață capul unui câine, separat de trupul acestuia. Instrumentul a fost prezentat în premieră la Congresul internațional de fiziologie de la Moscova, în 1940. Un cap de câine, despărțit de trup, a fost adus pe o măsuță, și profesorul Serghei Briuhonenko a demonstrat oamenilor de știință cum acesta poate răspunde la stimuli. Medicul a lovit masa cu un ciocănel și capul patrupedului a tresărit. Apoi i-a îndreptat spre ochi o sursă puternică de lumină și câinele a clipit. În fața tuturor, capul animalului a fost chiar hrănit cu o bucățică de carne. Câinele a înghițit de îndată delicatesa care a țâșnit afară printr-un tub conectat la cap. Experimentul a șocat întreaga comunitate a oamenilor de știință.
După această demonstrație, proiectul celor doi chirurgi a fost anulat. Conform declarațiilor oficiale, motivul era costul mult prea ridicat. Dar, la scurt timp după spectaculosul experiment, medicul Terebinski a suferit un accident straniu, în urma căruia și-a pierdut viața, iar profesorul Briuhonenko a fost internat într-un spital de boli psihice. Nu există dovezi în legătură cu finalizarea proiectului "super-soldat”, totuși, nu putem să nu ne întrebăm dacă, în laboratoarele secrete, teribilul experiment nu a fost continuat și pe subiecți umani. Deși pare o idee desprinsă din cărțile științifico-fantastice, planul lui Stalin de a crea o armată de zombi, o armată de super-soldați manipulați printr-un dispozitiv psihotronic, avea toate premisele să poată fi pus în aplicare.
Dacă proiectul a continuat sau nu, probabil nu vom afla niciodată. Cert este că după destrămarea URSS-ului, când parte din dosarele experimentelor științifice top-secret au fost desecretizate, marele public a aflat și despre experimentul Briuhonenko.
Manipulări colective
Conform unor teorii, dezvoltarea armelor psihotronice a atins astăzi asemenea culmi, încât acționarea asupra creierelor oamenilor poate fi realizată practic prin intermediul oricărui aparat electronic: telefon mobil, televizor, radio. "Orice individ poate fi manipulat. O asemenea influență asupra maselor este practicată de multă vreme de majoritatea serviciilor secrete. Cel mai des, armele psihotronice sunt folosite pentru a provoca revolte sau mișcări sociale. Aceste experimente, aparent inofensive, sunt puse în aplicare destul de frecvent. Un asemenea caz a scăpat de sub control și a ajuns în presă, în Japonia, în anul 1997”, afirmă psihologul Dimitri Zîkov, cercetător în cadrul Asociației pentru studiul fenomenelor psihotronice de la Novosibirsk, din Rusia. "Într-o seară, canalul de televiziune Tokyo TV a transmis câteva episoade din seria de desene animate Pokemon. La 20 de minute după începerea difuzării, sute de părinți au apelat serviciul de ambulanță, solicitând ajutor pentru copiii lor. Toți descriau aceleași simptome: amețeli, greață, vărsături, convulsii și pierderea cunoștinței. La câteva zile s-a declanșat o anchetă prin care s-a descoperit că în episodul de desene animate fusese montată o hieroglifă care reprezenta cuvântul moarte. Ea era ascunsă în spatele unor imagini firești. Subconștientul copiilor însă o detectase. Semnul se repetase atât de des încât provocase copiilor simptome specifice epilepsiei. Ancheta nu a putut însă stabili de către cine și în ce scop fuseseră folosite asemenea imagini subliminale asupra creierelor copiilor”.
Un caz similar s-a petrecut și în Georgia. În noiembrie 2007, la Tbilisi, mii de oameni au ieșit în stradă să demonstreze împo-triva politicilor dure ale președintelui Mihail Saakașvili. După numai o oră de la declanșarea manifestațiilor, pe străzile capitalei gruzine s-a petrecut un fenomen incredibil. Protestatarii cădeau efectiv din picioare, se tăvăleau pe jos de dureri, se loveau cu capul de pereții clădirilor. La spitalul central de urgențe au început să sosească sute de oameni care se plângeau de dureri cumplite de cap și stomac, de atacuri de panică și pierderi de memorie. Majoritatea nu își aminteau nici măcar că fuseseră la demonstrație.
Așa cum s-a dovedit ulterior, pentru a alunga demonstranții de pe străzi, miliția georgiană nu a folosit numai jeturi de apă și gloanțe de cauciuc, ci și o armă acustică. Experții militari afirmă că astfel de instrumente s-au folosit și în războiul din Irak și Afganistan. Arma a fost creată în Statele Unite și se numește LRAD. Ea emite sunete puternice, greu de suportat și provoacă dureri de cap, pierderi de memorie, leșin, sentimente inexplicabile de teamă.
Potrivit unor informații apărute în presa occidentală, în laboratoarele secrete ale armatei ruse, oamenii de știință se străduiesc să perfecționeze această armă. "Undele emise de ea sunt complet insesizabile de urechea umană, dar foarte periculoase pentru organism. Frecvența acestor infrasunete este cuprinsă între 2 și 20 de hertzi și poate afecta funcționarea normală a organelor interne, poate provoca halucinații, depresii, stări de anxietate. Cele mai periculoase unde sunt cele cuprinse între 6 și 9 hertzi. Omul bombardat cu asemenea sunete are senzația că țeasta capului i se va despica, cade într-o stare de cumplită depresie, de panică și groază. În astfel de momente, individul este lipsit de apărare, din mintea lui se poate extrage orice informație și, invers, se poate inocula orice gând”.
Aparent, dosarul armelor psihotronice a fost demult clasat. În realitate însă, proiectul rămâne actual iar experimentele, probabil, continuă, sub aceeași ștampilă "top secret”.