De la televizor îl știu pe d-l Neagu Djuvara și taximetriștii, și frizerii, și precupețele din piață. E la fel de cunoscut și admirat ca și fotbaliștii, cântăreții de muzică pop sau actorii din seriale, deși e un boier nu doar prin genealogie, ci și "al minții”. Face parte dintr-o elită intelectuală autentică, blamată cu ură de populiștii care scontează pe frustrările celor cu nivel cultural jos, din păcate tot mai mulți la noi de când învățământul de toate gradele a ajuns în halul știut, iar modelele de reușită în viață intens mediatizate sunt afaceriștii dubioși, mafioții, manechinele-curtezane și copiii de bani gata, pe care bieții jurnaliști îi numesc (fără ironie!) "lumea bună”. În această pătură vulgară de VIP-uri autohtone, d-l Neagu Djuvara, cu două doctorate de stat, adevărate la Sorbona - unul în Drept și altul în Filosofia Istoriei + absolvirea (la 68 de ani!) a vestitului Institut de Limbi și Civilizații Orientale din Paris - poliglot, premiat de Academia Franceză, cu o bibliografie importantă pe teme de istorie a românilor, e un personaj unic prin capacitatea lui de seducție a tuturor categoriilor de public. Care se datorează în primul rând farmecului dat de naturalețea manierată și harului de povestitor cu o memorie fenomenală (încă o dovadă că mintea exersată permanent nu îmbătrânește). Cine a văzut cozile la autografe de la fiecare lansare a unei noi cărți publicate de d-l Neagu Djuvara, șirurile lungi de oameni de toate vârstele și profesiile atrași de personalitatea lui, rămâne cu impresia că nu doar literatura comercială se vinde bine, ci și cărțile de istorie națională, când sunt scrise neconvențional și aduc noi ipoteze argumentate. D-l Djuvara este cel mai vândut autor al Editurii Humanitas. O dovedește și faptul că "Amintirile din pribegie” au ajuns într-un deceniu la a zecea ediție, fapt fără precedent în cazul unui scriitor român contemporan. Iar ediția pe care vi-o recomand azi, publicată pentru aniversarea a 95 de ani a memorialistului, e cu adevărat sărbătorească din toate punctele de vedere. Textul e revăzut și substanțial adăugit, tiparul și hârtia (inclusiv fasciculele cu fotografii) - de cea mai bună calitate, iar îngrijirea editorială, impecabilă (cu o mențiune specială pentru redactorul S. Skultéty, care îmi închipui că a dus greul). O ediție superbă, lucrată cu profesionalism și cu drag - se simte asta. Cât despre conținut, chiar dacă ați citit vreuna din versiunile precedente, încântarea e sporită de numeroasele adăugări (culese cu alt corp de literă), care aduc un plus de mărturisiri, portrete, anecdotică și comentarii din perspectiva anului 2012. Refugiat politic din 1948 până în 1990, Neagu Djuvara a avut parte de la 32 la 74 de ani de experiențe ieșite din comun. A participat ocazional, întâi ca diplomat, apoi ca înalt funcționar în Ministerul de Externe al Republicii Niger (1961-1984), la evenimente importante din politica mondială. A călătorit mult și a cunoscut personalități faimoase, dar și anonimi interesanți. A trecut prin peripeții demne de un film de aventuri, el însuși fiind (așa îl văd) un fel de erou înfruntând cu eleganță și curaj greutățile, sensibil la farmecul feminin de toate rasele, pasionat de echitație (a înființat un club de călărie la Niamey, în Niger), de dans, de navigație, de explorări, dar care în lunile de concediu parizian își petrece timpul în biblioteci, redevine cărturarul interesat în special de istoria românilor. Altruist și trăsnit, curios să cunoască și să înțeleagă lumea africană profundă, cu tradițiile ei atât de ciudate pentru europeni, d-l Neagu Djuvara are o minte deschisă, o limbă ascuțită, mult umor și o vioiciune antrenantă. De aceea a comunicat la fel de bine cu aristocrații parizieni din familia soției, cu oamenii politici și diplomații occidentali și africani, dar și cu populațiile locale hausa, djerma, cu fulanii și tuaregii despre care ne povestește lucruri pe care nimeni de la noi nu le știa. Și o face nu sec etnografic, ci cărnos, cu întâmplări trăite de el nemijlocit sau auzite de la sursă.