ANCHETĂ: Singurătatea, povară sau fericire?

Există din ce în ce mai mulți oameni singuri. O realitate explicată prin schimbările sociale din ultimul timp. Dar și prin schimbări sufletești. Văzută din afară, singurătatea pare o povară. Dar cei care o trăiesc se declară, adeseori, fericiți. Să ne fie frică oare de ziua în care în paharul de la oglinda din baie va fi doar o singură periuță de dinți?

O călătorie în America

Mă aflam pe o stradă din New York, când a izbucnit dintr-o dată furtuna. A fost scurtă și violentă și m-a luat pe nepregătite, la fel ca recenta des­părțire de soțul meu, după cincisprezece ani de căsni­cie. M-am pomenit în apă până a­proa­pe de genunchi. Căutând adă­post, m-am năpustit în cel mai apropiat supermarket. Prin­tre femei portoricane și rafturi cu bere mexicană la cutie, stăteam acolo de una singură, cu sanda­lele mele ude leaorcă, privind ploaia prin geamuri, una între mi­lioane de oameni, într-un oraș, într-o țară atât de depărtată de viața mea obiș­nuită, încât deo­dată totul părea posibil. Au fost cinci minu­te, cele mai fericite pe care le trăi­sem după mult timp.
De fapt, această călătorie la New York plănuisem s-o facem în trei. Rudele soțului meu emi­gra­seră de ze­ce ani în America și urma să stăm la ele câteva săptă­mâni. Însă până la urmă am plecat doar eu singură. Îmi dorisem prea mult să ajung la New York și, în plus, știam că o călătorie se așează pe suferință ca un dia­pazon. Am închiriat o cameră la hotel, decisă să încep în vacanța aceea o viață nouă. Viața mea de femeie singură, cu un copil. La început a fost greu. Mă sim­țeam dezorientată, înfrico­șată. Dar a treia zi, simpto­mele au cedat, amintindu-mi de mine, de o altă versi­une a mea, de o etapă a existenței mele, despre care ani în șir crezusem că n-am s-o mai regăsesc vreodată: tine­re­țea. Sentimentul de a fi viu, chiar și în cea mai profundă su­ferință, este unul din cele mai copleșitoare. Am stat ceasuri în­tregi pe o bancă în Central Park și, cu toate că nu puteam uita ce lăsasem în urmă, eram preocu­pată mai ales de ceea ce îmi stătea în față: libertatea. Senti­mentul acela sublim pe care americanii l-au celebrat trans­for­mându-l într-o statuie. Ea, liber­tatea, este bunul nostru cel mai de preț, dar acest lucru se uită adesea într-o relație. Devii dependentă de celălalt, din ce în ce mai neînsemnată. Și, într-o bună zi, când vrei să cumperi o sticlă de vin roșu de la supermarket, pui mâna pe telefonul mobil și-ți întrebi bărbatul: oare ar fi mai bine să aleg un vin alb? Nu pentru că ești inca­pabilă să iei o hotărâre, ci fiindcă eul tău s-a topit în "noi”. Dar oricât de mângâietor ar fi acest "noi”, el nu scoate totdeauna la suprafață ce e mai bun în oameni.
Greu de crezut, dar călătoria aceea, de una singură, în America, m-a vindecat. Mai exact, m-a ajutat să iau dis­­tanță față de viața mea. Spre propria mea surprin­dere, constat că, de când sunt singură, am crescut lă­untric, am devenit mai puternică și mai echilibrată. Poate că despărțirea și singurătatea m-au obligat să mă autodepășesc. Pentru asta cred că merit felicitări. Pot să-mi sărbătoresc singurătatea cum îmi place. Impor­tant este că am din nou planuri de viitor și știu de ce am nevoie, ca să mă simt om întreg.

MARIA ROȘCULEȚ, programator I. T. - București

NORICA FISCHER POPA

"Singurătatea este o fază a vieții pe care aproape fiecare dintre noi a cunoscut-o sau urmează să o cunoască la un moment dat”

- Nu vi se pare ciudat că nimănui nu i se pune întrebarea "De ce duci o viață de cuplu?”, în vreme ce oamenii singuri sunt obligați să se justifice me­reu? De ce se întâmplă așa?

- Oamenii singuri zgân­dăresc dorul nostru de li­bertate. Își permit să trăiască după capul lor, exact așa cum le place. În același timp, le lipsește ceva. De aceea îi percepem și ca pe niște persoane izolate și triste. În ultimă instanță, oamenii singuri sunt un fel de ecran pe care se proiectează atât speranțele, cât și temerile noastre. Însă ei invită și la evaluări.

- De ce?

- Echilibrul emoțional al multora din cei singuri este oscilant. Ei trec ușor de la entuziasm și exaltare la melancolie profundă. Această pendulare continuă e observată și evaluată de cercetătorii din toată lu­mea, căci existența în singurătate este o fază a vieții pe care aproape fiecare dintre noi a cunoscut-o sau ur­­mează să o cunoască la un moment dat. Majo­ritatea celor singuri trăiesc numai temporar astfel.

- Totuși, numărul lor a crescut an de an, în ultimele două decenii. Singurătatea a devenit un caz social. În prezent, media europeană a celor sin­guri reprezintă 23% din totalul populației. Aproape un sfert!

- Da, sunt tot mai multe persoane care nu au un par­tener stabil. Totodată, mi se pare important să fa­cem deosebirea între oamenii singuri și cei inde­pen­denți, care cultivă o relație la distanță ori se bucură de libertatea de avea o locuință proprie. Majoritatea celor propriu-zis singuri nu consideră că ar duce o for­mă de viață ideală, concluziile desprinse din son­dajele de opinie sunt clare în această privință. De aceea, eu aș în­trebuința cu prudență calificative ca "bucuros” sau "fe­ricit”, întrucât numeroase persoane nu ajung de bu­năvoie într-o atare situație. Cert este însă faptul că, prin ponderea lor crescândă, acești oa­meni produc schim­bări în societatea noastră.

- În ce mod?

- Divorțurile explodează, natalitatea scade îngri­jo­­rător, idealul familiei creștine e pus în pericol. De ce este așa, e greu de răspuns. Schimbările sociale, ci­ta­di­ni­zarea satelor, activarea profesională a fe­meilor nu explică tot. Există "un mal du siècle”, o stare de spirit care va fi înțeleasă abia peste o sută de ani. Există însă și manifestări pozitive. Oamenii sin­guri se luptă să construiască relații. Oricât ar fi de independenți au nevoie de contacte sociale ca de pâinea cea de toate zilele. De aceea, ei investesc mult timp și efort în cul­tivarea acestor relații. Și nu trebuie să catalogăm preo­cuparea lor ca fiind egoistă. Pentru că nu e vorba nu­mai de prieteni apropiați sau de re­lații bune cu colegii. Mulți dintre cei singuri se anga­jează în posturi ono­rifice, activități neremu­nerate ori inițiative civice. Fără ei, societatea civilă n-ar mai fi la fel de puternică. Așa­dar, e o eroare să credem că o societate care încura­jează individul ar fi una egoistă.

- Ce alte schimbări apar, datorită lor, în socie­tatea noastră?

- Persoanele singure au, pur și simplu, alte nevoi. Ui­tați-vă în supermarketuri: ele oferă alimente am­ba­late în cantități mai mici și produse speciale, cum ar fi mâncărurile gata preparate. Alimentația publică profită de pe urma oamenilor singuri, ca și curăță­toriile, agen­țiile de turism etc.

- Cum arată viitorul lor?

- Numărul celor singuri va continua să crească. Sunt printre cei care nu cred că această evoluție ar putea fi reversibilă. Problematic este faptul că forma lor de viață presupune anumite riscuri la bătrânețe. Soluții se pot găsi, însă ele nu vor putea fi puse în practică fără ajutorul societății civile.

- Și care ar fi partea bună?

- Libertatea. Oamenii singuri au încredere în ei. Și ne demonstrează că avem posibilitatea să ne mo­delăm viața așa cum dorim.