EXPOZIȚII DE EXCEPȚIE ÎN CAPITALĂ

Valentin Iacob
* Toamna vine cu cadența ei de ceasornic de aramă, dar ecourile expozițiilor de peste vară nu s-au stins. În vipiile domolite ale Capitalei, amatorii de artă își pot oferi ca prilej de bucurie estetică, o colecție impresionantă de sculptură în lemn, ce poate fi admirată la Muzeul Național de Artă al României, și o expoziție de pictori buzoieni din ultimul veac, găzduită de Palatul Șuțu *

Muzeul Național de Artă al României
Întoarcerea maeștrilor


"Numai românii și africanii au știut să sculpteze în lemn”. Sub această provocare adresată lumii de Brân­cuși pare să stea și expoziția eveniment de la Mu­zeul Național de Artă al României. Măiestria cioplirii și înălțimea idei­lor întrupate în lemnul sta­tuilor îi dau dreptate lui Brâncuși. Cei mai importanți sculptori ro­mâni ai secolului XX sunt prezenți în această uriașă expoziție. Doar artiștii în viață lipsesc, din păcate. Deschisă până pe 28 octombrie, expoziția ocupă tot parterul imens al Galeriei Naționale a muzeului de pe Calea Victoriei. Realizată doar cu lucrări din patrimoniul mu­zeului, expoziția "Arhetipuri sculpturale. Sculptură în lemn” ne înfățișează 75 de statui sculp­tate între 1918 și 1999, de 22 de artiști români care au lăsat urme adânci în arta noastră. Din această listă de aur, trebuie să-i amintim pe George Apostu, Romul Ladea, Geza Vida, Ion Vlasiu, Constantin Popovici, Ovidiu Maitec, Adrian Popovici, Gheorghe Iliescu-Călinești, pictorul Ion Alin Gheorghiu (care a și sculptat cu succes!), Mihail Laurențiu, Hans Mattis-Teutsch, Borgo Prund sau Milița Petrașcu. În ciuda mulțimii lucrărilor, iu­bitorii de sculptură în lemn vor distinge "dintr-o ochire” stilul maeștrilor îndrăgiți. Vida Geza, de pildă, cu sculpturile lui în forță și amprenta aceea aproape car­nală întruchipată în lemn, care-i pulverizează limi­tele proletcultiste ale su­biec­telor. Nu departe de Vida Geza veți găsi lucrările re­marcabile ale lui Constantin Popovici. Și alături de ele stă Apostu, cu sculpturile sa­le din tinerețe. Un Apostu cu marile teme de mai târ­ziu gata descoperite, dar care te face să regreți că nu e prezent și cu lucrări de ma­turitate, cele care l-au im­pus cu adevărat. Dar, din pă­cate, la sfârșitul anilor '80 statul făcea tot mai puține achiziții, iar după '89, ele au în­cetat complet. Cu aces­te imperfecțiuni, ce nu țin de Muzeul Național de Ar­tă al României, expoziția ră­mâ­ne un eveniment major. De aceea, am dorit să aflu câteva cuvinte și de la cea care s-a străduit ca aceste frumoase întruchipări în lemn să fie pentru prima oară adunate laolaltă. Se numește Ana Zoe Pop, este ea în­săși sculptor, dar și curatoarea expoziției, specialist în artă românească modernă al muzeului.

- Ați strâns aici cam toți maeștrii noștri de după Brân­cuși sau contemporani cu el. O adevărată victorie!

- Să știți că expoziția nu își propune o abordare ex­ha­us­tivă, ci mai degrabă o pre­zentare cronologică a unor repere semnificative din evo­luția sculpturii în lemn, în viziunea artiștilor noștri din secolul XX. Puteți des­co­peri artiști interbelici, care os­cilează între un mo­der­nism clasicizant și forme ra­di­cale ale modernității, ală­turi de sculptorii afirmați la sfârșitul anilor '60 și în anii '70. În perioada aceea, odată cu înmulțirea ta­be­relor de sculptură în aer liber, sculptura în lemn de­ve­nise un fenomen major. De asemenea, vizitând expo­ziția veți putea înțelege cum s-au raportat sculptorii români la noțiunea modernistă de "fidelitate față de materie”, impusă de Brâncuși și de generația lui. Fi­delitatea față de materie a însemnat transferarea inte­resului de la obiectul reprezentat în lemn, către lemnul însuși, cu proprietățile și specificul lui. De aceea, toți sculptorii au folosit tehnica cioplirii ori polisajul, care i-au obligat să lucreze singuri, fără elevi sau ucenici.
(Programul săptămânal de vizitare al MNAR este de miercuri până duminică, între orele 11.00 - 19.00 (până la 30 septembrie) și între 10.00 - 18.00 (din octombrie). La fel ca toate marile muzee ale lumii, MNAR are și o zi de intrare gratuită. Aceasta este prima miercuri din fiecare lună.)


Palatul Șuțu
Liniște, culori și bucurie
- Pictori buzoieni pe simeze bucureștene -


O mixtură dulce de arome picturale, și vechi, și moderne, la fel cum e și zona din care provin, poate fi admirată la Palatul Șuțu. 101 tablouri făcute de 21 de pictori buzoieni ai ultimului veac au fost aduse la București, într-o expoziție ambițioasă și amplă. Toa­te tablourile fac parte din colecția Muzeului Ju­dețean Buzău, care a ținut astfel să arate publicului bucureș­tean încă o fațetă a artei noastre. Și dacă te vei plimba, înconjurat de tăcerea răcoroasă, inundată de culori, a expoziției de la etajul Palatului Șuțu, vei fi surprins să afli câte nume bune și de valoare a dat Buzăul picturii românești. Îi veți găsi aici pe Margareta Sterian (una dintre reginele picturii românești), pe Ștefan Popescu (peisagist interbelic re­zistent la trecerea timpului), pe Gore Mir­cescu sau chiar pe Ligia Macovei, pe care poate abia acum o puteți descoperi, cu temele și tușa ei modernă. Trebuie spus că această expoziție buzoiană de la Pa­latul Șuțu s-a bucurat, cu parfumul ei re­tro, de un real succes de public și de co­lec­ționari. Ea fost onorată de perso­na­lități prestigioase ale cultu­rii noas­tre, așa cum au fost d-na Ruxandra Garofeanu, (cri­tic de artă), Cela Neam­țu (tapiseristă), Dorana Co­șo­veanu (critic de artă), Geor­geta Filliti (istoric de artă) sau Vasile Petrovici (pre­ședinte al Societății Co­lecționarilor de Artă din România). De aceea, am ținut să stau de vorbă cu aceea care, împreună cu di­rectorul Muzeului Jude­țean, Sebastian Matei, a al­că­tuit această expoziție: doamna Rodica Tache, mu­­­zeograf de artă al muzeului buzoian.

- Există un mesaj pe care expoziția buzoiană vrea să-l transmită publi­cului bucureștean?

- Vreau să vă spun că în acest început de mileniu, în care pictura lumii e tot mai nonconformistă și excentrică și în care domină experimentul, eu cred că pictura buzoiană are și ea ceva de spus. Pentru că aproa­pe toți artiștii buzoieni, după ce inițial s-au entu­zias­mat de noul din arta Occi­den­tului și după ce au creat sub in­flu­ențele ei, s-au întors la vechiul spi­rit al creației românești, autoh­to­nizând totul. Expoziția este un omagiu modest adus acestor pic­tori, care timp de 100 de ani și-au demonstrat talentul românesc, identificându-se în cultura uni­ver­sală. Și, într-adevăr, pictorii bu­zo­ieni ne lasă să le descoperim ade­vă­rurile, pictând povești despre ei înșiși și despre meleagurile bu­zo­iene. Ștefan Popescu, Gore Mir­ces­cu, Gogu Iliescu, Constantin Petrescu-Dragoe sau Alexandru Moscu sunt peisagiști redutabili. Pictura lor are culori suave și nobile și din ea emană împlinirea și frumusețea. Acea frumusețe spi­rituală a culorii, primită nativ, drept har, de români. Forța și ten­siunea culorilor din tablouri cre­ează o atmosferă prețioasă și ar­haică, iar contemplarea lor ne odih­nește ochiul. Tablourile sunt frumoase și se pun în valoare așa cum sunt expuse, la un loc. Și ast­fel, expoziția buzoiană încearcă să spargă puțin și realitatea asta a noas­tră, tensionată. Și vă cheamă într-un univers al liniștii, culorilor și bucuriei.