Început de septembrie. Este una dintre puținele zile când farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit în laboratorul vechii sale spițerii de pe Calea Galați. Înconjurat de manuscrise cartonate așezate într-o aparentă dezordine pe biroul de lemn masiv, analizează cu atenție o coală de hârtie liniată, pe care scrie cu litere mari "Plantele din luna septembrie”. Tresare când ne aude pașii, dar imediat chipul i se luminează, ca la bucuria revederii unor prieteni vechi. Abia așteaptă să ne dezvăluie secretele plantelor medicinale ale toamnei și se grăbește să ne conducă spre camera pe care o numește zâmbind "biblioteca cu plante medicinale”. Dincolo de ușa înaltă, se deschide o încăpere răcoroasă, ce poartă miros de aer curat și iarbă proaspătă. Sub ferestrele largi, stau lipite una lângă alta măsuțe joase, îmbrăcate în hârtie albă, unele împodobite cu frunze aromate, întinse în strat subțire, altele așteptând comorile ce vor veni în curând. "În acest anotimp al schimbării, al trecerii de la caniculă la frig, este foarte important să ne păstrăm echilibrul organismului, adică sănătatea. Întotdeauna am fost uimit de faptul că tocmai acum, când suntem sensibili la apariția bolilor, natura ne oferă o parte din cele mai puternice plante medicinale!”, spune cu entuziasm farmacistul. De curând s-a întors din Vrancea, zonă bogată în ierburi de leac, mai ales în tufe de cătină și păducel, presărată cu roșul aprins al măceșelor coapte.
Păducelul, leacul inimii bolnave
Prima plantă pe care o alege din ierbarul parfumat al toamnei este păducelul, numit și gherghin sau mărăcine alb. Este un arbust valorificat pe deplin în medicina naturistă, fiind cunoscut drept un aliat de nădejde în lupta pentru sănătatea inimii. Dacă frunzele și florile se culeg pe timp de vară, vremea fructelor de păducel este acum, la început de toamnă. An de an, în septembrie, farmacistul pornește pe cărările ce străbat munții Vrancei, culegând de la marginea pădurilor numai roadele care s-au copt în aerul curat al înălțimilor. "Secretul este să recoltezi păducel din tufele care cresc la altitudini mai mari, de peste 800 de metri, deoarece aerul de munte întărește principiile active ale plantei. De asemenea, este important să punem fructele abia culese în lădițe de lemn sau coșulețe. O greșeală frecventă este folosirea sacilor sau a pungilor, în interiorul cărora, datorită lipsei de aer și a presării, boabele se încălzesc, se lovesc și se depreciază. Fructele sunt bogate în tanin, glucoză, fructoză, substanțe minerale, vitaminele B1 și C. Acțiunea cumulată a tuturor principiilor active prezente în frunzele, florile și roadele păducelului transformă acest arbust țepos într-un leac cu proprietăți magice”. De parcă vorbele nu ar fi suficient de convingătoare, maestrul spițer ne conduce spre masa unde, pe o coală mare de hârtie albă, a întins o broderie din fructele ovale, colorate în roșu aprins.
Procesul de uscare a boabelor de păducel este un pic mai dificil și presupune mai multă răbdare. Fructele se întind în strat subțire, fără să se atingă unele de altele, în încăperi foarte bine aerisite, cu temperatura cuprinsă între 25 și 30 de grade Celsius. După o perioadă care variază între una și trei săptămâni, pulpa se deshidratează și devine sfărâmicioasă. Dacă nu sunt respectate întocmai condițiile de recoltare și uscare, fructele se înnegresc și își pierd calitățile vindecătoare.
Acțiune terapeutică
Folosit de vindecătorii de la sate ca întăritor pentru "inima obosită”, păducelul este cunoscut drept "arborele vieții” sau "planta inimii”. Principiile sale active reglează contracțiile cordului și întăresc țesutul muscular cardiac.Din acest motiv este inclus în tratamentul afecțiunile cardiace care apar pe fond nervos, precum și în aritmii sau insuficiențe ale cordului. Acționează ca vasodilatator coronarian, activează circulația sângelui în vasele sanguine ale inimii, fiind indicat persoanelor care suferă de hipertensiune arterială sau ateroscleroză. De asemenea, este folosit ca adjuvant în refacerea organismului, după infarctul miocardic.
Efectele benefice ale păducelului se fac simțite și la nivel cerebral, unde asigură o bună irigare a creierului, calmează atacurile de panică și îndepărtează insomniile.
Preparate din păducel
Ceaiul - se obține simplu, turnând peste 2 lingurițe de fructe uscate o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute și se bea cu înghițituri mici. Sunt recomandate 2-3 căni pe zi. Pentru că fructele de păducel sunt acre-amărui, gustul neplăcut al infuziei poate fi ameliorat prin adăugarea unei lingurițe de miere de albine. Este indicat și copiilor care au dificultăți de concentrare și persoanelor de vârsta a treia care obosesc ușor. Rărește apariția bufeurilor de căldură cauzate de menopauză.
Decoctul de păducel valorifică mai eficient calitățile plantei. Farmacistul Ion Bobaru recomandă o rețetă ușor de preparat în casă: "Adăugați 2 linguri de fructe măcinate la o cană de 250 ml apă și fierbeți amestecul la foc mic, timp de 15 minute. După fierbere, lăsați preparatul în repaus jumătate de oră, apoi filtrați lichidul folosind o bucată de tifon curat sau o sită deasă. Decoctul se îndulcește după gust și se bea ușor călduț”.
Tinctura. Pentru a obține elixirul care întărește inima, farmacistul brăilean folosește o rețetă veche de aproape două secole. Formula presupune următoarele ingrediente: 20 g de fructe, uscate și măcinate mărunt, și 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Într-un borcan de sticlă se pune pulberea de păducel, peste care se toarnă alcoolul. Recipientul se închide ermetic și preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care este bine să fie agitat de trei ori pe zi. După această perioadă, se filtrează și se pune la decantat în frigider, încă 6 zile. În final, se separă partea lichidă, care se depozitează în sticluțe de culoare închisă. Se consumă 15 picături diluate într-o jumătate de pahar cu apă, cu 30 de minute înainte de masă. Este recomandată o cură de 3 săptămâni, cu o săptămână pauză.
În laboratorul său, farmacistul amestecă tinctura de păducel cu alte poțiuni extrase din plante, respectând întocmai proporțiile indicate de manuscrisele vechi. "Dacă tinctura de păducel se amestecă cu cea de valeriană și rozmarin, sunt potențate efectele sedativ-hipnotice. Pentru nevrozele cardiace și ca tonic cardiac, se folosește împreună cu tinctura de lăcrămioare.”
Cătina, fabrica de vitamine
Dar fructele de păducel nu sunt singurele leacuri ce pot fi culese la început de toamnă. Presărate la tot pasul, tufișurile de cătină au început să-și împodobească ramurile argintii cu ovalele lucioase al fructelor. "Septembrie este luna în care putem începe să culegem cătina!”, spune Ion Bobaru, așezând în fața noastră un coșuleț de răchită în care boabele portocalii strălucesc asemenea unor pietre prețioase. "Întreaga forță tămăduitoare a cătinei se concentrează în fructele acestea cu gust plăcut, acrișor. Pe bună dreptate, cătina este comparată cu o fabrică naturală de vitamine, neegalată încă de nici un produs farmaceutic obținut pe cale industrială. Are una dintre cele mai mari concentrații de vitamina C, de zece ori mai multă decât lămâile. Pe lângă aceasta, pulpa conține complexul B, vitaminele A, E și K, beta caroten (mai mult decât conține morcovul), zaharuri, acizi grași și acizi organici și alte substanțe active, mai puțin cunoscute. Aș putea vorbi zile de-a rândul despre virtuțile cătinei, însă pentru a beneficia de ele, se impune respectarea unor principii de bază în ceea ce privește recoltarea și uscarea fructelor. Am întâlnit multe persoane care nu tratau corect plantele medicinale și erau dezamăgite de rezultatele tratamentelor naturiste. De fiecare dată obișnuiesc să le explic că natura nu greșește, doar noi trebuie să fim atenți cu leacurile pe care ni le oferă”, spune farmacistul, cu îngăduința unui dascăl răbdător.
Recoltare și uscare
Fructele de cătină se desprind foarte greu de pe crenguțele apărate de ghimpi ascuțiți. Pentru a nu ne răni sau zgâria, trebuie să folosim o foarfecă și să tăiem doar capătul ramurilor încărcate de fructe. Acest procedeu de culegere ajută arbustul să se regenereze. Boabele de cătină abia culese se pun în coșulețe protejate de hârtie albă. Dacă vrem să păstrăm cătina proaspătă, o putem depozita în congelator. Pentru uscare, fructele se întind pe o tavă, în cuptorul aragazului, care trebuie lăsat cu ușa deschisă și reglat la temperaturi de 55-60 grade Celsius. Numai în aceste condiții este inactivată ascorbinaza - enzimă care descompune vitamina C. În caz contrar, jumătate din conținutul de vitamina C din cătină se pierde. După uscare, fructele se macină fin și pulberea se păstrează în recipiente de sticlă. Principiile active sunt anulate dacă depozităm praful de cătină în pungi de hârtie, pentru că acestea pot absorbi uleiurile din compoziția plantei.
Acțiune terapeutică
Adevărat miracol al farmaciei verzi, cătina întărește sistemul imunitar, mărește rezistența organismului la infecții, contribuie semnificativ la regenerarea celulelor și stimulează absorbția fierului. Este indicat consumul de cătină pentru ameliorarea stărilor anemice sau de astenie fizică și psihică. Dacă sunt folosite în completarea tratamentului medicamentos al bolilor fiziologice, preparatele din cătină cresc eficacitatea medicamentelor de sinteză și le diminuează efectele negative. Vitaminele A și E din compoziția capsulelor de cătină au un rol major în regenerarea țesuturilor pielii, iar vitamina K grăbește coagularea sângelui și cicatrizarea rănilor. Apără organismul de efectul nociv al radiațiilor, fiind un ajutor de nădejde pentru bolnavii de cancer care fac chimioterapie. Protejează și stimulează regenerarea țesuturilor hepatice, are acțiune antibacteriană și antiinflamatoare.
Pentru uz intern
Fructe întregi: putem beneficia în mod direct de acțiunea binefăcătoare a cătinei, consumând fructe proaspete sau congelate, doza minimă fiind de 30 g, de trei ori pe zi.
Suc: din cătina abia culeasă, se poate prepara, prin zdrobirea boabelor, un suc foarte gustos, al cărui efect tonifiant se face simțit dacă bem cu regularitate un pahar, de trei ori pe zi.
Pulberea este eficientă dacă se consumă câte o linguriță, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă. Efectul este sporit dacă ținem praful sub limbă, aproximativ 10 minute, înainte de a-l înghiți.
Infuzia de cătină se prepară din 40 g pulbere la un litru de apă. După ce a fiert jumătate de oră, se lasă la decantat încă 15 minute. Se strecoară și se poate bea călduță, o cană, înainte de fiecare masă.
Pentru uz extern
Mai ales în tratarea afecțiunilor dermatologice, poate fi folosit un unguent preparat în casă.
Alifia de cătină: se combină praful de fructe uscate cu untură de porc în părți egale (spre exemplu la 100 g cătină uscată se adaugă 100 g untură de porc, la 200 g cătină uscată se adaugă 200 g untură și așa mai departe). Se amestecă până se obține un preparat omogen, care trebuie păstrat la frigider, în recipiente mici, preferabil din sticlă. Poate fi folosit pentru calmarea arsurilor și cicatrizarea rănilor, deoarece conține toate substanțele necesare refacerii pielii. Pentru cei care au reacții alergice la untura de porc sau pentru persoanele bolnave de psoriazis, aceasta poate fi înlocuită cu grăsime de pasăre sau cu unt.
În laboratorul farmaciei Faltis, domnul Bobaru obține și uleiul de cătină, prin presarea la rece a fructelor proaspăt culese. Extractul uleios este un ingredient de bază al remediilor naturiste, pe care maestrul le prepară de mână, respectând întocmai litera manuscriselor vechi. ”Uleiul de cătină este folosit în diverse formule pentru badijonajul mucoasei bucale. Este foarte des menționat în vechile tratate farmaceutice, fiind prezent în compoziția unor creme și unguente care tratează eficient ulcerele varicoase, arsurile și eritemele - petele roșii care apar pe piele în simptomatica unor afecțiuni interne”. Farmacistul Ion Bobaru este renumit și pentru tinctura de cătină pe care o prepară după reguli stricte și o combină cu tinctura de măceșe, într-o formulă eficientă în tratarea psoriazisului.
Trandafirul vindecător: MĂCEȘUL
"Dacă vorbim despre toamnă, nu se poate să uităm măceșele! Nici dacă am discuta o zi întreagă nu am reuși să enumerăm până la capăt toate calitățile lor farmaceutice. Măceșul este un trandafir vindecător, un adevărat miracol al naturii. Nu întâmplător, fructele se recoltează toamna, înainte ca anotimpul rece să înceapă atacul asupra organismului nostru, aducând răceala, gripa, tusea și alte afecțiuni respiratorii. Dacă vreți să vă bucurați din plin de forța lor vindecătoare, trebuie să vă grăbiți să culegeți măceșele înainte de căderea brumei, pentru că, prin expunere la frig, boabele își pierd o bună parte din principiile active, în special conținutul de vitamina C”. Cu greu se poate numi o suferință care să nu fie ameliorată de o cură cu preparate din măceș, acestea fiind printre puținele medicamente naturale care nu au absolut nici o contraindicație. Punctul forte al capsulelor ce se ivesc la începutul toamnei dintre spinii arborelui de măceș este conținutul ridicat de vitamine. Alături de vitamina C, esențială pentru reglarea metabolismului, măceșele conțin vitaminele A, E și K, la care se adaugă acțiunea benefică a complexului de vitamine B, dublată de prezența magneziului și a calciului.
Neîntrecut cunoscător al medicamentelor naturale, Ion Bobaru ne sfătuiește să culegem măceșele în zilele însorite și senine de toamnă, când soarele a zvântat pământul de urmele ploilor și aerul este uscat. Asemenea cătinei, măceșele abia culese se transportă în coșulețe căptușite cu hârtie albă și se usucă în aceleași condiții ( în cuptorul aragazului lăsat cu ușa deschisă și reglat la 55-60 de grade Celsius).
Acțiune terapeutică
Cu o lungă tradiție în medicina populară, măceșele sunt folosite în special pentru proprietățile vitaminizante, antioxidante, antiinflamatoare și astringente. Cercetând manualele de medicină naturistă, Ion Bobaru a descoperit însă că fructele de măceș sunt indicate și în tratamentul bolilor de piele. "Având un conținut ridicat de vitamina C, fructele de măceș contribuie la reglarea și funcționarea normală a glandelor cu secreție internă, cum ar fi splina, ficatul și creierul. Se pare că unele boli de piele, cum ar fi psoriazisul, apar datorită blocării secreției glandelor suprarenale, ce au un rol important în menținerea integrității pielii. Această disfuncționalitate se datorează în principal stresului, fumatului și factorilor genetici. Vitamina C naturală, în special cea pe care o conțin măceșele, poate activa funcția suprarenalei. O cură îndelungată cu ceai sau cu tinctură de măceșe ar fi o soluție pentru reglarea acestei glande”. Pentru tratarea psoriazisului, farmacistul prepară tinctura de măceșe care, asociată cu o loțiune și o cremă emolientă, ameliorează considerabil simptomele bolii.
Ardeii iuți, condimentele sănătății
Dimineața este pe sfârșite și razele tot mai puternice ale soarelui vestesc apropierea amiezii. Parcă înștiințat de un ceasornic nevăzut, domnul Bobaru ne anunță că a sosit momentul să mergem în grădina farmaciei, unde ne așteaptă alte miracole tămăduitoare. Dincolo de poarta care ne este deja familiară, culorile, formele și miresmele ierbarului viu s-au schimbat ca prin farmec. Doar geometria aleilor ne convinge că ne aflăm tot în laboratorul verde al maestrului spițer.
Se oprește în fața unei tufe rotunde, ce poartă printre frunzele verzi fructe în formă de semilună, colorate în roșu intens, semn ca sunt gata de a fi culese. Ardeii iuți se numără printre primele plante pe care farmacistul le recoltează la începutul lunii septembrie. "Deși nu sunt originari din România, ardeii iuți s-au acomodat foarte bine la clima ospitalieră a țării noastre. Se spune că puterea lor terapeutică a fost descoperită de unul dintre medicii care l-au însoțit pe Cristofor Columb în expedițiile pe continentul american. Acesta a observat ca vracii triburilor amerindiene foloseau pulberea de ardei iute în vindecarea bolilor, motiv pentru care fructele acestui arbust erau de o mare valoare. Ajuns în Europa, ardeiul cu gust iute s-a răspândit foarte repede prin intermediul neguțătorilor de mirodenii. Pe meleagurile noastre, medicina populară a adoptat cu ușurință condimentul medicament și, vreme de patru secole, tămăduitorii de la sate au perfecționat numeroase rețete care pun în valoare principiile lui active”.
Ardeiul iute se numără printre puținele plante medicinale care conțin capsaicină și capsicină, alcaloizi naturali care îi conferă valoroase calități farmaceutice, dar și gustul piperat-arzător.
Acțiune terapeutică
Efectele benefice ale ardeiului iute se fac simțite la nivelul întregului organism deoarece substanțele sale active îmbunătățesc circulația sângelui, îl curăță de toxine și favorizează asimilarea compușilor nutritivi. Pe plan intern, stimulează buna funcționare a sistemului digestiv, fiind folosit la tratarea indigestiei, precum și împotriva colicilor și constipației. Aplicate extern, preparatele din ardei iute combat durerile provocate de afecțiunile reumatoide, îndepărtează durerile lombare, durerile musculare și calmează iritațiile pielii.
Pentru uz intern
Cea mai la îndemână metodă de a folosi calitățile farmaceutice ale ardeilor iuți este consumarea lor proaspeți, în timpul meselor, cu precizarea că sunt suficienți doi ardei mici la o masă, exagerările fiind periculoase pentru mucoasa gastrică.
Tinctura de ardei iute este un preparat care altădată nu lipsea din "farmacia” nici unei case sau gospodării țărănești. Pentru obținerea acestui elixir vindecător, Ion Bobaru recomandă o rețetă veche, dar eficientă, descoperită într-un manuscris vechi de peste două secole. "Ardeii se usucă la temperaturi de cel mult 35 de grade și se mărunțesc până devin o pulbere groșcioară. Într-un recipient de sticlă se pun 10 g de pulbere peste care se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Recipientul se păstrează închis ermetic timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. În final, se filtrează și se toarnă în sticluțe mici, închise la culoare. Pentru stimularea secrețiilor gastrice și îmbunătățirea digestiei este recomandată o doză de 10-20 de picături, dizolvate în jumătate de pahar cu apă, înainte de fiecare masă”, ne sfătuiește farmacistul.
În medicina populară, tinctura de ardei iute este un cunoscut remediu împotriva alcoolismului. Dacă persoana afectată de acest viciu dorește să renunțe, este recomandat să se toarne o doză mai mare, aproximativ 40 de picături, într-un litru din băutura alcoolică pe care obișnuiește să o consume. Substanțele din ardeiul iute vor da băuturii un gust ușor neplăcut, dar vor reduce dorința de a mai consuma alcool, provocând chiar și aversiune față de acesta.
Pentru uz extern
Prișnițele sau compresele cu ardei iute: recomandate în tratamentul durerilor reumatice. "Se toarnă tinctură peste o bucată de pânză și se ține pe zona afectată aproximativ 30 de minute. Aplicate de două ori pe zi, compresele pun sângele în mișcare, au efect antireumatic și analgezic”, explică meticulos farmacistul. Tinctura de ardei iute este unul dintre ingredientele de bază pe care le folosește în prepararea "Spirtului de oase”, un remediu uitat, dar deosebit de eficient, aflat la loc de cinste pe rafturile farmaciei sale.
"Deși reprezintă un medicament gustos, ardeii iuți au și o sumă de contraindicații. Trebuie cu desăvârșire excluși din dieta persoanelor care suferă de fisuri anale, hemoroizi sau au colonul ușor iritabil. Sunt de evitat și în cazurile de gastrită sau de ulcer, pentru că eficiența lor în aceste afecțiuni rămâne un subiect controversat”, avertizează Ion Bobaru.
Peste grădina cu ierburi de leac s-a lăsat liniștea caldă a prânzului. Farmacistul se desprinde cu greu din mijlocul plantelor care îi sunt atât de dragi, însă trebuie să se întoarcă la masa de lucru din laborator. "Luna septembrie este una aglomerată, este luna ierburilor de leac!”, spune cu veselie, în timp ce ne luăm rămas bun.
Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Calea Galați, nr. 29, Brăila, telefon 0239.61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@yahoo.com.
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor”, acordat de colegiul Farmaciștilor din România.