Fiindcă vacanța s-a sfârșit, să trecem la lucruri serioase: iată, a apărut a doua ediție, după cinci ani, a acestei cărți consacrate intelectualității franceze înhămate la carul ideologiei și propagandei comuniste. Bine documentată și alert scrisă, într-un stil ce amintește de "Capcanele istoriei” a lui Lucian Boia, lucrarea jurnalistului specializat în istoria ideilor de la "Le Figaro Magazine” e instructivă și pentru cititorul român, mai ales acum. Se știe că, în Franța, gândirea de stânga are o lungă istorie. După Revoluția din 1789, o mare parte a intelectualilor francezi s-au plasat în interiorul acestei paradigme, iar Franța progresistă a reprezentat, prin acțiunile lor, un exemplu de urmat pentru națiunile noi. Revoluția bolșevică din 1917 din Rusia a schimbat însă situația. Statul comunist, cu ideile lui de schimbare a structurilor societății, a preluat fanionul ideologiei de stânga, devenind idealul de "dreptate și egalitate” al multor intelectuali, în special francezi, fiindcă bolșevicii au proclamat Revoluția din 1789 modelul lor și proiectele Comunei din Paris de la 1870 drept propriile țeluri, susținute de filosofia marxistă. Izolarea interbelică a URSS, ruptă doar de potemkiniadele unor oameni de cultură occidentali, aleși pentru a vizita ghidat "raiul pe pământ” instaurat de comuniști, a făcut-o și mai atractivă, întărind aspirațiile umaniste și egalitariste ale intelectualității vestice de stânga. Ascensiunea fascismului, perceput ca un totalitarism de dreapta, a întărit idealul, absolut onorabil atunci când era văzut din afară, de a apăra "statul muncitorilor și țăranilor”. Victoria sovietică în Al Doilea Război și dezvăluirile crimelor cumplite ale hitlerismului au crescut prestigiul acestei intelectualități de stânga, transformând-o într-un cenzor al oricărui alt sistem ideatic. Războiul și o abilă propagandă au făcut ca adevărul crunt al faptelor ce se petreceau în "lagărul comunist” să fie în continuare obnubilat. După 1945, arată Jean Sévillia, reprezentanții francezi ai ideologiei de stânga s-au transformat în anexe ale aparatului propagandistic comunist, fără să-și dea seama că, pentru acesta, erau doar "tovarăși de drum”, de care se putea oricând dispensa. "Terorismul intelectual” pe care ei l-au instaurat viza excluderea oricărei fisuri din vitrina comunistă sau, dacă aceasta se producea, minimalizarea ei în raport cu "viitorul luminos”. Astfel, intelectualii de stânga au îmbrățișat și susținut toate ideologiile comunizante, de la stalinism la maoism, de la castrism la anticolonialism și de la pacifismul manipulat la globalismul uniformizant. Mecanismul a presupus insinuarea în imaginarul colectiv a unui "arhetip al răului”, identificat prin forțare a logicii cu orice manifestare a dreptei, astfel încât între nazism, rasism, imperialism, capitalism, moralism și alte -isme să existe o egalitate semnificativă, diabolizată. Dialogul lămuritor este exclus, orice plasare pe alte poziții fiind considerată descalificantă. Sévillia descrie toate etapele traversate de intelectualitatea de stânga din 1945 până în 2000, arătându-ne treptat câte nume mari ale culturii franceze s-au raliat acestor ideologii, în ce condiții și din ce cauze, cum au fost anatemizați oponenții de dreapta și centru, dar și cum au fost etichetați defectorii, cei care au înțeles, fie și mai târziu, cât de sângeroasă, de inumană poate fi transpunerea în realitate a unei utopii. Aceleași gusturi intelectuale care în 1950 îl adorau pe Stalin susțineau decolonizarea rapidă în 1960 pentru ca popoarele să-și administreze singure bogățiile, cereau eliminarea oricăror constrângeri sociale și morale în 1970 sau lăudau instaurarea comunismului în Indochina. Că, după moartea lui Stalin, s-au dezvăluit crimele comise la ordinul lui în numele "celei mai drepte orânduiri”, că decolonizarea pripită a generat războaie interetnice cu mari pierderi omenești și lupte fără scrupule pentru putere, că extinderea comunismului în Indochina a produs genocidul cambodgian și dezrădăcinarea în masă - n-a mai contat. Stânga intelectuală a trecut cu nonșalanță de la o "temă” la alta cu aceeași fermă convingere că ideea comunistă e generoasă și bună, refuzând să se trezească chiar și după dezvăluirile incontestabile despre ceea ce reprezintă comunismul real la nivel de sistem și în plan individual. Cartea lui Jean Sévillia, atât de aplicată, ar trebui citită și de cei care exclud, din ignoranță, trecutul și perseverează în idealisme.