Libelula care salvează vieți

Cititor Formula AS
Urmăream ca simpli spectatori, de-a lungul tim­pului, dezvoltarea SMURD, fiind con­vinși că totul este un mecanism extrem de bine pus la punct, care salvează vieți.

Dimensiunea uma­nă extraor­di­na­ră a acestui mecanism aveam să o des­coperim în urmă cu doi ani și jumătate, când am mers cu bunica soțului meu, în vârstă de 79 de ani pe atunci, din Mara­mu­reș, la Târgu Mureș pen­tru o diag­nosticare corectă și ul­te­rior o inter­venție chirurgicală dificilă, pentru extirparea unui chist gi­gant. Astfel am petrecut în Târgu Mureș opt zile într-o toam­nă târ­zie și rece de noiem­brie. Opt zile în care am des­co­perit deopotrivă o părticică a lu­mii me­dicale din acest oraș, dar și far­mecul și ele­ganța urbei ce tră­iește parcă în­tr-o altă lume.
Am întâlnit doctori preocu­pați să explice cât mai com­plet și pe înțelesul pacientului în ce con­stă afec­țiunea lor și care sunt so­luțiile medi­cale, dar și urmă­rile, am văzut pacienți din toate colțu­rile țării veniți la Spitalul de Ur­gență din Târgu Mureș cu cre­din­ța că vor fi vindecați, am sim­țit grija oamenilor pentru oa­meni.
Nedumeriți de această lume nouă și minunată pen­tru noi, îm­preună cu soțul meu, am în­cercat să găsim o explicație. O expli­cație simplă care s-a con­turat pe măsura timpului petre­cut în spi­tal. Frânturi de întâm­plări care lămuresc "necunos­cuta”.
Într-o dimineață, în timp ce așteptam pe holurile spi­talului, un paramedic SMURD, în­cer­că­nat de obo­seală, este în­trebat de un doctor cum a avut tura. Pri­vi­rea paramedicului devine brusc clară și puternică, iar ochii lui strălu­cesc în timp ce îi răspunde cole­gului printr-o multitudine de ter­meni me­di­cali prea greu de reți­nut pen­tru noi. Ne rămâne însă în minte concluzia para­me­dicului: "e bine că am reușit să îi salvăm pe toți”. În ace­eași zi, desco­perim cu stupoare că există doc­tori care refuză orice fel de recunoștință materială din par­tea pa­cien­ților, refuză cu o încăpățânare atât de ma­re încât sun­tem puși în si­tua­ția ilară de a alerga după doc­tor mai ceva decât după au­to­buz și de a rămâne des­cum­păniți și șocați în mij­locul holului, în fața unei uși care îl ascun­de pe doc­torul "fugă­rit”.
La Terapie Intensivă este adus într-o seară un tânăr de 18 ani, proiectat de o mașină la câțiva metri buni de tre­ce­rea de pietoni. Înțelegem că se suspec­tează leziuni ale co­loa­nei vertebrale și privim cu­rioși cum o armată pluri­dis­ciplinară de medici îl eva­luează medical pentru ca apoi să se retragă preocupați în bi­blio­teca secției de Terapie In­tensivă și să dezbată împre­u­nă pentru găsirea celei mai bu­ne soluții. Tână­rul, cu care am păs­trat legătura, este sal­vat de "oame­nii care fac mi­nuni” și astăzi are o viață nor­mală.
Vedem pe holurile spita­lu­lui un doctor îm­brăcat foarte elegant, dezinvolt și cu un aer supe­rior, care se grăbește să plece spre casă după vizi­ta de seară. Este interpelat de o bă­trână simplă, de la țară, care ce­re cu sfială, dar și cu spe­ranță în privire, lă­mu­riri des­pre ru­da aflată în grija docto­rului. Dezin­vol­tura și supe­rio­ritatea docto­rului se topesc ca prin farmec, odată cu sa­lu­tul pe care i-l adresează bă­trâ­nei: un "sărut-mâna” sim­plu, ca și femeia din fața lui. Graba de a pleca dis­pare, și vedem uimiți cum preț de aproape o jumătate de oră doc­to­rul îi explică bătrânei, în termeni simpli, popu­lari, afec­țiunea de care su­feră pacientul, în ce constă opera­ția, cum o să se simtă după aceea, cum o să se recupereze. O întrea­bă dacă mai vrea să știe ceva, dacă a înțeles tot ce i-a ex­plicat și, la răspunsurile afirmative ale bătrânei, își la "la revedere” politicos și dispare grăbit și dezinvolt.
Într-o altă zi, ne întâlnim din întâmplare în curtea spi­ta­­lului cu un coleg de serviciu al soțului meu, care venise cu fetița de 9 luni la Tg. Mureș pentru o intervenție chi­rurgicală cardiacă. Vorbim cu el despre analizele și in­ves­tigațiile efectuate la București care indicau o afecțiune ce necesita intervenția chirurgicală, în timp ce privirea ne zboa­­­ră spre elicopterul SMURD parcat lângă UPU SMURD. Tatăl bebelușei ne spune că în urma investi­gațiilor făcute la Tg. Mureș au fost gă­site 4 afecțiuni ale inimii ce im­pu­neau intervenția ur­gentă. Îl întrebăm de ce a venit la Tg. Mureș și răs­punsul lui este simplu: "Pentru că sunt cei mai buni!”. Oa­menii cei mai buni, care fac minuni, i-au sal­vat și lui bebelușa, care acum este sănătoasă și își bucură părin­ții.
Așezați pe o bordură în fața spitalului, așteptăm resem­nați programul de vizite, când privirile ne fug iarăși spre elicopterul roșu ca focul. Acum, din locul în care suntem îl vedem mult mai bine. Suplu, elegant, micuț, strălucește în bătaia soarelui de toamnă târ­zie, emanând forță. Este gata me­reu pentru un alt zbor, ivit din se­nin. Este aseme­nea unei li­belule, elegant și rapid. Este libelula care sal­vează vieți. Ne gândim că în el exis­tă tot ce trebuie pentru a salva o via­ță pentru care în alte con­di­ții nu mai există nici o scă­pa­re. Ne întrebăm unul pe al­tul cum tre­buie să fii ca om pentru a lucra la SMURD, mereu în ture, mereu în mij­locul unor nenoro­ciri în care trebuie să fii mai rapid decât moar­tea, și mai precis decât orice mașinărie. Ne luăm ini­ma în dinți și ne hotărâm să mergem mai aproa­pe, să vedem, în măsu­ra în care se poa­te, cât mai mult din in­teriorul libelulei. Să îi sim­țim for­ța. După doar câțiva pași, înainte de a ajunge lângă ea, ve­dem cum "libelula care salvează vieți” se desprinde de pământ și, cu o vite­ză extraor­dinară, dispare în înal­tul ceru­lui, străpungând no­rii și distru­gând distanțele pen­tru a-și în­deplini misiunea. Ve­dem lângă noi monu­men­tul ri­dicat în me­mo­ria echi­pa­jului ce se afla în eli­cop­terul SMURD prăbușit în 2003. Îngrijit, cu­rat, cu o can­delă aprinsă, amin­teș­te pes­te timp de pasiunea pen­tru a face mi­nuni. Abia atunci înțelegem tot. În­țelegem că SMURD-ul nu este doar un mecanism ex­trem de bine pus la punct care sal­vea­ză vieți, este o stare de spi­rit, este o forță care pune binele celuilalt mai pre­sus de binele său sau de sănă­ta­tea și integri­tatea sa. Trebuie să dai tot ce poți, tot ce ai, tot ce știi mai bine pentru a salva o viață care pâlpâie în mâinile tale. Pen­tru a deveni mai pu­ternic și mai dor­nic de a face mai mult. Înțe­le­gem că lu­mea medicală de la Târ­gu Mu­reș este o altă lume, reală, pal­pa­bilă, unde se fac mi­nuni cu pa­siune. Unde oa­meni cu suflet salvează vieți ca­re în alte părți nu mai au șanse. O lume unde totul a în­ce­put, proba­bil, în anii '90, cu pasiunea unui medic rezi­dent care alerga din­tr-un capăt în altul al orașului cu un Opel Kadett, trans­format în ma­șină de medic de urgență, pentru a salva vieți fără a cere și fără a accepta nimic în schimb.

CARLA ROTARU