Terapie si magie
Când auzim cuvântul laur, îl asociem imediat cu coroanele care li se puneau pe frunte, în Roma și Grecia antică, personalităților de excepție: câștigătorii de olimpiade, vitejii din războaie, filozofi și poeți. În istorie au rămas și cazuri comice. Se spune că împăratul Romei, Tiberius, ferm convins (ca tot poporul, de altfel) că frunzele de dafin protejează oamenii de fulgere, de câte ori se abătea vreo furtună deasupra Romei, își punea pe cap o cunună de lauri și se băga cu noblețe sub pat. Mai puțin superstițioși, întemeietorii medicinei au pus dafinul la locul lui printre medicamente. Hipocrate descrie frunzele și semințele plantei ca un remediu ce trebuie folosit pentru profilaxia epidemiilor de holeră și de malarie, în tratarea dizenteriei și a litiazei renale, pentru diminuarea durerilor în timpul nașterii. Avicena considera dafinul unul din cele mai eficiente leacuri în cazuri de dureri în articulații, apnee, dar și încordare nervoasă. Scoarța și semințele le folosea în tratarea colecistitei și a nisipului în vezica urinară. Galenus știa că toate părțile plantei au efecte antiseptice, antimicrobiene și de calmare. Calitățile lui gastronomice au fost descoperite mai târziu, după apariția în Franța, în anul 1652, a unei cărți scrise de bucătarul personal al Mariei de Medici, care ridica în slăvi condimentul cel aromat.
Preparate din foi de dafin
Uleiul de dafin
Mod de preparare: se râșnesc sau se sfărâmă 10 g de frunze de dafin (proaspete - 30 g), se amestecă cu 1 pahar de ulei vegetal nerafinat (de in, porumb sau floarea-soarelui), sau cu unt de casă (se poate și cu osânză topită), se pune la macerat timp de o săptămână, într-un loc fără lumină, apoi se strecoară. O metodă mai rapidă: se ține castronelul cu 500 ml de ulei și 90 de frunzulițe sfărâmate, acoperit cu capac, pe baie de aburi timp de 3 ore.
Tinctură de dafin
Mod de preparare: 50 g de frunze se macerează în 500 ml de alcool dublu rafinat, timp de 14 zile.
Tratamente interne
* Artrite, paralizii, crampe musculare, reumatism, entorse, lovituri. Se încălzește locul afectat cu căldură uscată, timp de 6-8 minute, se unge cu iod și se aplică compresă cu ulei de dafin pentru 2 ore, sau se freacă timp de 10 minute locul afectat cu uleiul încălzit puțin. Procedura diminuează durerile.
* Boli ale articulațiilor. O frunză mare de dafin (sau 2-3 mai mici) se spală, se usucă și se rupe în câteva bucăți. Se râșnește împreună cu 3 cuișoare, câte o lingură de semințe de in, de mărar, coriandru și chimen. Jumătate de linguriță de amestec se pune în mâncare sau se bea cu apă, în timpul meselor, de două ori pe zi. Rețeta este contraindicată persoanelor ce n-au voie să consume condimente, de ex. cele cu ulcer gastric. Efectul apare în două săptămâni. Articulațiile capătă o mobilitate mai bună, se diminuează durerile, veți urca scările mai ușor, mai ales dacă tratamentul cu dafin este asociat cu un regim alimentar bazat pe legume și fructe proaspete, fără carne și alcool. Rețetele favorizează și îmbunătățirea stării întregului organism. Metoda este contraindicată bolnavilor cu tensiune mică, gastrită, ulcer gastric sau duodenal, cancer la rinichi și coagulabilitatea sângelui scăzută.
* Bronșită. Frunzele de dafin acționează ca un expectorant. Câte o linguriță de frunze de dafin zdrobite amestecate cu frunze de salvie și eucalipt se fierb timp de 10 minute în 500 ml de apă acoperită cu capac, pe un foc domol. Se bea călduț, câte 2 linguri la fiecare 2 ore, de 5 ori pe zi.
* Cancer la gât și esofag. Se picură 15 ml tinctură de dafin (puteți măsura cu o seringă) în 50 ml de apă sau, mai bine, într-un ceai preparat din 3 frunze rotunde de mușcată cu flori roșii și 300 ml de apă. Se ține 20-30 de secunde în gură, cu capul ridicat, apoi se înghite. În faze avansate, în apă se mai adaugă 10 picături de suc de usturoi și 4 linguri de suc de patlagină. La fiecare 5 zile, numărul de picături de suc de usturoi crește cu 5, până s-a ajuns la o lingură de suc, apoi scad treptat, până la 10 picături. Sunt posibile dureri de cap și senzație de ardere în gât, dar tratamentul nu se întrerupe. La 30 minute după administrare, se consumă încet o lingură de miere de albine. Se iau pe limbă câteva picături de miere, se țin în gură până se dizolvă aproape în totalitate, se repetă până se termină toată mierea din lingură. Concomitent, se fierb 2 lingurițe de flori sau fructe de soc, în 200 ml de apă. Se beau câte 2 linguri, de 3-4 ori înainte de masă. Cu soluția rămasă, se face gargară de 3 ori pe zi, între mese. De fiecare dată se încălzește puțin înainte de procedură.
* Colecistită cronică. 10-15 picături de ulei de dafin se beau amestecate cu lapte, iaurt sau ceai verde, de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
* Diabet zaharat: dafinul este una din plantele recomandate pentru reglarea nivelului de zahăr în sânge, în special în faze incipiente. Pot fi folosite diferite metode de preparare a remediilor. * Infuzie -10 frunze de dafin și 600 ml de apă clocotită. Se lasă vasul învelit în plapumă timp de 3 ore. Se beau 150-200 ml dimineața, pe stomacul gol, iar apoi, de 3 ori în timpul zilei, împărțit în doze egale, cu 30 de minute înainte de masă. Pentru un efect mai bun, la prepararea infuziei se adaugă și 2 lingurițe de semințe de patlagină. * Decoct - 15 frunze de dafin, o lingură rădăcină de brusture tocată și 300 ml de apă. Frunzele se rup mărunt și se pun pe foc într-un vas emailat, cu apă rece. După primul clocot se mai lasă pe un foc slab încă 5 minute, apoi se toarnă în termos și se infuzează timp de 4 ore. Lichidul strecurat se bea în timpul zilei, călduț, cu înghițituri mici. Curele durează 3 zile, cu pauze de 10 zile între administrarea infuziei sau a decoctului. Dozele administrate se corectează în funcție de rezultatele analizelor zilnice ale nivelului de glicemie. De exemplu, atunci când valorile sunt în jur de 180-230 de unități, se beau 200 ml dimineața, iar după scăderea valorilor la 130-150 de unități doza se micșorează la 120-150 ml, timp de cel mult 3 luni, apoi urmează pauza obligatorie de 4 săptămâni.
Preparatele din frunze de dafin nu le sunt recomandate persoanelor ce au, pe lângă diabet, și afecțiuni grave de inimă, celor cu nivelul scăzut de coagulare a sângelui, în faze foarte avansate de diabet, femeilor însărcinate sau care alăptează.
* Ficat mărit. Se pune pe foc un litru de apă, cu 30 de frunze de dafin tocate mărunt, câte un sfert de linguriță de semințe de mărar, țelină, urzică și pătrunjel. Se fierb pe un foc domol, până ce nivelul apei scade la jumătate. După răcire, lichidul se strecoară și se amestecă cu 10 linguri de miere de albine. Remediul se păstrează la frigider. Se beau câte 100-150 ml o dată pe zi, înainte de culcare, puțin încălzit. O cură poate dura până la 3 luni, cu mici pauze după fiecare lună.
* Imunitate scăzută. 10 g de frunze rupte în bucăți mici se pun în apă fierbinte (300 ml), se aduc până la punctul de fierbere și se lasă pe foc 5 minute. Se toarnă într-un termos și se lasă la infuzat timp de 3 ore. Apoi se strecoară și se bea cu înghițituri mici câte o lingură, pe tot parcursul zilei. Se fac cure de 3 zile, cu o pauză de 2 săptămâni între cure. Infuzia se prepară zilnic și se bea proaspătă, nu se păstrează pentru a doua zi. Cei care sunt predispuși la constipație trebuie să includă în dietă produsele pentru îmbunătățirea digestiei: sfeclă, prune, pâine de graham.
* Psoriazis. Se toacă mărunt 10 frunze mari de dafin, se amestecă cu 3 linguri de dentiță și o linguriță de rostopască, se infuzează timp de 2 ore, în 650 ml de apă clocotită, în termos sau în vas învelit în prosop flaușat. Se beau câte 75-100 ml (în funcție de greutatea corporală), de 3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă.
* Respirație urât mirositoare. Câte o lingură de frunze de dafin și mentă tocate mărunt se fierb timp de 10 minute în 700 ml de apă. Se strecoară și se clătește gura între mese, de 3-4 ori pe zi.
* Stomatită, gingivită. O lingură de foi de dafin tocate, și codițele de la 4-5 dovleci sau dovlecei se pun pe foc cu 500 ml de apă rece. Se aduc până la punctul de fierbere, se lasă pe flacără mică timp de 15 minute și se strecoară. Se clătește gura cu lichidul cald, de 2 ori pe zi, apoi se îmbibă un tampon cu infuzie și se ține pe dintele bolnav.
Tratamente externe
* Boli de piele. Râșniți 30 frunze de dafin și un pumn de volbură uscată. Pulberea obținută se umezește cu apă sau ceai de rostopască pentru a forma o masă densă ca o cremă. Se întinde pe celofan sau hârtie de pergament și se aplică pe zona afectată, pentru o jumătate de oră. După ce scoateți cataplasma, nu spălați zona afectată cu apă, ștergeți cu un prosopel uscat.
* Eczeme, dermatite, scabie, psoriazis. Se amestecă 6 linguri de pulbere din frunze de dafin cu 2 linguri frunze de ienupăr tocate mărunt și 12 linguri de unt sau untură de gâscă topită. Alifia se aplică pe locurile afectate. Articulațiile dureroase se masează zilnic, înainte de culcare, și se învelesc cu un fular de lână. Bolnavilor cu tuse puternică li se fac frecții pe spate și piept.
* Excitabilitate nervoasă crescută, insomnie. Se recomandă să așezați o crenguță proaspătă sau uscată de dafin la capătul patului. Aroma de laur înlătură perfect stările de stres. Dacă doriți și un efect somnifer, puneți o crenguță sau câteva frunze aromate și sub pat, iar pe frunte și pe ceafă se aplică câteva frunze înmuiate în prealabil, timp de 15 minute, în apă fierbinte. Se leagă capul cu un batic de lână sau de bumbac. Laurul poate înlocui și o dădacă pentru un copilaș mic. Puneți câteva frunze în leagăn și copilul se liniștește și adoarme.
* Hemoroizi. Într-un litru de apă se fierb, timp de 5 minute, 10-12 frunze de dafin. Se infuzează până ce temperatura coboară la 38 de grade și se strecoară. Se fac băi de șezut, până la răcirea decoctului. Procedura se repetă de 3-4 ori pe săptămână.
* Nevralgie de trigemen, dureri reumatice, răceală, dermatoze. Câteva frunze mari de dafin se țin în apă fierbinte, timp de 15-20 de minute. Se aplică pe locurile afectate, așezându-le una lângă alta, sub formă de cataplasmă. Se acoperă cu o bucată de țesătură de lână și se pansează pentru 40-60 de minute. Dacă răceala este asociată cu tuse puternică, frunzele se aplică pe piept și pe spate.
* Transpirația picioarelor. Se prepară o infuzie sau decoct din 30 de frunze de dafin și 10 frunze de stejar într-un litru de apă fierbinte, apoi se face o baie caldă timp de 25 minute.
* Băi cu frunze de dafin. O lingură de pulbere din frunze de dafin se pune în 250 ml apă. Se ține timp de 10 minute pe un foc slab și se infuzează 30 de minute. Separat, se prepară o infuzie dintr-un pahar de coji de portocale, lămâi sau alte citrice sau un pahar de crenguțe tinere cu ace și conuri verzi de brad, pin sau molid, tocate mărunt și opărite cu 700 ml de apă clocotită, după ce dă primul clocot. Decoctul și infuzia se toarnă în cadă (temperatura apei să fie de 36-37 de grade), unde bolnavul stă timp de 10-15 minute. O cură durează 10-14 zile și se repetă după o pauză de 10 zile. Băile sunt indicate pentru boli nervoase, articulații dureroase, probleme ale vezicii urinare sau boli ginecologice.
Dacă nu aveți timp pentru prepararea remediilor, adăugați regulat frunze de dafin în mâncare sau sfărâmați o frunză și mestecați-o, o dată pe zi, câteva minute. Vă va ajuta să vă întăriți și să vă protejați organismul împotriva infecțiilor, să diminuați nervozitatea și să preveniți durerile de inimă, în caz de angină pectorală. Cel mai bine e să cumpărați o plantă de dafin în ghiveci și să mestecați frunzele proaspete. Concomitent, veți proteja casa de molii, muște și gândaci.