- Cred că Traian Băsescu a câștigat, în primul rând, în urma comparației cu comportamentul președintelui interimar Crin Antonescu și al premierului Victor Ponta. În al doilea rând, datorită consecințelor economice ale aventurii suspendării abuzive în care USL a târât țara. Totodată, același sondaj IRES arată că majoritatea repondenților consideră că la referendum au avut loc fraude, ceea ce i-a compromis pe inițiatori și organizatori în ochii electoratului. În perioada interimatului, Crin Antonescu a avut ocazia de-a demonstra că are stofă de președinte, că este capabil să conducă și să reprezinte țara în Europa, mai bine decât Traian Băsescu, că poate uni națiunea. Or, cel care i-a reproșat cu furie președintelui Băsescu că se amestecă în activitatea guvernului și în justiție a apărut aproape seară de seară la televizor, dând dispoziții executivului, criticându-l că este prea timid în fața CCR, calificându-l pe fostul ministru de interne Ioan Rus drept mincinos și insultându-i pe procurorii care își făceau datoria de a cerceta plângerile penale legate de fraudele de la referendum. Publicul nu are cum să nu știe că Traian Băsescu a fost pus la zid de Antene și de USL, pentru declarații de o gravitate mult mai mică decât acestea. Același public se va fi îngrozit auzindu-l pe președintele interimar exprimându-se golănește la adresa cancelarului german Angela Merkel și a adjunctului Secretarului de Stat american Philip Gordon, într-un discurs ce părea dictat de Vocea Rusiei. România a plătit cu eforturi și sacrificii mari integrarea euroatlantică și nu cred că există mulți români cu o minimă educație, în afară de cei care depind direct de Dan Voiculescu, care să-și dorească desprinderea de Occident. Ieșirile mitocănești ale liderului PNL au avut darul de a-i convinge chiar și pe cei care îl mai priveau cu oarecare bunăvoință, că este un personaj prin care România riscă excluderea din lumea civilizată. Astfel, după ce USL l-a atacat obsesiv pe Traian Băsescu, pentru că ar fi fost izolat pe scena politică internațională, publicul a putut vedea cum Occidentul a sărit în apărarea lui, în numele stabilității și statului de drept. Lucrurile stăteau așadar exact invers: Traian Băsescu este considerat partener la Bruxelles, la Londra și la Washington, și nu Crin Antonescu sau Victor Ponta. Altă concluzie care s-a impus în ultimele două luni a fost că Traian Băsescu a avut dreptate când a afirmat că scopul suspendării sale a fost, de fapt, înlocuirea unei justiții pe cale de a deveni cu adevărat independentă, cu o echipă de personaje dubioase, numite în funcții de decizie pentru a închide dosarele domnilor Voiculescu, Fenechiu, Borbely etc. Un fapt confirmat de numirea în fruntea Justiției a Monei Pivniceru care țintește un singur lucru: să-i scoată din funcții pe Daniel Morar (procuror-șef al DNA) și Codruța Kovesi (procurorul general al României). În plus, atacurile la adresa membrilor Curții Constituționale au atins cote de violență și indecență pe care publicul onest le suportă greu și pe care Traian Băsescu nu le-a atins nici în cele mai necugetate ieșiri ale sale. Nu în ultimul rând, românii au înțeles că guvernul Ponta nu este câtuși de puțin interesat de relansarea economiei. Dacă a fost ceva bun în nebunia politică din ultimele două luni, aceasta este demascarea adevăratei naturi și adevăratelor scopuri ale USL. Acum nu mai poate nimeni pretinde că nu știe cu cine are de a face.
2. Ce ar trebui să facă Traian Băsescu după revenirea la Cotroceni, pentru a relaxa atmosfera politică?
- Cum poți să relaxezi atmosfera politică, atunci când adversarul nu vrea să semneze nici măcar un acord de încetare a focului și plănuiește reluarea războiului? Nu este un secret pentru nimeni că gașca Voiculescu-Iliescu-Fenechiu pregătește o nouă suspendare, în octombrie. Poate că o parte din liderii PSD vor bloca această nouă aventură, alarmați de faptul că USL a scăzut la 50% din intențiile de vot, ceea ce înseamnă că, după erodarea inerentă a celor patru luni de guvernare rămase până la alegeri, nu va obține majoritatea absolută în viitorul parlament. Va rămâne însă întotdeauna un nucleu dur în USL, care nu va renunța la suspendare, din dorința nestăvilită de a obține controlul absolut asupra justiției, pentru a închide dosarele politicienilor penali. Cum poate fi contracarat acest nucleu dur? În primul rând, prin deschiderea unor canale informale de comunicare cu aripa rațională a PSD (din păcate în PNL au rămas prea puține ființe raționale). În felul acesta, "puciștii” ar rămâne în minoritate. Probabil că președintele va trebui să-l menajeze, în limite rezonabile, pe premierul Victor Ponta, care, în ciuda retoricii agresive, a asigurat îndeplinirea procedurii care a dus la încheierea crizei politice, în ciuda tentativei de blocare din partea PNL. Chiar dacă a făcut-o din cauza presiunilor externe, rezultatul a fost benefic. Altă direcție de acțiune, mult mai dificilă, este recucerirea electoratului. Traian Băsescu stă încă prost în sondaje, dar ar putea câștiga câteva puncte, printr-o atitudine ceva mai conciliantă, o recunoaștere sinceră a modului brutal în care a aplicat măsurile de austeritate, și prin susținerea, în continuare, a forțelor reformiste și necompromise din politică. Multă lume a uitat că fără Traian Băsescu, oameni ca Monica Macovei, Cristian Preda, Mihai Răzvan Ungureanu, Codruța Kovesi și Daniel Morar ar fi fost demult aruncați peste bord de politicienii din toate partidele. Perioada suspendării președintelui a pus din nou reflectorul pe justiție și pe calitatea clasei politice, iar dacă Traian Băsescu va reuși să redevină o locomotivă a reformei și statului de drept, atunci poate că va câștiga sprijinul unei părți însemnate a publicului, care și-a dat seama de dezastrul pe care l-ar provoca hegemonia tandemului Voiculescu-Iliescu, prin sluga sa prea-plecată Crin Antonescu. USL ar fi atunci obligată de opinia publică să renunțe la aventuri politice și să se angajeze la respectarea democrației și statului de drept. Națiunea poate fi unită în jurul unor valori democratice și reformiste, indiferent de opțiunile ideologice. Un astfel de proiect reprezintă o provocare majoră - dar este singurul care-i mai poate asigura lui Traian Băsescu un final onorabil al carierei politice și un loc respectabil în istorie.