Ștefan Marincea - "Proiectul de la Roșia Montană este de un primitivism înfiorător și nemaiîntâlnit nicăieri în lume”

Fost Director al Institutului Geologic al României

La Roșia Montană, luna august aduce festi­va­lul fânului, FânFest. Mii de tineri din toată ța­ra ocupă munții auriferi, atrăgând atenția lu­mii că mineritul nu este calea cea mai bună de dez­voltare durabilă, într-un spațiu atât de bogat în fru­mu­seți naturale, în patri­mo­niu cultural și istoric. Chiar și un specialist al cifre­lor și geologiei, cum este fostul director al Institutului Geologic al României, Ștefan Marincea, destituit ile­gal în 2010, recomandă Roșia Montană pentru vesti­giile ei antice și nu pentru mina "primitivă”, propusă de o corporație, străină de inte­re­sele naționale. Cuvântul său ar trebui să atârne de greu în orice decizie ar lua guvernanții cu privire la aurul Apusenilor, iar func­ția de director al IGR ar trebui să-i fie redată ime­diat, ca urmare a deciziei finale a Curții de Apel Bucu­rești.

"Institutul Geologic al României nu a fost consultat de autoritățile statului în privința proiectului de la Roșia Montană”

- Institutul Geologic al României este vârful com­petenței geologice românești. V-a consultat cineva în legătură cu proiectul Roșia Montană?

- Institutul Geologic al României (IGR), înființat de regele Carol I, în anul 1906, nu a fost consultat de­loc de autoritățile statului în privința proiectului de la Roșia Montană. Abia curând (în anul 2010), directorul ge­neral al IGR a fost cooptat în Comisia de Analiză Teh­nică (CAT) a proiectului, în vederea obținerii avi­zului de mediu. Pentru mine, care îndeplineam în acea vreme funcția de director general, a fost o surpriză plă­cută, întrucât cunoșteam conținutul proiectului și îl evaluasem critic, la cererea mai multor prieteni din societatea civilă. Deși la realizarea acestuia s-au folosit materiale ale IGR, iar experții noștri au participat la elaborarea unor foi de hartă, nu au fost consul­tați nici de stat, nici de compania RMGC.

- Câte zăcăminte de aur are România, dom­nule geolog?

- România are 69 de pe­­rimetre aurifere! O par­te dintre acestea au fost concesionate, în ve­derea efec­tuă­rii prospec­țiu­nii de detaliu sau ex­plorării, unor com­pa­nii străine specializate (Sa­max, Carpathian Gold, Tran­syl­­vanian Gold, Val­­halla Resources). În­să în Ro­mâ­nia sunt, la ora actuală, solicitate doar două licențe de ex­ploatare: faimoasa licență de la Roșia Montană și mai pu­țin me­diatizata licență de la Cer­tej.

- Mulți geologi ro­mâni au ajuns să lucreze în sluj­ba stră­i­nilor, deoarece des­co­pe­ri­rile lor intră, de re­gu­lă, pe mâ­na corporațiilor de peste Ocean. Cât ade­văr este în a­ces­te afir­mații?

- Aceste afirmații sunt, din pă­cate, adevărate. Dacă ne refe­rim strict la datele obținute an­terior, nefericitele, în opinia mea, Norme de Aplicare a Le­gii Mi­nelor (HG 1208/2003), le permit companiilor mi­niere și petro­lie­re, în anumite condiții, achiziția directă, de la Agenția Națională pen­tru Resurse Minerale, a unor date pri­mare, contra unui cost pe care eu îl con­sider modic sau, mai corect spus, ne­sem­nificativ, în raport cu investiția de obținere a aces­tor date. În acest sens, putem spune că geologii ro­mâni lu­crează sau au lucrat indirect pen­tru com­pa­niile stră­ine.

- Și la Roșia Montană, și la Certej, participația statului la volumul de acțiuni este de circa 19%, res­tul aparținând corporațiilor. Nu este prea puțin?

- Evident, participația statului la un proiect minier trebuie tratată în mod diferențiat. Pentru zăcăminte mari, cu perioadă de viață lungă, este preferabilă aso­cie­rea cu un dezvoltator (companie minieră) puternic și perceperea unei cote părți din profit. Pentru inves­ti­țiile speculative și pentru zăcămintele de talie mică este preferabil un "joc” al redevențelor miniere, care acum sunt, în opinia mea, mult prea mici. Particu­la­ri­zând, pentru zăcămintele de aur ale României se poate asi­gura ren­ta­bi­litatea și la re­devențe de 15% pentru aur sau cupru (și nu 4%, cât s-a anga­jat să plătească Gold Corporation -n.red.)! Aceasta ar în­curaja și o ex­ploa­tare complexă, conducând la va­lorificarea subpro­du­selor (telur, germaniu, seleniu, plumb, zinc etc.), în sco­pul creșterii profitului net.

"Patrimoniul cultural nu trebuie sacrificat”

- Sunt atât de im­portante veniturile pe care le va obține statul la Ro­­șia Montană, încât să merite să distrugem gale­rii­le romane unice, din masivele Or­lea, Cârnic și Jig Văidoaia?

- Evident, exploatarea resurselor nu trebuie să se facă cu orice preț. Ca cetățean responsabil și informat, nu aș sacrifica în nici un caz patrimoniul cultural în fa­­voarea proiectului. O exploatare cu ignorarea intere­selor cultural-istorice, de mediu sau sociale, este de nei­maginat, iar România este semnatara unor acorduri specifice la nivel european și mondial, care trebuie res­pectate. Particularizând, am convingerea că exploata­rea aurului din România nu trebuie să înceapă la Roșia Montană, unde, după cri­ma culturală a distrugerii Ma­sivului Cetate, pe vre­mea lui Ceaușescu, ar urma să distrugem și Masivul Câr­nic, cu galeriile sale ro­mane și medievale. Româ­nia are destule depozite aurifere, de notorietate mai mi­că, dar cu rezerve substanțiale. Ră­mâne să ne uităm dacă exploa­tarea lor nu ar fi mai puțin distructivă din punct de vedere patrimonial.

- În calitate de fost membru al Comisiei de Avi­zare Tehnică, v-ați opus proiectului Roșia Montană, invocând tehnologia depășită. Despre ce este vorba?

- Din punct de ve­dere al tehnologiei de extracție și pro­cesare propusă, pro­iec­tul de la Roșia Montană este de un primitivism înfio­ră­tor, lacunar și unic în lu­me, întrucât exclu­de din pro­cesul teh­no­logic două etape importante ale unui proiect "clasic” de acest tip: flotarea și oxi­darea minereului sul­fu­ros "refractar” la cia­nu­rare. În fapt, într-un pro­iect ca cel despre care vor­besc, se cianurează un concentrat, și nicide­cum întreaga masă de mi­­nereu, cum propune Roșia Montană Gold Corporation în actualul pro­iect. Pentru a fi pe în­țe­lesul tuturor, cianu­rarea întregii mase miniere permite doar recuperarea facilă a aurului nativ și a celui din aliajul natural al au­rului cu argintul, elec­trumul. În schimb, rămâne în șlamul de cia­nurare aurul inclus în sulfuri, care vor forma, în urma cianurării, sul­­fo­cianuri, cu descompunere întâmplă­toa­re. În felul acesta se pierd toate me­talele, altele decât aurul și ar­gintul, toți metaloizii (te­lur, germaniu, seleniu, arsenic) și o cantitate de peste 100 de milioane de tone de feldspat potasic (folosit în industria ceramicii). Practic, se aruncă milioane de euro (îngropați pentru 120 de ani - perioada de descom­punere a cianurilor din iazul de decantare) și se cresc inacceptabil costurile de me­diu și de întreți­nere după terminarea exploatării, pentru obținerea rapidă de aur și argint "mai ieftine”. Prin eliminarea din fluxul tehnologic a uzinei de flotare și a facilităților de oxidare a minereului "refractar” la cia­nu­rare se vor crea mai puține locuri de muncă și se va scă­dea durata de viață a proiectului. Nu știu să existe în istoria mine­ritului recent vreun exemplu de exploa­tare a unui ză­cământ de această talie, în numai 14-16 ani! Cum stăm cu principiul dezvoltării durabile, care ne impune să nu epuizăm zăcământul într-o singură ge­nerație?

"Un proiect sărac, care compromite industria mineritului!”

- RMGC spune că zăcământul de la Roșia Mon­tană este cel mai mare din Europa. Este adevărat?

- E o minciună sfruntată. Zăcământul este cel mai mare dintre cele explorate în detaliu în România, de­finindu-se aici o rezervă de 330,5 tone de aur și 1628,4 tone de argint. De fapt, la Roșia Montană, vorbim de 5 zăcăminte, apropiate spațial. Răspunsul la întrebarea dacă acest " zăcământ compozit” este cel mai mare ar trebui să îl dea Agenția Națională pentru Resurse Mi­nerale, dar l-au dat celebrii geologi Ghițulescu și Soco­lescu încă din 1941. Când s-a pus problema refacerii re­zervei de aur a Băncii Naționale, în anii '50, s-a ex­ploatat un singur zăcământ, dar altul decât cel de la Roșia Montană. În concluzie, dacă zăcământul nu este cel mai mare din România, nu poate fi cel mai mare din Europa.

- Propaganda oficială a Gold Corporation spune că proiectul lor va revigora industria mineritului în România. Cât adevăr este în această afirmație?

- Proiectul Roșia Montană este un proiect sărac, care, dimpotrivă, compromite industria mineritului! Acceptarea ca atare a proiectului ar presupune costuri de mediu și de imagine care ar afecta grav exploatarea aurului în România, unde avem, cum am spus, multe alte zăcăminte. Coborând inadmisibil de mult ștacheta de mediu, am îndepărta în mod cert alți investitori și, pro­cedând prin simetrie, ne-am "alege” cu 2900 de hec­tare de șlam cianurat, numai la rezervele de aur esti­mate actualmente în Cadrilaterul Aurifer din Munții Apuseni!

- Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pare un stat în stat. Cum ar trebui să func­ționeze această instituție publică?

- ANRM ar trebui să funcționeze ca Birou de Con­cesiuni Miniere și Petroliere, asumându-și un rol tactic, în vreme ce Serviciul Geologic ar trebui să elabo­reze studii, strategii și să îi creeze un portofoliu de zăcă­min­te noi. Le explicam unor prieteni finanțiști că diferența între cele două entități este similară diferenței între Mi­nisterul de Finanțe și Banca Națională. Din nefericire, în geologie, România nu are o Bancă Națională (Ser­viciu Geologic) și a pasat o serie de atribute ale aces­teia Ministerului de Finanțe (ANRM) și băncilor co­mer­ciale (diferite entități geologice private). De aici, lipsa de informare (am văzut deseori proiecte de ex­ploa­tare în care concesionarul - firmă privată - deținea mai multă informație decât vânzătorul - statul repre­zen­tat de ANRM), lipsa de transparență (aș spune se­cre­tomania stupidă), lipsa de perspectivă în gestiunea pro­iectelor miniere și petroliere, care se dezvoltă ne­coor­donat etc.

- În fine, de ce credeți că nici după 17 ani RMGC n-a obținut avizele necesare demarării proiectului? Se tem miniștrii să-și pună semnătura?

- Nu cred că vreun funcționar public cu rang de decizie ar dormi liniștit știind că a autorizat realizarea unui iaz de decantare a reziduului de 363 de hectare, care se va afla în spatele unui baraj înalt de 185 de me­tri și este degradabil în circa 120 de ani! 120 de ani de risc și o opinie publică destul de matură, într-o țară eu­ro­peană, ar constitui o amenințare la adresa som­nu­lui liniștit al respectivului demnitar și nu numai al lui. Pe scurt, nu văd nicidecum proiectul realizabil în forma sa actuală.