- Vara se apropie de sfârșit, o vară "roșie”, pârjolitoare ca focul. Pe ce cărări ai pornit în vacanță, ca să scapi de soarele ucigător?
- Dragostea mea dintotdeauna e marea. Iubesc marea din copilărie și, cu toate că de foarte mulți ani eu nu mai stau la soare decât foarte puțin, povestea mea de dragoste cu marea a rămas neștirbită. Eu nu confund marea cu bronzul. Marea, pentru mine, e un mod de descărcare a energiilor negative și de încărcare cu forța primordială a naturii. Din păcate însă, în vara asta, având un program foarte încărcat, nu pot spune că "m-am retras” undeva. Am fost de câteva ori la Snagov, la niște prieteni, care au acolo o casă cu o grădină minunată. Ador să mă liniștesc sub coroana umbroasă a copacilor! Dar astea au fost ieșiri scurte, de doar câteva zile. În rest, am avut mai degrabă o vacanță activă. La sfârșitul lunii iunie, am terminat de filmat cel de-al cincilea sezon al emisiunii "Să v-amintiți duminica”, de la Național TV. Apoi, un cântecel compus de mine - atât versurile, cât și muzica - a fost admis în concursul de creație al festivalului Mamaia Copiilor. Melodia a fost interpretată de Oana Răduc, o fetiță talentată, din Iași, în vârstă de opt ani și, spre marea mea bucurie, am obținut premiul unu la secția Creație. Nu m-am întors bine de la Mamaia, că am plecat în Bielorussia, la un festival extrem de important, Slavianski Bazaar, care se ține de 21 de ani, în orașul Vitebsk. Am fost invitată acolo în calitate de membru al juriului internațional. Acesta este un festival aproape necunoscut la noi, ceea ce mi se pare foarte nedrept, deoarece, la nivel mondial, el are o cotă foarte ridicată. Ca dovadă, în fiecare an, din juriu fac parte personalități artistice de renume. De pildă, anul acesta, președintele juriului a fost celebrul compozitor rus Maxim Dunaevsky, autor de muzică de filme, de musicaluri și de piese de muzică ușoară, fiul la fel de celebrului Isaak Dunaevsky. Ceilalți jurați au fost Alessandro Safina, extraordinarul tenor italian care a susținut și un recital, Aleksander Tikhanovich, un muzician faimos din Belarus, Simon Bass, un compozitor și dirijor englez reputat, care, printre alții, a lucrat cu George Lucas în campania de promovare a filmului "Star Wars Episode One”, Veselin Marinov, un foarte îndrăgit cântăreț bulgar, Maria Naumova, una dintre cele mai iubite cântărețe din Letonia, care a câștigat concursul Eurovision în 2002, Kaliopi, o frumusețe de fată din Macedonia și o cântăreață foarte galonată, Yuriy Kvelenkov, cântăreț și producător ucrainean, absolvent al Conservatorului din Vilnius și care, în prezent, este și șeful Departamentului de Cultură și Artă din Kiev, Anne Veski, o cântăreață din Estonia, renumită în spațiul slav și nu numai. Și eu. (râde) Și nu am fost singura româncă de acolo. Mulți ani, România a trimis concurenți acolo, iar anul acesta, în secțiunea pentru copii, am fost reprezentați de Diana, o fetiță de 9 ani din Galați, iar în secțiunea pentru adulți, de Alexandru, un tânăr de 19 ani. În plus, mica noastră vedetă, Maria Crăciun, fostă câștigătoare a acestui concurs, a fost invitată să cânte o melodie în cadrul marelui concert de deschidere, care a durat patru ore. Dar să revin: după acest maraton de două festivaluri într-o lună, m-am odihnit puțin, m-am bucurat de câteva evenimente particulare la care am cântat, apoi, săptămâna trecută, m-am reîntors la treabă, luându-mi foarte în serios calitatea de membru al juriului de preselecție al Festivalului Mamaia - "Mamaia Mare”, cum i se spune. După care, din 20 august, mă voi întoarce la mare, unde voi face parte din juriul festivalului propriu-zis. Așa încât vara mea, în sensul de vacanță, se compune din scurte evadări între două angajamente profesionale. Ba merg la Snagov, după cum ți-am spus, ba mai dau o fugă la mare, unde încerc să-mi trag puțin sufletul și să fac o baie...
- Dar astăzi te afli în București, la tine acasă...
- Unde încerc să supraviețuiesc cu ajutorul aerului condiționat. (râde)
- Și ce vezi pe fereastra casei tale, Corina?
- Văd un părculeț cu copaci, care au fost plantați în 1958, chiar în anul când eu și părinții mei ne-am mutat aici. Pe una din laturile apartamentului, urma să se construiască un bloc. Din fericire, din motive pe care nu le cunosc, proiectul acesta a fost abandonat, așa că locul respectiv a fost transformat în acest părculeț, la care am vedere directă. Zi de zi, mă uit cu încântare la acești copaci care, în aproape cincizeci de ani, au crescut spectaculos și creează o oază de verdeață și de aer curat. Îi privesc cum urmează legea firii și a anotimpurilor, îi urmăresc de primăvara, devreme, când încep să scoată mlădițele frunzelor crude, și până toamna târziu, când intră în hibernare. Și îi privesc cu multă afecțiune, pentru că, în fond, ei mi-au fost și-mi sunt tovarăși de viață, tovarăși smeriți și statornici. Și, pentru că tot m-ai provocat să-mi mărturisesc dragostea pentru arbori, atunci trebuie să merg până la capăt: mai am un astfel de prieten de suflet. E vorba de un tei - sunt sigură că are peste o sută de ani - care "locuiește” într-o curte, la mică distanță de apartamentul meu, și căruia i-am dedicat o nuvelă din cartea "Căutând iubirea”, pe care am publicat-o în 2005. Teiul acesta "al meu”, când înflorește, învăluie întreaga stradă cu parfumul lui amețitor... Și-mi dă așa o bucurie profundă... Acum însă mă macină îngrijorarea, căci imobilul în curtea căruia se află a fost propus spre vânzare sau demolare și mă întreb, cu disperare, ce va face viitorul proprietar cu arborele acesta atât de bătrân, de frumos, de falnic și de generos? Mă tem ca nu cumva să-l taie. Ar fi o crimă! Pentru a rezista, copacul acesta a avut inteligența de a-și uni trei tulpini! Așa a izbutit să crească atât de mare și de înalt și să reziste trecerii timpului. Mi se pare fascinantă această înțelepciune a naturii, această forță și îndârjire de a supraviețui. Nu pot decât să mă rog lui Dumnezeu ca viitorul proprietar să fie la rândul lui un înțelept și să respecte această viață, să-l cruțe pe prietenul meu. Mă rog să fi aflat deja, să fi conștientizat deja acest adevăr universal: atunci când îmbrățișezi un copac, îmbrățișezi, de fapt, esența vieții, îmbrățișezi o entitate care, în marea ei generozitate, îți preia toate energiile negative, toate grijile, tristețile și angoasele și te umple cu bine.
- Din păcate, Bucureștiul, cândva o grădină, este astăzi tot mai despădurit, cu zonele verzi ucise de furia imobiliară. Cum te descurci pe vipiile de-afară?
- E într-adevăr, o vară infernală! Avem ghinionul ca Bucureștiul să fie așezat în mijlocul Bărăganului și, din păcate, această stare de fapt a fost ignorată prea mulți ani de managerii capitalei. După Revoluție, conductele de irigare ale Bărăganului s-au făcut praf, copacii - dureros de mulți - au fost tăiați... Și nu mă refer numai la copacii din oraș, ci și la cei dimprejurul orașului, cei rămași din foștii Codri ai Vlăsiei. Așa că azi ne aflăm complet expuși, într-un spațiu de dimensiuni uriașe, care, în fond, ar fi trebuit să fie destinat agriculturii, nu unei capitale. Diriguitorii orașului din ultimii douăzeci și ceva de ani ar fi trebuit să prezerve perdeaua de arbori care înconjura urbea, ba chiar să o sporească, dar, din păcate... au ras tot. Și nebunia continuă. Așa că azi nu ne rămâne decât să ne ascundem de arșiță prin case, să nu ieșim afară decât cu pălărie pe cap și înarmați cu sticle cu apă și să ne restrângem întâlnirile la ceasurile serii, când poți să te refugiezi în locuri frumoase și civilizate cum e, de pildă, Centrul Vechi. Zona aceasta a renăscut splendid și arată asemenea zonelor vechi din toate capitalele europene. Ți-e mai mare dragul să mergi acolo la o terasă, măcar pentru o cafea sau o bere. Eu poposesc acolo destul de des, fiindcă simt că acela e un spațiu încărcat de vitalitate și de firesc și pentru că acolo regăsesc parfumul Bucureștiului interbelic, pe care nu l-am apucat, dar pe care mi l-am clădit în închipuire din gravuri, din fotografiile și din scrierile veacurilor trecute.
Un telefon "guraliv”
- Pe scurt, ai avut o vacanță odihnitoare, adevărată, ești pregătită pentru ofensiva de toamnă?
- Eu, fiind artist liber profesionist, încă de când am ieșit de pe băncile Facultății de Teatru, nu am aceeași percepție a vacanței pe care o are un salariat obișnuit, indiferent că e vorba de un secretar de stat sau de un brutar. Nu am aceeași percepție a vacanței pentru că, în principiu, eu pot să-mi iau vacanță oricând. Așa că idealul pentru mine este să fiu în activitate și, din când în când, să-mi permit momente de respiro. Un artist, în general, vrea să fie ocupat. Și, din fericire, la mine telefonul nu prea tace. Ceea ce e o mare bucurie, mai ales pentru un artist din generația mea. Atunci când telefonul îți sună des și primești invitații profesionale onorante, e mult mai important să le dai curs, decât să pleci într-o vacanță pe care, dacă ți-o dorești mai lungă, ți-o poți lua la pensie. (râde) Așa că eu mă declar mulțumită cu felul în care s-au aranjat lucrurile și în vara aceasta. Totuși, dacă ar fi să-mi fac o vacanță adevărată, atunci, cu certitudine, aș alege să merg din nou în Egipt. Am mai fost acolo în urmă cu cincisprezece ani, dar tare mi-aș dori să reușesc să ajung din nou pe acel pământ mustind de istorie. Eu sunt pasionată de egiptologie, pasiune pe care am moștenit-o de la tatăl meu, așa că mi-aș dori să vizitez din nou Muzeul de Antichități Egiptene din Cairo și să revăd Piramidele și toate templele care se înșiră de-a lungul Nilului, până aproape de Assuan. Aceasta este vacanța la care visez în acest moment, pentru că mi-ar oferi posibilitatea să îmbin încântarea spirituală cu plimbarea, cu savoarea cumpărăturilor din bazarul din Cairo și cu bucuriile estetice.
- Îți pun o întrebare pe care i-am adresat-o și unei alte artiste din generația ta: Marina Voica. Ce vezi când te privești în oglindă? Un chip bucuros și senin?
- Câteodată! (râde) Noroc că eu sunt, prin excelență, un om luptător și optimist. În cazul în care condițiile nu-mi sunt prielnice, îmi impun să gândesc pozitiv și să iau în considerare numai frumosul vieții. Așa că și în zilele mai proaste, fac ce fac și până-mi termin machiajul, izbutesc să-mi imprim bucurie pe chip și să ies din casă cu convingerea că voi avea puterea să înving orice mici-mari probleme pe care mi le-ar putea scoate în cale existența cotidiană.