Mintea ardeleanului "aia de pă urmă”

"Dă, Doamne, mintea românului aia de pă ur­mă!”, ziceau oamenii din satul bunicilor mei, arde­leni de lângă Cluj, când își dădeau seama că au greșit, că se pripiseră într-o treabă sau că, pur și simplu, nu s-au gândit de două ori înainte să o facă.

Felul acesta calm și cum­pătat de a reacționa la propriile greșeli m-a impresionat întotdeauna: mai im­por­tantă și mai plină de sens decât gre­șeala era conștientizarea ei, lecția învățată. Oamenii mulțumeau Cerului că n-a fost mai rău, că, într-un târziu, au înțeles că se aflau în eroare și, prin ruga lor, cereau luminare și pe viitor, ba, dacă s-o îndura "Unu' Dumniezo”, să le dea încă de la în­ceput gândul cel bun, când se apucă să facă un lucru.
Clujean și el, Ioan Rus cunoaște, desigur, vorba plină de har a bătrânilor ardeleni. Dacă s-o fi rugat să-i dea Domnul mintea de pe urmă, când a acceptat să facă parte din Guvernul Ponta, nu putem ști. Dar în primele clipe de după demisie, trebuie că-i va fi trecut prin cap gândul că mai bine rămânea la Cluj, decât să se lase înghițit de lupta oarbă dusă între USL și Băsescu pe Dâmbovița. Trebuie că-și va fi reproșat că nu a ținut seama până la capăt de expertiza și de cifrele Referendumului, furnizate de aparatul admi­nistrativ, aflat în propria-i subordine. Trebuie să-și fi reproșat și faptul că, dintr-o solidaritate politică de înțeles până la un punct, a încercat să improvizeze soluții pentru punerea în aplicare a directivelor venite pe axa Ponta - Antonescu. I-a ținut spatele lui Ponta când cu plagiatul și a ieșit rău. Mai recent, a teo­retizat, cu mintea lui de ardelean încăpățânat, ideea unui minirecensământ cu badea Vasile bătând te­meinic, din poartă în poartă, în căutarea unui cvorum iluzoriu. A ieșit și mai rău. Atacat la baionetă, la mă­duva dureroasă a competenței și a demnității, de un Traian Băsescu necruțător când știe că are dreptate, Ioan Rus a înțeles că nu mai poate gira cu numele său, cu credibilitatea sa și cu răspunderea sa legală infantilismul politic al noii puteri. Este unul din rarii PSD-iști care se bucură "în sine” de stimă, fără a avea nevoie de umbrela cam ciuruită a USL. Un politician în care partidul lui Ponta ar trebui să aibă un model. Deci, Rus a făcut ceea ce face orice politician res­ponsabil într-o țară civilizată: și-a prezentat demisia de onoare, nu înainte de a da suficiente indicii că instituția pe care o conduce e supusă unor presiuni infernale, menite să scoată, de fapt, castanele din foc cu mâna sa. Demisia lui Ioan Rus, ca și cea a lui Paul Dobre, e o dură lovitură pentru USL. Dar, dincolo de asta, e unul dintre rarele gesturi de respirație euro­pea­nă, într-un mediu politic viciat de patimi și ură, mai balcanic ca oricând. Venită de la un personaj cu anvergura sa, demisia de onoare a lui Ioan Rus din frun­tea Internelor e un semn de normalitate și dem­nitate în atmosfera explozivă de la București. Un om cu mari răspunderi în Stat iese cu demnitate din în­cătușarea arbitrariului și a erorii și își prezintă demi­sia de onoare. Mintea ardeleanului "aia de pă urmă”. Jos pălăria, Ioan Rus!