Puterea rugăciunii

Cititor Formula AS
Călugărul cu ochi albaștri

Era în 2002. Fetița mea trebuia să dea examenul de admitere la Liceul de Artă Plastică. Pregătiri, emoții... S-a suprapus însă o altă problemă pentru mine. O boală specifică fe­mei­lor tre­cute de vârsta mijlocie. Doctorii nu o mai pu­teau ține pe loc și mi s-a propus să merg pentru operație la o cli­nică din București. În­tr-una din acele zile zbuciumate, fetița mea a venit la mi­ne ușor des­­cumpănită, ușor je­nată, și mi-a spus că unul din pro­fesori, după ce a ales-o la lecție, a afir­mat că este o rușine ca până la vâr­sta ei, să nu fi vizitat mânăs­tirile din Nordul Mol­dovei. Mi-am adus a­min­te cu nostalgie cum mama m-a dus la vârsta de 11 ani în Nor­dul Moldovei, fiind dirigintă la câteva clase de la un liceu de artă plas­tică. Am fost găzduiți foarte modest, într-un cămin care era liber pe timpul verii, dar ceea ce am putut vedea atunci mi s-a întipărit în memorie pentru toată viața... Nu am pregetat și i-am promis fetei mele că o voi duce să vadă acea parte minunată din țara noastră. Am făcut cu soțul meu un itinerariu și urma ca în prima zi din conce­diu să plecăm la Sinaia, și apoi s-o luăm pe la Piatra Neamț, Agapia și, în sfârșit, să ajungem la nestematele din Nordul Moldovei. Lucrurile au luat însă o întorsătură tristă și total nefavorabilă acestei călătorii. Doctorul din București m-a atenționat că dacă nu mă ope­rez repede, nu mai garantează... Era prin mai. Cum să-i fac eu asta copilului meu? Pe lângă excursia pro­misă, urma în vară admiterea la liceu. Cred că am primit un imbold de undeva, din Astral. M-am decis pe loc: ex­cursia va exista! Pentru mine, va fi totodată și un pele­rinaj. Am înce­put cu mânăstirea Sinaia, unde am stat toți trei pe o bancă sub un minunat brad albastru și am me­ditat. Parcă aveam deja sufletul mai ușurat.Am continuat călătoria și am vizitat toate mânăstirile mai cunoscute din Mol­dova de Nord. Dar trebuie să mai adaug ceva. Încă din copilărie eu am crezut în miracole. Un exemplu concret l-am trăit când, căzând de la o înălțime destul de mare, am aterizat pe ciment ușor, ca purtată pe aripi de îngeri.
Când am ajuns la Mânăstirea Sucevița, aveam să tră­iesc din nou o minune asemănătoare. Eram istoviți, după un drum lung și obositor. Stăteam toți trei în biserică și ne rugam în liniște și singurătate. Deodată, a apărut ca din senin un călugăr mărunt la trup și subțirel, cu părul blond-roșcat, foarte lung și buclat, și cu niște ochi de un albastru ireal. Ne-a sfătuit să mergem să vizităm și o "anu­­­me capelă”. Noi am mulțumit și am răspuns poli­ticos că vizitasem până atunci foarte multe biserici și că ne era greu să mai receptăm ceva nou. S-a întors brusc spre mine și ochii lui nu mai aveau aceeași seninătate, ci aveau o nuanță de oțel. M-a străfulgerat cu acea privire pe care o mai simt și azi, și mi-a spus: "Acolo, în capelă, sunt niște moaște, și dum­­­neavoastră aveți ma­re tre­buință de ajuto­rul lor!”. A dispărut ușor, ca o boare, așa cum și apă­ruse. De unde știuse acel monah că tocmai eu, din­tre cei trei pre­zenți, eram în mare pe­ri­col? M-am supus, am urcat treptele capelei și m-am închinat la o raclă mică, de argint, ce con­ținea mai multe moaște de sfinți. Apoi că­­lătoria a con­tinuat. Am vizitat în total 11 mâ­năs­tiri. Ajunși acasă, la Ga­lați, parcă ne-am simțit mai ușurați sufletește. Pen­tru mine, călătoria fu­­­sese cu ade­vărat un pe­lerinaj, dar și un periplu sufletesc. Viața și-a luat apoi cursul normal. Examenul fetei a fost o reușită. Abia după aceea, am făcut un control de rutină, la ecograf. Doctorița a spus că nu am nimic. Nu mi-a ve­nit să cred. Brusc, mi-am amintit îndemnul poruncitor al călugărului și privirea aceea, de un albastru nefiresc.

ANA-MARIA ROTARU - Galați